Potopul lui Noe - mit sau realitate

INTRODUCERE
„Domnul a zis lui Noe: ‚Intra in corabie, tu si toata casa ta; caci dupa sapte zile voi face sa ploaua pe pamant patruzeci de zile si patruzeci de nopti; si voi sterge astfel de pe fata pamantului toate fapturile pe care le-am facut.’ Dupa cele sapte zile, au venit apele potopului pe pamant” (Fac. 7, 1-4-10).

Cand auzim de cuvantul potop ne gandim automat la Biblie si la istoria cu arca lui Noe. Aceasta minunata istorisire a Vechiului Testament a inconjurat lumea odata cu crestinismul. Desi aceasta este cea mai cunoscuta relatare a potopului, ea nu este si singura. Grecii au avut o istorie a potopului pe care au legat-o de Deucalion. Cu mult timp inaintea lui Columb numeroase povesti spuse de locuitorii americani tineau inca vie amintirea potopului. In Australia, India, Polynesia, Tibet, Casmir, ca si in Lituania legenda potopului a fost transmisa de la o generatie la alta.

Povestea lui Noe si a Marelui Potop se regaseste in toate marile culturi si civilizatii ale lumii. Osciland intre mit si adevar, considerata de unii pura fictiune, in vreme ce credinciosii ferventi au imbratisat-o neconditionat, povestea unei supravietuiri miraculoase a infierbantat nu numai mintile populatiilor, ci si a omenilor de stiinta. Urmarea nu este greu de banuit. Cercetatori din diverse domenii ale stiintei s-au transformat in exploratori si aventurieri, dedicandu-si intreg timpul identificarii urmelor potopului preistoric si dezlegarii unei istorii care ne-a parvenit plina de contradictii.

CUPRINS
I. PREZENTAREA BIBLICA A POTOPULUI

a. Cauza potopului
Dupa caderea protoparintilor, Adam si Eva, din starea paradisului edenic in urma neascultarii, au inceput oamenii a se inmultii pe fata pamantului si a savarsi tot felul de nelegiuri. Raul incepuse a se raspandi cu putere in lume; dar cea mai inalta dezvoltare a lui a ajuns-o din pricina amestecarii intre ei a descendentilor lui Cain si lui Set, si anume, cand dupa grosolana atractie senzuala „fiii lui Dumnezeu (descendentii lui Set) au vazut pe fiicele oamenilor ca sunt frumoase si si-au luat sotii dintre dansele, care pe cine a voit"(Fac. 6, 2). Casatoriile intre fiii lui Dumnezeu si fiicele oamenilor ii displaceau , iar pricina potopului este stricaciunea , spune Sfantul Ambrozie cel Mare. Tot acelasi sfant parinte spune mai departe despre Dumnezeu ca lumea a intemeiat-o pentru bunatatea Sa, iar potopul l-a pornit pentru pacatele noastre.

In timpul acesta pamantul era deja destul de populat, dar impreuna cu popularea sa, se raspandi grozavul rau al viciilor si coruptiei. Si iata, la vederea unei asemenea stari a oamenilor, „s-a cait Domnul (vorbind omeneste), ca a facut pe om pe pamant, si s-a intristat in inima sa. Si a zis Domnul: voi pierde de pe fata pamantului pe oamenii, pe care i-am facut, de la om pana la dobitoc si pana la taratoare, si pasarile cerului voi pierde; caci m-am cait, ca i-am facut"(Fac. 6, 6-7). Dar valurile pacatului inca nu inundasera toata omenirea. In randurile ei se gasi un om, care a aflat har in ochii Domnului Dumnezeu. Acesta era Noe, fiul lui Lameh, om drept si neprihanit in neamul sau; el umbla inaintea lui Dumnezeu ca si stramosul sau Enoh.

Domnul a binevoit sa invredniceasca pe Noe de marea cinste de a fi parintele noii omeniri pe pamant in locul celei stricate, care era sortita la pieirea meritata. Dreptul Judecator descoperi lui Noe hotararea sa dumnezeiasca si zise: „sfarsitul a tot trupul a sosit inaintea fetii Mele si Eu ii voi perde de pe fata pamantului: fa-ti o corabie, ca Eu am sa aduc asupra pamantului potop de apa, ca sa pierd tot trupul, in care este duh de viata sub ceruri; tot ce este pe pamant se va lipsi de viata. Dar cu tine voi pune asezamantul Meu, si vei intra in corabie tu, si fiii tai, si femeia ta, si femeile fiilor tai cu tine"(Fac. 6, 16-18).

In timpul construirii corabiei, Noe a continuat sa propovaduiasca cuviosia si dreptatea, mai ales cand acesta se provoca de prezenta oamenilor curiosi si sarcastici ai nelegiuirii, care veneau sa vada constructia lui. Dar cea mai elocventa si rasunatoare predica era insasi lucrul, de care se apucase el. Indelungata rabdare a lui Dumnezeu tot mai astepta inca trezirea pocaintei chiar si in timpul construirii corabiei, dar totul a fost zadarnic. Batandu-si joc de predica si de groaznica prevenire, oamenii deveneau tot mai nepasatori si mai nelegiuiti. Ei „au mancat, baut, s-au insurat si s-au maritat pana in ziua, in care a intrat Noe in corabie si nu s-au gandit pana ce a venit potopul si a nimicit pe toti"(Mt. 24, 58,39).

