Atitudinea crestina fata de reincarnare

Atitudinea crestina fata de reincarnare Mareste imaginea.


Atitudinea crestina fata de reincarnare

Doctrina multimilenara, doctrina despre reincarnare sau transmigratia sufletului, numita si metempsihoza, este specifica experientei religioase indiene si sta la baza a patru religii orientale: hinduismul, jainismul, budhismul si sihismul.

Aceasta doctrina, numita samsara, nu poate fi inteleasa pe deplin fara a cunoaste doctrina karman - legea faptelor si fara a intelege starea de eliberare spre care se indreapta fiecare adept al religiilor amintite. Doctrinele despre karman si samsara sunt strans legate intre ele si sunt un leit-motiv specific oriental.

Colonizarea Indiei de catre englezi, incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea, a dus la cunoasterea textelor religioase indiene, care i-au fascinat pe europeni in secolul al XIX-lea. Asa au aparut scolile de traducatori ai textelor sacre indiene. Odata cu traducerea textelor sacre in limba engleza, germana si franceza s-a dezvoltat si interesul pentru descifrarea credintelor religioase si ideilor filosofico-religioase orientale. Astfel a devenit o moda discutia despre reincarnare, dar a starnit si interesul filosofilor europeni.

Patrunderea in secolul al XX-lea in Europa a sectelor de factura orientala, pe terenul pregatit prin cunoasterea doctrinelor orientale, de catre filologi, filosofi si istorici ai religiilor, a facut ca doctrina despre reincarnare sa dobandeasca noi valente si s-a mers pana acolo incat s-au cautat argumente pentru reincarnare si in Biblie. Asa s-a ajuns ca nenumarati crestini sa fie atrasi, si sa propage chiar, credinta in aceasta doctrina.

1. Trasaturile doctrinei despre transmigratia sufletelor

In India traditionala credinta in renasterile succesive apare ca ceva, intr-un fel, subinteles. Aceasta inseamna ca ea nu este niciodata rezultatul unui efort de gandire sau de cautare spirituala, ci se infatiseaza ca opusul unei atitudini imbratisate in mod constient si liber, cu titlu personal, de cineva anume.

Oamenii sunt crescuti in aceasta credinta cu care se obisnuiesc de la cea mai frageda varsta, asa incat ideea de a o pune la indoiala le ramane straina tot timpul vietii. De fapt, pentru ei, este vorba mai mult de o certitudine sensibila decat de un articol de credinta.

Hindusii, jainii, budhistii si sikhistii nu "cred" in transmigratie in felul in care crestinii cred in invierea cu trupul. Ei par sa aiba, in aceasta privinta, o adevarata perceptie, vie si intensa, in ciuda obscuritatii sale. Ei simt "greutatea" acumulata a vietilor anterioare apasandu-le pe umeri, dar nu vor cauta niciodata indicii, semne sau dovezi.

O alta trasatura a transmigratiei sufletelor este caracterul esential etic al mecanismului caruia i se supune. Este vorba despre legea karman. Karman, care denumea initial actul ritual, a ajuns sa fie aplicat oricarui comportament uman caracterizat in functie de bine sau de rau, mai exact, in functie de supunerea sau nesupunerea fata de o ordine dreapta a lucrurilor - dharma.

Cum exista o legatura certa intre ierarhia conditiilor sociale si cea a satisfactiilor pe care fiintele umane le pot astepta de la existenta, principiul karman se va exprima, in primul rand, prin renasteri mai mult sau mai putin nobile ori mai mult sau mai putin josnice, in functie de calitatea etica globala a faptelor si actelor savarsite pe parcursul vietii sau vietilor anterioare.

E de la sine inteles ca un asemenea principiu inabusa din fasa orice protest sau revendicare sociala si contribuie din plin la intarirea ordinii castelor in hinduism. In plus, eliminand disputa cu privire la "cel ce sufera pe drept", acest principiu ii impiedica pe indieni sa-si puna spinoasa problema a raului, care-i pune in dificultate pe europeni.

Trebuie avut in vedere ca doctrina samsara nu se refera numai la fiintele vii, ci ea se extinde la dimensiunile intregului cosmos, pe o imensa "scara" a "fiintelor", omenirea reprezentand doar sectorul mijlociu.

Deasupra omenirii se gasesc nenumarate fiinte superioare, adica multimea fara de numar a demonilor, geniilor, zeilor si zeitelor, care formeaza panteonul mitologiei hinduse. Dedesubtul omenirii se afla animalele, plantele si mineralele. In functie de propriul karman este posibil sa te inalti la nivelul zeilor sau sa cazi in mizeria si anonimatul creaturilor celor mai neinsemnate.

Natura umana este singura dintre naturile reincarnate in care sufletele pot actiona pentru a-si alege viitorul intr-un sens sau altul. "Deasupra omenirii" zeii sunt prea cufundati in placerile paradisiace pentru a-si dori sa-si transforme destinul, "dedesubtul omenirii" fiintele sunt prea indobitocite pentru a mai putea deosebi binele de rau. Prin urmare, omul isi poate imbunatati soarta in renasterea viitoare, daca isi indeplineste cu grija propria dharma pe parcursul acestei vieti.

Scopul principal este atingerea starii de eliberare, adica starii care a depasit karman si samsara, o stare transcendenta, imposibil de imaginat, care nu poate fi exprimata decat in termeni negativi: incetarea definitiva a ciclului nesfarsit de renasteri. Faima celor care se retrag din lume (precum yogi, rsi, sadhu) este strict legata de atitudinea esentialmente negativa pe care acestia o imbratiseaza in ceea ce priveste transmigratia.

2. Inceputurile doctrinei despre transmigratia sufletelor

Desi, din Upanisade, se intelege ca doctrina despre transmigratia sufletelor ar fi existat din timpul Vedelor, in nici un text vedic nu este atestata clar. Exista doar texte vedice care sunt luate in considerare ca texte ce ar avansa ideea transmigratiei.

Astfel avem:

1. Rg-Veda 4.26.1: "Cunoscand acestea Vamadeva a inceput: Eu am fost Manu si Surya". Vamadeva este numele unui rsi caruia i se atribuia majoritatea imnelor din cartea a patra din Rg-Veda. In contextul originar, cuvintele apartin zeului Indra, care isi afirma conditia de cosmocrator. In virtutea unei viziuni inspirate, Vamadeva s-ar fi cunoscut pe sine ca Brahman si, astfel, ca Brahman, a putut vedea nasterile anterioare ca Manu si Surya.

2. Rg-Veda 4.27.1: "In trupul mamei inca zabovind, am cunoscut toate nasterile acestor zei, care ma tineau prins intr-o suta de fortarete de fier. Dar ca un soim, in zbor iute, am fugit de acolo". Dupa traditia indiana este vorba mai intai de o nastere in calitate de copil, o nastere prin educatie si urmeaza o a treia nastere dupa moarte. Citatul acesta poate avea un sens, in contextul exprimat mai sus, daca prin soim se intelege sufletul, iar prin fortarete de fier corpurile strabatute de el.

Studiate cu atentie, in contextul imnelor din Rg-Veda, cele doua citate nu au nimic de a face cu doctrina transmigratiei. In primul, Indra isi lauda puterea magica, care-i permite sa ia tot felul de forme, in cel de-al doilea inteleptul Soma povesteste cum coboara pe pamant ca soim sau purtat de soim.

Imnurile vedice propaga o continuare a vietii printre zei, sub indrumarea lui Yama, pentru cei buni, si o calatorie in adancimea obscura pentru cei rai. Yama este primul om care a gasit calea spre inaltimile luminoase ale zeilor si a devenit un print in tara preafericitilor, petrecand cu zeii.

Prin urmare, nu putem vorbi despre transmigratia sufletului inainte de Upanisade.

Daca in textele Brahmanas se afla premisele recompenselor si pedepselor in lumea de dincolo, in locul reprezentarilor vedice despre o fericire nediferentiata, in Upanisade gasim texte care afirma clar doctrina samsara.

Textul de inceput al doctrinei samsara se gaseste in Brhadaranyaka-Upanisad 6.2.1-16 si este repetat, cu mici modificari, in Chandogya-Upanisad 5.3.1-10.10. Redam textul in rezumat:

"Stii cum se duc, pierind, fiintele pe cai deosebite? Stii cum se inapoiaza in alta lume? Stii cum de nu se umple lumea cealalta atat de multi fiind cei care pier necontenit? Stii, insa, dupa al catelea prinos apele, prinzand glas omenesc, se scoala si vorbesc? Stii insa intrarea pe drumul care duce la zei sau pe cel care duce la strabuni, in urma caror fapte se intra pe drumul care duce la zei sau pe cel care duce la strabuni?" (6.2.1-2)

"Cei care stiu astfel si acestia care, in padure, mediteaza la credinta si adevar (satya), trec in flacara. Din flacara in zi, din zi in luna crescatoare, din luna crescatoare in cele sase luni cat merge soarele spre miazanoapte, din lunile acestea in lumea zeilor, din lumea zeilor in soare si din soare in preajma fulgerului. Intampinandu-i un om (purusa) care-i faptura gandului (manas) ii calauzeste pe cei din preajma fulgerului pana la lumile lui Brahman. In lumile lui Brahman ei locuiesc dincolo de departari. Pentru ei nu exista intoarcere inapoi. Iar cei care cuceresc lumile prin sacrificiu, pomeniri si asceza (tapas), trec in fum. Din fum in noapte, din noapte in luna descrescatoare, din luna descrescatoare in cele sase luni cat merge soarele spre miazazi din lumile acestea in lumea strabunilor si din lumea strabunilor in luna. Ajungand in luna ei se prefac in hrana. Iar acolo, intocmai ca pe regele Soma, ii mananca zeii si pe ei. Cand ispravesc si cu aceasta, atunci intra de-a dreptul in spatiu. Din spatiu in aer (vayu), din aer in ploaie si din ploaie in pamant. Ajungand in pamant, ei se prefac in hrana. Sunt inca o data adusi drept ofranda in focul omului (purusa). Dupa aceea se nasc in focul femeii. Reinaltandu-se catre lumi, ei urmeaza mai departe aceeasi rotire. Iar cei care nu stiu aceste doua drumuri devin gaze, fluturi si neamul celor ce musca " (6.2.15-16).

Textul sustine o dubla recompensa: o data prin rasplata si pedeapsa in lumea de dincolo, apoi, inca o data prin renastere pe pamant.

Pentru a intelege mai bine inceputul doctrinei samsar a e nevoie sa revenim si la textul din Brhadaranyaka-Upanisad 3.2.13-14:

"Yajnavalkya - a spus el - cand glasul (vac) omului mort patrunde in foc, suflul (Prana) in aer, ochiul in soare, gandul (manas) in luna, urechea in zari, trupul in pamant, sinele (atman) in spatiu, parul de pe trup in ierburi, parul de pe cap in copaci, iar sangele si samanta coboara in ape, ce se intampla atunci cu omul? Aceasta o vom sti numai noi, dar nu aici in fata lumii. Departandu-se cei doi au stat de vorba. De-au grait despre ceva, numai despre fapta (kartnan) au grait; si de-au preamarit ceva, numai fapta aupreamarit-o. Intr-adevar devii bun prin fapta buna si rau prin cea rea".

Comparand textul acesta cu textul din Brhadaranyaka-Upanisad 4.4.5-6, avem o imagine completa a recompensei si pedepsei eliberarii si transmigratiei: "Omul (purusa) este rodul dorintei; precum ii este dorinta, astfel ii este si stradania; precum ii este stradania, astfel si fapta cefaptuieste; fapta cefaptuieste este si cea din care se infrupta".

Prin urmare, pe fundalul unor corespondete intre om si cosmos, in spiritul explicarii Brahmanelor, Yajnavalkya formuleaza teoria actului (faptei) ca determinant al conditiei intr-o existenta viitoare, subliniind caracterul esoteric al acestei teorii. In felul acesta sufletul se leapada de trup si isi faureste o forma mai noua, mai frumoasa:

"Precum o mestera in broderii, plasand firele de la o broderie, coase o alta forma mai noua si mai frumoasa, tot astfel sinele (atman), lepadandu-se de trup si alungand nestiinta isi faureste o alta forma mai noua si mai frumoasa, de strabun, de Gandharva, de zeu, de Prajapati, de Brahman sau de alte fiinte".

Asadar, invatatura Yajnavalkya cuprinde o simpla recompensa prin renastere in lumea empirica, recompensa prin transmigratia sufletului.

3. Temeiurile doctrinei despre transmigratia sufletelor

Daca in Upanisade doctrina despre transmigratia sufletelor apare ca o taina, ca ceva nou ce nu trebuie profanat, in textele ulterioare ea va fi cunoscuta prin scolile hinduse, jaine si budhiste ale vremii, insa totdeauna strans legata de doctrina karman. Un text concludent in acest sens avem in Katha-Upanisad 5.7: "In pantecele mamei intra unul, incarnandu-se intr-un trup, altul se duce intr-o planta, fiecare dupa fapta, fiecare dupa stiinta".

Scolile hinduse clasice care s-au preocupat de dezvoltarea doctrinei samsara, in legatura cu doctrina privind starea de eliberare, au fost Samkhya si Vedanta.

Scoala Samkhya propaga eliberarea prin cunoasterea metafizica, sprijinindu-se pe realitatea cunoasterii ultime. Prakrti e antrenata instinctiv in slujirea lui purusa si activeaza pentru eliberarea lui. Intelectul (budhi) fiind cea mai perfecta manifestare a lui prakrti ajuta, prin posibilitatile lui dinamice, la procesul eliberarii.

Cand apare acea "desteptare"prin "intelegerea de sine", intelectul si toate celelalte elemente psihice, care au fost fals atribuite lui purusa, se retrag, se desprind de purusa si reintra in prakrti. In cazul "nedesteptarii" sufletul se reincarneaza. Venirea in fiinta a oricaruia si intrarea in samsara este insotita de avidya -necunoasterea adevaratei realitati.

Pentru a elimina ciclul renasterilor, Samkhya-Yoga recomanda meditatia pana la realizarea suprema, adica eliberarea de existenta. Atat timp cat este pastrat nucleul central al existentei, orice realizare cade sub incidenta placut-neplacut ramanand sub domeniul durerii si al renasterilor. Samsara este vazuta ca o sclavie fata de propria minte. Daca la incetarea vietii prezente mai exista inca reziduuri karman (karmasaya), exista inca destin, iar acesta determina reincarnarea, nasterea in samsara.

Scoala Vedanta admite o evolutie gradata a fiecarui suflet, care e potential divin si care creste trecand prin diferite vieti si forme de viata variate, intotdeauna culegand rezultatele faptelor proprii pana se castiga perfectiunea. Seria de vieti este determinata de karman:

"Dupa cum olarul formeaza tot ce vrea dintr-un bulgare de lut, tot astfel omul are parte numai de acea soarta pe care si-a pregatit-o singur pin fapta sa. Dupa cum lumina si umbra sunt vesnic legate strans una de alta, tot asa e strans legata si fapta de faptuitor prin tot ce a savarsit el singur".

De aceea sufletul trebuie sa treaca prin nenumarate corpuri, calatorind mereu prin forme superioare sau inferioare, potrivit faptelor. Sufletul are de suportat numai urmarile propriilor sale fapte. El este purtat pe oceanul de renasteri in voia unei puteri pe care el singur a pus-o in miscare, dar impotriva careia nu se mai poate lupta, fiindca actiunea acestei puteri atarna de faptele savarsite in trecut. Pe acestea sufletul nu le poate schimba.

Bhagavad-Gita, desi incearca rezolvarea realista si pragmatica a doctrinei karman, ce perpetueaza transmigratia, prin karman-yoga, arata ca faptele sunt necesare pentru ca sunt efecte ale existentei empirice. Insa solutia eliberarii prin dezinteres fata de rodul faptei dezvaluie o nesiguranta in evaluarea doctrinei. Desi se cer fapte dezinteresate, Bhagavad-Gita nu arata mijloacele prin care se pot rupe lanturile karman. Singura solutie ramane yoga: "Oamenii care nu cred in aceasta lege (yoga) reiau calea mortii si a renasterii (samsara)".

Dupa doctrina jaina, karman e o materie fina si fluida care determina transmigratia pana la eliberare. Starea de eliberare poate fi atinsa prin respectarea celor cinci principii morale - ahimsa, satya, brahmacarya, aparigraha - si prin meditatia yoga.

Invatatura despre samsara are o insemnatate deosebita si in buddhism si este legata de doctma dukkha (suferinta) si karman. Datorita existentei renasterilor dupa moarte, dukkha si efectele sale complementare nu se limiteaza la viata prezenta, ci continua si dincolo de moarte. De aceea sfaturile pe care le-a dat Budha pentru a pune capat suferintei si cauzelor ei sunt menite sa opreasca fluxul viitoarelor renasteri. A cunoaste "mecanismul" renasterilor este un lucru necesar.

Discipolul buddhist, progresand in ceea ce priveste capacitatile sale interioare spre starea de arhat, va capata "cele trei cunoasteri", intre care primele doua au legatura cu renasterea: cunoasterea care ne permite sa constatam ca oamenii mor si renasc mereu si cunoasterea care va permite aducerea aminte de vietile anterioare.

Renasterea, in buddhism, se bazeaza simultan pe samsara si pe doctrina anatman, care neaga categoric existenta unui sine permanent transmigrant dintr-o viata in alta. Contrar unor invatatori contemporani cu Buddha, ciclul renasterilor nu inseamna nici purificare, nici progres spre starea de eliberare, ci renasterea reprezinta un mare risc si de aceea trebuie sa se urmareasca cat mai curand atingerea starii de eliberare (nirvana), adica incetarea lui dukkha.

Sikhismul, propagand supunerea persoanei umane fata de divinitate, considera ca existenta pamanteasca a omului este supusa ciclului samsara determinat de karman si de avidya - necunoasterea propriei sale identitati.

Atat timp cat omul crede in existenta personala, separata de divinitate, identificandu-se cu elementele tranzitorii ale trupului si ale materiei si, in virtutea acestei constiinte, savarseste fapte, el se afla in necunoastere si e supus reincarnarii. Pentru a depasi aceasta stare trebuie sa ajunga la cunoasterea divinitatii si la cunoasterea adevaratei sale identitati. La cunoasterea divinitatii nu se ajunge numai prin efort propriu, ci e darul divinitatii, al carei nume trebuie sa-l repete la nesfarsit.

4. Semnificatia filosofica a doctrinei samsara

Intrebarea de la care porneste doctrina samsara este: "Ce se alege din om dupa moarte?". Conform acestei doctrine omul este vazut ca o planta care se naste, se dezvolta si moare, dar nu complet. Dupa cum dintr-o planta ramane samanta, tot asa, dupa moartea omului, raman faptele ca o samanta, care, semanate din nou in imperiul ignorantei, produc o noua existenta. Fiecare curs al unei vieti, este, pe de o parte, cu toate faptele si suferintele sale, urmarea inevitabila a faptelor dintr-o nastere aneterioara si, pe de alta parte, conditioneaza, prin faptele din acest curs al vietii, o viata imediat urmatoare.

Intrebarea centrala privind temeiul transmigratiei este: daca sufletul individual (atman), pe langa cel suprem, este o pura aparenta, cum de ajunge eliberatul, preafericitul suflet suprem sa asume aceasta aparenta si, ca suflet individual, abatut de la adevarata sa esenta, sa devina legat, sa rataceasca si sa sufere? Raspunsurile date de Upanisade nu sunt hotarate.

In Prasna-Upanisad se da raspuns la intrebarea de unde apare sufletul individual si cum intra el in trup: "Din Atman (sufletul suprem) ia fiinta Prana (sufletul individual); ca umbra de la om, tot asa se intinde acesta din urma de la el. Iar el intra in acest trup".

Un alt raspuns ni se da in Maitrayana-Upanisad, folosindu-se terminologia ce domina in dotrina Samkhya: "Atman-ul nemuritor continua sa existe preum picatura de apa pe floarea de lotus. Acest Atman este coplesit totusi de gunas ale lui Prakrti. Datorita acestei coplesiri el ajunge la o stare de ameteala incat el nu-l mai recunoaste pe sublimul, sacrul creator aflat in el insusi, ci, antrenat de curentul gunas si pangarit, el devine nestatornic, sovaielnic, frant, jinduitor, lipsit de concentrare, si, decaland in iluzie, el isi inchipuie "eu sunt acesta" si se leaga pe sine insusi prin sine insusi, precum o pasare in plasa".

Eliberarea lui atman din corp este comparata cu o pasare migratoare (hamsa) sau cu o roata. Ca si o pasare migratoare, atman "zboara" din corp in corp fara sa se stabileasca definitiv intr-un loc: "Prana trage inainte sprijinindu-sepe Apana, iar Apana trage inapoi spijinindu-se pe Prana; asa cum pasarea trage firul cu care este legata, sufletul trage inainte, dar este adus inapoi cu acelasi fir".

Roata, cu paletele sale ca forme de existenta, se invarte continuu sub caderea apei, pana cand intervine ceva sa opreasca apa: "Copilul apuca sanul mamei si este fericit: este acelasi san care l-a hranit intr-o viata anterioara; cea care a fost mama este acum sotie, iar sotia, maine, va fi la randu-i mama; cel ce a fost tata este astazi fiu, si fiul, maine, va fi tata, va fi tata la randu-i; astfel, printr-o greseala a samsarei, oamenii sunt ca intr-o roata hidraulica".

Eliberarea nu trebuie privita ca o devenire intru ceva, ce mai inainte nu era. Mai intai, deoarece in cercul fenomenelor metafizice, caruia ii apartine eliberarea, nu exista absolut nici o devenire, ci numai o fiinta.

Cauzalitatea stapaneste tot finitul fara exceptie, insa nu ceea ce se afla deasupra sau, precum eliberarea, conduce deasupra. Dar, tocmai din acest motiv eliberarea nu poate fi o devenire a ceea ce nu exista mai inainte, caci atunci n-ar putea fi suma tuturor celor mai bune. Caci tot devenitul este trecator: ceea ce din nimic a devenit ceva, poate sa se intoarca din acel ceva in nimicul sau; ceea ce a inaltat valul acesta il poate inghiti din nou.

Asadar, eliberarea nu este o geneza propriu-zisa, ci numai constientizarea a ceva prezent dintotdeauna, insa pana atunci ascuns noua. Eliberarea nu este efectuata prin recunoasterea lui atman, ci ea consta in aceasta recunoastere. Ea nu este o urmare a faptului de a-l sti pe atman, ci a-l sti pe atman este deja cu totul si pe deplin eliberarea. Cine se stie pe sine ca atman, ca principiu al tuturor lucrurilor, acela este tocmai prin aceasta liber de orice dorinta, caci el stie totul in sine, nimic in afara de sine, ca inca el ar mai putea dori.

Credinta in trecerea sufletului dupa moarte nu numai intr-o alta lume, dar si in alte corpuri umane din aceasta lume, nu este neobisnuita si a avut, in mod evident, o origine independenta in diferite tari si in diferite epoci. Diverse triburi de indieni nord-americani credeau ca sufletul care anima trupul unui copil este sufletul unei persoane decedate. Se stie ca unii dintre sclavii negri, trecuti peste ocean, s-au sinucis ca sa poata trai din nou pe pamantul lor natal. Aborigenii din Australia socotesc ca oamenii albi sunt numele sau fantomele propriilor lor morti.

Cezar a relatat ca druizii insuflau convingerea ca "sufletul nu piere, ci, dupa moarte trece dintr-un corp in altul; dupa ei, aceasta credinta e un foarte bun stimulent pentru curaj, deoarece inlatura teama de moarte".

Grecii au fost singurii in Europa care, in antichitate, au propagat doctrina transmigratiei prin orfici sipithagoreici.

Pentru orfici sufletul era o esenta divina incuiata in trup ca intr-o inchisoare. Aceasta esenta supravietuieste mortii trupesti si primeste rasplata in viata de dupa moarte in functie de comportarea pamanteasca, dar se reincarneaza mai tarziu intr-un corp uman sau animal pentru a continua ceea ce anumite documente orfice numesc "roata" sau "ciclul".

Scopul final al vietii umane este eliberarea din acest ciclu obositor al reincarnarilor si realizarea statutului divin. Reincarnarile succesive sunt vazute ca o perioada de purificare, iar pamantenii pot scurta aceasta perioada ducand o viata "orfica". Ideea aceasta, ca trupul este materie rea, iar sufletul este incarcerat in trup au sustinut-o gnosticii si maniheii.

Pithagoreicii propagau doctrina despre transmigratia sufletului inca pornind de la intemeietorul scolii. Se crede ca Pithagora propaga urmatoarele invataturi: "Intai, ca sufletul este nemuritor si ca se preface in alte feluri de vietuitoare; apoi, ca tot ce intr-o existenta se naste potrivit unor perioade ciclice si ca nimic nu este cu totul nou; iarasi, cape toate fapturile insufletite trebuie sa le consideram fiinte pe care le uneste inrudirea".

Platon s-a exprimat in felul urmator: "Sufletul omului este nemuritor, uneori el paraseste viata, noi zicem "moare", alteori se reintoarce la ea, niciodata insa nu piere. Asadar nu exista lucru pe care sufletul sa nu-l fi invatat, pentru ca este nemuritor si de mai multe ori nascut".

Privite cu atentie aceste doctrine, vedem ca nici viziune lui Pithagora, nici a lui Platon despre transmigratie nu sunt comune cu doctrina indiana. Ele sunt doar conceptii filosofice, nu doctrina acceptata de toti oamenii.

Literatura evreiasca esoterica a acceptat metempsihoza. Filon din Alexandria, cel mai important reprezentant al iudaismului elenistic, este de acord cu aceasta doctrina. Pentru el scopul vietii umane era incercarea de a se elibera din trupul simturilor pentru a facilita intoarcerea sufletului la conditia sa originara divina.

Kabbalah este destul de clara in sustinerea doctrinei despre metempsihoza, fiind considerata ca o pedeapsa pentru pacatele existentelor anterioare. Scrierile kabbalistice tarzii au extins renasterile viitoare si in lumea animalelor, plantelor, pietrelor si metalelor.

5. Impactul doctrinei despre transmigratia sufletelor asupra lumii contemporane

Am observat ca forma de existenta, dupa renasterea survenita in urma mortii, nu tine de hazard. Actionand legea karman in procesul reincarnarii, bilantul pozitiv sau negativ intre faptele unei fiinte decide, la sfarsitul vietii sale, felul si calitatea formei sale ulterioare de existenta.

Fiecare karman din existenta actuala reprezinta consecinta sau efectul unui karman din existentele anterioare. Prin urmare, existenta actuala este rezultatul faptelor savarsite anterior, iar existenta posteripara va fi determinata de faptele din forma de existenta actuala. Toate actiunile si faptele il urmaresc pe om in mod inevitabil.

Legea karman reprezinta, pentru lumea orientala, principiul dreptatii practicate si aplicate in relatiile umane. In Europa, legea karman a fost inteleasa ocazional deterministic, in sensul ca fiintei reincarnate pe baza vechilor fapte ii este predeterminat inclusiv modul de a gandi, deci nu mai dispune de nici o libertate de viata si de actiune.

