Doamna Stela Popescu, cunoscuta publicului ca actrita de comedie, este cea mai fericita atunci cand munceste. Are dansa o vorba: „Sa-I multumim lui Dumnezeu ca ne ajuta sa muncim, caci s-ar putea sa vina ziua in care n-o sa mai putem!“. Stela Popescu are reprezentatii pe scena Teatrului de revista „Constantin Tanase“ din Bucuresti, pleaca in turnee, face emisiuni, dar gaseste timp si pentru prieteni. Intotdeauna reuseste sa-si pastreze echilibrul interior, energia si zambetul pe buze.
„Durerea ne apropie de Dumnezeu“
-Stimata doamna Stela Popescu, sunteti o persoana credincioasa?
-Eu pro
vin dintr-o familie religioasa, cu frica Lui Dumnezeu. Parintii mei erau foarte credinciosi si corecti. Dar stiti si dvs, pe vremea mea, in timpul comunistilor, orele de religie s-au scos din programa scolara. Insa toata generatia mea, si nu numai, si-a facut cruce pe ascuns. Oamenii se duceau la biserica. Cand le era greu spuneau: „Doamne ajuta!“. Eu am fost intotdeauna credincioasa. Stiu ca acolo sus e Cineva care ma iubeste, care ne iubeste pe toti, ne ajuta si ne carmuieste. In ultimii 7 ani eu am pierdut cele mai scumpe fiinte din viata mea: mama, tata si Puiu Maximilian, sotul meu. Aceste tragedii m-au facut sa ma gandesc profund la viata, si sa vad ceea ce este mai important in ea. Abia atunci cand pierzi pe cineva drag realizezi ca n-ai facut destul sa fii alaturi de el. Din pacate, noi oamenii suntem egoisti. Totdeauna durerea ne apropie de Dumnezeu. Atunci ne trezim putin la realitate si ne dam seama ca spiritul este mai important decat materialul.
-Obisnuiti sa va duceti la biserica?
-Meseria de actor imi umple viata, aproape ca nu am timp sa dorm. Sunt foarte solicitata. Azi sunt la Bucuresti,
-Aveti o biserica de suflet la care mergeti?
-Da, ma duc la Schitul Darvari. Acolo este o atmosfera minunata! Acum ca l-au refacut, e de-o frumusete nemaipomenita. In momentul in care intru inauntru ma simt ocrotita, pot spune aparata. Cand ies ma simt mai puternica si mai toleranta. Sunt legata sufleteste de Darvari. Am botezat si un copil acolo.
-Putini cunosc faptul ca dvs. sunteti implicata in actiuni de binefacere. Ce ne puteti spune despre ele?
-In mod onorific sunt angrenata in anumite actiuni de binefacere. Ca presedinta a Asociatiei Romane a Femeilor cu Osteoporoza, vreau sa aduc noi informatii despre aceasta boala care ne macina pe unele dintre noi, dupa o anumita varsta. Romanca este frumoasa, desteapta, harnica, dar uita de ea, uita sa se ingrijeasca, nu-si acorda destul timp pentru a deveni mai puternica si mai buna. Femeia este stalpul societatii, este stalpul casei; daca se imbolnaveste, ce se va intampla cu familia ei?
„Tata a fost deportat in
-Ati avut o viata grea in copilarie. Stiu ca familia dvs. era refugiata in
-M-am nascut intr-o Basarabie cu geruri si zapezi de poveste, intr-un sfirsit de decembrie in 1935. Parintii mei erau invatatori. Am fost crescuta cu dragoste si cu principii sanatoase de viata. Pana la 5 ani am avut o copilarie foarte frumoasa. Dupa ce veneau de la scoala, mama si tata ma luau la munca ogorului, desi eram micuta. Imi faceau un patut din paie, ca sa ma poata supraveghea. Mama era foarte frumoasa si o adevarata gospodina, cocea paine de casa la vatra, tesea si broda, imi facea niste papusele deosebite cu mana ei. Dar fericirea si linistea noastra s-au spulberat in 1940, cind rusii au invadat Basarabia. Toti intelectualii, barbati, au fost deportati in
-Cum sarbatoreati Craciunul in copilarie?
-Of, Doamne, am trait niste timpuri atat de grele: ocupatia ruseasca, refugiul! A fost cumplit! Asa ca nu prea am avut sarbatori. Abia daca aveam ce sa mancam. Dar mama imi spunea cu graiul ei moldovenesc: Se-ti trebuie? Siorapei? Las’ ca vini Mos Crasun si-ti aduse siorapei! Era un amestec intre util si minunat. Nu avea bani de brad, dar lua o creanga si o impodobea cu ce gasea. Imi confectiona si papusele, de care ma bucuram teribil.
-Tineti post?
-Dragul meu, in primul rand, eu am o viata extrem de... impartita, sa-i zic asa. Azi mananc acasa,
-Doamna Stela Popescu, sunteti un om iertator?
-Uitator, as zice mai bine! Nu dau importanta lucrurilor urate. Ma feresc de ele. Nu pun la suflet. Nu merita. Am reusit in viata sa ma detasez de lucrurile marunte si neimportante. Si trec mai departe. Cand ma intalnesc cu un om care mi-a facut ceva rau mai demult, nu zic nimic, il iert, dar nu pot sa uit...
„Actorul trebuie sa tina cu cetatenii!“
-Ati simtit vreodata ca va scade popularitatea?
-Poate dupa revolutie, putin, cand lumea nu era inca hotarata politic, cand oamenii nu prea intelegeau ce se intampla si nici nu prea le ardea de divertisment. Actorul este soldatul cetatii. El nu trebuie sa fie cu puterea, el trebuie sa apere interesul cetateanului. Noi, la Boema, faceam un fel de rezistenta regimului, prin textele cupletelor noastre, si, in momentul in care lucrurile s-au lamurit, multi ne-au certat si amenintat. Am primit scrisori de amenintare foarte urate in momentul in care a iesit „Cheia“ la alegeri.
-Unde v-a gasit revolutia?
-Chiar in Piata Romana. Stiti cum era in zilele acelea, toata lumea scotea zvonuri. S-a gasit cineva sa spuna despre mine ca eram intr-un Lastun, aveam o mitraliera si trageam cu ea in multime. Doamne fereste!
-Ati calatorit foarte mult in viata dvs. Unde v-a placut cel mai mult?
-Oh, pe unde n-am fost?! De exemplu, in
-Care este reteta succesului in opinia dvs.?
-Cu totii ne dorim succes. Dar reteta contine mai multe ingrediente: trebuie sa fii sanatos, optimist, sa ai speranta, sa crezi in viitor, sa nu te lasi doborat de necazuri. Astea trec. Dumnezeu ne incearca, Noi trebuie sa mergem inainte. Viata este scurta, dar atat de frumoasa!
A consemnat
Gabriel MATEESCU
Fotografii din arhiva artistei
Lumea credintei, anul II, nr. 12(17)
-
Emilia Popescu
Publicat in : Interviuri
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.