La timpul terminarii corabiei Noe era de sase sute de ani, si atunci, nevazand nadeje de indreptare a omenirii, Domnul a poruncit lui Noe sa intre in corabie cu toata familia sa si cu numarul hotarat de animale. „Caci peste sapte zile, zise El, Eu voi varsa ploaie pe pamant 40 de zile si 40 de nopti, si voi nimici tot ce exista si ce am facut, de pe fata pamantului"(Fac. 7, 4). Noe s-a supus si a intrat in corabie cu cei trei fii ai sai - Sem, Ham si Iafet -, cu femeia sa si cu femeile fiilor sai, apucand si animalele adunate, si „Domnul a inchis dupa ei usa corabiei"(Fac. 7, 16). Si iata, dupa ce au trecut si aceste sapte zile, a trecut si cel din urma termen dat pentru pocainta.

Apele potopului au venit asupra pamantului in anul 600 al vietii lui Noe, in luna a doua, in ziua a 17 (dupa textul grec a 27) a lunii (adica dupa numaratoarea noastra, daca aici se are in vedere anul civil ebraic - aproape de inceputul sau de jumatatea lui noiembrie) s-au deschis toate izvoarele cele mari ale adancului, si ferestrele cerului s-au deschis, si s-a varsat ploaie pe pamant patruzeci de zile si patruzeci de nopti.

b. Arca lui Noe
Noe era nu numai mostenitorul cuviosiei si credintei, ci si propovaduitorul ei pe pamant, si „primind revelatia despre ceea ce nu era inca vazut” (Evr. 11, 7), pasi la facerea corabiei pentru mantuirea casei sale, mustrand prin predica sa lumea de necredinta si nelegiuirea ei. Versetele in care se prezinta proiectul corabiei ne indica faptul ca planul ei este inspirat de Dumnezeu.

Corabia s-a construit dupa indicatiile exacte ale lui Dumnezeu: de lemn de gofer, care mai mult ca oricare se apropie de chiparos, si a fost smolita pe dinauntru si pe dinafara. Aceasta esenta de lemn este necunoscuta noua. Septuaginta il traduce prin termenul general tetragonos, ceea ce indica un lemn de esenta tare. Echivalentele moderne mai specifice: salcam, chiparos, rasinoase sunt fie total inadecvate, fie aproximative.

Lungimea corabiei era de 300 de coti, largimea de 50 coti si inaltimea de 50 coti. Cotul este distanta de la cot pana la capatul palmei, deci cam 46 de centimetri. Astfel, corabia, potrivit acestor masuri, ar fi fost cam de 138 m lungime, 23 m latime si 13,80 m inaltime. Aceasta arata ca era un fel de alcatuire foarte neobisnuita, ca o luntre mare - o luntre rectangulara, cu trei dimensiuni - avand singurul rol de a tine deasupra apei pe Noe cu copii sai si cu animalele in timpul Potopului. Aceasta vrea sa insemne ca urmeaza un potop ce va nimici totul, si numai cei ramasi in corabie vor fi izbaviti.

Sus a fost facuta o mare deschizatura lunga peste toata corabia lata de un cot, pentru lumina si pentru aer, iar intr-o coasta usa. Ea trebuia sa aiba trei randuri, cu o multime de despartituri in ele. Acestea din urma erau destinate pentru toate animalele, pe care Dumnezeu deasemenea poruncise sa le ia cu sine (cate sapte perechi din cele curate si cate una din cele necurate), si deasemenea pentru proviziile de trai.

c. Incetarea potopului – legamantul lui Noe
Asa s-a savarsit marea pedeapsa dumnezeiasca asupra omenirii celei razvratite si cufundate in pacat. Apa repede a potopit tot pamantul si s-a ridicat mereu tot mai sus, intrecand cu cincisprezece metri pana si muntii cei mai inalti. Toata fata pamantului s-a acoperit de apa, si pe aceasta nemarginita mare se purta numai singura corabia lui Noe, care cuprindea in sine numai samanta aleasa pentru dezvoltarea noii vieti pe pamant.

La timpul cuvenit, apa a scazut. Corabia s-a oprit pe Muntele Ararat. Permitandu-i-se sa paraseasca corabia, omului i s-a oferit o noua ocazie de a trai intr-o lume schimbata. „Si si-a adus aminte Dumnezeu de Noe si de toti cei ce erau cu dansul in corabie, si a adus Dumnezeu vant pe pamant, si au contenit apele"(Fac. 8, 1-2). Izvoarele adancului s-au inchis, ploaia a contenit si apa a inceput a scadea. Drept peste cinci luni de la inceputul potopului corabia s-a oprit pe muntele Araratului. In ziua intai a lunii a zecea s-au aratat varfurile muntilor, si dupa trecerea inca a patruzeci de zile, Noe a deschis in fine fereastra corabiei, si a dat drumul primului vestitor, corbului, care totusi zburand, nu a dat stire exacta despre starea pamantului. Porumbelul, caruia i s-a dat drumul dupa aceea, negasind loc uscat, s-a intors la corabie. Dar dandu-se drumul iara peste sapte zile, el se intoarse cu o ramurica verde de maslin in cioc, si asa Noe a aflat, ca apa s-a scurs de pe pamant. Dandu-se din nou drumul peste alte sapte zile, porumbelul nu s-a mai intors. Atunci Noe a deschis corabia si a vazut, ca fata pamantului se uscase, iar catre ziua a douazeci si sapte a lunii a doua, a anului sase sute unu al vietii lui Noe, adica drept peste un an de la venirea potopului, ea s-a uscat de tot. Atunci a poruncit Domnul lui Noe sa iasa din corabie si sa dea drumul animalelor ca sa se inmulteasca pe pamant.

Deoarece Noe era un nou incepator al omenirii pe pamant, Dumnezeu ii repeta lui binecuvantarea, data candva oamenilor. „Si a binecuvantat Dumnezeu pe Noe si pe fii lui, si le-a zis : cresteti si va inmultiti pe pamant si-1 stapaniti"(Fac. 9, 1). Deci, Domnul Dumnezeu incepe din nou continuarea vietii in omenire prin binecuvantarea Lui, peste noile familii de la Noe, de a se inmulti si de a stapani pamantul, precum a dat binecuvantarea la inceput primei familii, Adam si Eva, de a se inmulti si de a stapanii pamantul (Fac. 1, 27-28).

In fine pentru desavarsirea deosebitelor asezaminte date, Dumnezeu incheie cu Noe un asezamant solemn, adica una din acele invoieli, prin care El din iubire catre oameni lua asupra Sa anumite obligatiuni, ca prin ele sa impuna si omului indatoririi mantuitoare pentru dansul. In puterea acestui asezamant, El fagadui solemn lui Noe, ca „nu se va mai nimici tot trupul prin apa potopului, si nu va mai fi potop pentru stricarea pamantului"(Fac. 9, 11), si semnul acestui asezamant a fost pus curcubeul, care se arata pe cer in timpul ploii, ca semn, ca aceasta nu-I ploaia potopului, ci ploaia binecuvantarii. Curcubeul de pe cer a devenit simbolul permanent al legamantului etern al lui Dumnezeu.

In fata acestui legamant despre care aflam ca l-a facut Dumnezeu cu Noe si urmasii lui, ca nu va mai aduce apele potopului ca sa pustiasca pamantul, cad toate descoperirile stiintifice cu privire la terminarea vietii prin topirea ghetarilor sau revarsare ploilor pe pamant cu inundatii catastrofale.

II. POTOPUL IN MITOLOGIE
Popoarele lumii au avut, inca din cele mai vechi timpuri, legende si istorii despre un potop universal. Scepticii sustin ca potopul nu a existat, dar larga circulatie a traditiilor despre un potop universal cere o explicatie mai buna.

Traditia despre potop este cea mai raspandita si ei de drept ii apartine numirea de traditie universala cu preferinta. Urmele ei se intalnesc la toate popoarele cele mai indepartate. Se vede, ca acest mare eveniment s-a intiparit adanc in amintirea protoparintilor omenirii de dupa potop, care au transmis urmasilor lor istorisirea despre dansul, ca o mare prevenire pentru generatiile urmatoare, care au pastrat amintirea despre el si dupa risipirea lor din leaganul primitiv.

Cum era si firesc, traditiile diferitelor popoare cu trecerea timpului au trebuit inevitabil sa capete nuantele conditiilor locale si sa primeasca caracter legendar, dar sensul general al traditiei s-a pastrat neschimbat la toate popoarele, si anume, ca omenirea, prin faptele sale rele a maniat pe Dumnezeu, care a si nimicit-o, cu exceptia unei singure familii credincioase, care a devenit incepatoarea neamului omenesc innoit. Pe langa aceasta e cu deosebire de remarcat acea imprejurare, ca constiinta omenirii a pastrat amintirea si despre aceea, ca vinovatii principali ai nenorocirii, care a cazut asupra pamantului, au fost anume „uriasii", care prin faptele lor rele de silnicie si pofte au facut pamantul locul a tot felul de grozavii si ticalosii. Asemenea traditie se repeta neschimbat la toate popoarele, unde s-a pastrat amintirea despre potop.

Potopul e pomenit in vechile scrieri caldeene, chineze, mexicane, grecesti, egiptene si feniciene. Iar la multe popoare, care nu cunosteau tehnica scrisului, cunostinta despre potop a ramas pe cale de traditie, adica s-a transmis oral din tata in fiu.

Epopeea lui Ghilgames, una dintre cele mai vechi creatii literare cunoscute astazi, prezinta o varianta a istoriei potopului, asemanatoare istoriei biblice. Eroul principal, Ghilgames, aflat in cautarea secretului nemuririi, il intalneste pe Ut-napistim, care este prezentat ca fiind unicul supravietuitor al potopului. Mentionarea potopului in istoria legendarului Ghilgames nu este singulara insa.

In Germania, Dr. Johannes Riem a facut un studiu aprofundat asupra traditiei potopului la multe popoare si rezultatul l-a consemnat in cartea sa. In introducere, el zice: "Dintre toate traditiile, nici una nu e atat de generala, atit de raspandita pe pamant... ca traditia potopului." Iar Dr. Richard Andree, alt invatat german, a colectat 88 de traditii diferite ale potopului: 20 din Asia, 5 din Europa, 7 din Africa, 10 din Australia si 46 de la popoarele din America. De la epopeea mesopotamiana si pana la Zend-Avesta (in Iran), de la Cartea mortilor (in Egipt) si pana la Legenda lui Nu-U (in Hawaii), exista istorii si legende despre un potop care a distrus lumea. Daca potopul nu a avut loc, numeroasele traditii care il mentioneaza, prezente chiar si in regiunile desertice ale continentului african, sunt dificil de explicat.

In opinia scepticilor, toate relatarile mentionate indica o constienta a ciclicitatii in istoria omenirii, in care distrugerea e urmata mereu de o realitate existentiala noua. Antropologul James George Frazer (1854-1941) a adunat peste 200 de mituri despre potop. Tot el aprecia ca relatarile cu privire la potop, atat cele din scrierile babiloniene, cat si cele din literatura iudaica, sunt „simple povestiri”. Cu toate acestea, este evident ca numarul mare de relatari despre potop si arca, prezente in cele mai variate locuri si datand din era antecrestina, chiar in ciuda discrepantelor dintre versiuni, reclama existenta apriorica a unui eveniment concret care sa stea la originea relatarilor.

Faptul ca sunt diferite, ar putea obiecta cineva, arata ca nu sunt adevarate. Da, ele sunt diferite, spune si autorul, insa toate au trei lucruri comune: 1) Toate marturisesc ca a fost un potop de ape pe pamant, care a nimicit omenirea. 2) Toate afirma ca mijlocul de salvare a fost o corabie. 3) Toate spun ca o samanta de oameni a fost salvata de la nimicire; unele chiar precizeaza cifra de opt.

In mitologia greaca, omologul lui Noe era Deucalion, despre care amintesc Apollodor si Ovidiu, in Metamorfoze. In textele indiene, se spune ca un potop devastator a lasat un singur supravietuitor numit Manu, care a fost salvat de zeul Visnu, sub infatisarea unui peste.

Interesant este faptul ca egiptenii nu au nici o legenda care sa pomeneasca despre un potop. Dar acest lucru este explicabil, caci potopul a fost perceput in toate culturile ca o pedeapsa, ceea ce nu putea fi valabil pentru egipteni, care traiau din inundatiile periodice ale Nilului: pentru ei inundatia insemna belsug si viata, nu pedeapsa.

Istorisirea despre potop este o istorisire universala, ce se intalneste la toate ramurile neamului omenesc. Aceasta amintire, care conglasuieste in toate partile ei esentiale, la cele mai diferite si mai departate popoare, deja numai prin aceasta nu poate fi un mit, o nascocire intamplatoare. Nici un mit religios sau cosmogonic nu poarta asupra sa un astfel de caracter, universal. De aici prin necesitate rezulta concluzia, ca el prezinta amintirea despre un eveniment real si grozav, care atat de puternic a lovit imaginatia primilor protoparinti ai neamului omenesc, incat amintirea despre el nu s-a mai sters nici din mintea urmasilor lor.

III. DESCOPERIRI ARHEOLOGICE REFERITOARE LA POTOP
Arheologia a scos la suprafata mai multe tablite de teracota, un fel de placi de lut, care erau scrise cand erau moi, apoi se puneau la uscat, iar dupa aceea se asezau in biblioteca. Dupa mii de ani, cu ajutorul harletului si a tarnacopului, arheologia a reusit sa scoata de sub daramaturi, tablite pe care sunt relatari in legatura cu potopul.

O expeditie arheologica sub conducere lui A. H. Layard a facut sapaturi la Ninive intre anii 1845-1847 si a dezgropat unul din palatele lui Sanherib. Layard a adus mult material arheologic pentru Muzeul Britanic. Intre anii 1849-1851, el dezgroapa alt palat al lui Sanherib si palatul lui Asurbanipal. Un imbelsugat material arheologic a fost adus la Muzeul Britanic. Dupa mai multi ani, un tanar geniu, George Smith, functionar la muzeu si cunoscator al scrierii cuneiforme, a fost insarcinat cu sortarea materialului si cu copierea inscriptiilor de pe tablitele cele mai importante pentru cercetatorii straini. Lucrand astfel, intr-o zi, dadu peste un fragment de tablita pe care erau urmatoarele cuvinte: "Corabia s-a oprit pe muntele Nisir. Eu am trimis un porumbel si el s-a dus. Porumbelul a mers si s-a intors si un loc de odihna nu a gasit si s-a reintors."

Smith si-a dat seama de asemanarea acestor randuri cu relatarea potopului din Geneza. Numaidecat a inceput sa caute dupa cealalta bucata rupta a tablitei. Cautand, a gasit alte doua tablite, cu alte relatari tot despre potop. El a anuntat marea lui descoperire la 30 dec.1872, inaintea Societatii Biblice de Arheologie din Londra. Aceasta a fost ceva senzational nu numai pentru barbatii de stiinta, ci chiar si pentru public in general.

George Smith a mers la Ninive si a facut sapaturi arheologice in anul 1873. Munca lui a fost incununata de succes prin descoperirea fenomenala a unei imense biblioteci cu 30.000 de tablite si cilindri, care au apartinut colectiei imparatului Asurbanipal, 668-626 i.Hr., ultimul mare inparat al Asiriei. Tot materialul descoperit l-a adus Muzeului Britanic. Aceasta descoperire a dat un imbold deosebit arheologiei. El a fost trimis inca in trei expeditii. Cea din urma n-a reusit s-o duca la sfarsit, caci moare de febra la Alepo in 19 aug.1875.

Intre tablitele descoperite, mai multe cuprind anumite versiuni ale potopului. O tablita spune ca toata omenirea a fost nimicita de potop; se precizeaza ca a fost nimicita din cauza pacatelor, cu exceptia celor care s-au refugiat in corabia unuia numit Phitutroth. Doar acesta impreuna cu cateva persoane si cu citeva animale au scapat. Deci, este un fel de Noe caldeian. Mai spune ca potopul a pustiit sapte zile, iar dupa ce s-a terminat pustiirea, cei din corabie au dat drumul la trei pasari ca sa cerceteze pamantul: un corb, o rindunica si un porumbel.

Ceea ce spune Biblia e confirmat si de sapaturile facute de arheologi in solul pamantului. Descoperiri deosebit de interesante si izbitoare, cu mare castig pentru adevarul Bibliei, au fost facute in anul 1929, cand trei echipe de savanti in arheologie au facut sapaturi in Mesopotamia. Materialul documentar scos la suprafata stabileste ca in trecutul indepartat, un mare potop de ape a ingropat toata civilizatia. S-au descoperit sute de scule si obiecte cu o vechime de circa trei mii de ani inainte de imparatul Dariu.

O expeditie arheologica condusa de Sir C. Leonard Woolley a facut sapaturi la vechea cetate Ur in Caldeea, la vreo 18 km departare de locul unde se crede ca a fost gradina Eden. Dupa ce au coborat cu sapaturile la peste 20 m adancime, au dat peste un strat de noroi aluvial. Acest strat e de aproape trei metri grosime. In stratul acesta nu s-a gasit nici o urma de civilizatie. Pina la el s-au gasit cioburi, unelte, obiecte, la fel si sub el, dar nimic in el. Dr. Woolley, examinand vestigiile civilizatiei gasite sub depozitul de noroi aluvial, care erau cu totul deosebite de cele de deasupra acestui strat, a exclamat: "Trebuie sa fi fost o dezlantuire napraznica, grozava si definitiva, care a rupt continuarea istoriei anterioare..."

Alta expeditie a facut sapaturi la cetatea Fara. Aceasta era sub conducerea lui Dr. E. Schmidt de la Universitatea din Pennsylvania. Cetatea Fara este la vreo 75 km mai la nord pe valea Eufratului. Se presupune ca aici a trait Noe si si-a facut corabia. Expeditia lui Dr. Schmidt a gasit acelasi strat de noroi aluvial, care era compus dintr-o amestecatura de pamint galben si nisip. Sub strat s-au gasit carbuni de lemn si cenusa, vase decorate artistic, schelete, sigilii cilindrice, unelte de casa, toate avand aparenta ca populatia lovita pe neasteptate de o mare catastrofa, a fugit grabita in dezordine, parasind case si toate cele apartinatoare.

Cealalta echipa de arheologi sub conducerea Prof. Dr. S. Langdon de la Universitatea din Oxford a facut sapaturi la cetatea Chis, vreo 150 km in sus pe Eufrat. Si aici s-a gasit stratul de noroi aluvial in grosime de 1,65 m fara nici un fel de obiecte. Astfel, harletul si lopata au dat grai pamantului, care marturiseste ca a existat potopul.

IV. POTOPUL LUI NOE IN LUMINA DESCOPERIRILOR STIINTIFICE
Numeroase ipoteze stiintifice moderne, plecand de la relatarile traditionale, si-au propus sa identifice cauzele naturale care ar fi putut provoca un asemenea cataclism, insa nici una nu reuseste sa acopere toate detaliile oferite de Biblie.

Alte ipoteze au fost lansate in decursul istoriei in incercarea de a explica circumstantele cataclismului preistoric insa, abia in 1990, geologii William Ryan si Walter Pitman au reusit sa stranga dovezi clare ale potopului care a avut loc in urma cu 7.500 de ani.

Sirul evenimentelor, asa cum a fost imaginat de cei doi cercetatori, a avut loc cu mult inainte de aparitia episodului biblic al potopului lui Noe, care a durat 40 de zile si 40 de nopti. Ryan si Pitman cred ca revasarea Mediteranei in lacul care urma sa devina Marea Neagra, a inspirat, prin amploarea si gravitatea sa, povestea potopului biblic care avea sa fie scrisa mult mai tarziu.

Echipa acestora a cules mostre ale sedimentelor marine aflate in adancul Marii Negre, care au revelat faptul ca acest teritoriu era odata un tinut uscat. Sedimentele erau acoperite de sectiuni uniforme de namol, sugerand faptul ca suprafetele au fost “batute” multa vreme de fluxuri de apa sarata. Echipa de cercetatori a avansat si ideea ca potopul nu a fost un eveniment global, ci mai degraba unul local, insa intrebarea lor cea mai arzatoare ramanea alta: era acea zona locuita? Perspectiva pe care Ryan si Pitman au propus-o era una complet diferita si nu lipsita de baze stiintifice. In opinia acestora, Marea Neagra nu exista in urma cu 7500 de ani, ci in locul ei se afla un lac cu apa dulce, alimentat de rauri si inconjurat de terenuri fertile. O asemenea oportunitate, care le garanta apa potabila si hrana din belsug nu putea sa scape oamenilor din neolitic, prin urmare este foarte posibil ca acestia sa se fi stabilit in jurul lacului si sa intemeieze asezari.

In aceasta perioada, clima globala trecea prin transformari importante: incalzirea care a urmat ultimei glaciatiuni a cauzat topirea masiva a ghetarilor si, prin urmare, cresterea rapida a nivelului marilor si oceanelor. Ryan si Pitman sunt de parere ca in momentul in care nivelul marilor a ajuns intr-un punct critic, acestea s-au revarsat. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Marea Mediterana care a crescut atat de mult, incat a invadat vechiul lac, transformandu-i bazinul intr-o mare cu apa sarata si distrugand campiile fertile care il inconjurau. Odata cu acestea au disparut si asezarile umane care se aflau acolo, impreuna cu oameni, specii de plante si de animale. Cei care au fost martorii acestei catastrofe au crezut probabil ca inundatiile masive sunt consecintele furiei unui zeu si au povestit mai departe urmasilor lor ceea ce avea sa ramana in istoria lumii drept Marele Potop. Ghidandu-se dupa directia curentilor nordici veniti din stramtoarea Bosfor, cercetatorii au aproximat ca forta cu care apa a navalit si a ocupat teritoriile uscate a fost de 20 ori mai mare decat viteza de curgere a cascadei Niagara. In vreme ce nivelul apei crestea cu 15 centimetri pe zi, asezarile umane s-ar fi aflat la cateva sute de metri sub apa intr-un an.

a. Potopul - local sau global?
Unii geologi sustin ca un potop la nivelul intregii planete chiar a avut loc, iar numeroase formatiuni geologice de astazi, cum ar fi straturile de fosile sau cele de sedimente, isi gasesc explicatia corecta in termenii unui potop global in trecutul nu foarte indepartat. Aceste afirmatii sunt respinse de catre alti geologi, care sustin ca pamantul este foarte vechi, iar formatiunile geologice s-au format pe parcursul a milioane de ani, iar un asemenea potop ca cel pe care ni-l relateaza Biblia nu a avut loc niciodata. Cel mult poate fi vorba despre exagerari ale populatiilor locale privind inundatii foarte mari din regiunile Golfului Persic si ale Marii Negre, in timpuri preistorice, sustin acestia din urma.

- pozitia oamenilor de stiinta

Povestea potopului in sine este una controversata. Episodul, citit in prezent, nu poate fi luat in nici un caz ad literam, ci poate fi integrat mai degraba in randurile mitologiei. Oamenii de stiinta au refuzat sa mearga pe principiul “crede si nu cerceta”, ci si-au inventat un principiu propriu, de genul “cauta adevarul din pamant”.

Una dintre cele mai mari dileme legate de potop este daca acesta a fost sau nu global. Desi pare un pic probabil ca o asemenea catastrofa de proportii sa fi lovit intreg Pamantul, oamenii de stiinta au trecut la analizarea atenta a rocilor si sedimentelor care par sa spuna intotdeauna adevarul. Furtuni, fulgere, cutremure si alte perturbari geofizice au insotit aceasta catastrofa. Pentru cei care au fost martori, cu siguranta ca aceasta desfasurare de forte nu putea sa fie decat manifestarea furiei unui zeu, iar amintirea acestui eveniment aproape apocalitic a fost transmisa oral, din generatie in generatie, pentru a fi pastrata mai tarziu in cantece, epopee si in episodul biblic care a fost relatat in Geneza.

Cat despre dezabaterea aprinsa asupra localizarii potopului, oamenii de stiinta au gasit o explicatie, care a fost insa acceptata numai in parte. Raspunsul este simplu: a fost un eveniment local. Si aici taberele se impart iar in doua: in vreme ce unii sustin ca a fost locala, dar globala, in sensul ca s-a petrecut in mai multe parti ale globului, dar in perioade diferite de timp, cea de-a doua tabara sustine ca a fost doar intr-un singur loc, posibil in zona Marii Neagre, dar proportiile sale au fost atat de mari, incat povestea s-a propagat sub diferite forme de-a lungul unei foarte lungi perioade de timp, devenind “globala”. Insa exisa si un consens asupra unui aspect: potopul nu a fost global si simultan. Este greu de crezut ca un astfel de eveniment poate cuprinde in acelasi timp intreaga suprafata a Pamantului si nu poate in nici un caz explica diversitatea faunei si florei din prezent. Un alt argument este ca dupa ce potopul a distrus orice planta sau fiinta vie, ramase in afara arcei, si dupa incetarea ploilor, porumbelul se intoarce cu o ramura de maslin in cioc. Ori, acest lucru nu ar fi fost posibil nici la un an dupa oprirea ploii, deoarce totul ar fi fost distrus. Teoria cercetatorilor este ca potopul a fost local, insa deoarece in acele vremuri “global” inseamna zona cunoscuta lor, iar deplasarile de pe un continent pe altul nu existau nici macar in science-fiction, porumbelul a reusit sa zboare pana la o zona care nu fusese afectata de ape, de unde a cules ramura de maslin, cea care avea sa devina simbol al renasterii si al reinnoirii.

- pozitia teologilor

Biblia vorbeste de un pacat universal care a facut necesara o pedeapsa universala ( asupra intregei omeniri Rom. 3,23; 5, 12).

Conform cronologiei biblice, potopul a avut loc in anul 1656 de la creatiune. Este usor de inteles ca, dupa mai bine de un mileniu si jumatate de existenta, omenirea a crescut mult din punct de vedere numeric. Avand in vedere longevitatea si vitalitatea primelor generatii, este de presupus ca, inmultindu-se, oamenii s-au raspandit pe toata suprafata pamantului. Lucrul acesta a facut ca pedepsirea lor, in urma unei judecati divine, sa se faca printr-un cataclism mondial.

Dupa potop Dumnezeu a facut cu Noe un legamant care priveste intreaga omenire, ceea ce dovedeste ca intreaga lume veche fusese nimicita (Fac. 9, 8-17). Daca ar fi existat si alti supravietuitori ai potopului, Dumnezeu nu ar fi facut cu Noe un legamant care privea intreaga omenire, ci unul care-l privea doar pe el si familia lui.

Durata de peste un an a potopului (mai precis un an si 17 zile) este dovada unui cataclism universal si nu a unei simple inundatii locale.

Scriptura descrie apele Potopului ca fiind de cincisprezece coti deasupra muntilor celor mai inalti. Daca era doar un potop local, cum puteau sa fie inundatii atat de inalte in zona Babilonului, fara sa acopere intreg pamantul? Iar daca a fost numai un potop local, de ce nu i-a spus Dumnezeu lui Noe doar sa paraseasca tinutul din timp? De ce 1-a pus sa construiasca corabia? Noe putea sa fuga din tinutul Potopului asa cum Lot a fugit din Sodoma.

Pe deasupra, la sfarsitul Potopului Dumnezeu fagaduieste ca nu va mai lasa vreodata o asemenea catastrofa universala (Fac. 9, 11). Au mai fost, desigur, mari inundatii locale de mai multe ori dupa aceea, dar niciodata un potop universal.

Porunca data lui Noe de a lua animale din orice specie nu avea rost daca ar fi fost vorba doar de o inundatie locala, fie ea cat de intinsa. Speciile ar fi supravietuit in alte regiuni ale pamantului, facand inutila salvarea lor cu ajutorul corabiei.

b. Arca lui Noe
- argumente impotriva existentei unei corabii ca cea mentionata in expunerea biblica

Construirea, pe uscat, a unei corabii de circa 300 coti (150 m) lungime, 50 coti (25 m) latime si 30 coti (15 m) inaltime, de catre Noe (in varsta de peste 520 ani), ajutat de cei trei fii ai sai, echivaleaza cu o minune. Pentru tehnologia de atunci, taierea, fasonarea si transportarea grinzilor si a cherestelei (optinute direct din padure), imbinarea elementelor component, solidificarea unei corabii cu o suprafata de aproape 4000 m2, pe trei nivele, implicau dificultati a caror depasire ar fi greu de imaginat. A nu se uita ca faptele mentionate mai sus s-au petrecut in neolitic, perioada in care nu existau decat scule din piatra.

- descoperirea corabiei
Conform povestii biblice cuprinsa in Vechiul Testament, Dumnezeu a decis sa reverse un potop asupra Pamantului dupa ce a vazut cat era de decazut si i-a spus lui Noe sa construiasca o arca, unde sa ofere adapost cate unei perechi din fiecare specie de animal. Dupa ce apele potopului s-au retras, spune Biblia, arca a ramas incremenita pe un munte. Multi cred ca Muntele Ararat, cel mai inalt punct din regiunea in care se afla, este locul unde Arca lui Noe si ocupantii sai au revenit pe sol.

In anii ''90 s-au desfasurat numeroase expeditii pe Muntele Ararat, dar nici una nu a demonstrat cu probe suficiente existenta acolo a arcei lui Noe.

Insa, un grup de exploratori chinezi si turci aflati in cautarea relicvelor biblice a anuntat recent ca este posibil sa fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4.000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia.

Echipa sustine ca a colectat specimene din lemn dintr-o structura de pe Muntele Ararat, aflat in estul Turciei, carora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile in urma cu 4.800 de ani, o perioada ce coincide cu cea in care se crede ca a avut loc Potopul lui Noe.

Insa in 1976, profesorul Andre Capart, de la Institutul de stiinte naturale din Bruxelles, a comunicat insa ca ar fi stability data exacta la care s-a produs potopul, acum 8.476 ani.

Pe de alta parte, in 2004, CIA a confirmat faptul ca, la inceputul anilor ‘90, specialistii agentiei s-au aflat in cautarea arcei lui Noe. CIA confirma ca a folosit unul dintre satelitii sai de spionaj, numit IKONOS, pentru a scana Muntele Ararat. Conform unor documente ale agentiei, expertii CIA au gasit ceea ce ei au numit o „anomalie“, la 39 grade si 42 minute latitudine nordica si 44 grade, 16 minute longitudine estica. Agentia americana a solicitat sprijinul catorva geologi si specialisti in fotografie, in ideea de a stabili daca obiectul din fotografie este facut de mana omului sau este doar o formatiune stancoasa. In cele din urma, expertii CIA nu au reusit sa gaseasca o explicatie satisfacatoare a imaginii, care, de atunci incoace, a fost numita „anomalia de pe Muntele Ararat“. Zece ani mai tarziu, pilotii turci au reusit si ei sa fotografieze locul cu pricina, noile imagini relansand teoria ca arca lui Noe s-a oprit in varful Muntelui Ararat. Pe ultimele imagini se vad niste obiecte care par a fi barne uriase de lemn.

Aceste fotografii sunt mai clare decat cele precedente, deoarece valul de caldura care a afectat zona a contribuit la topirea stratului de gheata care ascundea obiectul. Se presupune ca cea mai mare parte a corabiei este intacta, fiind acoperita de zapada si gheata pe tot parcursul anului, vizibila numai in verile foarte calduroase.

c. Influenta potopului asupra duratei de viata a oamenilor
Conform Bibliei, inainte de potopul lui Noe, oamenii traiau in jur de 900 de ani. Dupa potop, varsta medie a unui om a scazut dramatic la doar 70 de ani. Ce s-a intamplat? Conform unui cercetator, pe nume Alexander Tollmann, acest lucru s-a datorat unei plante.

Precum se stie, la capatul cromozomilor nostri se gasesc telomerii, o regiune de ADN repetitiv. Celulele normale nu se pot divide decat daca telomerii sunt destul de lungi. Varsta actuala a omului se datoreaza reducerii lungimii telomerilor cromozomilor. Telomerii devin mult prea scurti pentru ca celula sa le recunoasca, iar celula va muri fara sa poata fi inlocuita.

Enzima denumita telomeraza e cea care mentine telomerii la o anumita lungime. E posibil ca inainte de potopul lui Noe sa fi existat in ecosistemul Pamantului o planta care sa fi activat enzima telomeraza. Dupa potop, planta a devenit mai rara si mai putin consumata de catre om, si astfel, treptat, telomerii si-au redus lungimea pana la nivelul actual. Asadar, oamenii au inceput sa traiasca mult mai putin, pana la nivelul actual de doar 70 de ani.

CONCLUZII
In concluzie sunt de accord cu inginerul Theodor Thaut, cercetator stiintific la Institutul de Fizica Atomica al Academiei R.S.Romania, care spune: "...si totusi potopul biblic a existat. Este vorba nu atit de un "potop", ci de o catastrofa ce a cuprins, la vremea aceea, aproape intreaga suprafata terestra; un cataclism cu cutremure si eruptii vulcanice, cu inundatii, cu deplasarea uscatului, cu miscari ale continentelor si scufundarea unor intregi regiuni ale globului. Numarul argumentelor stiintifice, care confirma potopul biblic, incepind cu mitologia comparata si terminind cu metodele moderne, nucleare, de masurare a varstelor diferitelor vestigii ce sustin teza, este din ce in ce mai mare. In ce priveste faptul in sine, (eliberat fireste de aura mitului) s-ar parea ca nu mai exista suspiciuni."

Dupa ce face o analiza a mitologiei comparate, continua: "Argumentele stiintifice care sustin ideea "potopului" pot fi dispuse in mai multe grupe. Una din acestea il constitue domeniul stiintelor exacte: climatologia, hidrografia si arheologia."

Deci, ceea ce veacuri de-a rindul a fost tagaduit de unii, in numele stiintei, cu scopul de a compromite Biblia, de a arata ca e o carte cu minciuni ce nu pot fi crezute, azi este confirmat ca adevar, de stiintele exacte ale secolului al douazecilea.

Biblia este stanca neclintita de la malul marii. Cu cat este mai lovita de valuri, cu atat devine mai sclipitoare in bataia soarelui. Cu cat unii lupta impotriva ei, cu atat adevarul ei straluceste mai mult. Arheologia depune marturie ca potopul a existat, deci Biblia este adevarata.

Stefanel Gheorghe

Despre autor

stefanel gheorghe stefanel gheorghe

Colaborator
15 articole postate
Publica din 25 Februarie 2011



11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5603

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.