Interviu cu poetul Grigore Vieru

Interviu cu poetul Grigore Vieru Mareste imaginea.

In memoriam: Interviu cu poetul Grigore Vieru - Apologetul si Marturisitorul - "Poezia mea vine din marea singuratate si greaua suferinta".

L-am petrecut in urma cu trei ani, spre dumnezeiestile lacasuri, pe poetul si marturisitorul ori apologetul limbii romane pentru fratii de dincolo si de dincoace de Prut - Grigore Vieru - cel care s-a savarsit in urma unui naprasnic accident in apropiere de Chisinau, la intoarcerea de la comemorarea “Luceafarului poeziei romanesti” la Cahul - in ziua sa de pomenire a 159 de ani de la nasterea sa in aceasta lume, adica la 15 Ianuarie 2009. Asadar, Grigore Vieru s-a savarsit atunci cand se afla in misiunea sa nobila - de marturisitor si aparator al culturii, civilizatiei, spiritualitatii si mai ales, al limbii romane - prin comemorarea simbolului ei - Poetul Mihai Eminescu - pe care, potrivit marturisirii sale, i-a studiat opera si l-a (re)cunoscut abia in anii studentiei, caci asa erau vremurile.

Probabil nimic intamplator, numai ca noi, cei ramasi aici, jos, am mai fi avut nevoie, si inca una foarte mare, de Grigore Vieru, insa avem nadejdea si convingerea ca el va (supra)veghea si de acolo, de sus, la bunul mers si indeosebi, la apararea limbii romane - cea atat de contestata ori de blamata prin unele locuri!. Drept marturie ca am avut marele privilegiu de a-l cunoaste si pretui, redam, in cele urmeaza, interviul facut cu el - Poetul Grigore Vieru - la intalnirea noastra de la Chisinau, din toamna anului 2002.

- Stelian Gombos: Domnule Grigore Vieru, cum ati descoperit poezia, cum ati inceput sa scrieti?

- Grigore Vieru: Mi-este teama ca o sa repet niste lucruri. Am mai fost intrebat, inclusiv de copii, de unde vine poezia mea, si am raspuns de fiecare data ca din suferinta si singuratate. Eu am trecut prin suferinta si singuratate din copilarie. Sunt nascut in anul 1935, iar in anii 1946-47 noi am trecut prin mari incercari, noi, romanii din Basarabia. A fost o mare seceta, o mare foamete, cand au murit mai multi decat in razboi. Dar acea foamete a fost programata, organizata. A fost, intr-adevar, o mare seceta, dar fiecare taran avea in pod o rezerva de porumb, de grausor, de fasole. Eu sunt fecior de plugari, tin minte anii aceia. Dar si noi, cu toate ca mama era vaduva de razboi, aveam in pod niste rezerve. N-ar fi trebuit sa moara nici un suflet, cu toata seceta, caci si cei mai saracuti mai aveau ceva rezerve. Dar au venit paganii si ne-au maturat podul. Chiar si la noi, cu tot ca mama era vaduva de razboi, au urcat si ne-au maturat podul si nu ne-au lasat nici un graunte. De aceea, au murit mai multi ca in razboi. Tin minte ca mama pleca la Cernauti - eu sunt nascut in preajma Cernautiului - pleca in cautarea unui pumn de faina, de graunte, scotea din casa ce mai putea sa aiba o vaduva, un covoras, niste laicere, ca sa le vanda la Cernauti, ca sa ia ceva de mancare pentru mine, ca eram mic, si surioara mea, mai mare decat mine. Se intorcea dupa doua-trei zile de la Cernauti, unde pleca cu sora-mea, iar eu ramaneam singur in casa, iar eu, bolnav fiind si infricosat, fiindca auzeam ca mananca om pe om de foame, nu mai puteam sa dorm si in acea singuratate a mea, noaptea, imi spuneam povesti. Dar eu nu stiam multe povesti, pentru ca bunicii si parintii mei nu stiau multe povesti si nici nu aveau timp sa ni le spuna, si-mi spuneam Capra cu trei iezi, singura poveste pe care o stiam in copilaria mea. Dar o spuneam numai pana vine lupul la usa, la fereastra, fiindca mai departe ma temeam s-a spun, si mi-o repetam de mai multe ori.

Si-atunci incepeam sa-mi fac povestile mele, asa cum putea un copil sa si le faca. Si-atunci, in noptile acelea de singuratate, am compus primele versuri. O asteptam pe mama si spuneam „Vino tu, vino tu", si-mi parea ca vine, aparea chipul ei si eu spuneam „Nu te du, nu te du". Acestea erau primele mele versuri pe care le-am scris in 1946, asteptand-o pe mama. Deci, poezia mea vine de-acolo, din mare singuratate si din mare suferinta. Si, de altfel, tot de-acolo vine si azi poezia mea.

Marea poezie romaneasca am descoperit-o nu la scoala, pentru ca ea era interzisa, ci din proverbele noastre, care nu puteau fi interzise, din cantecele noastre populare, care le auzeam pe la sezatorile noastre la care mergeam cu sora-mea, din ghicitorile noastre, in ele am descoperit marea poezie romana, fara sa stiu ca aceasta este poezia noastra, poezia romana. Proverbele, ghicitorile noastre sunt fara egal pe fata pamantului. Eu studiez folclorul poetic al lumii de zeci de ani, am o pasiune pentru folclorul planetar si trebuie sa spun si nu cred ca exagerez, folclorul nostru este poetic, este fara egal.

- Cautarile in poezie suporta rataciri. Manuirea cuvantului este si mantuirea cuvantului. Care au fost ratacirile poeziei dumneavoastra?


- Eu indraznesc sa spun ca nu am ratacit in poezia mea. Eu nu am avut o buna pregatire nationala, ca sa zicem asa, in scoala, dar am avut o foarte buna pregatire. nu stiu cum sa spun. ajuta-ma dumneata.

-  .instinctiva?.

- .instinctiva, daca este bine asa. Deci, dragostea mea pentru cuvantul romanesc, pentru cantecul nostru, pentru tot ce este national, am mostenit prin instinct. Mie nu mi-a spus nimeni la scoala ca sunt roman, ca vorbesc limba romana. Din contra, ei mi-au spus ca nu sunt roman, caci vorbesc alta limba, cea moldoveneasca, dar instinctiv, strigatul sangelui mi-a spus ca eu vorbesc limba romana. Si-atunci cand am gresit, mai exact, se crede ca am gresit, cred unii tineri de-aici de la noi, artisti, poeti si, din pacate, si din tara, cred ca am gresit, ii asigur ca nu am gresit. Eu, cum sa spun, am incercat sa fiu diplomat, desi vocatia mea nu a fost de diplomat. Eu stiam ca un cantec frumos despre limba, pe care l-am scris in anii bolsevici, un poem frumos despre tricolor, despre neamul nostru, nu va trece daca nu voi scrie o strofa, doua, trei, despre Lenin. Nu scriam din ratacire un astfel de poem, dar stiam ca daca nu scriu o astfel de strofa despre Lenin, (despre partid nu am scris niciodata), cartea mea nu va trece. Si eu stiam foarte bine ca cititorul cuminte, frumos si intelept, va trece peste strofa asta si va gasi in intreaga carte niste versuri crestinesti - nu zic geniale, nu zic frumoase - despre mama, despre pamantul nostru, despre limba romana pe care eu niciodata nu am numit-o limba moldoveneasca.

Am scris foarte multe poeme si cantece dedicate limbii noastre. Nu puteam s-o numesc limba romana, dar n-am numit-o nici limba moldoveneasca. Rasfoiti intreaga mea creatie si nu veti gasi nici un poem in care sa fi cantat limba moldoveneasca. Stiam ca poemele acestea vor ajuta neamul meu in aceasta margine de tara, poporul, si-mi vine sa cred caci chiar l-au ajutat. Chiar in lumea aceasta pe care o vedeti la aceasta sarbatoare (la care am participat impreuna la Chisinau), ratacita, intr-un fel, veti gasi si foarte multi romani frumosi, care, desi au fost educati in limba de lemn, au crezut in poezia noastra.

- Cum a fost intalnirea cu poezia romana, cand Prutul n-a mai putut fi mentinut de altii drept granita intre frati?

- Cu poezia romana m-am intalnit fara sa stiu ca ma intalnesc cu poezia romana, prin istoria noastra, prin proverbele noastre, prin cantecul pe care-l canta mama, il canta tata, dar mai tarziu, dupa dezghetul hrusciovist, m-am intalnit in primul rand prin poetul nepereche, Eminescu, prin Alecsandri, prin anii ''57, ''58, cand ajunsesera la noi in Basarabia intr-un mod selectiv. Din Eminescu, Imparat si proletar, Somnoroase pasarele, dar eram totusi fericiti, intelegi, caci auzeam limba noastra adevarata, frumoasa, muzicalitatea cuvantului nostru, si eram fericiti ca cunoastem macar atat. Pe urma, desigur ca au fost editati toti clasicii nostri din Moldova si i-am studiat in ultimii ani la facultate. Apoi, sigur ca am cunoscut si poezia lui Blaga, care a venit mai taziu in Basarabia, apoi si a lui Arghezi.

Dar m-am intalnit cu poezia romana si prin poezia generatiei de aur a lui Nichita, a lui Labis si Nichita Stanescu. Prin a lui Sorescu, Ioan Alexandru, Tomozei, Paunescu, Constanta Buzea, Gabriela Melinescu. Repet, eu am rasarit ca poet din marea poezie romana. Tara are o mare poezie, eu o cunosc bine, si as vrea sa cred ca poezia romana este una din cele mai originale si mai variate si mai frumoase la ora actuala. Poate ca numai poezia tarilor latino-americane se ridica la nivelul poeziei romane.

- Alaturi de care poeti romani de peste Prut va simtiti mai apropiat?

- De poetii care au venit si ei din suferinta. De Goga si Bacovia. Iar ca expresie poetica sunt si eu poet al timpului pe care il traim si nu ma pot desprinde de acesta, ca expresie, deci, cred ca as veni tot din Bacovia, dar si din Blaga, Stanescu, Sorescu si din Paunescu, care este un mare poet, va rog sa retineti aceasta, dincolo de unele poeme de-ale lui de ocazie, din care are destule, dupa cum bine stiti. Dar daca dam deoparte zgura poetica paunesciana si lasam numai poezia lui autentica din cartile lui atat de voluminoase, ca sa zic asa, as putea selecta un singur volum, asa cum pricep eu poezia, un volum de o suta de poeme, cu care l-as aseza pe Paunescu alaturi de cei mai mari poeti ai nostri. Deci, se crede gresit, nu gresit, daca s-ar crede gresit nu m-ar supara, dar unii poeti si unii critici literari de dincolo de Prut, din tara noastra, spun ca eu sunt un poet vetust, pasoptist. Sunt niste minciuni si ei stiu ca spun minciuni si asta ma supara cel mai mult. Eu am spus ca eu vin din traditia noastra folclorica si clasica, dar eu sunt un poet modern, ca expresie si ca simtire. Si, ca exemplu, daca nu va suparati, va spun un poem din doua strofe, pe care l-am scris nu azi, ci pe la inceputul anilor saptezeci, in urma deci cu treizeci de ani, si care se numeste Faptura Mamei:

“Usoara, maica, usoara
C-ai putea sa mergi calcand
Pe semintele ce zboara
intre ceruri si pamant!
in priviri c-un fel de teama,
Fericita totusi esti –
Iarba stie cum te cheama,
Steaua stie ce gandesti”.

- Se vorbeste mult in ultima perioada de recuperare si integrare a poeziei din Basarabia. Cum vedeti dumneavoastra strategia acestei integrari?

- Eu o vad foarte simplu, din punctul meu de vedere, si poate primitiv. Asa ar putea sa creada unii - primitiv. Ce se intampla cu scriitorii romani din Basarabia? Unii cred ca, daca au fost editati dincolo de Prut, la Bucuresti, la Iasi, la Craiova, la Cluj, la Oradea, la Targu-Mures ori la Timisoara, s-au integrat in literatura romana. Dupa mine, cred ca este o mare greseala. Si v-o spune un poet care este poate cel mai editat dincolo de Prut. Aproape toate cartile mele au fost editate in tara, insa eu nu ma pot bucura. Ma bucur, bineinteles, ca am fost editat, insa bucuria mea nu este deplina. Caci eu stiu ca desi sunt in literatura romana nu m-am integrat, totusi, in literatura romana, pentru ca nu s-a integrat si lumea aceasta ratacita. Basarabia nu s-a integrat insa si nu este vina ei. Si, deci, eu, fara ea, fara lumea asta, asa cum este ea, ratacita, Basarabia, eu nu ma pot considera deplin integrat.

Ma bucur insa, frate draga, c-au venit si timpuri cand uite, stam aici si poate ca este si altcineva prin preajma care ne inregistreaza, dar nu-mi mai este frica, nu-mi mai este teama si asta ma bucura cel mai mult. Ca ne putem intalni, ca trecem vama, chiar daca uneori nu prea usor, dar ati ajuns aici la noi si noi putem sta de vorba si lucrul cel mai important pe care trebuie sa-l stie romanii, si cei de-aici si cei de dincolo de Prut, este ca istoria nu se mai poate da inapoi. Din momentul in care vom sti ca istoria nu mai poate fi intoarsa, va fi bine in Tara Romaneasca. Deci, cu rabdare, cu intelepciune, sa facem lucrul pe care nu am putut sa-l facem in timpurile acelea draconice, satanice. Deci, eu sunt optimist, foarte optimist, desi se spune ca, ma rog, granita va fi intarita la Prut, vor fi niste vize, dar eu stiu ca comunismul, bolsevismul nu mai poate reinvia, imperiul nu mai poate reinvia, cu toate tancurile lui, cu toate rachetele lui. Si eu cred ca voi apuca vremurile cand vom fi impreuna noi, romanii de pe ambele maluri ale Prutului, vom fi impreuna cu adevarat.

- Dincolo de optimismul poetului, sa acceptam si vizionarismul sau. Avem o patrie de cuvinte intreaga. Cand credeti ca am putea avea si o patrie de pamant intreaga?

- Deci, va pot spune. Eu sunt autorul mai multor carti de versuri pentru copii si al unor manuale pentru copii. Am fost la multe intalniri cu copii din clasele primare, din gimnaziu, din licee si, cand intru, de pilda, in sala de clasa, la clasa intai, prima intrebare pe care o pun copiilor este intrebarea „Ce limba vorbiti, copii, moldoveneasca sau romana?" Copiii imi raspund in cor: „Limba romana". Apoi: „Copii, ce sunteti, moldoveni sau romani?" Copilasii imi raspund in cor: „Romani!" Deci ei au la ora actuala sapte anisori. Cand vor absolvi liceul, se vor trezi chiar cu totul, vor avea optsprezece ani, ei vor fi in Romania intreaga, vor realiza ceea ce n-am realizat noi, cei infricosati, rataciti, infricosati de Siberii si de toate. Repet, mersul istoriei nu mai poate fi intors si vom veni spre tara, dar si tara trebuie sa vina spre noi, sa ne inteleaga, sa nu ne jigneasca. Multi romani din tara, care nu ne cunosc suferinta, ne fac ba rusi, ba kaghebisti, ba cutare. Sa nu uite ca suntem romani si am trecut prin mari suferinti. Basarabia este un copil cu inima in afara pieptului. Am vazut un film documentar despre un copil care s-a nascut cu inima in afara pieptului, iar niste maini de aur ale unor chirurgi au reusit sa puna inima la locul ei. Asta este si Basarabia, un prunc cu inima in afara pieptului. Inima Basarabiei trebuie pusa la locul ei. Locul ei este limba romana, este istoria romana, credinta stramoseasca. Si lucrul acesta il putem face numai impreuna, in primul rand romanii din tara si apoi romanii de-aici.

Acum, in incheiere, vreau sa subliniez ca eu personal, ma simt foarte implinit si onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si (de) a-l cunoaste pe Grigore Vieru Poetul – mare personalitate a culturii si spiritualitatii noastre romanesti si nu numai, avand convingerea si nadejdea ca vom sti cu totii pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii, potrivit meritelor si vredniciilor fiecaruia, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!. Insa, ramanem convinsi de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!.

Asadar, cei alungati din turnurile babilonice ale acestei lumi, pot bate acum la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc, ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta scriitoriceasca si carturareasca ce ramane in urma autorului simbol si poet, cu alte cuvinte, va fi pe mai departe, una de referinta in domeniul istoriei culturii, limbii, literaturii si a spiritualitatii noastre autentice, care ar trebui sa se afle la indemana tuturor celor ce ramanem convinsi de faptul ca: noi, locului ne tinem, cum am fost, asa ramanem!.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Vesnica sa-i fie pomenirea si amintirea! Amin.

Cu aleasa pretuire si multa recunostinta,
Drd. Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei.

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

25 Iulie 2012

Vizualizari: 9142

Voteaza:

Interviu cu poetul Grigore Vieru 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE