Vindecarea slugii sutasului

Laolalta cu Hristos in Capernaum (Mt 8, 5). Aici, Domnul este intampinat de vestea unei boli, a unei "slabanogiri". Nu era intaia data. In fapt, El pentru aceasta si venise, ca sa ne vindece din "slabanogeala cea sufleteasca" (Marcu Ascetul), ridicand, o data cu vindecarea, blestemul care cuprinsese cu moarte sufletul nostru. O dragoste nebuna ni L-a trimis pe Hristos in intampinare.

Astazi, El este Cel intampinat de dragostea sutasului, care mijloceste pentru sluga lui. O dragoste care are acelasi caracter de fond cu dragostea Tatalui, Care L-a trimis pe Fiul Sau, Unul-Nascut, ca sa moara pentru noi. E dragostea nascuta din durerea de durerea celui de langa tine.

Un cetatean roman, ostas al imperiului care subjugase neamul lui Israel - oricum, un asupritor - se roaga pentru sluga lui (Mt 8, 6). Fisura se faurise prin intrarea in lume a Dumnezeului Iubirii, a Dumnezeului Care este Iubire. Si rezona acum aceasta Iubire cu iubirea omului acestuia, care a renuntat la orice fel de orgoliu, mai ales la acela - deloc usor de purtat - al cotropitorului care are tot felul de drepturi. Sutasul acesta se desarta de slava sa, se revarsa de slava lui (cum ar zice Parintele Staniloae) omeneasca, umplandu-se de iubire, de dragoste nascuta din durere. Si aceasta, dinaintea Celui Care, "chip de rob luand", El Insusi Se desarta de slava (Filip 2,7), ca sa umple lumea de slava smereniei Sale.

De aceea se entuziasmeaza Dumnezeu inaintea sutasului. Intelege ca nu a venit degeaba, ca deja harul pe care fapta Intruparii Sale il revarsa peste lume misca lumea, o restaureaza. Ca raiul isi culege deja oamenii, dintre care sutasul are ceva deosebit. Prin el, "neamurile" ("goimi", cum i-ar zice evreul) sunt apte sa vibreze la Dragostea intrupata.

Se entuziasmeaza Hristos pentru ca, El Insusi aflat in slujba Tatalui Care L-a trimis in lume si a Carui voie o cauta in permanenta, afla un alt sutas, care, desi pus peste o suta de oameni, nu cere biruinte in batalii sau arginti fauriti din mita, nici vitejie peste a celorlalti, ci, preinchipuind parca sau, mai bine spus, pre-implinind parabola cu Pastorul cel Bun, cauta mai intai (din exact o suta de oi) pe oaia cea slabanogita, pierduta prin valea mortii, fara de care turma nu i-ar mai fi intreaga.

Ciudata predispozitie la unul care n-ar trebui sa puna prea mare pret pe soldati, cata vreme noile cuceriri ale Imperiului ii ofereau un rezervor de inlocuiri posibile. Exact aceasta predispozitie entuziasmeaza pe Hristos. Anume aceea a celui care cauta pe oaia cea pierduta, semn ca-l doare inima de oi, ca nici una nu-i este indiferenta.

Putem banui orice. Ca batalii facute impreuna ii unisera pe cei doi. Ca vor fi impartit arsita zilei si frigul noptii; ca, poate, altadata, in vreo batalie omeneasca, sluga il salvase pe sutas. Oricum, o prietenie barbateasca pare ca-i uneste si-i aduce dinaintea lui Dumnezeu. Fie acestea toate adevarate si tot merita sutasul cinstea pomenirii in Evanghelie, caci toate acestea l-au unit nu doar cu sluga sa, ci si cu Stapanul cel Mare, Care este Hristos. Taina nevazuta a prieteniei cu Hristos. Ea se face vadita si aici. Ca nu pot fi prieteni decat barbatii de acelasi cin, de aceeasi tarie spirituala. Si sutasul are ceva din Hristos in el, din aceasta dragoste duruta, nascuta din durere. Aceasta dragoste care, ca toate iubirile adevarate, este foarte atenta la toate amanuntele, dragostea discreta si suava care, atingand acum boala, moartea (caci orice boala are ceva de moarte in ea), o invinge, cu boala pe boala calcand, inainte de a calca cu moartea pe moarte.

Asa este mereu cu Hristos! Vibreaza mereu la ceea ce-Si afla al Sau in noi, in fiecare dintre noi in parte. La ranile noastre facute pentru El si pentru Evanghelia Sa - mai intai -, dar si la ranile care ne-aseamana cu ranile pe care El le poarta de dragul nostru. Un sutas roman, dusman si fals stapan al lui Israel, scos din anonimat prin gesturi atat de firesti, atat de necesare totodata pentru ca Hristos sa nu fie lasat in anonimatul istoriei. El, omul de alt neam, facandu-se poarta de aur intrarii noastre in harul lui Hristos! Toti ceilalti, de alt neam decat iudeu, prin modul de a fi al sutasului, ne facem frati ai lui Hristos, mijlocitori ai vindecarii celor de langa noi.

In Viata si petrecerea Parintelui Dometie Manolache (de la Manastirea Rameti - Ed. Eicon, 2003) se povesteste cum acest "duhovnic al motilor" a murit carand, la vreme de grea inundatie, paine maicilor si celor din larga obste a ucenicilor sai, peste munte. Sub greul sac al merindei acesteia de apa si faina, facutu-s-a Parintele acesta icoana celui ce-si pune viata pentru Hristos - Cel cazut sub Crucea Golgotei, ca niciodata sa nu mai murim de foamea de cer - implinind, la superlativ (adica "in sfintenie") harisma sutasului, punandu-si viata pentru prietenii sai. Caci mereu trimite Hristos, slabanogilor, sutasi milostivi, ostenitori ai dragostei nascute din durere.

Sa luam aminte dar! Azi, in Capernaum si oriunde se vesteste Evanghelia aceasta, Hristos Se bucura! Aflat-a in sutas prieten de nadejde! Aflat-a oare si in noi?

Pr. Lect Univ. Dr. Constantin Necula

.

• Vindecarea slugii sutasului - Evanghelia credintei
  Publicat in : Duminica a 4-a dupa Rusalii
• Duminica a IV-a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
  Publicat in : Duminica a 4-a dupa Rusalii