Evanghelia si Apostolul se canta ori se citesc?

Evanghelia si Apostolul se canta ori se citesc? Mareste imaginea.

Pericopele din Evanghelii si din scrierile Sfintilor Apostoli, destinate adica pentru uzul liturgic, sunt piese de cantare sau muzicale, ori sunt simple lecturi? Iata chestiunea care ne intereseaza.

Textul cartilor Noului Testament a fost scris in proza libera, deci afara de orice metrica poetica. Am putea chiar spune ca, din tot continutul cartilor de ritual, pericopele din Sfintele Evanghelii si din scrierile Apostolilor, precum si rugaciunile propriu-zise, ce se citesc de preot in taina, nu sunt bucati ritmice. Orientul crestin n-a cunoscut patrunderea poeziei in absolut intreaga slujba liturgica, asa cum a fost cazul cu oficiile ritmate din missele galicane ale Evului Mediu apusean, scrise in vers hexametric.

Daca totusi, intr-un capitol despre cantarea bisericeasca, mai punem chestiunea cantarii Evangheliei si a Apostolului, o facem pentru ca tonul in care sunt pronuntate seamana mai mult a cantare decat a simpla citire. Formula sub care sunt introduse aceste pericope in desfasurarea serviciului liturgic le califica insa ca lecturi: "Din Sfanta Evanghelie cea de la Matei (etc.) citire"; ori: "Din faptele Sfintilor Apostoli" sau "Din Epistola cea catre... a Sfantului Apostol... citire".

Pana in veacul al IV-lea, s-ar putea crede ca pericopele din Sfanta Scriptura intrebuintate la serviciul divin n-au putut fi decat simple citiri.
 
Asa sunt, cel putin, unele pareri. In lipsa de orice argument documentar, se presupune de obicei ca perioada de grele imprejurari pentru Biserica si deci de simplitate fortata a cultului din primele trei veacuri n-a putut reclama o modalitate mai solemna nici pentru pericopele din Sfanta Scriptura. Mai tarziu insa, cand cultul isi spori splendorile sale paralel cu organizarea in libertate a vietii bisericesti si cu introducerea din ce in ce mai pronuntata a imnurilor in serviciul divin, aceste citiri a trebuit sa capete si ele o solemnitate speciala. Importanta lor de cuvant al Mantuitorului si al Sfintilor Apostoli, ca si nevoia de a fi facute bine auzite si a le accentua sensul, contribuira, desigur, la o recitare peste nivelul tonului din conversatiile obisnuite, adica al unei simple citiri.

Sunt totusi motive puternice, care ne pot face sa credem aproape sigur ca pericopele bibice din serviciul divin s-au bucurat intotdeauna de o intonatie aparte, chiar de la inceputul Bisericii adica. O rostire solemna a acestora era ceruta, de altfel, nu numai de autoritatea lor de cuvant divin revelat, ci si de un uz profund inradacinat, cel putin tot atat de familiar printre crestinii proveniti dintre iudei, ca si felul de cantare a psalmilor.

In Sinagoga iudaica, de la care au provenit primii crestini, pericopele din Pentateuh, Profeti, Cantarea Cantarilor, Plangeri, Rut, Ecleziast si Ester nu erau rostite ca simple citiri, ci se bucurau de o intonatie sau de un sistem de accentuare specifica lor. Felul de executare al intonarii pericopelor din aceste carti ale Vechiului Testament a si fost fixat, dar abia prin veacul al IX-lea, prin anumite semne (reginoth), asa dupa cum mai inainte se introdusese un sistem special de accente pentru psalmi, pentru proverbe si pentru Cartea lui Iov. Nu se poate deci, ca noii crestini sa nu fi adus in Biserica aceeasi maniera de pronuntare a pericopelor biblice, asa cum adusesera psalmodia. Intonarea prochimenelor, care nu sunt decat resturile supravietuitoare in Liturghie din pericopele Vechiului Testament, constituie inca o proba transmisa mecanic de traditie. De la pericopele Vechiului Testament, sistemul a trecut automat, desigur, ca ceva cu totul natural si la cele din Noul Testament.

Semne pentru o astfel de intonatie n-au fost intrebuintate de la inceput, asa cum nici pentru Vechiul Testament ele n-au intrat in uz decat mai tarziu. Codicele cu manuscrisele Evangheliilor incep sa apara insa de la o vreme cu niste semne rosii-stacojii in text, mai multe pe deasupra si mai putine dedesubtul sau in partile laterale ale literelor. Astfel de semne nu sunt un lucru chiar nou; ele s-au gasit in uzul lumii dinainte de crestinism, la orientali (la persi, in scrierea greceasca etc.) si, precum am vazut in alta parte, ele indeplineau la origine o functie de punctuatie si de accente, inlesnind citirea. Rolul lor de accentuare a citirii le-a dat in chip inevitabil o valoare muzicala, devenind un fel de notatie ecfonetica pentru o intonare recitativa, cu aplicare indeosebi la textul Evangheliilor si al Epistolelor de la Liturghie.

Manuscrisele din veacurile al IV-lea si al VI-lea ale Evangheliilor infatiseaza in textul lor astfel de caractere foarte ingrijit scrise. In forma lor, aceste semne din textul codicelor intrebuintati la serviciul divin se prezinta, daca nu absolut identice, in tot cazul foarte apropiate de cele utilizate in prozodia antica. Or, in poezia clasica, se stie ca ele reglau muzicalitatea recitarii. Boetiu ne spune ca, in timpul sau, recitarea poemelor eroice se facea intr-un fel care tinea locul de mijloc intre citirea simpla si cantarea propriu-zisa. Prin urmare, prezenta acestor semne ecfonetice in textul Evangheliilor este un indiciu ca pericopele lor erau debitate in cult intr-un "fel de recitativ analog aceluia care era intrebuintat odinioara pentru dictia solemna a poemelor eroice, gen care se intemeia pe felul de muzica al graiului vorbit, propriu oricarui grai accentuat".
 
Semnele ecfonetice din textul Evangheliei si al Apostolului se prezinta, intr-adevar, mai amplificate, in comparatie cu accentele prozodice, pentru a indica intonarile si dilatarile vocii, precum si portamentele etc. Acestea depindeau de felul semnului, de combinarea lui, ca si de locul pe care il ocupa in topica frazei. Astfel, unele (oxeia - accent ascutit, kathist-un fel de accent circumflex si apostroful) se asezau numai la inceputul capitolului de citit, indicand ca pronuntarea avea sa se faca intr-o singura respiratie, cum este cazul formulelor introductive ale pericopelor evanghelice: "Zis-a Domnul" si "in vremea aceea"; altele (oxeia dubla si bareia - accent grav), dimpotriva, se intrebuintau numai la sfarsitul capitolului sau pericopei, pentru a indica o intarire sau accentuare. insemnarea exacta a acestor semne nu este cunoscuta, pentru ca nu s-a pastrat nici o explicare asupra lor. Se stie numai ca indicau o citire melodica a textelor Noului Testament, in conformitate cu sensul textului.

In concluzie deci, Evanghelia si Apostolul nu sunt la drept vorbind nici simple lecturi, dar nici cantari propriu-zise. Nu sunt piese muzicale, pentru ca desi se recita pe tonul psalmodiei, totusi nu indeplinesc conditiile unei adevarate cantari cu intervale muzicale. Prin urmare, nu trebuie vazut nici un nonsens in formula prin care textul lor este anuntat in serviciul divin ca "citire". In realitate insa, nu sunt nici simple lecturi, ci recitari solemne cu accente variate, care scot in relief ideile textului si, in acelasi timp, incadreaza cum se cuvine textul Noului Testament in ceremonia Liturghiei.

Acest gen de recitare il pastreaza Biserica - poate ceva mai inflorit ca la inceput - ca pe atatea mosteniri scumpe ale Traditiei. Ca el n-a fost simpla citire, am vazut. Ca n-a fost nici cantare propriu-zisa, in felul imnurilor bisericesti, se poate intelege din urmatorul amanunt. Cu vremea si mai ales dupa veacul al VIII-lea, semiografia muzicala a evoluat mult, asa precum se vede din manuscrisele cu imnuri din aceasta epoca. Totusi, in manuscrisele Evangheliei si Apostolului de prin veacul al X-lea, ba chiar pana in al XIII-lea, nu se vede folosit sistemul evoluat al notatiei muzicale a imnurilor, pentru simplul motiv ca Evanghelia si Apostolul nu erau in cult piese de cantare. Ele se gasesc insa transcrise tot cu vechile semne ecfonetice, pe care copistii le transcriau o data cu textul, fara sa mai cunoasca valoarea si rostul lor. In aceasta epoca a veacurilor X-XIII si desigur si mai inainte, pericopele evanghelice si cele din epistole se recitau in virtutea Traditiei, ca si astazi.

Parintele Petre Vintilescu

05 Iunie 2015

Vizualizari: 5336

Voteaza:

Evanghelia si Apostolul se canta ori se citesc? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE