Pastorala IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, la sarbatoarea Invierii Domnului 2007

Pastorala IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, la sarbatoarea Invierii Domnului 2007 Mareste imaginea.


+ B A R T O L O M E U
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP AL VADULUI, FELEACULUI SI CLUJULUI,

MITROPOLIT AL CLUJULUI, ALBEI, CRISANEI SI MARAMURESULUI
IUBITULUI NOSTRU CLER SI POPOR:
HAR, PACE, AJUTOR SI MILA DE LA DUMNEZEU,
IAR DE LA NOI, ARHIEREASCA BINECUVANTARE

HRISTOS A INVIAT!

 

 

Iubitii mei fii sufletesti,

 

Nimeni nu L-a vazut pe Iisus inviind, dar multi au fost cei care L-au vazut inviat. Faptul in sine al invierii nu a avut martori. El s-a petrecut in intimitatea mormantului, fara ca vreun ochi omenesc sa fi avut acces la singura minune pe care Domnul Si-o anuntase in repetate randuri, dar careia nimeni nu-i daduse crezare.

 

Momentele de dinaintea Invierii s-au petrecut astfel:

Moartea pe cruce a Domnului a avut loc vineri spre seara. Trupurile celor trei rastigniti trebuiau ingropate, neaparat, tot atunci, deoarece la apusul soarelui incepea Sabatul, sfanta zi de odihna a iudeilor, in care nimeni nu avea voie sa faca nici un fel de lucrare.

Totul se cerea facut in graba. Nicodim si Iosif, prieteni de taina ai Mantuitorului, care obtinusera o autorizatie speciala din partea guvernatorului Pilat, i-au coborat trupul de pe cruce, l-au infasurat in giulgiuri, dupa datina, si l-au asezat in mormant. Sfintele femei, care, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfantul Ioan Evanghelistul, fusesera martorele patimilor si mortii lui Iisus, priveau de la oarecare departare, intrucat autoritatile le interzisesera participarea la actul ingroparii. Ele insa stiau ca e de datoria lor sa respecte datina de a merge la mormant ca sa tamaieze mortul, iar aceasta nu se putea face decat Duminica dimineata, cand se incheia Sabatul. Cum insa in dimineata aceea ar fi fost prea devreme sa mearga la pravalii ca sa cumpere tamaia si celelalte aromate, s-au grabit s-o faca tot vineri seara, in ultima frantura de ceas. Astfel pregatite, au mers la casele lor.

 

In acest timp, capeteniile iudeilor i-au amintit lui Pilat ca mortul de pe cruce se laudase in repetate randuri ca el va invia si i-au cerut sa le permita masuri de siguranta impotriva unei eventuale inselaciuni. Asa se face ca guvernatorul i-a autorizat sa sigileze mormantul si, mai mult, sa puna langa el ostasi de paza.

 

Toate acestea ne sunt relatate de catre toti cei patru sfinti evanghelisti, ca si cele ce urmeaza.

Duminica dimineata, in revarsatul zorilor, sfintele femei au venit la mormant ca sa-si faca datoria. Pe drum, singura lor grija era aceea de a gasi un om care sa le ajute sa pravaleasca piatra de la intrarea mormantului. Mare le-a fost insa uimirea cand, odata ajunse, au constatat ca piatra era deja pravalita, iar langa ea sedea un inger care le-a dat de veste ca Iisus inviase, asa incat nu era cazul ca pe Cel-Viu sa-l mai caute printre morti. Cat despre ostasii de paza, acestia zaceau cu fetele la pamant, ca niste dusi de pe lume

 

Cuprinse de bucurie si spaima, femeile s-au grabit sa alerge in cetate spre a le da de veste ucenicilor, dar pe drum li S-a aratat insusi Iisus, Care le-a salutat prin cuvantul "Bucurati-va!" Ele I-au cazut la picioare si I s-au inchinat.

 

In acest timp, stapaniti de groaza celor intamplate cu Domnul lor, dar si cu sentimentul ca ramasesera singuri, fara nici o aparare dumnezeiasca, ucenicii stateau incuiati intr-o casa din cetatea Ierusalimului, cu grija de a nu lasa nici un semn ca s-ar afla acolo. Imaginati-va starea lor de spirit cand femeile le-au batut in usa, le-au cerut sa deschida si le-au spus, cu rasuflarea taiata, ceea ce auzisera si vazusera. De-a dreptul uluiti, eliminand de la inceput orice credibilitate a ideii de inviere, ei au presupus ca bietele femei cazusera prada cine stie caror halucinatii si n-au gasit sa le spuna ceva mai bun decat ca se scrantisera la cap. In cele din urma, doi dintre ei s-au hotarat sa alerge la mormant si sa vada cu ochii lor ceea ce era de vazut. Fiind mai tanar si mai sprinten, Ioan a ajuns primul, dar nu a avut curajul sa intre singur, ci l-a asteptat pe Petru care venea din urma gafaind, si astfel au intrat amandoi. Intr-adevar, mormantul era gol. Se putea presupune ca trupul lui Iisus fusese stramutat in alta parte (idee pe care o avusese, in aceeasi dimineata, si Maria Magdalena), numai ca o astfel de stramutare nu putea fi facuta decat de niste prieteni ai lui Iisus, iar ei, ucenicii Sai cei mai apropiati, nu stiau nimic. O a doua ipoteza, ca in mormant ar fi umblat niscaiva raufacatori, straini de comunitatea apostolica, era infirmata de simplul fapt ca in groapa fusese asezat trupul gol al unui rastignit de abia coborat de pe cruce, care nu avea asupra-i nimic de pret, care sa poata fi furat.

 

Iubitii mei fii sufletesti,

 

Din toate acestea se desprinde faptul ca invierea Domnului nu era expresia unei prezente, ci, dimpotriva, a unei absente. Icoana de tip occidental care-L infatiseaza pe Iisus usor inaltat deasupra mormantului, cu steagul biruintei in mana, nu are nimic de-a face cu realitatea. Piatra rasturnata de pe mormant nu avusese menirea de a deschide calea Celui inviat, ci de arata ca El nu mai este acolo. Icoana ortodoxa este aceea care-L infatiseaza pe Iisus cel inviat pogorandu-se la iad si eliberandu-i pe stramosii Adam si Eva, care Il asteptau laolalta cu dreptii Vechiului Testament. Aceasta insa se petrecea, jos, sub pamant. Deasupra, mormantul gol.

 

Dar daca, iubitii mei, din acest gol s-a nascut credinta in adevarul invierii, tot din el s-a nascut si minciuna care i se va opune. Martori ai mormantului gol fusesera nu doar sfintele femei si cei doi apostoli, ci si ostasii care-l pazeau. Stim insa ca paza ii fusese ceruta guvernatorului de catre arhiereii iudeilor tocmai pentru a dejuca prezumtia ca ucenicii lui Iisus ar putea sa-L fure din groapa spre a demonstra ca El a inviat. Strajerii insa vegheasera corect, vazusera piatra rasturnata de inger si pe femeile uimite de ceea ce auzeau si vedeau. Or, prima lor datorie a fost aceea de a merge in cetate si de a le raporta arhiereilor adevarul, cum ca nimeni nu venise sa fure trupul Mortului, ci ca acesta, pur si simplu, pierise in chip tainic. Atunci s-a nascut marea minciuna. In contextul social al vremii, nimic nu era mai simplu decat coruptia. Arhiereii i-au mituit pe soldati cu bani grei, cerandu-le ca in schimb sa declare ca-i biruise somnul si ca-n timp ce ei dormeau au venit ucenicii mortului si l-au furat. Desigur, o astfel de declaratie era menita sa-i puna in culpa de a nu-si fi facut datoria, ceea ce era foarte grav pentru cariera unui ostas. Banii au lucrat si aici, odata cu asigurarea ca ei, arhiereii, sunt atat de influenti pe langa guvernator (o dovedisera obtinand condamnarea la moarte a lui Iisus) incat vinovatilor nu li se va intampla nimic. Si, povestind acest episod, Sfantul Evanghelist Matei conchide: " Iar ei (ostasii), luand argintii, au facut asa cum au fost invatati. Si s-a raspandit cuvantul acesta intre iudei, pana in ziua de astazi ".

 

Dragii mei, expresia "pana in ziua de astazi" se refera, desigur, la anul 65, cand Sfantul Matei si-a scris Evanghelia in limba greaca. Ea insa acopera o perioada de doua mii de ani, timp in care invierea lui Iisus nu a incetat sa fie negata, nu doar in mediile iudaice radicale, ci si in cele ateiste, liber-cugetatoare, teribiliste, mercantile, precum si in segmentele gnostice ale crestinismului. Iata ca fenomenul se petrece si in zilele noastre, intr-o avalansa de stiri si reportaje care nu par deloc a fi intamplatoare. Inca nu s-a potolit ecoul blasfemiator al romanului "Codul lui Da Vinci", nici cel provocat de "Evanghelia lui Iuda", ca a si izbucnit "senzationala" stire despre descoperirea unor sicrie din preajma Ierusalimului, care ar contine, nici mai mult si nici mai putin decat osemintele lui Iisus si ale familiei sale ( prin "familie" intelegandu-se sotia, rude apropiate, si chiar un fiu cu numele.Iuda!) Nu a contat faptul ca chiar o seama de specialisti evrei au denuntat falsul, ca nu exista probe in favoarea a ceea ce se numeste "o descoperire epocala", ca totul nu este altceva decat o inventie menita, pe de o parte, sa aduca foarte multi bani (ca si cartea lui Dan Brown, de altfel) si, pe de alta, sa produca un cutremur in constiintele binecredinciosilor crestini. "Stirea" a fost preluata imediat de ziare, de posturile de televiziune, de cinematografe, care au raspandit-o cu foarte mare zgomot in toata lumea, inclusiv in mass-media romaneasca, din care nu au lipsit dezbateri publice, cu argumente pro si contra. Ca de obicei, naivii s-au lasat antrenati in aceasta mascarada mediatica, in timp ce adevaratii crestini au inregistrat inca o incercare a diavolului de a le zdruncina temeiul credintei, asa cum a facut-o de nenumarate ori de-a lungul a doua mii de ani.

 

Or, temeiul credintei noastre, dragii mei, este tocmai invierea lui Hristos. Aici bate dusmanul. Toate celelalte, cum ca Iisus a fost un om obisnuit, cu nevasta, cu copii si cu urmasi care traiesc si astazi, toate acestea nu sunt decat invelisurile unui singur scop, acela de a le inocula crestinilor ideea ca Omul Iisus nu a fost si Dumnezeu si ca, prin urmare, a murit (fie si pe cruce!), dar nu a inviat. Totul, pornind de la refuzul de a admite ca in Ierusalim exista un mormant din care Mortul a disparut fara urma, lasandu-l gol. Acest "vid dumnezeiesc" este astazi piatra de scandal a rationalismului postmodernist pe care-l traim.

 

Iubitii mei fii sufletesti,

 

Ca trupul lui Iisus a disparut din mormant fara sa lase vreo urma e un argument la indemana nestiutorilor. In realitate, el a lasat o urma, si inca un esentiala: giulgiurile in care fusese infasurat dupa datina iudaica. Acestea erau niste panzaturi imbibate cu uleiuri aromate, obtinute din substante rasinoase, care se lipeau de trup, intarziindu-i descompunerea. Daca trupul lui Iisus ar fi fost stramutat in alta parte, el nu putea fi dus decat impreuna cu giulgiurile, de vreme ce ele erau strans lipite de el.

 

Daca, omeneste vorbind, nu exista nici o ratiune pentru separarea giulgiurilor de trup, in ordinea dumnezeiasca ele si-au avut un rost crucial. Asa cum le-au vazut apostolii si cum ni le descrie Sfantul Evanghelist Ioan, ele " se odihneau " (acesta este cuvantul exact), " se odihneau " pe piatra rece, nu invalatucite sau aruncate in neoranduiala, ci pastrand forma trupului care le parasise; era ca si cum acesta s-ar fi topit si ar fi iesit prin ele ca un abur, lasandu-le acolo ca pe singurele martore ale trupului indumnezeit prin insasi invierea lui, asa cum li se va arata sfintilor apostoli si sfintelor femei. Alaturi de giulgiuri " se odihnea " marama care fusese pe capul lui Iisus, dar nu turtita la pamant, ci pastrand forma ovala a fetei care o parasise. Asadar, plinatatea credintei in inviere se reazima pe golul giulgiurilor din mormantul gol. Pe acestea le-au vazut apostolii Petru si Ioan.

 

Si atunci, iubitii mei, de ce l-as crede eu mai mult pe Dan Brown, autorul talentat al unui roman politist, si nu l-as crede pe Sfantul Apostol Petru, cel care marturisea in casa lui Corneliu Sutasul ca: noi, apostolii, suntem martorii faptelor si cuvintelor lui Iisus, " noi, cei ce am mancat si am baut cu El dupa ce a inviat din morti "? De ce l-as crede eu mai mult pe fictivul "Evanghelist Iuda" si nu l-as crede pe Sfantul Evanghelist Ioan, cel care cu pana lui marturiseste ca, impreuna cu Petru, a vazut giulgiurile goale si a crezut in invierea lui Iisus? De ce l-as crede eu mai mult pe Cameron si montajele lui artificiale asupra "senzationalelor" sicrie si nu l-as crede pe Sfantul Evanghelist Luca, istoric de rigoare stiintifica, a carui opera "Faptele Apostolilor" a infruntat, timp de doua milenii, toate analizele critice posibile? De ce i-as crede eu pe toti impostorii, pe toti aventurierii culturali, pe toti veleitarii gloriilor spectaculare, pe toti samsarii vanzatori de cele sfinte, pe toti falsificatorii de documente si nu l-as crede pe Sfantul Pavel, apostolul prin excelenta al credintei in inviere? Daca sfintele femei, ucenicii si apropiatii lor L-au vazut pe Iisus in dubla Sa ipostaza, inainte si dupa inviere, Pavel a fost singurul apostol caruia Domnul i S-a aratat doar in cea de a doua, intru slavita lumina a Celui-Inviat.

 

Iubitii mei, l-am citat pe Sfantul Pavel mai la urma pentru ca vreau sa opresc putin asupra lui. Saul era evreu nascut in Asia Mica. Om cu vocatia culturii, vorbind curent ebraica si greaca, s-a stabilit de tanar in Ierusalim, unde a fost educat in scoala rabinica a lui Gamaliel. Excelent cunoscator al Legii Vechi si zelos aparator al iudaismului, a adoptat cu repeziciune si convingere pozitia anticrestina a fariseilor. Solidar cu cei care-l ucisesera cu pietre pe Sfantul Arhidiacon Stefan, s-a calificat pentru functia de procuror al sinedriului si a inceput o campanie sistematica de identificare, urmarire si arestare a crestinilor. La un moment dat, informat ca ultimii adepti ai lui Iisus Nazarineanul fugisera din Ierusalim si se ascunsesera in Damasc, a obtinut o garda militara si a pornit in cautarea fugarilor. Pe drum, insa, s-a petrecut un eveniment absolut crucial pentru viata lui, ca si pentru istoria crestinismului: O lumina stralucitoare i s-a aratat, iar din mijlocul ei, un glas: - "Saule, Saule, de ce Ma prigonesti?" - "Cine esti, Doamne?" - "Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Il prigonesti". Acesta a fost scurtul dialog prin care Saul a devenit Pavel, prigonitorul a devenit apostol, calaul a devenit martir. Minunea de pe drumul Damascului inaugureaza uriasa opera de transformare a omului prin Biserica lui Hristos.

 

In legatura cu acest dialog, Parintele Gala Galaction, cunoscutul profesor si scriitor, a emis o interpretare care, cred eu, trebuie retinuta si cunoscuta. El afirma ca verbul ebraic, tradus de obicei cu "a prigoni", poate fi tradus cu "a cauta", ceea ce mie mi se pare plauzibil, de vreme ce prigonirea cuiva nu este o simpla persecutie, ci presupune un vinovat absent, care trebuie mai intai urmarit, identificat, cercetat si denuntat. Or, tocmai acesta era cazul pe care procurorul Saul trebuia sa-l rezolve. Asa cum stim, crestinii afirmau ca Iisus a inviat, iar proba era mormantul gol. In paralel, pe baza marturiei paznicilor, arhiereii adoptasera teza ca trupul lui Iisus fusese furat de catre adeptii Sai si ascuns undeva. Saul, prin interogatoriile severe luate crestinilor, urmarea sa descopere acel "undeva", adica locul unde se afla "corpul delict". Odata descoperit , trupul lui Iisus era dovada ca invierea lui fusese o pura inventie. Asadar, teza Parintelui Galaction arunca o lumina noua asupra lecturii si interpretarii scurtului dialog de pe drumul Damascului: - "Saule, Saule, de ce ma cauti?" - "Cine esti, Doamne?" - "Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Il cauti". E limpede: Saul Il cauta pe Iisus in intunericul unui mormant, iar Acesta i Se descoperea in lumina invierii. De fapt, in forul sau launtric Saul Il cauta pe Iisus, dar fara sa stie ca Iisus il astepta pe el, ca inca din pantecele maicii sale fusese ales de Dumnezeu, pus de-o parte si tinut in rezerva pana la momentul Damascului. Isi va da seama mai tarziu, cand avea sa le-o spuna Galatenilor.

 

Pavel, fostul Saul, va deveni apostolul prin excelenta al doctrinei hristocentrice, al carei pilon de sustinere va fi invierea. Dar - va rog sa retineti - nu doar invierea lui Hristos, ci si invierea mortilor, adica a noastra, a tuturor, deoarece intre ele exista o legatura indisolubila. Daca mortii nu invie, cum sustin unii, atunci nici Hristos n-a inviat. Si "daca Hristos n'a inviat - le scria el Corintenilor -, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica e si credinta voastra".Cu alte cuvinte, daca nu crezi in invierea Domnului nu crezi in nimic. Si daca nu crezi ca si tu vei invia, atunci viata ta cade sub incidenta absurdului, a unui om care vine din nimic si se indreapta spre nimic. Totul devine lipsit de sens.

 

Si atunci, dragii mei ascultatori, revin la gandul meu de adineauri si ma intreb impreuna cu voi: Cand e vorba de Hristos, de ce sa-l cred eu pe un nenea din lume si nu l-as crede pe Pavel, personaj biblic real, aproape palpabil, care de doua milenii traverseaza istoria lumii si rezista tuturor negarilor? La urma urmelor, Pavel si scrierile lui fac parte din Sfanta Scriptura, care este "insuflata de Dumnezeu". Or, daca cred in Scriptura, cred si in Pavel; iar daca cred in Pavel, cred si in Iisus Hristos; si daca cred integral in Iisus Hristos, cred si in invierea lui. Credinta nu e analitica, nu se intemeiaza pe argumente rationale si nici pe ADN-uri de laborator. Ea exista sau nu exista. Desigur, ea poate fi mai puternica sau mai slaba, se poate confrunta cu intrebari indoieli, sovairi, poticniri, dar ea, in sine, exista, caci radacinile ei sunt ancorate in profunzimea tainei. Ea nu e teorie, ci traire. Daca o ai si n-o traiesti, ai trait degeaba.

 

Iata de ce, iubitii mei, va indemn sa credeti cu tarie in invierea Domnului si s-o traiti intru lumina bucuriei pascale, rugandu-va pentru cei ce nu cred si nadajduind in propria voastra inviere. Asadar, o salutare a vestirii si un raspuns marturisitor: Hristos a inviat!

 

 

 

.

06 Aprilie 2007

Vizualizari: 2658

Voteaza:

Pastorala IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, la sarbatoarea Invierii Domnului 2007 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE