Criza ecologica

Criza ecologica Mareste imaginea.


Criza ecologica

Criza ecologica este un fenomen nou, dar derivat din criza antropologica. Criza aceasta reflecta la dimensiuni mondiale criza interioara a omului. Fiecare om in parte, si nu in general oamenii sau omenirea, este coresponsabil pentru aceasta criza. Raspunderea fiecaruia este o chestiune cantitativa si nu de ordin calitativ.

Intreaga creatie, cu exceptia omului, se supune desavarsit voii lui Dumnezeu. In lumea sensibila doar omul, ca faptura libera, poate refuza voia lui Dumnezeu si poate fi biruit de propria sa voie. Dar intrucat cauza existentei si mentinerii tuturor fapturilor este voia dumnezeiasca, refuzarea voii acesteia duce la confuzie si distrugere.

Refuzarea voii dumnezeiesti s-a facut in lumea sensibila de catre om, in care este recapitulata sau rezumata intreaga lume. Lumea sensibila este trupul extins al omului. Este trupul care il hraneste si il sustine, dar care, totodata, are nevoie de ingrijirea si dragostea lui. Tot ceea ce se petrece inlauntrul omului isi pune amprenta pe intreaga lume. Si tot ceea ce se petrece cu lumea se reflecta in om. In acesta sunt cuprinse sinoptic ratiunile sau rosturile fapturilor si ale intregii creatii. Iar el, ca faptura "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu, este singurul care poate intelege sau rastalmaci ratiunile fapturilor si poate trece la folosirea lor sau la reaua lor intrebuintare.

De regula criza ecologica este considerata ca tinand de planul fenomenelor naturale sau istorice, iar combaterea ei se incearca prin mijloacele stiintei si tehnologiei. Dar aceasta abordare este superficiala si da dovada de miopie. Astfel, nici cauza crizei nu este perceputa, nici combaterea ei nu poate fi corecta. Si deoarece aceasta combatere a ei se bazeaza pe principiile ce au dus la criza, este firesc nu numai sa nu duca la rezolvarea ei, dar si sa o reproduca.

Criza ecologica este intai de toate criza spirituala si morala. Nu se datoreaza lucrurilor sau conjuncturilor istorice, nici stiintei sau tehnologiei. Se datoreaza omului. Dumnezeu -noteaza Teofil al Antiohiei - a facut initial toate bune foarte, dar omul le-a distrus prin pacat. Dupa cum buna purtare a stapanului casei are ca urmare buna purtare a slujitorilor, pe cand reaua lui purtare ii duce si pe aceia la abateri, astfel se intampla si cu omul. Cand cel ce a fost stapanul lumii a pacatuit, au fost tarate dimpreuna cu el si toate cele ce se aflau sub stapania lui. Prin trecerea cu vederea a voii lui Dumnezeu, omul a ajuns la reaua intrebuintare a creatiei si a deschis drumul crizei ecologice.

Dar in vreme ce in intreaga istorie a omenirii pana in timpurile moderne reaua intrebuintare a creatiei, cu relativ inceata ei evolutie, a creat probleme ecologice mai mici, prin revolutia industriala si dezvoltarea stiintei si a tehnologiei, acest uz gresit sau abuz de creatie s-a intensificat si problemele au devenit tot mai mari. Indeosebi dupa al doilea razboi mondial si dupa raspandirea ideologiei dezvoltarii, abuzul asupra creatiei a inceput sa aiba proportii dramatice. Omul a intervenit brutal in curgerea fireasca a lucrurilor si a provocat schimbari nefiresti. A promovat raportarea utilitarista la lume si a inlaturat natura si mediul lui inconjurator. Nu l-a mai interesat lumea naturala si frumusetea ei naturala, ramanand strain si fara adapost in lumea artificiala construita de el insusi. Intre om si creatia naturala se ingramadesc produsele si subprodusele tehnologiei. Orase inumane macina sanatatea trupeasca si sufleteasca a omului, totodata deformandu-i estetica. Linistea si intimitatea mediului inconjurator natural le inlocuiesc zgomotul, asfaltul, betonul si viata mecanicizata. Poluari de tot felul il ameninta cu moartea omul si viata.

Mediul devine inamic si omul cel razvratit impotriva lui Dumnezeu vede natura razvratindu-se impotriva lui si amenintandu-l. Constientizarea crizei ecologice a dus la multe mobilizari sociale si politice. Intre acestea se incadreaza miscarile ecologiste si partidele ecologistilor, care isi propun ca principal scop al lor protectia mediului. Nu mai exista partid politic care sa nu consemneze in platforma lui program masuri pentru combaterea crizei ecologice. Dar totdeauna in aceste declaratii si programe criza ecologica este abordata fragmentar si superficial, pe cand radacinile ei sunt mult mai profunde si mai extinse.

Omul este legat organic de natura. Iar natura, la randul ei, este legata intr-un mod aparte de femeie, prin care si este simbolizata. Natura este doica omului, hranitoarea lui. Iar civilizatia androcratica, in care puterea apartine barbatilor, care a subestimat si a exploatat femeia, nu a aratat prea multa dragoste nici naturii. Femeia, ca si natura, a fost folosita pentru implinirea aspiratiilor si scopurilor androcratice. A fost astfel provocata la reactie si revolta. Nu este intamplator ca un deceniu inainte de-a se ivi miscarile ecologiste au aparut miscarile feministe, care revendicau dreptate pentru femei.

Dar miscarile feministe, ca si cele ecologiste, cu toate ca au contribuit la constientizarea asupririi femeii si a distrugerii mediului, nu au putut atinge tinte mai insemnate. Miscarile feministe, cazand victime unui anumit complex de inferioritate, au ajuns la revendicari care, sub tavalugul lor, distrug orice insusiri firesti aparte ale barbatului si femeii. Iar miscarile ecologiste s-au dedat unor pozitii partiale si miopice, care nu ajuta abordarii consistente a crizei, ci duc la impas.

Criza ecologica este legata de intregul vietii personale si sociale a omului. Cultul comoditatii, lipsa de respect fata de lucruri, risipa irationala, lipsa masurii, iresponsabilitatea, nedreptatea, exploatarea, castigul murdar, eudemonismul, care se manifesta pe toate planurile vietii si activitatii umane, sunt factori care o provoaca. Criza ecologica da la iveala criza stiintei, a tehnologiei, a economiei, a politicii, a justitiei, a moralei, a religiei. Descopera criza cugetarii, raportarii si comportarii omului fata de creatie. Este expresia cea de pe urma a crizei interioare a omului, precum si a tuturor formelor de activitate si manifestare ale lui. Criza ecologica poate fi caracterizata drept metastaza in creatie a crizei spirituale si morale a omului. Exprima criza prezentei si comportamentului omului inlauntrul creatiei.

Criza aceasta, ca derivat antropologic, este corect combatuta doar daca se combate in omul insusi. Fara schimbarea omului nu se poate astepta schimbarea in evolutia ecologiei. Cand omul nu abordeaza criza ecologica in legatura ei cu criza spirituala si morala prin care trece el insusi, ii scapa adevaratele ei dimensiuni si nu se poate apropia de cauza ei reala. In cazul acesta, masurile pe care le ia pentru protectia mediului - oricat de folositoare ar fi - se dovedesc superficiale si ipocrite, pentru ca nu ating cauza crizei. Reiese de aici limpede importanta vocii Bisericii. Scopul Bisericii nu este sa se asocieze luptei sau eforturilor serviciilor statului, mai ales date fiind putinele posibilitati si saracele mijloace de care de regula dispune. Biserica nu exista pentru a servi statului, ci pentru a oferi lumii ceea ce acesta - sau oricare alta institutie lumeasca - nu ii poate oferi. Scopul Bisericii este sa dea marturia "creatiei celei noi", care biruieste stricaciunea si moartea; a acestei creatii care este asteptata, dar care si este prezenta deja in viata cotidiana. In aceasta noua creatie se realizeaza schimbarea radicala a omului, care influenteaza direct viata cotidiana si activitatea lui. Prin credinta in Dumnezeu si tinerea poruncilor omul isi afla adevaratul sine si raporturile lui corecte cu aproapele si lumea materiala. Intra in armonie cu ratiunile lucrurilor. Astfel, nu il vatama pe aproapele, nici nu foloseste rau lucrurile. Avva Dorotei, vorbind despre pozitia credinciosului fata de lucruri, scrie: "Pazirea constiintei fata de lucruri sta in a nu se folosi cineva rau de un lucru, in a nu strica vreun lucru sau a-l arunca, ci chiar de vede vreunul aruncat, sa nu-l treaca cu vederea, fie el cat de neinsemnat, ci sa-l adune si sa-l puna la locul lui". Iar Cuviosul Isaac Sirul, intrebat ce este "inima milostiva", raspunde: "arderea inimii pentru toata zidirea pentru oameni, pentru pasari, pentru dobitoace, pentru draci si pentru toata faptura".

Combaterea crizei ecologice nu trebuie inteleasa ca o chestiune generala si abstracta. Nu este ceva ce ii priveste nedefinit pe oameni sau umanitatea, ci pe fiecare in parte si pe toti laolalta. Daca omul nu constientizeaza raspunderea lui personala pentru criza ce exista inlauntrul lui si in jurul lui, nu poate aborda corect criza ecologica. Dar aceasta constientizare nu este doar o chestiune de sensibilitate personala, ci si de educatie. Daca educatia este pervertitoare - asa cum se intampla astazi - atunci se toceste si sensibilitatea care exista in persoane.

Intr-o cantare a Bisericii se spune: "Facutu-m-am... intinaciune aerului si pamantului si apelor...". Poluarea mediului inconjurator reflecta intinarea launtrica a omului. Iar aceasta intinare a omului incepe cu mintea. Fara curatirea mintii de intelesurile patimase nu poate exista o raportare corecta a omului la lume si la lucrurile lumii. In zilele noastre, insa, grija superficiala fata de mediul inconjurator este insotita de efortul sistematic de-a intina mintea omeneasca cu astfel de intelesuri.

Caracteristic este exemplul reclamelor publicitare. Scopul principal al acestora nu este de-a face cunoscute produsele sau de-a evidentia calitatea sau utilitatea lor, ci de-a lega intelesurile lor de patimile spre care inclina omul, in vederea faptului de a-l tari la consumarea lor. Din clipa cand se trezeste cineva astazi si vrea sa se informeze despre ce se intampla in jurul lui si pana in clipa cand se culca din nou, de la pasta de dinti pe care va vrea sa si-o cumpere si pana la automobilul pe care va vrea sa-l foloseasca sau casa in care sa locuiasca, vede lucrurile propunandu-i-se si oferindu-i-se ca intelesuri patimase. Nu mai ramane timp pentru a fi legate intelesurile de patimi, incat sa fie create intelesurile patimase, pentru ca dintru inceput intelesurile sunt prezentate intretesute cu patimile. Chiar si acolo unde intervine protectia statului, intinarea intelesurilor se mentine la acelasi nivel. Astfel, de pilda, in reclamele publicitare facute tigarilor, in care se scrie ca acestea "dauneaza grav sanatatii", sunt prezentate persoane atragatoare, care plesnesc de sanatate, fumand tigari intr-un ambient de bun gust, seducator. Daca poluarea si distrugerea mediului nu vor fi combatute incepandu-se de la mintea omului, nu poate exista o combatere consistenta si eficienta a lor pe planul ecologic.

Desigur, absolut necesara este combaterea crizei ecologice la nivel institutional. Si intrucat aceasta criza nu priveste anumite tari sau regiuni ale pamantului, ci pamantul intreg, se cere o conlucrare si o corelare a eforturilor pe plan mondial. Refacerea unui oarecare echilibru global pentru convietuirea pasnica a oamenilor, promovarea unor raporturi sanatoase intre economie si ecologie, evitarea risipei in intrebuintarea energiei, controlul dezvoltarii irationale a tehnologiei, si mai ales a biotehnologiei, care poate avea urmari imprevizibile, luarea de masuri pentru reducerea poluarii mediului, protectia animalelor si a plantelor si alte asemenea teme necesita reglari la nivel institutional-juridic la scara nationala si internationala. Eforturile depuse pana astazi nu au adus rezultate satisfacatoare, in ciuda intentiilor nobile ale multor factori responsabili, atat politici cat si bisericesti, marele interese economice, razboaiele si alte interese nemarturisite - politice ori de alta natura - impiedica abordarea si combaterea decisiva a crizei ecologice. La acest lucru contribuie si autonomizarea sistemelor de functionare ale societatii umane. insa aceste elemente negative nu trebuie sa descurajeze continuarea si intensificarea eforturilor in acest sens.

Trebuie sa semnalam aici in mod special pozitia de avangarda pe care a abordat-o de la inceput in ceea ce priveste aceasta tema Biserica Ortodoxa. Astfel, din initiativa Patriarhiei Ecumenice s-a consacrat prima zi a anului bisericesc (1 septembrie) ocrotirii mediului, alcatuindu-se si o slujba speciala pentru sarbatorirea acestei zile. Pe de alta parte, prin seria de congrese ecologice ordinare si extraordinare ce se desfasoara sub egida Patriarhiei Ecumenice si a altor reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe locale, se incearca o mai buna cercetare si combatere a crizei ecologice.

Raspunsul final al Bisericii la criza ecologica nu este insa dat la nivel moral sau social, oricat de folositoare ar fi aceste teze si eforturi ale ei pentru ocrotirea si conservarea lumii. Nu este dat, simplu, prin masurile practice pe care le poate promova, ba chiar nici prin purtarea morala corespunzatoare, care sa insufle grija ocrotirii mediului. Raspunsul final al Bisericii este dat la nivelul ontologic si se bazeaza pe principiul persoanei, care de altfel determina intreaga ei viata.

Dupa cum distrugerea creatiei are o obarsie personala sau ipostatica, pe Adam cel dintai, tot astfel si innoirea ei are o intemeiere personala sau ipostatica: pe Adam cel nou, adica pe Hristps. Nu exista innoire impersonala a creatiei, dupa cum nu exista nici distrugere impersonala a ei. Mai mult, dupa invatatura crestina, omul este sacerdotul sau preotul creatiei. Este acela care e chemat sa duca zidirea la Ziditorul ei. Iar implinirea omului ca persoana se realizeaza nu doar prin raportarea sau aducerea lui insusi la Dumnezeu, ci si a intregii creatii, care il si iconizeaza. Acest lucru il implica si caracterizarea omului drept lume mare in cea mica.

Criza ecologica poate fi caracterizata drept cea mai ampla si mai acuta expresie a crizei fiintei si lucrarii omului. Este criza care arata instrainarea sau alienarea lui si ratarea adevaratei lui lucrari, care este unificarea si raportarea lui insusi si a intregii lumi la Ziditorul lui si al ei.

Georgios Mantzaridis

06 Iulie 2012

Vizualizari: 6841

Voteaza:

Criza ecologica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE