Parintele Teofil Paraian, duhovnicul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, judetul Brasov, a trecut la cele vesnice in aceasta dimineata, joi 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. Parintele Teofil s-a nascut la 3 martie 1929 in satul Toparcea, din apropierea Sibiului. A primit la botez numele Ioan si a fost fiind primul dintre cei patru frati. S-a nascut fara vedere, motiv pentru care urmeaza cursurile unei scoli primare pentru nevazatori la Cluj-Napoca, in perioada 1935 – 1940. Intre anii 1942 – 1943, isi continua cursurile la o scoala de nevazatori la Timisoara. Cursurile liceale sunt facute tot la Timisoara, intr-un liceu teoretic pentru vazatori.Urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Sibiu, intre anii 1948 – 1952. La 1 aprilie 1953 intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Este calugarit in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului si primeste numele de Teofil. Dupa sapte ani de la calugarie este hirotonit diacon de catre Mitropolitul Nicolae Colan. La 13 mai 1983 este hirotonit preot de catre Mitropolitul Antonie Plamadeala. La aceasta data primeste si hirotesirea intru duhovnic. In anul 1986 este hirotesit protesinghel, iar in anul 1988 arhimandrit.

Autobiografie:

"Am fost hirotonit preot si hirotesit duhovnic in anul 1983, in ziua de 13 mai, la Izvorul Tamaduirii. In aceasta zi aici, la Manastirea Brancoveanu, este un fel de hram, la care se aduna multi credinciosi si se savarsesc Liturghia arhiereasca, cu un mare sobor de preoti si diaconi. Am fost hirotonit si hirotesit de I.P.S. Antonie, Mitropolitul Ardealului.

Cred ca in legatura cu aceasta intrebare e bine sa spun ceva si despre felul cum s-a ajuns la hirotonia mea ca preot si la hirotesia mea in duhovnic.

Inca din copilarie, imi placeau mult sfintele slujbe si mi-am dorit mult sa fiu preot. In vremea copilariei, ma jucam de-a slujba si imi inchipuiam ca sunt preot. In timpul liceului, m-am hotarat sa studiez teologia, cu gandul de a ajunge preot. In vederea implinirii acestei dorinte, m-am prezentat la Mitropolitul Nicolae Balan, in Sibiu, pentru a obtine aprobarea, in niste imprejurari care nu m-au favorizat la cei optsprezece ani ai mei de atunci, in loc sa-i vorbesc Mitropolitului de dorinta mea de a studia teologia in vederea preotiei, i-am spus - de la bun inceput si fara nici o ezitare - ca vreau sa ma fac preot. Raspunsul Mitropolitului a fost negativ: « Nu, nepoate», cu adaosul:« Sa ai lumina in suflet !». Am retinut indemnul sau urarea, desi nu mi s-a spus nimic despre metoda de a castiga lumina sufleteasca, nici in ce conditii se poate implini pentru mine aceasta urare - daca a fost o urare si nu un indemn. N-am considerat, insa, definitiva afirmatia ca nu pot deveni preot. Mi-am continuat scoala, caci mai aveam de facut doua clase de liceu, pe care le-am absolvit intr-un an, ultima clasa facand-o ca « particular» - cum se zicea pe atunci - adica la «fara frecventa». Intre timp, cu voia lui Dumnezeu, am cunoscut pe Parintele profesor Teodor Bodogae, care, pe acea vreme, preda Istoria Bisericeasca Universala la Institutul Teologic din Sibiu. I-am spus Parintelui Bodogae de dorinta mea de a studia teologia, ca si de insuccesul meu din vara precedenta. Sfintia Sa a fost foarte binevoitor fata de mine si mi-a promis ca va vorbi cu Mitropolitul in vederea intrarii mele la Teologie, ceea ce a si facut. Avind terenul pregatit, m-am prezentat din nou la Mitropolitul Nicolae Balan caruia, de data aceasta, i-am prezentat doar dorinta mea de a studia Teologia. Mitropolitul a fost de acord, dar a tinut sa-mi spuna, din nou, ca preot nu ma pot face. Am raspuns ca am inteles, pentru ca de fapt am si inteles si am ramas la acest cuvant pana la masura aceea, ca n-am cerut si nici n-as fi cerut vreodata promovarea mea in cler.

In timpul anilor de studii teologice, fiind eu de fata, Episcopul Valerian al Oradiei l-a intrebat pe Mitropolitul Nicolae daca are de gand sa ma hirotoneasca. Mitropolitul a raspuns doar atat:«N-am sa-i dau parohie». Raspunsul acesta imi dadea de gandit ca ar putea veni vremea sa fiu totusi hirotonit, cel putin ca diacon, si aceasta sa o faca chiar Mitropolitul Nicolae.

La 1 aprilie 1953, ca absolvent de Teologie, am intrat ca vietuitor la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, in vederea calugariei. De acum, totul depindea de mai marii mei, fie de cei de la manastire, fie de superiorii lor.

Initiativa hirotoniei mele a avut-o Mitropolitul Nicolae Colan, ajuns in anul 1957 Mitropolit al Ardealului. In anul 1960, cu prilejul hramului manastirii noastre - la 15 august - , m-a hirotonit diacon. Cu cateva zile mai inainte, trecand prin chilia in care locuiesc eu, m-a intrebat:« Vrei sa te fac diacon de Sfanta Maria?». Am raspuns spontan:« Daca ar zice cineva sa cer aceasta, n-as cere-o; dar daca mi se ofera, primesc !». Mitropolitul mi-a spus: « Si cel care este chemat la hirotonie trebuie sa vrea». Drept raspuns, eu am spus:« Fiti sigur ca n-o sa fac, cum se zice in Pateric ca a facut unul, pe care confratii lui voiau sa-l faca preot cu sila si care s-a dus si s-a ascuns. Cei care il cautau, aveau cu ei si un magar pe care l-au pierdut si acum il cautau. Cind au gasit magarul, au dat si de monahul pe care voiau sa-l faca preot, caci amandoi erau ascunsi in aceleasi buruieni. Ei atunci au vrut sa-l lege si sa-l duca cu sila pe confratele lor, ca sa-l faca preot. El insa le-a spus:« Nu ma mai legati, caci merg si nelegat, pentru ca am cunoscut ca este voia lui Dumnezeu sa fiu preot». Mitropolitul a ras si a zis:« Pregateste-te, ca de Sfanta Maria te fac diacon. Dar n-am sa te tin mult diacon, ci te voi hirotoni preot, ca sa fii duhovnic la manastire si coliturghisitor».

Intr-adevar, m-a hirotonit diacon de Sfanta Maria. Imi amintesc si acum ca, in cuvantul pe care l-a rostit cu acest prilej, Mitropolitul Nicolae Colan a spus:« Secerisul e mult si seceratorii sunt putini. Dumnezeu se bucura de orice plivitor . . .». Mitropolitul Nicolae Colan a mai afirmat despre mine ca sunt« om fara lumina - adica nevazator -, dar luminat». O astfel de convingere l-a facut sa ma hirotoneasca diacon si a ramas doar la atat caci, dupa cateva luni, s-a imbolnavit si, dupa ani de suferinta, a plecat la Domnul.
 
Urmasul sau, Mitropolitul Nicolae Mladin, chiar de la inceput m-a intrebat daca sunt de acord sa ma hirotoneasca preot. I-am raspuns ca as dori sa raman diacon. I-am spus, de fapt, un adevar. Asa s-a facut ca am ramas diacon vreme de 23 de ani.

Preot m-a hirotonit I.P.S. Mitropolit Antonie, in cel de al 30-lea an al vietii mele de manastire.

Acum, dupa ce am ajuns, cu voia lui Dumnezeu, preot si duhovnic, am simtamantul ca aceasta situatie este tot atat de reala si de normala, pe cat de reala si de normala este situatia mea de nevazator. Si pe una si pe cealalta le socotesc ca randuite de Dumnezeu si le primesc spre slava Lui, zicand din adancul inimii: «Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana in veac !». Aceasta, cu atat mai mult cu cat sunt incredintat de adevarul cuprins in cuvintele Sfantului Marcu Ascetul, care spune: « Cand binevoieste Dumnezeu sa se implineasca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca. Iar daca nu voieste Dumnezeu, toate se pun impotriva». Eu sunt convins de aceasta si in aceasta perspectiva le vad pe toate cele ce s-au petrecut cu mine".

---