Eclectismul si Sincretismul

Eclectismul si Sincretismul Mareste imaginea.

 

Eclectismul si Sincretismul

 

La inceputul sec. I crestin sistemele filozofice grecesti incep sa-si piarda independenta doctrinara si sa imprumute reciproc idei si astfel ele se transforma in sisteme eclectice. De aceea eclectismul este acea tendinta filozofica ce consta in combinarea a tot ceea ce reprezentantii acestei directii socoteau a fi bun, viabil si adevarat in alte sisteme, cu scopul de a da acestor elemente o baza mai solida. Iar prin sincretism se intelege imbinarea ideilor religioase a mai multor conceptii filozo­fice intr-o noua doctrina. Dar in fond amandoua directiile isi au originea in aceeasi atitudine spirituala. Cine vrea sa faca o distinctie intre eclec­tism si sincretism, acela nu poate face mai bine acest lucru decat daca considera pe Cicero ca fiind eclectic, iar pe Filon Evreul ca fiind sincretist.

 

Dupa cum am remarcat mai sus, eclectismul este semnul oboselii filozofice si al dezorientarii in domeniul cercetarilor stiintifice indepen­dente. De aceea nu este deloc curios ca eclectismul apare la poporul roman. Acesta, nefiind un popor de filozofi, ca grecii antici, ci de oameni practici si de militari, avea nevoie de o doctrina vaga si elastica care sa fie potrivita cu nevoile lui morale si politice. De aceea singura con­tributie filozofica a Romei a fost eclectismul, reprezentat intr-un chip clasic de Cicero.

 

Marcus Tulius Cicero (106-43 i.Hr.) n-a fost un filozof in intelesul de astazi al acestui cuvant. Cicero s-a pregatit pentru a deveni retor. Dar in calatoriile sale el a fost nevoit sa se intereseze si de filozofie. In Roma el a ascultat lectiile epicureului Phaidros, pe eclecticul academi­cian Philon cat si pe stoicul Diodotos, cu care era prieten. In Atena Ci­cero a ascultat pe Antiochos din Ascalon, reprezentant al Academiei, si pe epicureul Zenon. De asemenea in Rodos el a mai ascultat si pe stoicul eclectic Poseidonius.

 

Asa se face ca scrierile lui Cicero, scrise in ultimii trei ani ai vietii acestuia, sunt imbibate cu idei luate de la acesti filozofi. Cicero apara in aceste lucrari punctul de vedere idealist si respinge epicureismul. in ceea ce priveste teoria cunoasterii, Cicero se apropie de conceptia Aca­demiei de mijloc, fara a putea insa sa depaseasca indoiala. El se refera mereu la constiinta morala in genere si la conceptele innascute. Cunoas­terea naturii nu l-a prea interesat pe Cicero, el fiind preocupat mereu de problema existentei lui Dumnezeu si a destinului. Afirmatia atomistilor materialisti ca originea lumii este intamplarea i se pare tot atat de absurda ca si aceea ca dintr-o gramada de litere scuturate pe o hartie s-au produs Analele lui Ennius. Pentru Cicero de mare valoare sunt acele adevaruri ce sunt comune tuturor oamenilor si tuturor popoarelor. El accentueaza mai ales credinta in Providenta si in nemurirea sufletului, dar fara sa poata depasi indoiala, fiindca el n-a cunoscut decat superfi­cial filozofia platonica si aristotelica.

 

De asemenea Cicero este preocupat de probleme ca : cel mai inalt bun si scopul vietii individuale si sociale. Binele moral, honestum, este definit de Cicero ca fiind ceea ce trezeste aprobarea unanima a tuturor oamenilor si aceasta dezinteresat, fara sa se tina seama de succes. Ci­cero situeaza binele moral peste bunurile externe. Dar el intelege gresit sensul cuvantului grec "pathos", ca semnificand o atitudine pasiva a su­fletului, sau un sentiment, o stare maladiva si de aceea Cicero combate conceptia aristotelica dupa care virtutea ar fi masura corecta a afectelor si pretinde, impreuna cu stoicii, ca intelept este numai acela care a rea­lizat absoluta apatie. In opozitie cu Aristotel si in deplina concordanta cu stoicii, Cicero considera virtutea practica ca fiind superioara celei teoretice. Dar, spre deosebire de stoici, acesta accentueaza si datoriile pe care noi le avem fata de patrie si prieteni.

 

Importanta mare a lui Cicero in filozofie consta in aceea ca el este creatorul terminologiei filozofice in filozofia latina.

 

Un alt filozof eclectic este si Marcus Terentius Varro (115-25 i.Hr.) elevul academicianului Antiochos, prietenul lui Cicero si urmasul lui Panaitios. Acest eclectic identifica Divinitatea cu sufletul lumii si vor­beste despre o teologie a inteleptilor, alta a poetilor si alta a clasei avute. Augustin ne relateaza ca Varro ar fi formulat cam 288 de raspun­suri posibile la intrebarea despre cel mai inalt bun si ca el ar fi redus aceste raspunsuri la trei : Cel mai inalt bun se afla in virtute, bunatatea sufletului; in bunurile originare ale naturii; binele corpului si in unirea dintre aceste doua, ca cea mai inalta intelepciune. Ca si Cicero, Varro vorbeste despre o tripla religie.

 

Mai trebuie sa amintim in legatura cu directia eclectismului si asa-zisa scoala a Sextierilor. Intemeietorul acesteia a fost Quintius Sextius (n.a. 70 i.Hr.). Elevul acestuia, Sotion, a fost profesorul lui Seneca. Sextierii sunt cunoscuti pentru atitudinea lor etica demna si serioasa in fata vietii. In aceasta privinta ei se apropie de stoici. Sotion reluase chiar si idei pitagoreice ca : autocritica zilnica, credinta in metempsihoza si re­tinerea de la mancarea carnii.

 

N.B

 

24 Iulie 2012

Vizualizari: 5422

Voteaza:

Eclectismul si Sincretismul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE