Dan Puric - o intruchipare a providentei divine in mintile si sufletele oamenilor

Dan Puric - o intruchipare a providentei divine in mintile si sufletele oamenilor Mareste imaginea.

Motto: "Demnitatea crestina nu este a chipului omului in om, ci este demnitatea chipului lui Dumnezeu in om"- Dan Puric.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am participat la lansarea cartii "Cine suntem", am participat la numeroase conferinte, la cele doua spectacole cu mesaj profund crestin – “Don Quijote” si “Visul”, l-am ascultat la diferite emisiuni de radio si televiziune, la care a fost invitat, i-am citit intr-o noapte cartea, si din toate am ramas cu aceeasi concluzie: aceea ca Dumnezeu - Bunul si Sfantul – ne trimite cate un mesager ori mai multi, prin care ne atrage atentia, printr-un semnal de alarma, ca nu este bine ce facem sau incotro ne indreptam, aceste personae constituindu-se in intruchiparea providentei Lui in mintile si sufletele noastre. Si, deci, in aceasta ordine de idei, vom sustine, odata cu Parintele sau si al nostru duhovnicesc – Iustin Parvu – ca “personalitatea si activitatea omului de cultura si a regizorului Dan Puric nu are nevoie de nici un fel de prezentare. Urmariti-l, cititi-l si-l veti intelege. Ce prezentare sa faci unui om care reuseste sa trezeasca constiinta unui tineret, sa anime un intreg tineret? Intrebati-i pe acesti tineri si nici ei nu vor gasi un raspuns.

Este ceva firesc, este ceva ce sufletul tanarului de azi recunoaste in el - recunoaste ceea ce aceasta natiune, azi, a pierdut, recunoaste adevarata lui valoare, adevaratul lui rost, adevarata lui identitate – aceea de roman crestin.” Cu alte cuvinte “nu-ti trebuie nici o strategie politica, nu-ti trebuie nici o ideologie sa-i faci pe oameni sa te iubeasca, sa te urmeze. Trebuie numai sa fii acordat la undele armonice ale acestui neam, pentru ca fiilor unui neam te adresezi si ei te vor recunoaste. Domnul Dan Puric are aceasta putere de a te fascina, de a te face sa-l urmezi – si nu o face fortat; pentru ca si tacand te cucereste. El nu a imbracat numai arta teatrului mut, lui i s-a dat un dar mult mai mare – arta de a castiga suflete. De aceea si puterea lui de a comunica este mare, rar intalnita, chiar daca, prin arta pe care o practica dansul, o face si fara a vorbi. Acest om iti da incredere. Este ceea ce simte acest tineret si in viitor va simti si acest popor.”

Si am mai inteles ceva din toate aceste intalniri cu Dan Puric, si anume ca, iata, cu totii, din pacate, asistam la adormirea unei societati ce-si pierde, din nefericire, valorile neamului si ale crestinismului. Acelasi Parinte Staret al Manastirii Petru Voda afirma cu toata taria si responsabilitatea ca “au reusit dusmanii ortodoxiei sa se ajunga la aceasta stare de uitare. Ei bine, faptul ca acest actor reuseste sa trezeasca in randul tineretului de azi calitati nobile, ceea ce pierdusera altadata, dovedeste ca acest tineret este inca insetat dupa adevar, insetat de cunoasterea adevarului. Dan Puric te ajuta sa te cunosti pe tine insuti, mai bine decat credeai tu ca o poti face (realitate ce reise foarte limpede si din aceasta carte). El scoate la lumina acest adevar, prezentat prin filonul lui artistic, prin care stie sa prezinte teoria si viata crestina…”

Cu alte cuvinte, “Dan Puric marturiseste. O face firesc si integral. Si s-ar putea sa faca scoala, atragand prin autenticitatea lui si prin inteligenta as luminata de Duh. Este un apologet stralucit. Unul de care comunitatea de credinta si iubire a Bisericii noastre avea realmente nevoie… caci Dan Puric gandeste cu propriul sau cap, inclusive atunci cand vine vorba de Biserica Ortodoxa…” – potrivit spuselor lui Dan Ciachir din prefata acestei lucrari apologetice si creatoare, dedicata Parintelui Atanasie – “lumina de om si neam romanesc” de la Manastirea Petru Voda.

Prin urmare, Dan Puric este, la urma urmei, o constiinta inalta a vremii sale. Cu o energie inepuizabila, manata de o vocatie dominatoare, “el creeaza continuu, distribuindu-se in arta teatrului, in arta pedagogiei teatrale, in arta retoricii verbale si aceea a omului public, gratificandu-le cu excelenta, dar fara sa se imparta. Crede nezdruncinat in puterea germinativa a spiritualitatii noastre romanesti de tip rasaritean si in dainuirea sa valorica demna, angajata in dialogul cu alte viziuni asupra lumii, si deplange precaritatea ei de azi, produsa de o istorie inumana” – conform afirmatiilor Profesorului Gheorghe Ceausu din postfata cartii. Incoruptibil si rasunator, glasul lui se aude din ce in ce mai mult si mai tare, iar simpatia si pretuirea publica pentru el cresc, asa incat se prezinta ca un punct de reper si ca o referinta bine asezata ori corect amplasata… De ce? Pentru ca “initiativele lui, caci este un om la care se ingemaneaza gandul cu actiunea, sunt marcate de o mare doza de noutate, ceea ce face, prin forta lucrurilor, sa se opuna rutinei canonizate si banalitatii lenese. De aceea, el ni se infatiseaza ca un biruitor si deschizator de drum, dar aflat pe culmea inaltelor valori pe care noi, mostenindu-le active, fara sa fim mosteniti de ele cu pasivitate, le denumim, generic, traditie.” – dupa cum relateaza acelasi Gheorghe Ceausu.

Teoretic si artistic, in mod consecvent si cu argumentatie convingatoare, el pledeaza pentru pastrarea ierarhiei valorilor si cauta sa o legitimize implicit si inclusiv, dar si pronuntandu-se explicit si exclusiv impotriva proiectarii ei in derizoriu si penibil de catre instinctual gregar impresurator si mediocritatea zeflemitoare, aroganta si ironica. Vocea lui este si un semnal de alarma referitor la disolutia si diluarea aplatizanta, realativista si nivelatoare ce ne terorizeaza modul de viata si vietuire, strigat din care strabate atitidinea morala exemplara si spirituala de finete pascaliana, puse cu inspiratie seducatoare in slujba culturii romanesti. “Grija pentru cristalizarea optima a constiintei noastre “de sine” si de a fi cunoscuta pe multe meridiane culturale pe care le-a frecventat, ca fiind un “altceva” in concertul lumii, a fost si ramane o constanta a conduitei sale de creator de arta. El este impovarat de “usuratatea” acestei nobile misiuni pe care o resimte ca pe o datorie impregnata de iubire” – Gheorghe Ceausu. Dar nu orice iubire, ci una crestina, caci Dan Puric este un ortodox autentic si un roman adevarat, nefatarnic si nemitarnic.

Drept urmare, cartea aceasta este rodul unor vaste lecturi si profunde convorbiri duhovnicesticu parinti si oameni imbunatatiti, bine asimilate si argumentate insa cu o sensibilitate rarisima si cu o convingatoare gandire, debordanta. Este vorba de un comportament si de o atitudine cultivata indelung si perseverent ori tenace, aflandu-se intr-o orientare rasariteana in baza unei perspective culturale impregnata de universalitate, si intrupata intr-un discurs stralucitor, bine inchegat si correct argumentat sau fundamentat, urmarind cateva idei constante, de baza. Autorul este un “veghetor” si un “trezitor”, deoarece rafineaza cunoasterea de sine romaneasca prin recursul la memorie, cunoscand ca aceasta este calea consolidarii si conservarii constiintei de sine a unui popor. Si asta pentru ca el nu lupta pentru construirea unei imagini a Romaniei, a unui brand de tara, ci pentru refacerea icoanei neamului, faramitata de-a lungul timpului in atatea cioburi si bucati. Sinceritatea lui nu ar fi suficienta daca ideile sale nu ar avea o valoare de adevar general valabil. El crede nelimitat si nezdruncinat in ceea ce spune si in ceea ce face, recunoaste si marturiseste ceea ce gandeste si anume la regenerarea spiritului romanesc, resuscitand si imaginatia-i bogata, spirit curat si curatat de intemperiile si vicisitudinilor istoriei recente, la care face atatea trimiteri si referinte.

Dan Puric, ca persoana, este captivant si fermecator, ca vorbitor in public este fascinant, ca actor sau regizor este original si inspirit, ca pedagog este model elastic. El insusi este un model si un exemplu pentru ceea ce aspira si nazuieste sa devenim toti, adica sa ne primenim, revenindu-ne din zapaceala si din dezorientarea care ne stapaneste si ne caracterizeaza in aceste vremuri si rastimpuri. Pe de alta parte, el este o constiinta vie si asumata, ori aceasta inseamna dedicare voluntara in spatiul acesta fara limite, insa fertil si fecund, al nelinistii, ingrijorarii si preocuparii. Prin ce face pe scena si prin ceea ce afirma in fata miilor de oameni si tineri ce il aclama entuziasmati, si prin acest volum, el nu face altceva decat sa destinda spiritul romanesc, adica sa il insenineze cu umorul sau profund, neaos si tandru in acelasi timp, il cheama la renastere, revenire, reinviere si regenerare, la afi, cu alte cuvinte, ceea ce este prin si in esenta, la demnitatea si la sfidarea istoriei nefaste. Lucrarea de fata contine subiecte si probleme de o actualitate dureroasa, asa incat ea poate fi considerata o stradanie arheologica si istorica reusita a etnicului romanesc. Problema si ideea de identitate este abordata in mod analitic, din mai multe puncte de vedere, insistand asupra tensiunii: mutilare, deteriorare, degradare versus dainuire si eternizare ori permanentizare, apoi exterminare si excludere versus taria si icluziunea credintei crestine. Natiunea si neamul ori poporul in cuprinsul acestui discurs sun tuna si impreuna, sinergetice, fac o valoare suprema pentru noi, dar care poate fi, cum sugereaza autorul, fara orgoliu, o pilda pentru altii, demna de luat in seama.

Scopul si imboldul acestei lucrari este realizarea regenerarii demnitatii nationale si raspunsul la ispita interogativa a radacinilor. “Ea se infatiseaza ca un sublimat de idei traite si trairi ridicate la rangul de idée. Totodata, cartea este un simpton, rpintr-o constiinta sensibila, la fenomenul primejdiei in care se afla neamul si tara, subtiindu-si identitatea ca effect la globalizarii formale si al domniei cantitativului, care se contureaza tot mai précis la orizontul istoriei, aflata sub zodiac sfarsitului; o istorie impersonala, facand elogiul diversitatilor marunte in defavoarea entitatilor istorice traditionale si manate de spiritual secularizant si desacralizant cu sorgintea in secolul al XVIII – lea francez” – potrivit referintelor lui Gheorghe Ceausu. Titlurile cu caracter si sugestiv ce alcatuiesc continutul acestei carti per la prima vedere, ca descopera si cuprind teme foarte varite si diferite, dare ele, in fond, se afla intr-o unitate armonica si somfonica de netagaduit.

Compararea si comparatia intre omul rasaritean si omul globalizat al postmodernitatii, de asemenea, este o problema analizata in carte, si fata de care autorul ia atitudine intemeiata. Avem in fata noastra o cinstelatie de reflectii si meditatii antropologice, politice, morale, sociologice si religioase de tip crestin ortodox, ca tot atatea aspecte si probleme ale intregului si rotundului ce poarta auspiciile si numele acestei tari, cu toate fazele si etapele pe care le implica. Corolarul la care ne referim este convingator prin argumente si atragator prin stil. Ne-ar deranja, cel putin pe mine, daca cei care-l pretuiesc si iubesc pe Dan Puric si-i admira demersul apologetic, deci opera, l-ar considera vedeta. Nu, acest epitet ori adjectiv l-ar degrada si injosi, mai cu seama acum cand acest cuvant este banalizat prin toate caile si mijloacele mass-media. El este, va deveni si deci va fi mare si celebru prin continutul ideilor si prin substanta faptelor, prin limbajul artistic-teatral pe care l-a creat, prin atitudinea curajoasa si demna si prin arta de a genera si produce fondul, forma si invelisul acestora. Oricine isi iubeste tara si neamul, valorile sale identitare si perene - si asta in contextul multietnic, pluriconfesional si universal – globalizant in care ne aflam si traim – are, citind aceasta carte, prilejul unei intalniri folositoare si efervescenta, pentru solidarizarea cu ele.

In concluzie, vom incheia cu cateva cuvinte din conferinta domnului Dan Puric intitulata “Demnitatea crestina” – sustinuta la Alba Iulia in 22 noiembrie 2007 in care arata ca “Demnitatea cresina nu este a chipului omului in om, ci este demnitatea chipului lui Dumnezeu in om. Si, daca ati observat, omul, si mai cu seama crestinul, de regula, cand i se intampla lucruri care-l afecteaza doar pe el, le rabda. Dar, cand se intampla lucruri care mutileaza chipul lui Dumnezeu din el, atunci lupta, lupta pana cand ajunge martir. Acest chip al lui Dumnezeu din om este suportul demnitatii crestine. Demnitatea crestina ne-a fost data de Iisus Hristos. Venirea Lui inseamna momentul crucial, de fapt, de recastigare a demnitatii. De aceea si intrebuinteaza Sfantul Grigorie Palama termenul de innomenire. Nu foloseste nici macar termenul de intrupare, ca sa nu dea nastere diferitelor confuzii; zice innomenire. Dumnezeu a luat aceasta dimensiune, cea mai supusa vulnerabilitatii, ca sa se innomeneasca; din clipa aceea, omul a dobandit si demnitate crestina” – care ne lipseste noua tuturor, si pentru care ne rugam lui Dumnezeu sa ne-o redea si sa ne-o readuca si cu ajutorul Domnului Dan Puric – pentru care ne rugam aceluiasi Domn si Stapan sa-i tina harul si darul in continuare, spre folosul nostru, al tuturor.

Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

03 August 2012

Vizualizari: 2053

Voteaza:

Dan Puric - o intruchipare a providentei divine in mintile si sufletele oamenilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE