Fiecare dintre noi am vazut oameni nebuni, lipsiti de judecata, care se comporta ciudat avand reactii si gesturi iesite din comun, din registrele normalitatii.

In general, aceste persoane sunt internate in spitalele de nebuni, cu afectiuni ce se regasesc in patologia psihiatrica, fiind atent supravegheate de medicii psihiatri, care le acorda asistenta de specialitate si tratament.

Astfel de oameni, din pacate, pot fi vazuti si pe strazi sub chipul cersatorilor, care fiind abandonati de familiile lor si din cauza necazurilor vietii si-au pierdut mintile, dezvoltand una sau alta din aceste forme de boala psihica.

Ce ne facem, insa, cu acei oameni care-si ies din minti cu discernamant si cu buna stiinta, dar cu rea credinta? Care au mintea bolnava deoarece nu mai judeca bine pentru ca s-au smintit, pentru ca a patruns duhul acesta al smintelilor printre gandurile lor, asa cum patrund microbii printre celulele sanatoase, imbolnavindu-le.

Ce ne facem cand lumea devine tot mai mult un spital de nebuni, cu smintiti care umbla liberi, cugeta si vorbesc aiurea fiind rataciti de la credinta, cu aceia care nu mai pot fi numiti nici "oi ratacite", ci poate doar "capre sau berbeci rataciti", intrucat chiar daca ar vrea pastorul cel bun sa le aduca pe umar la staulul Bisericii, ele nu mai vor sa se intoarca acolo?

De ce nu mai vor sa se intoarca? Pentru ca s-au smintit, pentru ca s-au lepadat de cinste, de credinta, de Biserica, de Hristos. Pentru ca au ales pacatul, minciuna, pentru ca au ales intunericul "si-au iubit intunericul mai mult decat lumina" Domnului nostru Iisus Hristos (Ioan 3,19-20).

Imi rasuna adesea cuvintele Mantuitorului care sunt potrivite cu aceste situatii, cu acesti oameni: "Piatra pe care n-au luat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului. Oricine va cadea pe aceasta piatra va fi sfaramat, iar pe cine va cadea ea il va zdrobi" (Luca 20,17-20).

"Pentru voi, deci, care credeti, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului. Şi piatra de poticnire si stanca de sminteala, de care se poticnesc, fiindca n-au dat ascultare cuvantului, spre care au si fost pusi" (I Petru cap.2).

"Fericiti cei care nu se vor sminti intru Mine" (Matei 11, 6).

In aceste texte se face vorbire de acei oameni pe care-i numim: smintiti si pe care i-am denumit si eu: rudele lui Iuda. Acestia au fost smintiti ori s-au smintit ei insisi ori erau smintiti deja, din diferite pricini.

Cand s-au smintit acestia are mai putina importanta, desi va da seama si cel care s-a smintit si cel care a facut sminteala. Ceea ce este grav este lepadarea acestora de Hristos, de Biserica, de credinta.

Gestul lor de lepadare este asemanator cu al lui Iuda. Dupa ce au sarutat icoanele, deci si obrazul lui Hristos, dupa ce s-au impartasit cu sfintele Taine, dupa ce s-au inchinat in Biserica Dumnezeului Celui viu, dupa ce au ascultat invataturile Mantuitorului si au devenit prin Botez - ucenicii si fratii Lui, dupa toate acestea au plecat si l-au vandut pe Domnul.

Prin aceasta apostazie ei au considerat ca lumea are ceva mai bun de oferit, ca slujirea la idolii din Imparatia Cezarului este mai de dorit decat cinstirea sfintilor, a Maicii Domnului si slujirea lui Dumnezeu aici si in Imparatia Cerurilor, ca dorintele iubitoare de placere, de avere si de putere sunt mult mai satisfacatoare in raport cu dragostea lui Hristos Domnul nostru si cu toate darurile Lui.

Ce ofensa adusa Daruitorului: sa-i refuzi dragostea, darul!

Apostazia este o forma camuflata de ateism, intrucat apostatul traieste intr-o lume facuta de Dumnezeu, ca si cum n-ar fi Dumnezeu. Lepadarea inseamna necredinta, necredinta este intunecare spirituala si nebunie, adica sminteala a mintii, a capacitatii de judecata. Smintitul nu mai are discernamant, gandeste si el, dar nu mai intelege, vede lucrurile pe dinafara, insa nu mai patrunde cu mintea adancurile, ramane la suprafata si priveste doar mizeriile vietii.

Nu mai are ochiul curat pentru ca vede doar rautatile din jur, dar si mintea i s-a intinat intrucat nu pricepe luminos lucrurile, ci in umbra unor ratiuni pervertite.

"Nu ma tem de ateul care nu-l cunoaste pe Dumnezeu, ci de ateul care dupa ce L-a cunoscut s-a lepadat de El".

Intr-adevar, daca intalnirea cu Dumnezeu nu a fost suficienta pentru o decizie definitiva in favoarea credintei, daca Izvorul bunatatilor nu a putut adapa setea omului dupa bine, adevar si frumos, daca iubirea cea mare a lui Dumnezeu nu a fost indeajuns de convingatoare, nu vad pentru acesti oameni, ce fel de Dumnezeu i-ar mai putea impresiona, ce fel de credinta. Ce mai pot pune acestia in locul lui Dumnezeu si sa semene a Dumnezeu? Probabil, doar Idoli.

Nu poate fi cugetat, nu exista si nimeni nu poate gasi un bine mai mare decat Dumnezeu in alta parte, lumea nu poate sa ofere ceva mai bun ca Dumnezeu. Senzatii si placeri da, insa ceva netrecator, nestricacios si vesnic bun, nu poate oferi stapanitorul lumii acesteia, care este diavolul.

Prin urmare, cel care se leapada de credinta, de Biserica, de Dumnezeu anunta de fapt ca, nu mai doreste binele, ci vrea, cu adevarat raul. Optiunea lui este clar in favoarea raului, intrucat alegerea a facut-o, deja in sensul acesta, chiar daca nu recunoaste acest lucru, amagindu-se ca a ramas intr-un fel sau altul de partea binelui.

Nu poti sa fii de partea Binelui fara Dumnezeu!

De aceea a zis Domnul: "Cine nu este cu Mine este impotriva Mea si cine nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23).

Caderea din comuniunea cu Dumnezeu il face pe om partas "duhului lumii", despre care Sf. Paisie Aghioritul zicea ca "e mai rau decat diavolul". Duhul lumesc presupune sa privesti lumea prin ochii placerii, care sminteste simtirea in dispersii pacatoase, iar prin simturi tulbura si mintea risipind-o, imprastiind-o, dimpreuna cu toate celelalte daruri, care constituie avutul personal.

In Pilda Semanatorului, una din categoriile de oameni vizati in parabola este aceea formata din oamenii care, "neavand radacina, pe de o parte si datorita grijilor si a smintelilor vietii, pe de alta parte, se pierd si nu rodesc". Sunt oamenii care traiesc la suprafata, in afara, care nu aprofundeaza credinta lor, trairea, relatia lor cu Dumnezeu, care sunt furati de peisaj, de elementele de decor si pierd, astfel, fondul si tinta. Cauta placerile trecatoare ale lumii si nu bucuriile nepieritoare ale vietii celei adevarate, refuza pe Duhul Sfant si primesc duhul veacului acesta.

Prin urmare, sminteala sufletului este duhul lumesc, care strica asezarea sufleteasca, virtutile si facultatile spirituale ale omului. Aceasta stare de cadere determinata de sminteala pacatelor alunga pe Duhul Sfant, pe Duhul Adevarului, astfel incat odata cu plecarea Mangaietorului se degradeaza toata fiinta, toata cunoasterea si toata capacitatea de intelegere si faptuire; nu insa intr-un mod total, definitiv si irevocabil. Exista posibilitatea intoarcerii, recuperarii ontologice si salvarii.

Iuda, desi l-a cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu asa cum era si este: iubire, pace, iertare, intelepciune, adevar, milostivire, cu toate acestea s-a lepadat, alegand argintii arhiereilor in locul acestor daruri de care a fost partas.

Asadar, rudele lui Iuda sunt toti acei oameni care calca in picioare suflete, inimi, sunt aceia/acelea care parasesc fara regrete pe cei care le-au aratat iubire, sunt cei care se leapada de prieteni, de rude, de parinti, care tradeaza si parasesc pe binefacatorii lor, care vand secrete pe bani, pe avantaje personale. Ei seamana foarte bine cu fariseii, cu duplicitarii; avand doua fete, ei sunt lingusitori la vedere si clevetitori in ascuns, uneori, placuti la infatisare, dar gaunosi la caracter.

Rude cu Iuda sunt toti smintitii, care si-au pierdut increderea si fidelitatea, adeziunea la credinta si dreapta judecata. Sunt aceia care au parasit Biserica doar pentru o simpla vorba nepotrivita ori din cauza unei singure mustrari ori din cauza unui stranut, a unei priviri suparate ori din pricina unui nevinovat branci. Sunt toti cei care s-au smintit pentru motive puerile, ridicole.

De fapt, este ca si cum au asteptat cu nerabdare momentul potrivit ori motivul suficient ce-a constituit argumentul lepadarii; intocmai ca Iuda care cauta un moment oportun ca sa-l vanda pe Iisus. Pentru oricine doreste un astfel de lucru, momentul poate sa vina oricand, iar motive pot fi sute. Insa aceasta asteptare nu mai inseamna credinta, nu se numeste altfel, decat: sminteala.

Smintitii sau rudele lui Iuda nu s-au smintit la un moment dat, ci ei erau smintiti deja de propria lor decizie si atitudine, de modul lor smintitor de a privi lumea si relatia lor cu Dumnezeu.

Celulele maligne ale smintelii erau deja in corpul si in sangele lor, iar cancerul necredintei s-a generalizat, desi ar fi putut sa se vindece. In Biserica ar fi gasit remedii, insa au refuzat tratamentul; leacul lui Hristos este amar, dar te salveaza de moarte. Ei, insa, au preferat alte "leacuri" mai siropoase, mai dulci luate de pe la tot felul de vraci, de la tot felul de alte credinte.

De aceea, multe dintre iude se pierd pe carare pentru ca sunt "fiii pierzarii"; asa ii numeste Scriptura, asa il numeste si Mantuitorul pe Iuda.

Iudele, adica rudele Iscarioteanului il pierd pe Dumnezeu, isi pierd si credinta si sufletul lor, deopotriva.

Mentorul lor s-a spanzurat, iar ei Il spanzura pe Hristos pe Cruce. Hristos nu mai moare, pentru ca El a inviat odata pentru totdeauna si este viu. Cel care moare si este mort e . sufletul lor.

Acesti oameni, bietii de ei, nu vor sa se convinga de adevarul lucrurilor, nu doresc sa se incredinteze ca e mai bine cu Dumnezeu, nu pun intrebari fundamentale ca sa se edifice, ci incursiunile lor in arealul Bisericii, interogatiile lor sunt doar "ispitiri" si "viclenii". Domnul le zicea adesea fariseilor: "de ce ma ispititi, fatarnicilor", stiind ca ei pun intrebari nu pentru ca doreau sa afle adevarul, ci doar "ca sa-l prinda in cuvant".

Tot asa si Iuda care tinea punga cu bani nu pentru ca era iubitor de saraci, ci pentru ca era iubitor de arginti.

Smintitii sunt rudele lui Iuda, nu pentru ca s-au smintit ca si el, prin una sau alta din patimi, ci pentru ca nu au vrut sa se mai pocaiasca, nu au vrut sa se mai intoarca la Iisus.

Daca ar face acest lucru, desigur ca Domnul, asa bun si iertator cum il stim, i-ar ierta si pe acestia cum l-a iertat si pe Sf. Petru dupa ce s-a lepadat de 3 ori, dar care s-a intors cu lacrimi amare, zicand odinioara: "Doamne, la cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii vesnice" (Ioan 6, 68).

Pentru Iuda este, cu siguranta, prea tarziu.El s-a coborat in infern de buna voie pentru ca, pur si simplu, nu L-a vrut pe Hristos. In acel loc al suferintei sunt toate rudele lui Iuda, toti smintitii si apostatii credintei, toti cei care i-au zis definitiv lui Dumnezeu: Nu, nu te vreau!

Spre deosebire de acestia, in Rai sunt toate rudele lui Hristos, sunt toti cei care s-au impartasit cu vrednicie cu Trupul si Sangele Lui si s-au facut frati si surori ale Lui, fii si fiice ale Tatalui ceresc in care salasluieste Duhul lui Dumnezeu si care striga: Ava Parinte! si care in viata lor au zis: Da, Doamne, te vrem si te iubim in vecii vecilor. Amin.

Pr. Alin-Cristian Preotu

.

• Evanghelia lui Iuda: Scriere gnostica sau Evanghelie crestina?
  Publicat in : Editoriale
• Tradarea lui Iuda
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Sinuciderea lui Iuda Iscarioteanul
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Iuda isi vinde Invatatorul
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Iuda a fost predestinat sa-L vanda pe Hristos?
  Publicat in : Paste 2024 - Pastele ortodox 2024