Articol - La cartea Maestrului Dan Puric despre Omul Frumos

Articol - La cartea Maestrului Dan Puric despre Omul Frumos Mareste imaginea.

Motto: "Dan Puric n-a aparut intamplator acum.
Cu o vorba a lui Iorga: Vremea l-a scos in cale"

 

Omul frumos Dan Puric este un personaj misterios, talentat si tulburator. Cu el si datorita lui, poti cauta si chiar ai sansa de a gasi frumusetile si adevarurile ascunse in spatele lucrurilor vizibile. Mi-am imaginat intotdeauna ca undeva ar putea exista un monument, care sa reprezinte Omul, cu O mare, adica Omul frumos. M-am intrebat ce ar scrie el la baza acestui monument sau, de fapt, ce a putut scrie in cuprinsul celei de a doua carti a lui, cu acest sugestiv titlu? Cu toate aceste ganduri si stari m-am dus la Ateneul Roman – la conferinta (de fapt, intalnirea de suflet si comuniune) si la prezentarea ori lansarea cartii despre “Omul Frumos”.

Si acolo, in intalnirea respectiva precum si in cartea pe care am cititt-o de-a lungul unei nopti, asezate si blande de februarie 2009, am gasit raspunsul, precum si intr-o declaratie a sa de suflet, in care isi asuma o identificare a lui cu harul pe care i l-a oferit Dumnezeu, acea scanteie divina ce arde in el, purururea, si niciodata nu se (mai) stinge. „Nu stiu daca acest monument ar putea fi construit in afara - a declarat artistul. Daca ar fi asa, ar fi ceva mort. El ar trebui sa fie in sufletul nostru. Si daca trebuie spus ceva, ar trebui spus in gand. In sensul ca, nestiind de unde vii si nici incotro te duci, pastrezi acea scanteie divina din tine, si in acel timp binecuvantat nu mai poti fi incalecat nici de doctrine, nici de ideologii si nici de interese economice. Pentru ca stapanul tau suprem, in sensul bun, este acest mare anonim caruia ii spunem Dumnezeu. Si atunci multe lucruri s-ar anula, si iata, in acest fel, este un monument al Omului, inchinat permanent lui Dumnezeu, fiindca El ne-a lasat acea scanteie divina din noi, ca sa putem sa ne desavarsim.”

Si, uite asa “Dupa atata amar de bascalie si desnadejde, de autoflagelare, a sosit ceasul sa spuna cineva, patrunzator si adecvat, ca nu este chiar o nenorocire sa fii roman (ba chiar sa fii si frumos). Dan Puric (Maestrul, Apologetul si Marturisitorul delicat si sensibil) are o alcatuire orfica. Aceasta fiind opusul retoricii. Flautul sau fermecat vine din adancurile natiei, avand afinitati organice cu interogatiile pe care si le-au pus in acelasi sens intelectualii interbelici. Numai ca el nu foloseste semnul intrebarii. Spre deosebire de carturarii prezentului, Dan Puric aduce cu sine afirmatia, lasand dubiile si aporiile pe seama belferilor. Recurge la memorie si reaminteste ca in trecutul nostru recent exista gropile comune ale unor martiri pe care le opune gropii de la Glina, carnavalului si mascarilor mediatice. Leaga natia de Dumnezeu cat se poate de strans si nu vede in romani indivizi, ci personae. Este greu de clasificat in categorii (si registre ori compartimente) culturale omul si fenomenul Dan Puric.

Si aceasta deoarece Cultura nu mai exista decat sub forma de “nise”; transee obturate, ce nu comunica nici intre ele, nici cu oamenii, deveniti “tinte” (“targets”). Iar formele de cultura sunt “produse”, intocmai ca telefoanele mobile si pasta de dintii (ori detergentii si innalbitoarele de rufe). Dan Puric sfideaza (ignora si contesta) atomizarea zilelor noastre, si, intocmai ca Biserica, potrivit invataturii Sale, nu parceleaza (nu fragmenteaza nici faramiteaza) intregul, ci si-l asuma. Li se adreseaza romanilor (frumosi) ca intreg, in felul in care un romancier ori un mare dramaturg nu scrie pentru “tinte”, “nise”, ci trimite in lume carti, nu “produse”. De aceea, Dan Puric are curajul sustinerii discursului ontologic. Rapsod si propovaduitor ori propagator al bucuriei, intelectual ce se poate adresa unui mare numar de oameni, actor care adauga ingredientele vocatiei in mesaj, marturisitor ortodox si imbisericit…” – conform remarcilor facute de catre Dan Ciachir in Prefata cartii. Fiecare dintre acestea si toate la un loc – iata intregul si rotundul fenomen Dan Puric – daruit si dedicate prezentului si, mai ales viitorului, adica posteritatii.

Intre celelalte titluri si compozitii spirituale ale cartii, la un moment dat, undeva la pagina 113 a lucrarii, exprimand oarecum o concluzie ori o definitie, Actorul si Regizorul Crestin Dan Puric marturiseste ca “A vorbi despre Omul Frumos in contextul in care traim, intr-o lume mutilata, a omului urat, intr-o lume schilodita, intr-o lume confuza, pe care, iata, o gustam din plin, ce provocare extraordinara! Lumea de azi se gaseste intr-un continuu process de uratire. In noul imperiu al uratului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmura sub marsul triumfal al unei lumi schilodite, aflata in plina ofensiva. Omul Frumos este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a umanitatii, in lupta cu oceanul de neomenesc care vine. Omul Frumos este ultimul suspin hristic pentru o lume aflata in cadere definitiva. De fapt, lucrul cel mai important, in epoca pe care o traim, este sa avem capacitatea sa recunoastem Omul Frumos. Omul Frumos nu mai este la moda. La moda este omul util, la moda este omul eficient, pragmatic.”

Dan Puric – Apologetul si Marturisitorul, autentic si neipocrit, care gandeste cu propriul sau cap, inclusiv atunci cand vine vorba despre Biserica Ortodoxa – in care putem gasi sau regasi Omul Frumos – al carui Model Suprem este Iisus Hristos Domnul, dimpreuna cu sfintii sai, o recunoaste si o marturiseste, ca unul care in Ea a fost botezat, facand acest lucru cu simplitate si incredere, deoarece el este convins ca credinta se asuma… Ori, ca si iubirea, credinta se traieste - asa cum se vede in permanenta la Dan Puric; se marturiseste. Pentru ca invatatura ei este revelata de Dumnezeu si formulata sub cea mai inalta egida spirituala - a Duhului Sfant - de catre Sfintii Parinti ai Sinoadelor Ecumenice. Nu prea ai ce sa discuti asupra dogmei, a "adevarului revelat" si descoperit noua, cei mult neputinciosi si slugarnici. Tot ce poti face este sa te lupti pentru ca el sa fie pastrat intact, atunci cand apare tentativa de corupere sau de ispitire. Caci, n-ai ce discuta cu ereticii si cu atat mai putin despre mistificari grosolane gen "Codul lui Da Vinci" ori "Evanghelia lui Iuda". Aici nu incape opozitia vechi/nou in felul disputei dintre clasici si romantici. Insa intelectualul "pune botul" prin natura formatiei sale si prin teama de a nu fi considerat obscurantist ori demodat – potrivit afirmatiilor, pline de responsabilitate facute deseori de catre Dan Puric.

Dupa cum spunea, intr-o alta imprejurare, scriitorul ori publicistul crestin Dan Ciachir: pe vremuri, multi se temeau sa intre in biserica pentru nu a fi dati afara din partid. Nu era "politic" sa fii perceput si catalogat drept credincios. Iar astazi nu este "european" sa bati matanii si sa te inchini la icoane. Si atunci, cu exceptiile de rigoare, intelectualul roman recurge la jumatatile de masura: toarna sifon in vinul marturisirii si obtine un sprit (ori un spirit) ridicol, penibil si mizerabil. Face hermeneutica, istorie si sociologie a religiilor, denunta lungimea slujbelor ortodoxe si a parastaselor, ii declina babei Floarea frecventarea bisericii si asumarea Tainelor, ba ii mai si sminteste pe unii clerici, cu inclinatia si predispozitia lui pentru "dezbateri sincere". Dar teologie nu stie. Fiindca teologia nu se deprinde numai in biblioteca, tot asa cum excursiile nu se fac doar pe harta. Intelectualul nostru nu mai are priza la popor fiindca nu-i cunoaste (si mai ales nu-i implineste) credinta. N-o are de o sutacincizeci de ani si de aceea n-a avut niciodata dialog cu masele. Din acelasi motiv n-a putut sa existe la noi un sindicat numit generic "Solidaritatea". Pentru ca intre popor si persoanele oficiale sau oficializate nu avem, mai nou, decat dialogul surzilor.

In schimb, Apologetul Dan Puric apara si marturiseste, prin toate formele si cu toate mijloacele mass media. O face firesc si integral. Si s-ar putea sa faca si scoala, atragand prin sinceritatea, autenticitatea si prin inteligenta sa, luminata de Duhul scripturistic, patristic si istoric. Este un apologet si un propovaduitor stralucit. Unul de care comunitatea de credinta si iubire a Bisericii noastre poate avea realmente, nevoie. Cu alte cuvinte, Maestrul Dan Puric, tonifica destinzand si (re)consolidand, descoperindu-ne si aratandu-ne, in acest chip spontan, credinta, luciditate, creativitate, forta si atitudine de structura stancii, ce ne cheama si ne indeamna pe fiecare sa alegem, sa fim: ce altceva daca nu Omul frumos!.

Potrivit afirmatiilor profesorului Gheorghe Ceausu din Postfata cartii “Dan Puric are o forta inexpugnabila, si anume forta cuvantului, in acest vacarm de voci el fiind un om al carui adevar provine din curajul de a fi liber. Eu cred ca este unul dintre putinii oameni liberi din aceasta tara. E drept ca el este simpatizat, este apreciat de mii de oameni, majoritatea fiind tineri, dar nici celor mai in varsta nu le este indiferent… Eu cred ca Dan Puric raspunde unei nevoi, unei asteptari. Si anume, auzindu-l si citindu-i cartea observam ca el are modele Romania interbelica si Romania posibila, dezirabila, care trebuie reconstruita pe terenul milenar al ei. El exercita o functie compensatorie, vine cu o valoare lipsa. Si are doua mari surse: marii creatori, cu care noi ne mandrim pe drept cuvant, pentru ca au dimensiune universala, si martirii din temnitele comuniste, pentru ca martirii, prin jertfa lor, sunt modele de patriotism (autentic), de demnitate si de sfintenie. Acestea dunt modelele la care el se refera si pe temeiul carora propune sa construim o Romanie dezirabila, profunda. Procedeul lui este similar cu cel al unui arheolog, reconstruind si restituind chipul omului rasaritean, pe care-l propune fara sa-l impuna, cum cred unii denigratori ai lui, ca model de conduita si comportament. Imi aduce aminte de Cuvier, mare naturalist francez, care a reconstruit intregul unui animal dintr-o mandibula si un femur. Acest act s-a numit corelarea organelor. Si aici, se reconfigureaza in aceasta carte un tip de om frumos si bun, intr-o societate aflata in disolutie si dezmembrare a micilor comunitati, o societate in care institutiile nu functioneaza si unde presa clameaza autismul, neputinta si imoralitatea conducatorilor… O problema reala a culturii noastre actuale, care razbate in textele lui Dan Puric, este aceea privitoare la atitudinea noastra fata de trecut, care exista sculptat si brodat in actiuni, fapte si obiecte simbolice.

In ceasul acesta al istoriei trebuie sa ne edificam mental asupra optativelor si imperativelor lui, avand in vedere faptul ca trecutul este realitatea de care mai mult noi avem nevoie decat are ea de noi. Revenind la Dan Puric, remarcam ca el face apel la memorie ca sa stim cine suntem, pentru ca identitatea, oricare identitate, si a unui individ, si a unui neam, si a unei colectivitati isi are sursa (si resursa) in trecutul ei… De aceea, eu sustin ca Dan Puric este deosebit de complex si (totodata) foarte necomplicat. Actoria este profesia lui de baza, dar el este cu mult mai mult decat atat. Prin discursul sau teoretic (cu aplicatii concrete in practica), verbal si in scris, dar si prin creatia lui artistica, acestea avand o unitate simfonica si fiind complementare ca limbaj, se instituie, se prezinta ca un asanator de reziduri mai vechi ori mai recente, din perspectivele ortodoxiei rasaritene, pe calea asumarii integrale a trecutului, insa cu discernamant. Obiectivul sau principal, sau inamicul lui de vaza, este uitarea, si nu atat oamenii, insisi. Pentru ca Dan Puric este pasnic, isi iubeste foarte mult semenii, face totul pentru ei si pentru tara.

Este unul din cei mai curajosi oameni ai timpului nostru pe care ii cunosc, fiind preocupat permanent de regenararea spiritualitatii romanesti si a conduitelor oamenilor de astazi. El are ca teza si ipoteza de lucru, faptul ca o conditie a definirii identitatii si a asumarii acestei identitati este pastrarea si cultivarea demnitatii crestine. Aceasta este calea, terapia pe care o ofera (cu timp si fara timp), spre a reconstrui modelul nostru cultural, afectate si deteriorate: generarea sau regenerarea, reactualizarea de noi reflexe si respingerea reflexelor denaturate. El este un acuzator public al nemerniciei, al celor investiti electoral si al lasitatii, cand nu fac si nu decid ceea ce trebuie, ori din incompetenta, ori din rea vointa, pentru binele intregii tari. Toti vorbesc de binele tarii, toti folosesc formule demagogice, dar nu se observa o imbunatatire a ansamblului social. Eu cred ca Dan Puric este un exponent al spiritaulitatii romanesti care va sa fie, care ar trebui sa fie… In alta ordine de idei, intrucat lucrarea de fata este o carte aparte, adica mai putin obisnuita, iar autorul ei este arhicunoscut, nu putem presupune ca imboldul elaborarii ei ar fi putut sa fie nevoia de afirmare si audienta, ci, mai degraba, o stare tematoare, teama ca omul ar ramane captiv caruselului in care a fost atras. Nu ne ramane altceva, decat sa credem ca este un act in si prin care se manifesta (doar) sentimentul datoriei…

Cartea de fata este una de antropologie culturala si in ea se contureaza un vis – visul lui Dan Puric. El viseaza nu numai pe scena, ci si in scris. In visul acesta, caci, sa nu uitam, exista o sintagma foarte circulata, si anume “visul American”, pe care Mircea Eliade a inteles-o ca mit al mentalitatii americane, adica “mitul progresului infinit”, se portretizeaza un tip de om asa cum ar trebui sa fie. In felul acesta, visul la care ne referim ne apare ca o speranta luminoasa pusa in fata unei populatii amnezice. Acest model este afirmativ, pozitiv, nu este indreptat impotriva unui alt model si nici nu este impus, ci sugerat in mod cat se poate de elegant, dorit, nazuit. Maestrul Dan Puric sparge si modifica structural tiparul existent (neoriginal si superficial), si ca orice novator, face acest gest negratuit in virtutea unui tipar verificat indelung (autentificat ca fiind cel original si originar), tipar ca model de viata verificat istoriceste, ce se opune, bine inteles, tendintelor haotice actuale. Altfel spus, este o propunere de unghi si de perspectiva asupra omului, la care ar fi bine sa (ne) gandim si care ar putea fi un reper pentru conduita si comportamentul fiecaruia dintre noi. Ceea ce se afirma in carte si se descrie, se realizeaza printr-un text captivant, deoarece insusi autorul este o persoana charismatica. Aceste date, idei si titluri ale cartii si ale omului frumos – autorul ei Dan Puric, au fost validate de catre cititorii primei carti: “Cine suntem”, al interviurilor – pe care el a continuat a le acorda, apoi de catre ascultatorii talk-show-urilor de la posturile de televiziune (ce sunt, poate singurele, asteptate cu sincer si viu interes ori placere) si de catre numarul mare de spectatori, ce l-au aplaudat… Autorul, ca un adevarat sculptor, a rafinat cu tandrete si acuratete portretul omului intreg (si, deci, si frumos), tinzand si aspirand mereu prin simtire si sfintire, cuget si fapta, solidar reunite catre desavarsire, sau, cu alte cuvinte, omul cum ar trebui sa fie. Acestea ne permit sa consideram cartea, pe drept cuvant, ca o marturisire de credinta, cristalizata intr-un construct, in care se impletesc si se imbina poiesis-ul cu poetica virtualitatii si intensiunea cu extensiunea sufleteasca…

Configurarea Omului frumos de catre artistul Dan Puric are implicit un urcus spre altitudinea stadiului moral si religios, presarat, nimbat si insotit de o smerenie si umilinta active, fiindca are de invins vrasmasi si dusmani redutabili cum ar fi: uitarea, oportunismul, lasitatea, ipocrizia, slugarnicia, indiferenta, ignoranta, sfidarea valorilor autentice, aroganta, zeflemeaua, bascalia si, mai ales, ateismul. Prin urmare, cu totii suntem chemati la reasezarea in locul acestora a virtutilor si aspiratiilor curate si sincere, fapt ce presupune cultivarea unei atitudini ferme si curajoase, plina de responsabilitate si spirit de jertfa ori sacrificiu, ceea ce ne-ar arata fata senina si frumoasa a acestui om. Omul frumos este cela care va zambi in mod natural si firesc, iar nu crispat ori prefacut, ca acum, care va vorbi limba curata romaneasca si nu cea murdarita de mitocani, analfabeti, inculti si toape. Lui i se opun insa, cu subtilitatea lecturilor trecutului pe care-l detesta, (si) intelectualii autoititulati, epigonii cu pretentii fara fundament, pe care, daca ii radiografiem si-i citim, in amonte, nu sunt decat urmasii scoliti si rafinati ai ideologiei brutale si perfide, comuniste, de care am crezut ca am scapat cu totul si definitiv. Aceasta probeaza inca o data forta si inertia prejudecatilor, la care vine in intampinare semnalele de alarma si sensul ori rostul discursului Marturisitorului Dan Puric…”

Asadar, Dan Puric, ca om, ca persoana, este captivant si fermecator, ca vorbitor in public este fascinant, ca actor sau regizor este original si inspirat, ca pedagog este un model elastic si flexibil, spiritual dar sobru si ferm ori categoric, chiar cat se poate de transant, insa nu radical dus la extrem. El insusi este un model si un exemplu pentru ceea ce aspira si nazuieste sa devenim toti, adica sa ne primenim, revenindu-ne din zapaceala si din dezorientarea care ne stapaneste si ne caracterizeaza in aceste vremuri si rastimpuri. Pe de alta parte, el este o constiinta vie si asumata, ori aceasta inseamna dedicare voluntara in spatiul acesta fara limite, insa fertil si fecund, al nelinistii, ingrijorarii si preocuparii. Prin ce face pe scena si prin ceea ce afirma in fata miilor de oameni si tineri ce il aclama entuziasmati, si prin aceste doua carti deja, el nu face altceva decat sa destinda spiritul romanesc, adica sa il insenineze cu umorul sau profund, neaos si tandru, insa in acelasi timp, il cheama la renastere, revenire, reinviere si regenerare, la a fi, cu alte cuvinte, ceea ce este prin si in esenta, trimitand la demnitatea si la sfidarea istoriei nefaste; practic vorbind, din punct de vedere duhovnicesc, el a ajuns sa curate poteca spre Biserica. Toate actiunile si demersurile sale, mai cu seama in si din ultimii ani, cuprind subiecte si probleme de o actualitate dureroasa si, totodata, foarte prioritara, asa incat ea poate fi considerata o stradanie arheologica si istorica incercata si reusita a etnicului romanesc. Problema si ideea de identitate este abordata de catre el in mod analitic si din mai multe puncte de vedere, insistand asupra tensiunii: mutilare, deteriorare, degradare versus dainuire si eternizare ori permanentizare si invesnicire, apoi exterminare si excludere versus taria si icluziunea credintei crestine. Natiunea si neamul ori poporul in cuprinsul acestui discurs sunt una si impreuna, sinergetice, fac o valoare suprema pentru noi, dar care poate fi, cum sugereaza el, fara orgoliu, o pilda pentru altii, demna de luat in seama.

In incheiere - ca tot ne aflam in aceste zile, binecuvantate de Dumnezeu Preabunul - la ceas si moment aniversar – al implinirii a cincizeci de ani de viata, ii dorim Maestrului si Artistului, Apologetului si Marturisitorului precum si Omului frumos Dan Puric – sa-i dea Atotputernicul Dumnezeu ani buni in continuare, bicuvantati si rodnici, cu mult folos si cu multe impliniri duhovnicesti!. Un sincer si calduros “La Multi si Fericiti Ani!”…

Drd. Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4597

Voteaza:

Articol - La cartea Maestrului Dan Puric despre Omul Frumos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE