Muntele Athos pastreaza pana in zilele noastre pe langa numeroasele edificii, duhul si obiceiurile vietii religioase bizantine. Traditia atribuie intemeierea Muntelui Athos ca loc al nevointelor duhovnicesti Maicii Domnului, care s-a aratat la Portul lui Clement, langa Manastirea Ivir. Primele mentiuni documentare dateaza din secolul al IX-lea. In timpul Evului Mediu, Muntele Athos a fost privit ca pamant sfant (Sfantul Munte), un loc al monahilor si pustnicilor. In 1430, Athosul a impartasit aceeasi soarta cu Salonicul, cazand sub turci. Si-a pastrat insa in continuare autonomia vietii monahale prin platirea unui tribut, astfel incat, ocupatia otomana nu a adus schimbari semnificative practicilor religioase. In prezent, in Athos se gasesc douazeci de manastiri mari in cadrul carora principalele structuri arhitectonice dateaza din secolele XV-XVIII.
Muntele Athos ofera oportunitati unice pentru studiul planului si organizarea ansamblurilor monahale bizantine. Dualismul spatial, profan – sacru, se reflecta profund in arhitectura manastirilor bizantine. Un asezamant monahal reflecta intr-un mod evident ierarhia spatiala: dependintele reprezinta acel spatiu cel mai aproape de lumea profana, chiliile pot deveni o cale catre cer avand un statut mai inalt in ierarhia sfinteniei, in timp ce biserica reprezinta locasul sfant prin excelenta, poarta catre cer sau chiar cerul pe pamant. Orice manastire reprezinta, in stadiul final de dezvoltare, o imagine spatiala, in care sacrul si profanul se intrepatrund.
Cele mai vechi randuieli monahale (pahomiene) prescriu ca manastirea de obste sa fie inconjurata cu un zid exterior si sa beneficieze de o trapeza pentru mesele comune. In dezvoltarile ulterioare, comunitatile monahale athonite au urmat liniile perspectivei teologice a Bisericii, care au influnetat profund structura fizica a manastirii. Din secolul al X-lea manastirea a devenit o structura spatiala complexa – un model spatial avand un simbolism profund -.
Cea mai importanta caracteristica, si totodata cea care o diferentiaza de manastirile apusene, este pozitia bisericii principale (catoliconului). Fara a ocupa o latura a asezamantului, biserica Aceasta este invariabil situalta central fiind inconjurata de o curte. Mosiile care au devenit baza economica principala a existentei manastirilor, de asemenea, inconjurau manastirile.
Organizarea ansamblului manastiresc variaza in functie de limitarile locului, insa este in general mai mult sau mai putin dreptunghiular, incluzand trapeza, bucataria, magazii, biblioteca, infirmeria si chiliile monahale.
In general, zidurile imprejmuitoare nu prezinta ferestre catre exterior la nivelul inferior, cu exceptia unor nise. Singura cale de acces in interiorul ansamblului o constituie poarta intarita in vederea eventualelor atacuri. In unele puncte strategice se afla un turn, cu rol de aparare si un loc de refugiu in cazul atacului piratilor.
Exista trei mari categorii de cladiri in cadrul unui asezamant monahal. Prima include cladiri avand atributii exclusiv religioase (biserica principala, capele, paraclise); cea de-a doua cuprinde edificii bi-functionale (trapeza, chilii, clopotnita etc.) in timp ce multe alte structuri se incadreaza in cea de-a treia categorie, cea a cladirilor non-religioase (arhondaric, bucatarie, ateliere, pivnita etc.)
Bisericile marilor manastiri athonite stau in mijlocul curtilor fiind de tipul cruce inscrisa. Multe dintre ele insa au unele particulaitati potivit carora pot fi incadrate intr-o clasa proprie. In general, transeptele se termina in abside, in ciuda obisnuitului capat patrat, acestea fiind rezervate citetilor si celor din conducerea manastirii, nartexul este anormal de mare si, in multe cazuri, ofera acces in capelele alaturate ce constituie replici in miniatura ale bisericii mari. Cupole suplimentare sunt plasate deasupra absidelor inspre est, deasupra capelelor alaturate si, frecvent, deasupra fiecarui capat al nartexului.
In interior, bisericile manastirilor athonite sunt bogat impodobite cu picturi murale, ce urmeaza schema traditionala a erminiei bizantine. De cupola centrala sunt suspendate prin lanturi candelabrul si chorosul. Bema are trei abside, cea din centru continuandu-se in altar. In altar, in parte nordica se afla prscomidiarul, iar in cea sudica sunt pastrate de obicei odoarele manastirii precum sfintele moaste.
Materialele folosite la constructia bisericilor si cladirilor monahale sunt, in general, caramida arsa. Ocazional, bucati de faianta sunt incluse in fatada, pentru a definii liniile arhitecturale sau simplu pentru a forma motive decorative.
Ca regula generala, bisericile sunt zugravite (vopsite) in benzi orizontale alb si maronii-rosiatice, pentru a imita bucatile de faianta si piatra. Acoperisurile si cupolele sunt usor curbate si al o inaltime mica fiind confectionate din tabla de plumb.
In fata bisericii principale se gaseste de obicei un aghiasmatar.
Numarul bisericilor in manastirile de obste bizantine variaza. Pe langa catolicon, biserica principala a manastirii, mai exista numeroase paraclise si capele. Unele dintre ele sunt atasate bisericii principale, fiind folosite ca si capele comemorative, in timp ce altele sunt asezate in apropierea intrarilor principale sau bolnitelor.
Trapeza era (si este ) o incapere bifunctionala in care anumite slujbe si mesele comune erau tinute deopotriva. Numeroase exemple confirma ca era pozitionata in imediata apropiere fata de biserica. Planul sau consta intr-o sala dreptunghiulara, echipata cu mese si decorata cu fresce.
Trapeza manastirii este un exemplu paradigmatic al dublei functionalitati: serveste atat comemorarilor religioase, cat si meselor zilnice.
Resedinta egumenului prezinta in general cele mai avansate influente laice asupra arhitecturii. Numeroase exemple ale palatelor (resedintelor ) episcopale reflecta influenta arhitecturala a resedintelor aristocratice.
Infirmeriile manastiresti (aflate in cadrul asezamantului monahal) si bolnitele, au devenit importante institutii sociale. De asemenea, o multitudine de ateliere (producatoare de ulei, ceramica, metal, sticla etc.) erau localizate chiar in manastire sau pe terenurile sale.
Resedintele pentru egumeni si cele episcopale impreuna cu alte cladiri precum arhondaricul, bucatariile, pivnitele, granarele, atelierele, reprezinta obiecte arhitecturale lumesti importante din cadrul unui ansamblu monahal. Infatisarea lor, tehnicile de constructie si decorarea, chiar si acum reprezinta expresia modelelor arhitecturale ale vremii.
Acesta este organizarea specifica ansamblurilor monahale in Muntele Athos. Exista insa si multe alte variatii in detaliu si caracter, fapt ce face ca fiecare manastire sa aiba propria sa atmosfera. Spre exemplu, la Hilandar, ce apartine sarbilor, sunt prezente placi sculptate si numeroase usi sculptate, ce tradeaza influenta nord-balcanica, la Dochiariu, biserica prezinta caracteristici moldovenesti, in timp ce la Manastirea Sfantul Pantelimon (Rusicon), intregul ansamblu prezinta influente rusesti.
Radu Alexandru
-
Teologia monastica
Publicat in : Viata liturgica -
Traditia monahismului bizantin in Finlanda
Publicat in : Credinta -
Monahism si societate
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.