Rusinea de a fi ortodox sau politicianul ortodox in Europa unita

 

Intrarea sau revenirea in Europa, cu care este de acord toata suflarea romaneasca - nu intotdeauna pe baza unei opinii foarte bine conturate si argumentate, trebuie sa recunoastem - si care constituie una din prioritatile incontestabile ale politicii romanesti actuale, a ridicat o problema, se pare, nu tocmai comoda multora dintre guvernantii nostri. Problema nu a fost clar si explicit exprimata, dar ea este evidenta oricarei priviri mai atente. Este vorba despre credinta si spiritualitatea ortodoxa si masura in care aceasta este recu­noscuta si asumata ca una din componentele fundamentale ale identitatii noastre romanesti trecute si prezente. In marsul lor grabit spre Europa guvernantii romanilor si-au dat seama, ca le atarna de picioare, ca o piatra de moara, ortodoxia romanilor, indreptate cu insistenta asupra noastra, reflectoarele verificarii compatibilitatii noastre europene si ale monitorizarii procesului de adaptare la standardele europene, acuza, mai mult sau mai putin vadit, "dogmatismul", "conservatorismul", "fundamentalismul", daca nu chiar si "obscurantismul" ortodocsilor.

 

Europenii se minuneaza de faptul ca lucruri atat de evidente pentru ei, cum ar fi de exemplu normalitatea, firescul, practicii homosexuale, nu pot fi intelese de noi, cu exceptia, desigur, a oamenilor "luminati", progresisti, si in consecinta, recurg la diferite explicatii pentru aceasta neputinta a noastra de a ne ridica la un nivelul de intelegere care le este propriu.

 

Dar, aici, nu despre cum ne privesc europenii vreau sa vorbesc, ci despre cum ne privim noi insine fata in fata cu europenii. Dilema neexprimata a actualilor guvernanti, ca si a unei parti insemnate a intelighentiei romanesti, priveste asumarea sau lepadarea identitatii noastre ortodoxe. Dilema este accentuata de faptul ca, spre surprinderea tuturor, dupa o jumatate de secol de ateism militant, romanii si-au pastrat in marea lor majoritate credinta ortodoxa, afirmandu-si la ultimul recensamant in proportie de 87% identitatea ortodoxa. Un procent asemanator isi confirma credinta in Dumnezeu si identitatea ortodoxa in randurile tinerilor intre 18 si 30 de ani. Si aceasta nu a ramas numai la stadiul declarativ. Bisericile din Bucuresti si din marile orase ale tarii sunt intesate de credinciosi, duminica de duminica si sarbatoare de sarbatoare, dintre care un numar impresionant de tineri. In marea lor majoritate romanii au optat pentru introducerea educatiei religioase in scolile de stat si au obligat parlamentul sa legifereze prezenta orei de religie, cel putin in invatamantul elementar. Paisprezece centre universitare din tara au inclus intre facultatile lor si facultatile de teologie existente sau au infiintat noi facultati si sectii de teologie ortodoxa. intr-o perioada de crunta saracie romanii au avut forta ca, in anii de dupa schimbarile din 1989, sa zideasca peste 1000 de biserici noi, fara sprijin financiar din partea Statului, sau cu un sprijin nesemnificativ in unele cazuri. Sute de manastiri s-au redeschis ori au fost ridicate din nou.

 

Acestea si multe altele despre prezent. Ce vom spune despre ponderea credintei si spiritualitatii ortodoxe in istoria, in cultura noastra, daca in viziunea contemporanilor nostri istoria si cultura unui popor mai pot intra in discutie cand definim identitatea acestui popor?! Poporul roman a avut modul sau propriu de a crede si de a-si manifesta credinta in Dumnezeu, modul sau specific de a trai cu Dumnezeu. Acest mod de a trai este numit ortodoxie si este evident in toate manifestarile lui, de la felul in care se aseaza la masa, pana la felul in care isi construieste bisericile sau isi ingroapa mortii. Vestigiile civilizatiei si culturii romanesti stau marturie pentru cei dornici sa le studieze cu buna credinta. Cultura taranului roman - aceasta minune inca insuficient studiata si extrem de putin pusa in valoare - este indiscutabil o cultura eminamente crestina si ortodoxa. A fi ortodox este un mod anume de a te raporta la realitate, la Dumnezeu, la cel de langa tine, la lume, la natura, la trecut, la prezent si viitor, un mod anume de a gandi. Si acest mod de a trai si a gandi este adanc inradacinat in fiinta noastra. A ramas antologica afirmatia unui ofiter al armatei romane in anii de dupa revolutie, care spunea cu mandrie, oarecum inconstient dar rostind un mare adevar: "Domnilor, eu sunt ateu, dar sunt ortodox"!

 

Avem asadar o mostenire pe care cu greu o putem ignora si, mai mult decat atat, o actualizare a credintei ortodoxe mai mult decat evidenta. intrebarea este: ne asumam in calitate de guvernanti aceasta identitate crestin ortodoxa a poporului pe care il guvernam sau nu?

 

In anii din urma, din ratiuni usor de ghicit, cea mai mare parte a guvernantilor, aici in tara, la vedere, in public sau in fata camerelor de luat vederi s-au aratat nu numai in acord cu credinta majoritatii romanilor, ci ei insisi credinciosi, participand la slujbe, inchinandu-se, respectand sarbatorile etc. Ce se intampla insa cand aceiasi guvernanti trebuie sa dea marturie despre credinta lor sau a celor pe care ii guverneaza in fata europenilor sau a organismelor europene? Lucrurile s-ar parea ca se schimba. De altfel, este vorba aici de o "virtute" foarte raspandita intre romani: a-ti fi rusine cu tine insuti, a te rusina de ceea ce esti si de ceea ce reprezinti, sub presiunea "superioritatii" celorlalti. Sau, tendinta rusinoasa si condamnabila de a te disocia de ai tai, pentru ca nu cumva sa fii confundat cu ei de catre parteneri, care nu au tocmai o parere buna despre ei. ii este insa, ingaduita aceasta desolidarizare de ai sai unui reprezentant oficial, chiar daca imaginea nu este una tocmai magulitoare?

 

Cu exceptia clericilor, nu am in vedere vreun repre­zentant al romanilor, om politic sau de cultura, care sa fi aparut in fata europenilor ca ambasador al credintei si spiritualitatii ortodoxe. Adica sa-si afirme identitatea ortodoxa, a sa si a conationalilor sai si sa spuna: "noi, ca ortodocsi, vedem lucrurile asa sau altfel...". Toti vor spune ca problema credintei este una personala iar manifestarea credintei este o chestiune privata. De altfel, aceiasi campioni ai laicitatii - in fond ai ateismului - vor spune ca suntem un stat laic, iar reprezentantii despre care vorbim sunt ai Statului si, deci, ar fi chiar nepotrivit ca ei sa apara cu vreo identitate confesionala. Ei bine, pentru un ortodox, pentru perspectiva ortodoxa a lucrurilor, se pune intrebarea: in ce masura un Stat a carui populatie se declara crestina aproape in totalitate si ortodoxa in proportie de 87%, al carui presedinte, prim ministru, majo­ritate a membrilor guvernului, 87% din membri parlamentului, 87% din profesorii si educatorii nostri, 87% din cei ce constituie administratie de Stat centrala sau locala, se declara crestini ortodocsi, in ce masura acest Stat se poate numi Stat laic? Acest lucru il putem afirma numai aflandu-ne intr-o quasi-totala ignoranta privitor la ce inseamna credinta crestina in manifestarea ei ortodoxa. Altfel, ne punem intrebarea iarasi: ale cui interese serveste un Stat laic, daca nu pe cele ale popu­latiei pe care o reprezinta? Sau ce reprezinta un Stat fara populatia pe care o slujeste? Iar daca populatia este aproape suta la suta crestina, cum poate Statul care o reprezinta sa fie laic?

 

Ma tem ca, de fapt, ignoranta in aceasta directie nu numai ca este invocata adeseori ca justificare nevinovata, ci constituie o reala problema, care ar trebui sa ne preocupe foarte serios.

 

Intr-adevar, una din explicatiile importante ale acestei atitudini este necunoasterea. Nu ne cunoastem propria credinta si spiritualitate sau pe cea a poporului pe care il reprezentam. Am mai spus-o si cu alt prilej si o repet: pentru un om de cultura roman este rusinos sa nu cunoasca religia naturista a nu stiu caror triburi africane, este neingaduit sa nu cunoasca ce reprezinta practicile budiste sau oricare altele, dar nimeni nu are mustrari de constiinta si nu se jeneaza de nici un fel, nici nu se considera ignorant sau incult daca nu cunoaste ce reprezinta pentru ortodocsi Sfanta liturghie sau crucea de la capataiul mortilor lor sau de la Propriul capatai.

 

Mijloacele de comunicare in masa, aproape fara exceptie, in programele lor documentare sunt interesate de toate nimicurile de pe lumea aceasta, numai de ceea ce constituie viata spirituala a unui intreg popor, si inca a acelui popor pe care il slujesc, nu arata nici un interes. Presa nu se arata interesata de spatiul acesta decat arunci cand afla vreun subiect de scandal. Actuala putere, mai mult decat precedenta, a afirmat credinta ca prioritare si determinate pentru un neam sunt spiritul, cultura, educatia. in practica, insa, nu a aparut nici un semnal ca ar fi asa.

 

In interesul guvernantilor, problemele credintei si ale spiritualitatii noastre sunt expediate fara jena la nivelul unui secretariat de Stat, alaturi de cele ale revolutionarilor si ale handicapatilor. Odata cu schimbarea puterii in 1996, treptat, timpul acordat programelor religioase la TVR a fost redus la un sfert, in schimb, nu mai poti deschide televizorul in compania copiilor tai, pentru ca, la orice ora te vei rusina de spectacolul oferit de aceasta. Oamenii nostri "luminati", evident rusinati ca apartin unui popor ortodox, incearca "iesiri", chiar si aceea a nerusinatei substituiri, sugerand ca ei ar fi reprezentativi pentru ceea ce reprezinta, in fond, poporul roman. Care sa fie explicatia? Raman la parerea ca este vorba, intai de toate de o crasa si iresponsabila ignoranta, de care suntem vinovati cu totii si de care, intr-adevar ar trebui sa ne rusinam amarnic.     

 

Preot prof. dr. Constantin Coman        

Articolul a fost publicat in Vestitorul Ortodoxiei 196/1998

• Rusinea
  Publicat in : Editoriale
• Rusinea in terapie si in confesional
  Publicat in : Editoriale