De ce au fost falsificate in Athos portretele unor ctitori romani?

De ce au fost falsificate in Athos portretele unor ctitori romani? Mareste imaginea.

Secolele XVIII-XIX constituie pentru istoria poporului grec – si nu numai – o perioada de framantari, dar si de afirmare a independentei si prosperitatii in raport cu celelalte state.

Chiar si in randul monahilor din Muntele Athos, in toata aceasta perioada s-a manifestat, intr-un mod mai mult sau mai putin evident, incercarea de a estompa importanta aportului considerabil, adus de celelalte tari ortodoxe in sustinerea manastirilor de aici (intre care stim ca Tara Romaneasca si Moldova au avut un rol fundamantal in acest sens), in perioada post-bizantina.

Aceasta noua atitudine presupunea consolidarea traditiilor ce fac referire la intemeierea si sustinerea manastirilor de catre imparatii bizantini. Un exemplu al acestei atitudini este de altfel aparitia frecventa a vulturului bicefal (cu o coronana, sceptru si sabie in cioc) in decorarea arhitectonica a multor monumente athonite.

De altfel, nu constituie o simpla coincidenta faptul ca in Manastirea Cutlumus, obstea a identificat un print roman si ctitor al asezamantului cu un imparat bizantin, schimband inscriptia initiala ce insotea portretul printului roman. De asemenea, nu este o coincidenta nici faptul ca inscriptia aflata in scena ctitorului aflata langa mormant, datand din 1854, in nartexul catoliconului Manastirii Pantocrator, unul din intemeietorii manastirii si demnitar bizantin, marele stratopedarh Alexie, sa fie identificat in mod intentionat cu marele imparat Alexie Comnenul.

Un alt exemplu, care reflecta acesta orientare a monahilor athoniti de a evidentia mai ales importanta istoriei bizantine, il aflam in programul iconografic al Mananstirii Marea Lavra, unde, portretul voievodului roman Vlad Vintila a fost asociat cu cel al imparatului bizantin Ioan Tzimiskes. In cele ce urmeaza, ne vom apleca asupra acestuia, mai in detaliu.

Potretul Voievodului Vlad Vintila de la Manastirea Marea Lavra

In 1535, programul iconografic al catoliconului Manastirii Mare Lavra, zugravit in fresca de catre Teofan Cretanul, a fost imbogatit cu un portret al primului ctitor al asezamantului, Nichifor Focas (963-969). Portretul este pozitionat in nava, avand alaturi pe Sfantul Mucenic Mercurie. Imparatul bizantin este pictat, pe jumatate intors catre altar, deschizand un hrisov.

Nichifor Focas - Marea Lavra

Imprejurul capului sau se afla o aureola. Pe cap poarta o corona de aur avand stema Paleologilor. Inscriptia de pe portret este “Nichifor Focas imparat si ctitor al Sfintei manastiri”.

Exact in partea opusa portretului lui Nichifor, tot in nava, langa Sfantul Hristofor, este pictata imaginea unui alt ctitor al Marii Lavre. In bibliografia de specialitate acest portret era mentionat a fi al lui Ioan Tzimiskes.

Dupa ce pictura a fost recent curatata iar compozitia originala a putut fi dezvaluita in intregime, in timpul restaurarii picturii murale din intreaga biserica, au aparut elemente care resping incontestabil identificarea celui din imagine cu Ioan Tzimiskes.

Inainte de a prezenta insa noile informatii care au fost aduse la lumina in timpul lucrarilor de restaurare, este imperios necesar sa ne intoarcem la acest portret inainte ca acesta sa fi fost curatat,fiind atenti la acele elemente iconografice pe baza carora a fost facuta asocierea initiala cu imparatul bizantin.

Intors pe jumatate catre altar, ctitorul tine in maini un model in detaliu al catoliconului. Ca si in portretul lui Focas, putem observa o banda semi-circulara ce fragmenteaza partea de sus a personajului. Suprafetele triunghiulare dintre zona circulara a reprezentarii si marginea benzii este decorata cu un frumoas model ornamental.

In contrast cu imparatul bizantin, acest ctitor nu are aureola. Poarta un caftan pe deasupra avand colier (maniakis) si toga (loros). Pe capul sau, ctitorul are o coroana inalta, deschisa, din aur, avand drept model in partea superioara flori de crin. Inscriptia de deasupra reprezentarii spune ca acest portret apartine imparatului bizantin Ioan Tzimiskes, al doilea ctitor al Marii Lavre. Intalnim aici o persoana matura. Are parul lung si castaniu. Mustatile sale putin dese si usor rasucite avand aceeasi culoare, barba continand inflexiuni rosiatice.