Faptele si intentiile stabilesc sfera reincarnarii, mediul de viata, aspectul fizic si aptitudinile mentale ale fiintei care se va reincarna, dar nu gandirea si activitatea acesteia. in limitele caracterului sau, fiecare are libertatea de a alege el insusi intentiile care stabilesc viitorul lui prin karman.

Fiecare isi stapaneste propriul viitor, chiar daca spatiul de decizie, conditionat de sfera de existenta in care traieste, este mai departe, mai amplu sau mai restrans. Altfel oamenii s-ar simti drept victime ale unui arbitrar ingrozitor.

Radacina dorintei si a faptelor este avidya - ignoranta, adica necunoasterea adevaratei realitati. Astfel, karman este rezultatul direct al ignorantei. Pentru a intrerupe lantul samsara, omul trebuie sa inceapa in primul rand prin a inlatura starea de ignoranta fiintiala.

Odata cu inlaturarea ignorantei se va da lovitura de gratie si legii karman, caci, prin descoperirea cunoasterii adevarate, individualitatea omului este ridicata spre infinit. Mai precis, individualitatea isi descopera natura infinita. Nu se poate vorbi de nici un progres moral, ci de o cunoastere ontologica.

De aceea in religiile orientale, si mai ales in hinduism, problema fundamentala nu e cum sa se castige mantuirea, ci cum sa se realizeze cunoasterea suprema, care este eliberarea din lantul transmigrarii.

Lumea zilelor noastre, avand la dispozitie o multitudine de forme de informatie, precum si o multitudine de conceptii privind viata si moartea, a ajuns intr-un impas in ceea ce priveste acceptarea sau nu a unei doctrine sau opinii doctrinare ori filosofice. Daca unii considera metempsihoza doar o doctrina filosofica, altii o accepta ca si credinta. Ea este acceptata ca si credinta mai ales de adeptii sectelor de factura orientala.

In realitate, in Europa si America, unde domina crestinismul, metempsihoza pune accent asupra existentei fizice a omenirii pe pamant si micsoreaza importanta naturii sale spirituale primare. Apusenii vad in oameni o specie dotata cu darul unui suflet indivizibil, indestructibil, rational, care poate sa se gandeasca la misterele ascunse ale Universului, poate construi civilizatii si poate ajunge sa-si cunoasca Creatorul.

Toate celelalte forme de viata sunt considerate ca fiind lipsite de asemenea capacitati. Se sutine chiar ca nu exista dovezi istorice care sa sugereze ca respectivele carateristici specific umane ar fi migrat vreodata in alta forma de viata. Daca se sesizeaza o simpatie pentru doctrinele orientale sau pentru reincarnare, aceasta este datoria crizei de spiritualitate din Apus, unde, in librariile din marile metropole, cartile privind cresinismul se afla intr-un raft, in egala masura si la fel ca si cel ce prezinta literatura beletristica, texte despre religiile orientale, islam, tarot, astrologie, kabballah, esoterism, parapsihologic

Cert este ca, curentele esoterice occidentale moderne sunt in totala opozitie cu conceptiile hinduse si budhiste si chiar foarte departe de ele. Diferentele culturale sunt evidente, nu mai vorbim de cele informationale. insa, in mometul in care apuseanul isi da seama de caracteristicile pe care le comporta reincarnarea in Orient si marele numar de oameni care cred in ea, el ramane neputincios.

6. Atitudinea crestina fata de transmigratia sufletelor sau reincarnare

Doctrina despre reincarnare nu este compatibila cu crestinismul. Si, aceasta, deoarece submineaza toata structura de baza a religiei crestine, care pune accent pe nemurirea sufletului si pe o rasplata dreapta, dupa o judecata dreapta, conform faptelor savarsite.

Reincarnarea anuleaza actiunea creatoare a lui Dumnezeu asupra creaturilor Sale, actiune pornita din iubire fata de creaturi, mai ales fata de creatura rationala.

Reincarnarea anuleaza opera mantuitoare a lui Hristos, savarsita din iubire deplina fata de creatura rationala, indemnata sa iubeasca la fel pe Dumnezeu cum Dumnezeu il iubeste pe om. Jertfa mantuitoare a lui Hristos devine nesatisfacatoare si fara relevanta. Ea nu mai este decat, cel mult, un accident al istoriei. In acest caz totul se reduce la o varianta hhakti, inclusiv crestinismul ca religie.

Reincarnarea il face pe Dumnezeu pasibil fata de suferinta omului, aruncandu-l pe om intr-o stare de deznadejde, iar pe Dumnezeu il situeaza intr-o transcendenta absoluta. Or, se cunoaste faptul ca, indiferent de starea sau dificultatea prin care trece, crestinul se afla sub ocrotirea si vrerea lui Dumnezeu.

Reincarnarea anuleaza legile naturale date de Dumnezeu pentru ordinea creatiei. Crestinismul nu are nevoie de legea karman, ca legiuitor cosmic impersonal, deoarece legea lasata de Dumnezeu e conforma cu putinta omului de a o implini prin vointa sa.

Reincarnarea anuleaza preceptele moralei crestine si notiunea de pacat. Actiunea total detasata de roadele ei, asa cum este propagata de Bhagavad-Gita, este doar cel mai inalt nivel moral pe care-l permite karman si samsara. in felul acesta trebuie privite detasat pacatele ca minciuna, hotia, crima etc, care nu sunt decat rasplata unor datorii din vietile anterioare, ale celor care le cad victime. Pedepsirea lor de catre societate complica mai mult situatia sub implacabila lege karman. E greu de crezut ca sub o astfel de lege omul ar deveni mai bun, mai activ, mai respectuos, mai iubitor de Dumnezeu.

Mai nou, in favoarea reincarnarii se cauta si texte ale Sfintei Scripturi scoase din context si incarcate de misticism orienal de catre cei interesati in a apropia crestinismul de religiile orientale. Ne permitem, pentru informarea crestinilor traitori in Dumnezeu, sa le amintim:

a. Matei 11, 13-14: "Caci toti proorocii si legea au proorocit pana la Ioan. Si, daca voiti sa intelegeti, el este Ilie, care va sa vina".

Fara o aprofundare a invataturii Mantuitorului, ar parea ca Ioan Botezatorul ar fi fost reincarnarea lui Ilie. Dar cu o cercetare atenta si obiectiva ne dam seama de zadarnicia acestei afirmatii.

Vechiul Testament contine texte care-l arata pe sfantul Ioan Botezatorul ca inaintemergator al Mantuitorului: "Iata, Eu trimit pe ingerul Meu si va gati calea inaintea fetei Mele si va veni indata in templul Sau Domnul pe Care il cautati si ingerul legamantului pe Care voi il doriti. Iata ca Eu va trimit pe Ilie proorocul, inainte de a veni ziua Domnului cea mare si infricosatoare; El va intoarce inima parintilor catre fii si inima fiilor catre parintii lor, ca sa nu vin sa lovesc tara cu blestem" (Maleahi 3, 1; 23-24); (cf. Matei 11,1; Marcu 1, 2; Luca 1, 17; Luca 1, 76; Luca 7, 27; Ioan 1, 6; Ioan 3, 28).

In Noul Testament se arata ca, atunci cand sfantul Ioan Botezatorul si-a inceput activitatea, invatatorii de lege si fariseii din Ierusalim au cerut acestuia sa-si dezvaluie identitatea: "Si ei l-au intrebat: Dar cine esti? Esti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Esti tu Proorocul? Si a raspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine esti? Ca sa dam raspuns celor care ne-au trimis. Ce spui tu despre tine insuti? El a zis: Eu sunt glasul celui care striga in pustiu: "Indreptati calea Domnului", precum a zis Isaia proorocul" (Ioan 1, 21-23).

Prin urmare este clar ca Ilie este o persoana, Ioan Botezatorul o alta persoana, care nu se confunda una cu alta. Ca exista o asemanare in misiunea profetica a celor doi, este altceva. Si Ilie si Ioan au avut de infruntat prigoana din partea casei regale pe care au mustrat-o datorita nelegiuirilor savarsite. Si Ilie si Ioan au activat intr-un moment de criza a poporului evreu. Si Ilie si Ioan erau trimisii lui Dumnezeu pentru a indrepta poporul evreu spre calea Dumnezeului lui Avraam, a lui Isaac si a lui Iacov. Expresia "cu duhul si cu puterea lui Ilie" tocmai acestea le exprima si nu faptul ca Ioan ar fi reincarnarea lui Ilie.

Aceasta afirmatie este contrazisa si de sensul textului de la 4 Regi 2, 11 care spune ca Ilie "a fost ridicat" in vartej de vant la cer, nici macar n-a murit. Or, reincarnarea presupune moartea.

b. Ioan 3, 3: "De nu se va naste cineva de sus, nu va putea sa vada Imparatia lui Dumnezeu", ii spunea Mantuitorul lui Nicodim. Unele traduceri folosesc urmatoarea expresie: "de nu se va naste cineva din nou". In felul acesta textul scos din context ar afirma reincarnarea.

Intrebarea pusa de Nicodim arata clar ca el a inteles o renastere fizica, pe care Mantuitorul o infirma categoric, vorbind de o renastere spirituala, "de sus", in aceasta viata. Explicatia profetiei sarpelui de arama din timpul lui Moise (Ioan 3, 13-16) arata clar necesitatea renasterii spirituale a omului si izbavirea lui din robia pacatului.

c. Ioan 9, 2: "Si ucenicii lui l-au intrebat zicand: Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?".

Intrebarea pusa de apostoli vadeste o nestiinta si o limitare a lor la traditia iudaica, care considera ca urmasii sufera din cauza parintilor lor (cf. Ieremia 31, 29), dar nicidecum o posibila marturie a reincarnarii.

Daca Mantuitorul ar fi acceptat chiar intrebarea ucenicilor Sai nu s-ar putea afirma ca ar fi adeptul unei astfel de doctrine. insa textul este foarte clar: "Iisus a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrurile lui Dumnezeu" (Ioan 9, 3). Ca dovada a iubirii Sale fata de om si.a dumnezeirii Sale il vindeca pe orbul din nastere (Ioan 9, 6-7).

d. Iacov 3, 6: "Limba isi are locul ei intre madularele noastre, dar spurca tot trupul si arunca in foc cursul vietii, dupa ce aprinsa a fost ea de flacarile gheenei". Unele traduceri folosesc expresia "roata vietii" in loc de "cursul vietii", ceea ce ne duce la "roata dhamma" din budhism, adica roata ciclului existential controlat de karman.

Insa, aici nu e vorba de o dovada a ciclului existent controlat de karman si samsara, ci urmarile faptelor si vorbelor noastre, care ne arunca in flacarile pedepselor, ce vin ca rasplata pentru faptele savarsite.

Prin urmare, toate aceste texte, ca si altele privind continuitatea existentei sufletului dupa moarte, nu sunt argumente in favoarea reincarnarii si nu ofera nici un suport al acestei doctrine. Exista doar interesul de a cauta puncte comune intre scrierile sacre orientale, care propaga doctrina transmigratiei, si textele Sfintei Scripturi, care propovaduiesc nemurirea sufletului, din partea unor "guru", moderni, impostori si ignoranti, ce-si cauta adeptii printre crestinii creduli si slabi in credinta lor.

Chiar sub influenta elenismului, in afara de cultul pithagoreic, nu s-a sustinut ideea de reincarnare. In general, popoarele antice au crezut in nemurire, dar nicaieri nu se afirma o continuare a vietii sub aceeasi forma ca si cea actuala sau sub o forma schimbata, ci credinta in nemurire a presupus un alt plan de existenta necunoscut, asemenea nemuririi zeilor.

Nici in scrierile apologetilor crestini nu intalnim vreun argument in favoarea reincarnarii. in opera "Dialog cu iudeul Trifon", sfantul Iustin Martirul si Filosoful respinge clar aceasta doctrina.

Origen, cu toate ca a fost influentat de platonism si pithagoreism sustinand preexistenta sufletelor, nu a sustinut reincarnarea sufletului succesiva in alte forme. El a combatut reincarnarea sufletului in alte trupuri materiale pe motiv ca nu exista nicaieri vreun text scripturistic care sa afirme acest lucru. Fericitul Ieronim, traducator al lucrarilor lui Origen, a respins atat ideea preexistentei sufletelor, cat si reincarnarea.

La fel a procedat si sfantul Irineu din Lugdunum. Tertulian din Cartagina a afirmat ca teoria reincarnarii prezenta la pithagoreici este un fals plin de hazard. Deci, in ciuda filosofiei gnostice, maniheice, neoplatonice si pithagoreice, in Biserica crestina a primelor secole n-a putut patrunde aceasta doctrina de factura orientala.

Nu exista nici o dovada ca textele biblice ar fi fost supuse unor "purificari" in timpul sinoadelor ecumenice, spre a fi scoase afirmatiile despre reincarnare, cum au sustinut unii adepti ai doctrinei, ce-i cauta suport in crestinism.

Daca Parintii Bisericii ar fi scos textele referitoare la reincarnare, atunci le-ar fi scos si pe cele pe care le folosesc drept argument acesti adepti. Sfanta Scriptura afirma clar: "Si precum este randuit oamenilor o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata, tot asa si Hristos dupa ce a fost adus o data jertfa, ca sa ridice pacatele multora, a doua oara fara de pacat Se va arata celor care cu staruinta il asteapta spre mantuire" (Evrei 9, 27-28).

Acest text devine imposibil de interpretat pentru adeptii reincarnarii. Judecata care va urma mortii nu este o judecata impersonala, ci o judecata a unui Dumnezeu personal, in urma careia omul intra intr-o viata vesnica, dupa faptele sale savarsite intr-o singura viata.

Faptele sunt rezultatul credintei si iubirii necesare pentru mantuire si nu pentru neincetate transmigrari. Faptele apar in urma conlucrarii a doua realitati: harul si vointa libera.

Doctrina despre reincarnare neaga posibilitatea pedepsirii celor pacatosi si rasplatirii celor drepti; nu da existentei actuale a omului toata importanta, socotind ca vor exista si alte vieti in care omul va face mai mult silit de treptele mai inalte pe care se va afla. Persoana umana este ignorata, deoarece se merge pana la anulare in lantul reincarnarilor.

e. Mantuitorul Iisus Hristos a zis: "Nu va mirati ca vine ceasul cand toti cei din mormanturi vor auzi glasul Lui. Si vor iesi cei ce au facut cele bune spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele spre invierea osandirii" (Ioan 5, 28-29). Se vede clar ca toate trupurile vor invia, unindu-se cu sufletele lor, pentru a primi rasplata dupa credinta si faptele pe care le-au savarsit in timpul existentei pamantesti.

Intrebarea se pune: Daca in aceasta existenta pamanteasca sufletul trece prin mai multe trupuri, in care din ele va ramane la inviere? Oare va putea sufletul sa fie in mai multe trupuri? Ce se va intampla cu trupurile ramase fara suflet? Caci Sfanta Scriptura arata explicit ca fiecare trup va invia cu sufletul in el (cf. Iezechiel 37, 1-15; Isaia 26, 19).

Nicaieri in Sfanta Scriptura nu exista vreun loc in care sa fie scris ca omul dupa moarte va da seama de cele facute in mai multe vieti petrecute pe pamant, ci numai prin trupul cu care s-a nascut si a trait in lume. Si lucrul acesta il dovedeste pe deplin invierea Mantuitorului si preamarirea Sa in trupul cu care S-a nascut si a trait pe pamant.

Prin urmare, nu gasim nici o cale de a impaca crestinismul cu reincarnarea. Nu exista nici o dovada in acest sens, oricat s-ar cauta. Este extrem de nociv pentru un crestin, botezat in numele lui Hristos, sa creada in aceasta filosofie religioasa, ce expune persoana,pasivitatii si impersonalismului. Pentru ca atat asa-numitii "guru", cat si adeptii lor, hulind cele ce nu cunosc si nu le traiesc si parasind calea cea dreapta, vor pieri in ratacirea lor.

pr. lect. dr. Vasile Pop

20 Iulie 2012

Vizualizari: 10445

Voteaza:

Atitudinea crestina fata de reincarnare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE