Postirea pentru omul de astazi nu mai este luata in serios. Pentru unii, postirea consta intr-o “renuntare” simbolica la ceva, pentru altii este doar o simpla schimbare a dietei alimentare. Pe de alta parte sunt multi care incep postirea cu entuziasm si renunta dupa prima cadere.
Ca reactie la mentalitatea consumista, omul din zilele noastre redescopera necesitatea postului ca regim vegetarian, din motive de igiena si sanatate trupeasca, insa, considera ca incompatibila cu lumea contemporana, dimensiunea spirituala, religioasa a postului.
Mentalitatea de consumerism a Occidentului de la jumatatea secolului al XX lea a considerat postul ca fiind ceva inutil si neactual.
Persista intrebarea: de ce sa postim? De ce sunt interzise unele alimente? Se pierde din vedere ca din cauza mancarii, omul devine un mecanism de consum. Iar acest mecanism impune anumite determinisme, si astfel foamea devine un determinism, iar omul lacom o masina consumatoare de bunuri si placeri trecatoare.
Uitam ca Adam si Eva prin neimplinirea sfatului de a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului, au respins viata asa cum le-a fost oferita de Dumnezeu. Au preferat o viata care sa depinda numai de creatie, nu de Creator. Si astfel s-au indreptat spre moarte. Lumea si hrana au fost create ca mijloc al comuniunii cu Dumnezeu. Inainte de caderea in pacat, omul prin hrana sa, il intalnea tainic pe Dumnezeu. Acum omul in hrana sa, nu se mai intalneste decat cu pofta sa. In aceasta sta gravitatea pacatului lui Adam si al Evei, au mancat “separat” de Dumnezeu, pentru a fi independenti fata de El. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca pacatul lui Adam nu consta in faptul ca a dorit sa fie Dumnezeu, ci in dorinta de a fi ca Dumnezeu fara Dumnezeu. Acest act al omului a fost insotit de gandul ca prin hrana poate deveni ca si Dumnezeu, adica sa aiba viata in sine. Noi mancam pentru a fi vii, dar nu suntem vii in Dumnezeu.
Ce este postirea? Este intrarea si participarea noastra la acea experienta a lui Hristos prin care El ne elibereaza de sub totala dependenta de materie, hrana si lume.
Daca nu stim unde duce postul, nu are sens sa postim si, in ultima instanta, nu are rost sa venim la Sfanta Liturghie.
Vorba lui Constantin Noica, in Eseuri de Duminica: "Unii folosesc Duminicile pentru a se pierde, nu pentru a se reface. Se pierd in risipirea lor, intru care se imprastie toata saptamana, muncind degeaba pentru alte lucruri decat pentru cel principal".
In concluzie, nu trebuie sa reducem postul la un minimum minimorum si apoi sa-l eliminam cu totul, asa cum s-a intamplat in unele confesiuni. Denuntam cu indignare indreptatita o astfel de "adaptare", ca pe o minimalizare a credintei crestine.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.