Imparatul Ioan Tzimiskes - Marea Lavra  Vlad Vintila Voievod si fiul sau Draghici - Marea Lavra

Trebuie sa amintim faptul ca vesmantul de baza al personajului, caftanul, in vremea in care a fost facut portretul, era tipic voeievozilor valahi si moldavi. Este o roba de origine orientala. In pictura balcanica apare deja inaintea ocupatiei otomane in prima jumatate a sec. XV-lea. In Moldova si Tara Romaneasca, printesele, nobilimea si nevestele nobililor purtau caftan din sec. XV. In jurul mijlocului sec. XVI a devenit parte a garderobei voievodale. Deoarece, caftanul era purtat numai de turci, aceasta schimbare a vesmintelor voievodale reprezinta si un gest simbolic, ce arata rolul caftanului in ceremonia investiturii, in contextul confirmarii de catre Poarta a domnitorilor romani, aratand totodata autoritatea Otomana.

Trebuie amintit de asemenea ca acest ctitor a fost reprezentat ca purtand o coroana de aur inalta si deschisa. Acesta era tipul specific de coroana al domnitorilor valahi si moldavi, dupa cum observam in portretele lor din sec. XIV.

Cunoastem faptul ca floarea de crin era o emplema populara in Europa de vest, cel mai probabil un produs al cultului lui Hristos si Maicii Domnului, ce era folosit ca ornament pe marginile coroanelor si sceptrelor domnitorilor apuseni, ca simbol al puritatii si castitatii. Pentru lumea crestina ce se afla sub stapanirea turceasca, coroana impodobita cu crini a devenit emblema domnitorului crestin, aparatorator al dreptei credinte.

Pe de alta parte, faptul ca cel de-al doilea ctitor este reprezentat fara aureola ne permite sa concludem ca este vorba de un domnitor din perioada post-bizantina, contemporan cu pictura din catolicon, iar nu portretul unui imparat bizantin.

Un alt element ce ne permite sa interpretam aceasta imagine, un important insemn imperial bizantin este toga (lorosul), ca de altfel celelate insemne imperiale (maniakis, perivrachionia si epimanikia). Nu putem oferi un raspuns satisfacator acestei intrebari inainte de a determina identitatea celui reprezentat in imagine. In acet sens, vechiul proschinitar al Marii Lavre scris de catre schevofilaxul manastirii, Macarie Trigonis, in 1757, ofera cateva informatii interesante. Macarie mentioneaza ca de-a lungul caii de la iconae in spatele tronului egumenului, pe partea stanga (exact in partea opusa de unde se afla Nichifor Focas), se gasesc inca doua “vechi si splendide icoane”, dintre care cea mai frumoasa este (o scena votiva a memorabilului Domn al Ungro-Vlahiei Vintila Voevod, langa care (icoana) el insusi este reprezentat in rugaciune, tinand biserica in mainile sale.)

Astfel, nu incape indoiala ca inaintea noastra se afla portretul uni Principe valah, Vlad Vintila (1532-1535). Lucrarile ulterioare de restaurare au confirmat aceasta identificare si, in acelasi timp, indica in ce masura pictorii ulteriori au intervenit in pictura originala a manastirii.

In timpul lucrarilor de restaurare, pe langa curatarea frescelor de impuritatile ce s-au acumulat de-a lungul sutelor de ani, o adaugare ulterioara a barbei ctitorului a fost indepratata si, ceea ce este cel mai interesant, chipul unui copil, purtand un vesmant rosu, cu mainile intinse in rugaciune catre altar, a aparut in partea dreapta a ctitorului, avand in spate fundalul albastru. In inscriptia scrisa deasupra capului sau scrie: Draghici Voievod. Este vorba despre fiul cel mic al lui Vintila. Din pacate, inscriptia originala aflata langa chipul ctitorului a fost indepartata complet ca urmare a unei serii de incercari ulterioare de a da un alt sens imaginii, prin scrierea numelui lui Ioan Tzimiskes in calitate de al doilea ctitor.

Este evident desigur, ca singura reminiscenta din cadrul inscriptiei initiale este abrevierea “Io” care apare in partea de sus a compozitiei. Aceasta este forma abreviata a numelui Ioan, insa nu trebuie considerata in cazul nostru o abreviere a numelui lui Tzimiskesm cat un titlu onorific ce preceda de obicei numele printilor romani in documetele oficiale si inscriptii.

Daca dorim sa comparam portretul lui Vintila aflat in marea Lavra cu alte reprezentari ale printului, putem aminti exemplul a doua broderii decorative, infatisand ceea ce mult timp s-a crezut a fi singurele portrete ale lui Vintila. Acestea constau in doua broderii pe care milostivul voievod impreuna cu sotia sa Rada, le-au donat Manastirii Cutlumus fiind pastrate in aceasta manastire in prezent. Vlad Vintila purtrand o caftana avand corona pe cap, Doamna Rada si fiul lor, Draghici, sunt reprezentati, in postura de rugaciune inaintea Pomului Vietii, unde apare bustul lui Hristos, pe unul din ele, iar pe celalat , Maica Domnului Oranta cu Pruncul. In pofida faptului ca pe ambele broderii fizionomia lui Vintila este complet schematizata din cauza tehnicii in sine, portretul pastreaza aceleasi caracteristici pe care le intalnim in cel din Marea Lavra.

Din nefericire, frescele in care ere reprezentat portretul lui Vintila ce se aflau in catoliconul Manastirii Cutlumus si in nartexul catoliconului Manastirii Curtea de Arges, ctitoria lui Neagoe Basarab, nu se mai patreaza in prezent.

Pe baza unei scheme a aranjamantului original al temelor iconografice din Manastirea Curtea de Arges, facute in timpul lucrarilor de restaurare din 1875, cand toate frescele care au supravietuit pana atunci au fost indepartate de pe ziduri, C. Dumitrescu a stabilit ca portretul lui Vintila se afla pe zidul vestic langa coltul sud-vestic al nartexului. Acesta facea parte dintr-o cuprinzatoare galerie de portrete ale domnitorilor valahi pictate in acest spatiu intre 1526 -1577. C. Dumitrescu considera ca Vintila il avea pe predecesorul sau, Vlad Inecatul (1530-1532), pictat langa el – amandoi provenind din dinastia Draculestilor – pentru a intari ideea continuitatii puterii.

Multumita picturilor valoaroase ale pictorului G. Tatarescu, in prezent, in Muzeul de Arta din Bucuresti, se afla un portet al lui Vlad Vintila, purtand un cftan bogat decaorat. Bratele sale sunt incrucisate la nivelul braului, in contrast cu predecesorul sau, Vlad Inecatul , care este pictat cu bratele incrucisate la nivelul pieptului.

Pe langa Tatarascu, cel care a supravegheat lucrarile de restaurare in timpul sec. XIX, A. Lecompte Nouy, a pastrat o copie a frescei distruse. Se pare ca avea aceleasi caracteristici ale lui Vintila, fata rotunda, nasul potrivit, uscativ, mustata etc., dupa cum am vazut in celelalte exemple.

Marea Lavra se inscrie in categoria ctitoriilor romanesti legate de Muntele Athos, pe care R. Greceanu, un cercetator al ctitorilor romani la Athos, o descrie ca “nationala”, insemnand ca Lavra era obiectul unei activitati de patronaj permanente. Dupa Cutlumus, era a doua manastire aflata pe Athos ce primea donatii de la domnitorii romani.

Acesta este motivul pentru care imediat ce s-a urcat pe tronul Tarii Romanesti, Vlad Vintila a vrut sa lege patronajul sau cu Manastirile din Athos, mai intai cu Cutlumus, manastirea sustinuta in mod traditional de principii romani, apoi cu simbolul politic imperial bizantin, Marea Lavra, in care Voievodul insusi, dupa cum am vazut, o descrie ca manastire imperiala in hrissovul sau. Trebuie am intit faptul ca in vremea domnitorului, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a restabilit legaturi cu biserica Ungro-Vlahiei, atribuindu-si rolul dominant in lumea ortodoxa.

Vlad Vintila din Slatina, fiu al cunoscutului voievod Radu cel Mare, a domnit din luna octombrie 1532 pana in 12 iunie 1535, cand a fost ucis ca rezultat al unei conspiratii a boierilor valahi impotriva lui.

In perioada glorioasa a domniei sale a incercat sa dezvolte o activitate patronala in Muntele Athos. De la Cutlumus si Marea Lavra, patronajul sau s-a extins asupra altor manastiri din Athos, precum Vatoped, Hilandar, Xiropotamu si Dohiariu. La trei luni dupa ce a preluat domnia, in 12 ianuarie 1533, Vintila a emis un hrisov catre Marea Lavra, in care a mentionat ca este profund miscat de dificultatile manastirilor din Muntele Athos care erau lipsite de ocrotitori si neglijate, si in special de dificultatile prin care trecea Marea Lavra. De altfel, a promis sustinerea sa, manastirii imperiale Marea Lavra, care este fruntea intregului Munte Athos.

Din acest motiv Vlad si fiul sau cel mare, Mircea (care ar fi provenit din prima casatorie cu Zamfira), spun ca “monahii Muntelui Athos au calatorit inspre Vest si Est, in cautarea sustinerii imparatilor si domnitorilor crestin ortodocsi”, si au decis sa ofere Lavrei un ajutor anual, constand in 10 000 de aspri, si inca 1000 pentru a acoperi cheltuielile de drum ale calugarilor, care trebuiau sa vina in Tara Romaneasca pentru a cere eleimosine (milostenii).

Ca rasplata pentru generozitatea sa, Vlad a cerut obstii Marii Lavre sa scrie numele sau si pe cele ale membrilor familiei in tripticul ctitorilor si, prin urmare, sa tina o liturghie saptamanala pentru ei si sa fie pomeniti atunci cand se ofera bautura in trapeza”.

Mai mult, voievodul a cerut succesorilor sai, chiar daca provin din aceaasi linie descendenta sau nu, sa mentina donatiiile pentru a primi binefacerile Nascatoarei de Dumnezeu, ale Sfantului Atanasie si ale tuturor sfintilor la Judecata. Textul din hrisov se incheie cu o rugaciune catre Maica Domnului.

Portretul lui Vlad Vintila aflat in catoliconul Marii Lavre reprezinta singura reprezentre infatisand un voievod roman avand clar definite insemnele monarhice ale imparatilor bizantini si a domnitorilor medievali din Balcani cu : loros, maniakis, perivrachionia si epimanichia.

Urmand modelelor apartinand traditiei regale medievale, Vlad poarta insemnele imperiale cu intentia clara de a demostra pozitia suprema in lumea crestn ortodoxa. Asemenea lui Nichifor Focas, el apare nu numai ca sustinator legitim al traditiei monarhice si patronale a intemeietorului Marii Levre, ci si ca simbol al ideii imperiale bizantine si ca aparator al crestinantatii in confruntarea cu paganii.

Din aspectul iconografic, comparand imaginea Sfantului Hristofor, putatorul de Hristos, cu cea a lui Vlad Vintila si a fiului sau, observam un paralelism (Sf. Hristofor: stalp al adevarului lui Hristos – Vintila: stalp al credintei ortodoxe), prin repetarea aceluiasi motiv, axa iconografica fundamentala constand in chipurile barbatului si al copilului.

Daca, in Cutlumus, Vlad apare ca un domnitor perturbat, ce doreste sa atraga atentia asupra legitimitatii autoritatii sale si dinastiei sale datorita situatiei politice instabile din tara sa, in fresca din Marea Lavra el apare cu infatisarea unui monarh puternic.

Din tot ceea ce s-a spus pana acum, fara indoiala, printul roman a si contribuit la pictarea catoliconului Marii Lavre. Pe de alta parte, pictura din catolicon arara participarea sa in reinnoirea generala care a devenit necesara dupa marele cutremur din 1526.

Nu stim de ce insa numele lui Vlad Vintila nu apare in actul din 1535 referitor la pictura catoliconului sau in alte inscriptii, care fac referire la restaurarea bisericii dupa marele cutremur.

Se stie sigur, ca atat Mitropolitul de Veria Neofit cat si Vlad Vintila au sustinut material decorarea cu fresca a catoliconului, insa dupa moarta neasteptata a domnitorului roman, Neofit a luat numai asupra sa sarcina pictarii bisericii. In consecinta, numai numele sau este mentionat in inscriptii.

O alta posibilitate ar fi ca monahii sa stearga inscriptia in mod deliberat si, ulterior, sa reinnoisca inscriptia. De asemenea, acelasi lucru s-a intamplat cu inscriptia ce insotea portretul voievoului roman. Foarte probabil si chipul lui Draghici a fost acoperit in aceeasi perioada.

Macarie Trigonis de la Marea Lavra mentioneaza portretul lui Vintila in “proschinitarul” sau din 1757 incluzand titlul domnitorului – in mod suspect reproducand o parte din continutul inscriptiei originale . Acest fapt ne permite sa presupunem ca aceste schimbari ar fi survenit la mijlocul sec. XVIII, sau, cel mai probabil, in sec. XIX.

Oricum, darea la lumina a portretului voievoidului roman in urma lucrarilor de restaurare, constituie nu numai confirmarea adevarului istoric, prin care ctitorul roman isi recapata locul ce i se cuvine de drept in programul iconografic al Marii Lavre, ci totodata ne face cunoscuta imaginea emblematica a domnitorului ortodox roman post-bizantin.

Radu Alexandru

03 August 2012

Vizualizari: 4729

Voteaza:

De ce au fost falsificate in Athos portretele unor ctitori romani? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE