Socul ontologic - frica, descurajarea, deznadejdea

Socul ontologic - frica, descurajarea, deznadejdea Mareste imaginea.

Un simptom al pierderii sensului este si "socul ontologic" - frica, descurajarea, deznadejdea legate de constientizarea lipsei de sens a existentei. Ne este inerenta necesitatea de a crede in caracterul legic si non-aleator al evolutiei Universului. Pierzand aceasta credinta, traim un sentiment de impas, de confuzie, de instrainare de tot ceea ce da vietii suprema valoare si supremul sens.

Conceptul de "instrainare" a fost folosit in crestinism inca de la inceputurile acestuia.

Apostolul Pavel scrie ca pacatosii sunt intunecati la cuget, instrainati fiind de viata lui Dumnezeu, din pricina necunostintei care este in ei, din pricina impietririi inimii lor (Efeseni 4, 18), iar paganii sunt straini de fagaduintele lui Dumnezeu si instrainati de Hristos (v. Coloseni 1, 21; Efeseni 2,12).

Arhimandritul Plafon Igumnov presupune ca instrainarea de Dumnezeu este traita ca stare de parasire, de melancolie inexplicabila, de singuratate launtrica, de damnare si lipsa de sens a existentei personale. Acesta este rezultatul pierderii libertatii si una dintre urmarile cele mai dramatice ale pacatului "Personalitatea polarizata (scindata -n.a.) se agita permanent in contradictiile sale, descopera in sine pierderea a ceva important si de o necesitate vitala, traieste o stare de dezordine si dedublare moral-psihologica". O asemenea personalitate este angoasata si insingurata launtric, instrainata de toti si de toate. Viata ei este lipsita de sens moral.

Viziunea patristica asupra instrainarii are multe in comun cu pozitia filosofului german W. Pannenberg. Dupa parerea acestuia, intr-o masura sau alta fiecare din noi se cauta pe sine insusi, se afla pe calea spre idealul sau, tinde sa-si implineasca menirea pe pamant. Omul este deschis viitorului. Iar intrucat viitorul absolut este Dumnezeu - Izvorul vietii vesnice, instrainarea reprezinta intrerupere a impartasirii cu Dumnezeu, inchidere fata de El.

In aceasta ordine de idei este interesant experimentul psiholoagei americane Martha Crampton. Aceasta le-a propus participantilor la un seminar al sau sa „incerce" o viziune asupra lumii in care Universul ar fi receptat nu ca creatie a lui Dumnezeu, ci ca ceva intamplator, dezordonat, lipsit de scop. I-a rugat sa-si inchipuie ca traiesc intr-o lume lipsita de Dumnezeu si sa observe felul in care se reflecta lucrul acesta asupra gandurilor, sentimentelor, faptelor lor. Diapazonul reactiilor a fost foarte larg: de la apatie si depresie la iesiri distructive si goana dupa "senzatii tari". Unii participanti chiar au inceput sa faca planuri de atacuri talharesti si omoruri cu scopul de a-si "gadila nervii". Evident, aceasta cruzime reflecta dorinta lor de a inabusi durerea nascuta in suflet de sentimentul dezamagirii si frustrarii generate de o viata fara sens. Dupa cum a spus unul dintre participanti, "daca in Univers nu e ordine, totul este permis. Si atunci, de ce sa nu omori?"

Aproape ca in Dostoievskii: "Daca Dumnezeu nu exista, totul este permis".

Crestinismul trateaza lipsa de scop a existentei, frica in fata inevitabilului moment al mortii si deznadejdea prin rugaciune, pocainta si prin virtutea "pomenirii mortii", prin nadejdea in Dumnezeu, prin invatatura despre nemurirea sufletului, despre "Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie". Urmarile clinice si psihologice serioase, cu bataie lunga, ale "socului ontologic" sunt prevenite printr-o pregatire demna pentru momentul mortii, printr-un comportament chibzuit (v. Sirah 7, 39; 8, 8; 9,16-18).

Asadar existenta omeneasca este in mod normal orientata catre sensul suprem, pe care il da Dumnezeu, si in acest plan este teocentrica (v. Sirah 17, 5). Cautarea lui Dumnezeu exprima necesitatea cardinala a omului de a cauta sensul vietii, de a iesi dincolo de hotarele existentei empirice, de a se lupta cu pacatul si de a se zidi pe sine in sensul duhovnicesc al cuvantului.

Omului il este indispensabila credinta in Dumnezeu, el are nevoie de sensul suprem, ultim al vietii, nu numai de cunoasterea sau perceperea unor scopuri concrete imediate. Sufletul nu se multumeste cu un adevar partial, ci inseteaza de toata deplinatatea Adevarului Ceresc.

Dupa parerea unui Staret contemporan, Paisie Aghioritul, majoritatea oamenilor "sufera pentru ca nu pricep sensul profund al vietii. Cand acest sens profund al vietii e inteles, toate lucrurile se aranjeaza in mod corect". Staretul ii sfatuia pe parinti sa-si ajute copiii ca acestia sa-si lamureasca ce este Binele. Pentru ca tocmai el este "sensul cel mai profund al vietii".

Din pacate, adeseori totul incepe de la pustietatea si plictiseala launtrica si se incheie prin "socul ontologic" si sinucidere. Desigur, nu poate fi trasata "de sus in jos" o schema liniara, valabila pentru toti. Totul e foarte personal, individual. Uneori omul piere duhovniceste, ba chiar sl fizic, fara sa ajunga in stadiul sinuciderii. Insa Domnul poate sa izbaveasca intotdeauna, chiar si in cazul unei tentative de suicid.

Fiecaruia dintre noi Biblia il propune din partea Lui alegerea libera: viata si binele sau moartea si raul, binecuvantarea sau blestemul. Alege viata, ne cheama cuvantul lui Dumnezeu, ca sa fii viu tu si urmasii tai. (Deuteronom 30,19).

Din invatatura lui Hristos primim idealuri si valori multumita carora avem sansa unica de a dobandi adevaratul sens al vietii. Crestinismul este mantuitor intrucat reface legatura, distrusa de pacat, a omului cu Dumnezeu. Iar acesta este lucrul principal in terapia bolilor duhovnicesti.

In incheiere, il vom cita pe Sfantul Teofan Zavoratul: "Pacatul nu afecteaza numai sufletul, ci si trupul. In unele cazuri, lucrul acesta este cat se poate de evident, pe cand in altele nu e atat de limpede, insa adevarul ramane adevar. Pacatul se savarseste in suflet si il imbolnaveste in mod direct - dar intrucat viata trupului vine de la suflet, bineinteles ca viata de la un suflet bolnav nu va fi sanatoasa. Faptul ca pacatul aduce intuneric si intristare este de ajuns ca asupra sangelui sa se exercite o influenta nefavorabila. Dar cand iti amintesti ca el desparte de Dumnezeu - Izvorul vietii - si il pune pe om in antagonism cu toate legile care actioneaza si in el insusi, si in natura, e de mirare cum mai ramane in viata pacatosul dupa pacat. Pricina este numai mila lui Dumnezeu, care asteapta pocainta si intoarcerea lui. Prin urmare, inainte de orice altceva, trebuie sa ne grabim sa ne curatim de pacate si sa ne impacam in constiinta noastra cu Dumnezeu. Astfel se face drum lucrarii doctoriilor, ca ea sa alba urmari binefacatoare".

Sursa: "Scoala-te si umbla: pasi spre insanatosire” de Konstantin V.Zorin, Editura SOPHIA
 

.

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 5433

Voteaza:

Socul ontologic - frica, descurajarea, deznadejdea 5.00 / 5 din 2 voturi.

Cuvinte cheie:

deznadejdea frica

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE