Temeiurile dogmatice ale valorii vietii umane

Temeiurile dogmatice ale valorii vietii umane Mareste imaginea.


Temeiurile dogmatice ale valorii vietii umane

 

Problema omului si vietii umane ocupa un loc central in filosofiile si religiile tuturor timpurilor. Dar de-a lungul vremii viata umana in complexitatea ei a fost inteleasa tot atat de diferit pe cat de diferite au fost ideologiile si credintele religioase. Nici una din religiile lumii nu se ridica insa la inaltimea conceptiei despre om pe care o dezvolta crestinismul. Potrivit Sfintei Scripturi, omul este creat de Dumnezeu prin lucrarea mainilor Sale; din cei dintai oameni, Adam si Eva se trage tot neamul omenesc, adevar care constituie baza unitatii fiintiale a naturii umane. Omul creat este persoana, deci fiinta deschisa spre comuniunea cu Dumnezeu si cu semenii. Plecand de la aceste premise, Sfanta Scriptura depaseste prin doctrina sa revelata privind omul si viata umana cadrul de pana atunci al intelegerii omului si vietii sale.

 

Invatatura crestina da un nou sens notiunii de viata, datorita revelatiei vietii trinitare si unei noi intelegeri a omului ca persoana. Subliniind valoarea infinita a sufletului uman, care intrece in pret toate imparatiile lumii - "caci ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga iar sufletul sau il va pierde ? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" (Matei 16, 26) - crestinismul a afirmat si valoarea vietii umane. Daca purtatorul vietii umane este o persoana cu o valoare intrinseca, o fiinta deschisa comuniunii si avand o identitate si constiinta proprie, precum si nenumarate alte valori, viata insasi ca mod de existenta al persoanei este fara indoiala o valoare, un bun, are un sens al ei.

In contextul revolutiei tehnice si stiintifice actuale care atrage dupa sine o noua intelegere a omului exista pericolul de a se prefera masina omului, de a se subestima viata umana. Un teolog apusean recunoscand ca intr-adevar lumea noastra actuala este "scena celor mai stralucite realizari tehnologice", dar in acelasi timp si a inumanelor nedreptati si asupriri, vede lumea clatinandu-se in mijlocul tuturor conflictelor economice, politice, sociale etc, iar viata supusa pericolului unui sfarsit tragic.

 

Nu putem avea o idee justa si completa asupra valorii vietii umane decat pretuind temeiurile care fundamenteaza aceasta valoare. Si invatatura crestina cuprinde nu putine temeiuri in acest sens, aratand ca viata umana este de un pret inestimabil si trebuie ocrotita si pastrata cu toate mijloacele si cu eforturi neobosite.

 

Viata umana, dar al lui Dumnezeu

 

In Sfanta Scriptura ni se spune ca "luand Domnul Dumnezeu tarina din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul suflet viu" (Fac. 2, 7). Sfantul Grigorie de Nazianz interpreteaza acest text astfel: "Cuvantul lui Dumnezeu luand o bucata din pamantul nou creat a format cu mainile sale nemuritoare forma noastra si i-a comunicat viata... Astfel din tarana si din suflare a fost creat omul, chip al celui Nemuritor, caci atat in unul cat si in celalalt domneste natura spirituala".

 

Astfel inca, pe baza actului creatiei descris in Cartea Facerii, invatatura crestina sustine ca omul consta din trupul material si din ceea ce numim suflet, care nu poate fi redus la materie. Sufletul strabate prin trupul material si e legat de el, dar transcende materialitatea lui. Fiinta omeneasca se cere respectata ca o fiinta de o valoare inestimabila. Ea e prin suflet "cineva", nu numai ceva. Ceea ce il face pe om "cineva" e acest substrat inzestrat cu constiinta si cu capacitate de reactii constiente si libere. Prin acest substrat spiritual care face pe om un subiect constient si voluntar, unic si de neinlocuit, viata omului depaseste cadrul natural, transcende limitele creatului, tinzand spre lumea mai inalta a vesniciei. "In calitate de pamant - zice Sfantul Grigorie de Nazianz - sunt legat de jos ; dar fiind si din suflarea dumnezeiasca, eu port in mine dorinta vietii viitoare".

 

Dar omul ca subiect al vietii care provine din "suflarea de viata" tinde spre cele inalte nu numai pentru ca provine din cele inalte, ci si pentru ca poarta in el "chipul" Ziditorului sau. "Suflarea" lui Dumnezeu sadeste in om "viata intelegerii si a comuniunii cu Sine, adica viata spirituala. Cu cat e mai dezvoltata intelegerea, cu atat e mai dezvoltata comuniunea si viceversa. In aceasta e chipul lui Dumnezeu in intregimea lui". Deci, in "chip" este implicata participarea vietii umane la viata divina, comuniunea de viata cu Dumnezeu. Dar pentru ca este vorba de participarea unei vieti la alta viata si "viata" este in insasi esenta sa miscare, dinamism, participarea nu este nici ea ceva static, ci se cere dezvoltata. De aceea se poate spune ca in virtutea chipului lui Dumnezeu pe care il poarta in el, omul tinde spre modelul sau absolut: "chipul implica setea de infinit ca relatie bilaterala".

 

Pentru noi crestinii Dumnezeu nu este numai cel ce a dat viata, Creatorul vietii, ci viata insasi, "Cel ce este" (Iesire 3, 14), opusul neantului, nonexistentei, vidului. De aceea, omul tinzand spre Dumnezeu nu tinde doar spre Creatorul sau cum ar tinde in mod firesc copilul spre parinte, ci mai mult, tinde spre Cel ce poseda viata de la Sine, prin Sine si este El insusi viata. Cu cat omul se impartaseste mai mult din bogatia vietii lui Dumnezeu, cu atat creste spre o noua ordine a existentei si vietii. Rezultatul acestei participari a omului prin viata sa la viata de comuniune a Sfintei Treimi si la bogatia energiilor care-i comunica viata Sfintei Treimi este o noua fiinta, care nu mai traieste centrata in sine, ci pentru Dumnezeu si in Dumnezeu, comuniune exprimata minunat de Sfantul Grigorie de Nazianz: "Pentru Tine traiesc, vorbesc si cant". Pentru aceasta traire si sporire infinita in comuniunea cu Dumnezeu, omul ca purtator al vietii care provine din Dumnezeu si se imbogateste necontenit din infinitatea vietii dumnezeiesti, a fost numit fie "homo absconditus" (Sfantul Grigorie de Nyssa) fie "omul cel tainic al inimii" (I Petru 3, 4). Relatia speciala a omului cu Dumnezeu si participarea lui la valorile supreme ii confera omului constiinta superioritatii fata de lumea naturala.

 

S-a spus ca "a vorbi despre om inseamna implicit a vorbi despre Dumnezeu", a porni de la existenta omului si a ajunge la Sursa acestei existente. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi despre viata umana si valoarea ei fara a-i gasi fundamentul, si anume, fara a recunoaste ca Izvorul vietii este Dumnezeu. Aceasta pentru ca "raportarea omului la absolut tine de fiinta lui. Omul e inradacinat si ancorat in absolut". Adevarul ca omul se doreste in permanenta comuniune cu Dumnezeu este exprimat in mod plastic de psalmist: "insetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a dupa Tine trupul meu" (62, 2).

 

Dumnezeu insusi ne cheama la aceasta viata. El iese in mod liber din transcendenta Sa pentru a comunica altor persoane viata Sa. Aici se descopera taina persoanei, caci e propriu persoanei sa comunice alteia viata sa. Prin aceasta comunicare Dumnezeu se face deodata izvorul vietii si al iubirii, caci El ne da viata iubindu-ne. In calitate de chip al lui Dumnezeu, omul poseda de la Dumnezeu in el insusi "grauntele" iubirii care il duce spre Dumnezeu ; "nous-ul" originar il face subiect liber, fiinta capabila de relatii libere si constiente cu Dumnezeu, deci persoana. Din demnitatea omului de persoana deriva a doua nota a valorii vietii sale. Caci purtatorul vietii, omul nu este o fiinta oarecare destinata sa ramana inchisa in sfera lumii biologice, ci este o persoana, deci o fiinta care prin relatiile pe care le leaga depaseste individualitatea proprie.

 

Pentru aceste motive viata omului ca persoana, implica cu necesitate existenta valorilor suprapersonale si a vietii suprapersonale. Noi credem ca pentru fiinta noastra sensurile existentei nu-si pot gasi incoronarea decat "in lumina nelimitata si eterna a unei vieti transcendente si libere de orice monotonie a repetitiei si de orice relativitate. Numai in acel plan viata noastra se poate dezvolta la infinit, intr-o nesfarsita noutate, care este in acelasi timp o continua plenitudine". Numai o persoana superioara poate promova si satisface aspiratia vietii umane dupa implinirea sensului ei, intrucat numai ea este constienta de sensul intregii existente si il comunica omului ca unei persoane care si-l insuseste in mod constient si prin aceasta isi imbogateste constiinta si toata fiinta, aflandu-si chiar in aceasta implinirea sensului propriei vieti.

 

Pentru implinirea acestui sens nu numai noi inaintam spre Dumnezeu ci si Dumnezeu inainteaza spre noi, pentru ca in aplecarea Sa iubitoare catre noi, Persoana divina cheama la o viata superioara persoana noastra umana. De aceea, viata persoanei umane nu poate fi ceva static, ci o crestere sau o cadere. Omul poate face sa creasca in sine "chipul" lui Dumnezeu, dar poate - la fel de repede - sa-l goleasca de continut; poate afirma prin acel "da" - prin acel "nu" al sau sa faramiteze unitatea fiintei sale in numeroase particele.... Prin raspunsul afirmativ la chemarea lui Dumnezeu omul isi poate imbogati viata proprie inaintand in infinitatea vietii dumnezeiesti. Dumnezeu insusi doreste afirmarea plenara a vietii umane si cheama pe om sa valorifice toate posibilitatile cu care l-a inzestrat, dar depinde de om sa-si afirme prin fapte propria demnitate, descoperind viata ca valoare si ca dar al lui Dumnezeu in lumea complexa a valorilor. Valoarea vietii si demnitatea persoanei se descopera chiar si in aceasta libertate de alegere.

 

In centrul existentei tinde sa se instaleze pacatul, raul, tocmai acolo de unde purcede dragostea si adevarul si sa le perverteasca. Nefiind o valoare ci o nonvaloare, reversul valorii, pacatul lupta sa intunece sensul vietii, sa-i perverteasca scopul. Omul a fost inrobit de pacat si a intrat din viata in moarte pentru ca s-a despartit de buna voie de singurul Izvor al vietii (Isaia 54, 10). Prin pacat viata umana a fost lovita in valoarea ei. Omul aluneca acum spre un nou centru, care nu mai are ca suprema valoare Binele, ci pacatul, raul, care este negatia totala, ratacind calea de aur a inaintarii spre Dumnezeu. "Caci doua rele a facut poporul meu : pe Mine, izvorul apei celei vii m-au parasit si si-au sapat fantani sparte, care nu pot tine apa" (Ieremia 2, 13).

 

Prin Moise si prooroci, de-a lungul vremii, Dumnezeu indeamna poporul la viata : "Viata si moarte ti-am pus Eu astazi inainte, si binecuvantare si blestem. Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai" (Deut. 30, 19). Dar oamenii aluneca mai departe in moarte, "pentru ca, cunoscand pe Dumnezeu, nu L-au slavit ca pe Dumnezeu..., ci s-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea intelegatoare s-a intunecat. Zicand ca sunt intelepti au ajuns nebuni. Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios intru asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al taratoarelor... Acestia... sunt vrednici de moarte"... (Rom. 1, 21-23, 32).

 

Viata umana si-a pierdut stralucirea initiala pentru ca a pierdut legatura cu Sursa, s-a lipsit de relatia cu realitatea infinita, si nu se mai putea intoarce prin propriile-i puteri. Omul nu-si mai putea pretui viata la valoarea ei obiectiva, nu mai respecta o ierarhie obiectiva a valorilor, si deci nu mai avea in sine puterea de a reinstitui viata ca valoare. Aceasta o putea implini numai Cel ce este Izvorul vietii, Cuvantul lui Dumnezeu, in virtutea iubirii nemarginite fata de om. Si marea iubire a lui Dumnezeu s-a aratat "prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca pacatosi" (Rom. 5, 8). Nu numai la baza creatiei a stat iubirea lui Dumnzeu ci si la baza restaurarii creatiei sta aceeasi iubire, caci "intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu fata de noi, ca pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a trimis Dumnezeu in lume, ca prin El viata sa avem" (I Ioan, 4, 9).

 

Iisus Hristos, viata noastra

 

"Luand trup insufletit din Sfanta Fecioara Maria - zice Sfantul Simeon Noul Teolog - ...unind fiintal cu fiinta noastra Ipostasul dumnezeirii Lui, a unit fiinta noastra in chip neamestecat, cu aceea, adica fiinta omeneasca si fiinta Sa, zidind fiinta omeneasca ca templu sfant Siesi". Fiul lui Dumnezeu se identifica prin intrupare cu oamenii in aspiratia lor spre bine, adevar si frumos. Cel "intocmai cu Dumnezeu" (Filip. 2, 6) "s-a desertat pe Sine... facandu-se asemenea oamenilor" (Filip. 2, 7) pentru ca sa valorifice si sa indumnezeiasca pamantescul. Cel care "era viata si viata era lumina oamenilor" (Ioan 1, 4) devine si purtatorul vietii umane ca sa arunce asupra acesteia o noua si binefacatoare lumina descoperind astfel adancimile profunde ale scopului si sensului acestei vieti. In aceasta coborare sau desertare Logosul ne-a cuprins pe toti, fiind fiecare in parte real prezenti in Ipostasul Lui. Cuprinderea noastra in Hristos este un act de chenoza din partea Fiului lui Dumnezeu, in scopul imbogatirii fiintei si vietii noastre cu realitatile dumnezeiesti. Intrucat Fiul lui Dumnezeu devine prin intrupare si purtatorul vietii umane, aceasta dobandeste in actul intruparii o valoare deosebita. Viata dumnezeiasca sau viata vietii se impartaseste vietii omenesti in trup, depasind la infinit acea "suflare de viata" - initiala - primita de om la creare. In Hristos, viata umana se amplifica si se diversifica intr-un mod ce nu poate fi cuprins cu mintea.

 

Scopul vietii intrupate a Fiului lui Dumnezeu a fost, dupa marturia Mantuitorului insusi "ca lumea viata sa aiba si mai multa sa aiba (Ioan 10, 10). Conform marturiei Sfantului Irineu, Mantuitorul s-a intrupat pentru ca "sa distruga pacatul, sa infranga moartea si sa dea viata omului". Sfantul Grigorie cel Mare observa ca "pentru aceasta S-a aratat Domnul in trup ca sa indrume viata omeneasca prin sfat, s-o ridice prin exemple, s-o rascumpere prin moarte, s-o refaca prin inviere". In Predica de pe Munte, Mantuitorul precizeaza principiile Noului Legamant, principii din care reiese respectul Sau pentru viata. La baza acestor principii Mantuitorul aseaza iubirea care nu cunoaste granite, iubirea care este fundamentul vietii.

 

Acum se cere credinciosului raspunsul sau liber si incadrarea libera a vointei sale pe calea vietii, pentru imbogatirea vietii proprii: "Intrati prin poarta cea stramta ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care apuca pe ea. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla" (Mat. 7, 13-14). El a dat vedere orbilor, auz celor surzi, a redat graiul celor muti, a scos demoni, a saturat in chip minunat multimile, a inviat morti, intervenind astfel in favoarea vietii, afirmandu-se ca slujitor al vietii in lupta Sa impotriva pacatului si suferintei. Intreaga activitate pamanteasca a Mantuitorului Hristos - persoana Sa, prezenta, cuvintele si faptele, jertfa de pe cruce, moartea si invierea - il reveleaza pe Iisus Hristos ca "viata", "lumina", "painea vietii", "cale" etc. Astfel, de exemplu, vindecarea paraliticului duce la concluzia ca Fiul da viata mortii fiindca el are viata in sine insusi (Ioan 5, 7, 21, 26); saturarea multimilor dovedeste ca El este painea vietii (Ioan 6, 9, 30, 47), invierea lui Lazar arata ca El este viata si invierea (11, 24-26, 40-43).

 

In centrul operei de rascumparare a neamului omenesc stau patimile de buna voie si moartea pe cruce: Hristos s-a rastignit pentru mantuirea noastra, aducandu-se jertfa Tatalui (I Cor. 15, 13) si a inviat din morti, facandu-se incepatura a invierii celor adormiti (I Cor. 15, 20)20. "Pe cruce, Mantuitorul Hristos a aratat nu numai deofiintimea lui dupa umanitate cu noi, pe care o avem din clipa intruparii, chenoza sa filantropica de a ne cuprinde pe toti si cu toata fiinta noastra de a ne rezidi - iubire dusa pana la capat pe cruce - ci si tainica comuniune personala intre Fiul lui Dumnezeu, care s-a facut semen al nostru si noi, copii ai lui Dumnezeu, dupa har, pecetluita pe cruce... Hristos a luat asupra Sa conditia noastra din iubire chenotica pentru noi", "ca tot cel ce crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 15).

 

"A aparut - zice Sfantul Chiril al Alexandriei - omul ceresc, al doilea Adam, care a regenerat firea spre innoirea vietii". De la Golgota omul apartine exclusiv lui Dumnezeu, caci El l-a scos de sub stapanirea celui rau si l-a luat sub puterea Sa, pentru ca sa traiasca pentru El o viata innoita. Apartinem lui Dumnezeu pentru faptul ca am fost rascumparati, "nu cu arginti si cu aur stricacios, ci cu pretiosul sange al Domnului nostru Iisus Hristos", El si-a facut viata Lui viata noastra a tuturor" si "S-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti" (I Tim. 2, 6). Iubirea uriasa a lui Hristos fata de om dezvaluita in Jertfa Sa pentru noi a dat omului posibilitatea ca sa traiasca inca pe pamant o viata libera de pacat, in care sa-si poata implini chemarea. "Fapta crucii valorifica... viata pamanteasca, readucand-o pe linia de dezvoltare voita de Dumnezeu prin creatie".

 

Dar viata umana imbogatita, amplificata si diversificata prin intrupare si moarte pe cruce ni se daruieste de fapt prin inviere. Moartea pe cruce este strans legata de inviere ca si de intrupare si se desavarseste in inviere. "Hristos a inviat cu adevarat, innoind si indumnezeind firea asumata, fiindca a fost om adevarat si Dumnezeu adevarat, murind pe cruce pentru noi toti ca sa ne readuca in comuniune cu Dumnezeu, ca fapturi noi, prin cruce si inviere" . Invierea lui Hristos este plinatatea de viata si lumina adusa omului si lumii, intrucat este o viata de participare neimputinata la viata lui Dumnezeu. "Hristos cel inviat varsa, prin umanitatea Sa, viata Duhului in noi toti, ca dintr-un Izvor pururea curgator si niciodata imputinat spre viata vesnica" (Ioan 6, 44).

 

Invierea lui Hristos este "incepatura" vietii vesnice (I Cor. 15, 20). "Caci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci, precum in Adam. toti mor, asa si in Hristos toti vor invia" (I Cor. 15, 21-22). Invierea lui Hristos este trecerea noastra desavarsita de la moarte la viata, de la pamant la cer ; este o biruire efectiva a mortii si o trecere sau o transcendere spre mai multa viata, spre viata lui Dumnezeu impartasita noua tuturor de catre Dumnezeu-Omul. Voind sa exprime aceasta trecere a existentei noastre din robia pacatului la plenitudinea vietii in Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "am primit nu numai un leac potrivit cu rana noastra, dar si sanatate, frumusete, cinste, slava si demnitate, care depasesc cu mult firea noastra".

 

Trupul inviat al lui Hristos nu constituie numai o garantie ca si noi vom invia, ci este un izvor de viata traita in adevarata ei plenitudine de valori, izvor de putere in lupta impotriva pasiunilor care ne-ar putea inchide perspectiva izbavirii de moarte. Caci "singura invierea ne deschide... un plan demn de noi si de nazuintele noastre".

 

Viata umana isi redobandeste in Hristos cel inviat o valoare eterna si puteri infinite. Ramane ca omul sa activeze aceste puteri cu vointa si libertatea sa pentru ca sa-si sporeasca prin efort valoarea propriei vieti. Este vorba despre o inaintare continua a noastra impreuna cu Hristos spre inviere, care inaintare se realizeaza in cadrul Trupului tainic al lui Hristos, Biserica, in Duhul Sfant prin Sfintele Taine, care sfintesc efortul nostru de a ne ridica la un mod superior de viata, de a trece la plinatatea vietii si de a-i implini sensul, indreptand-o spre Sursa ei.

 

Viata umana, camp al dobandirii mantuirii

 

Insusirea de catre credincios a innoirii vietii realizata in Intruparea, Jertfa si invierea lui Hristos se face prin Taina Botezului care il incorporeaza pe om in Trupul tainic al Domnului. Botezul, prin faptul ca "distruge o viata si produce alta" (Nicolae Cabasila), este privit ca o adevarata nastere din nou si intrare "in lumea Duhului" care nu e altceva decat Biserica. Dupa acest inceput al vietii "in Hristos" prin Botez si pecetluirea cu Darul Duhului Sfant in Taina Sfantului Mir, am dobandit chipul lui Hristos (Gal. 3, 26). Responsabilitatea pe care o avem ca urmare a darului primit imprima vietii noastre o noua calitate si o noua valoare. Caci Botezul inseamna innoirea noastra, adica viata traita "intr-o noutate continua si intr-o bucurie neincetata de noutatea ei intr-o alta si alta forma de manifestare a bunatatii si iubirii noastre" . Urmeaza ca noi sa dezvoltam aceste valori prin raspundere, prin urmarea lui Hristos in sanul Bisericii prin Sfintele Taine. Rostul Sfintelor Taine este acela de "a ne impartasi puteri dumnezeiesti la inceputul marilor slujiri si etape ale vietii pamantesti, aratandu-ne prin aceasta ca si etapele si slujirile principale ale vietii noastre pamantesti sunt daruri ale lui Dumnezeu, ca ele au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu".

 

In timp ce "Botezul e acela care ne da insasi fiinta si trairea noastra intru Hristos, caci pana primeste aceasta Taina omul e mort si plin de stricaciune si abia prin ea paseste la viata, iar Ungerea cu Sfantul Mir desavarseste pe noul nascut la viata Duhului, intarindu-i puterile de care are lipsa aici pe pamant", din celelalte Taine, noi luam puteri pentru a dezvolta noua viata si a o ridica pe noi culmi, caci viata in har inseamna de fapt ridicarea pe un plan superior de existenta.

 

"Dumnezeiasca impartasanie sustine aceasta viata pastrand-o intr-o stare infloritoare. Si aceasta pentru ca "painea vietii de veci e aceea care sustine puterile sufletului... de-a lungul calatoriei lui". In Euharistie Hristos, ne da insasi viata Sa" pentru a ne putea ridica prin straduinta deasupra vietii pamantesti. In viziunea unui teolog ortodox, Euharistia este forta unui agent magnetic ce lucreaza in viata noastra pamanteasca atragand-o spre ea ,- e steaua polara ce calauzeste corabia vietii noastre pe valurile existentei pamantesti ,- e fermentul sau aluatul care preface viata noastra pamanteasca treptat in viata de veci... viata cea noua de pe pamant n-ar avea nici un rost si nici o putere fara perspectiva si arvuna invierii". Inca inainte de Patimile si invierea Sa, Mantuitorul Hristos le-a vorbit ucenicilor Sai despre importanta deosebita pe care o va avea Trupul Sau inviat spre sustinerea vietii si transformarea ei, prelungirea ei in viata de veci. "Eu sunt painea vietii" (Ioan 6, 48): "Eu sunt painea cea vie care s-a coborat din cer. Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Iar painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este Trupul Meu" (Ioan 6, 51). Ca Euharistia este absolut necesara pentru a avea adevarata viata in noi, se vede din cuvintele : Adevarat, Adevarat va spun voua : daca nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui nu veti avea viata in voi  (Ioan 6, 53). Numai Euharistia ne face sa primim in noi insine in mod real pe Hristos care a murit si a inviat. Daca fara invierea lui Hristos viata noastra ar fi ramas in sfera lumii biologice, fara a mai avea posibilitatea sa se impartaseasca din viata dumnezeiasca, si fara aceasta impartasire am fi fost condamnati sa ramanem in moarte, inseamna ca pentru a depasi cadrul natural si a ne preface viata pregatind-o pentru viata de veci, avem absoluta nevoie de Trupul inviat al lui Hristos. Iata de ce Mantuitorul a zis : "Adevarat zic voua : daca nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi" (Ioan 6f 53-54).

 

Mantuitorul si-a daruit o data pentru totdeauna in Jertfa de pe cruce viata Sa Tatalui, dar se daruie de asemenea in fiecare Sfanta Liturghie pentru ca viata Lui sa devina viata noastra, ca noi sa ne umplem fiinta de viata cea "in Hristos". La Sfanta Liturghie suntem indemnati sa dam viata noastra lui Hristos pentru ca numai daruindu-ne viata lui Hristos, ea va fi transformata progresiv, purificata si sfintita, o daruim "focului divin, care, ca raspuns la epicleza, imbraca fiinta noastra intreaga, sensul nostru, existenta noastra trupeasca, cu o frumusete... luminoasa si pasnica, frumusetea imnelor, a icoanelor si a intregului spatiu pe care-l intruchipeaza, centrat pe altar". Prin Liturghie noi suntem ancorati in Trupul lui Hristos, viu si datator de viata. Participarea la Liturghie inseamna participarea la ospatul in care ni se ofera sa gustam din sursa vietii. Dar a participa cu adevarat la acest ospat inseamna a te impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, prin care, dupa marturia Cuviosului Nichita Stithatul "suntem prefacuti din ceea ce e mai mic in ceea ce e mai mare si uniti in chip indoit cu cuvantul indoit..., ca sa nu mai fim ai nostri, ci ai Celui ce ne-a unit pe noi cu Sine, prin hrana nemuritoare si ne-a facut sa fim prin lucrare ceea ce e El prin fire". Iar Sfantul Maxim Marturisitorul zice ca "Euharistia transforma prin ea insasi, astfel incat credinciosii pot fi numiti "dumnezei" pentru ca Dumnezeu intreg ii umple in mod deplin".

 

Viata sacramentala a credinciosului petrecuta in sanul Bisericii trebuie sa mearga insa mana in mana cu viata in virtute. Fiecarui act de vointa ca manifestare a vietii pe calea binelui i se adauga harul Duhului Sfant si astfel, treptat, omul este patruns de lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta devine treptat si lucrarea omului, pentru ca omul, prin ea, fiind eliberat de legea gravitatii spre cele trupesti, simte ca ii este proprie viata in Dumnezeu. Aceasta comuniune il duce pe om mai departe si il ajuta sa respinga poftele rele, transforma trupul si il face spiritual, asa incat se poate vorbi la un moment dat despre o reala impartasire din viata Duhului Sfant, care face persoana "sa invie la o viata mai inalta", intrucat "Duhul da viata" (Ioan 6, 63). Inaintand in viata induhovnicita credinciosul intreg devine duh, caci "Ce este nascut din Duh, duh este" (Ioan 3, 6). Iar "viata pe care o comunica Duhul din sine in alt ipostas nu se desparte de El, ci are si el in Sine viata si vietuiesc dumnezeieste si cei ce se impartasesc de El, ca unii ce au dobandit viata dumnezeiasca si cereasca".

 

Dar aceasta impartasire din viata Duhului lui Hristos are loc in Biserica, Trupul Tainic al Domnului care este unit cu Capul ei, Hristos, caci "Biserica este plina de viata lui Dumnezeu intre credinciosii si cu credinciosii ai carei madulare ei sunt". Daca viata persoanei nu e viata deplina fara Dumnezeu, cu atat mai mult nu e deplina nici viata Bisericii. Caci "precum trupul nu poate trai fara capul concrescut cu el - zice Sfantul Simeon Noul Teolog - asa nici Biserica credinciosilor, adica a fiilor lui Dumnezeu celor scrisi in ceruri (Evrei 13, 23), nu poate fi un trup deplin si intreg al lui Dumnezeu fara cap, sau fara Hristos si Dumnezeu ; nu poate trai viata adevarata si nepieritoare daca nu e hranita in fiecare zi cu painea cea cereasca (Matei 6, 11). Caci de la El vine, tuturor celor ce-L iubesc, puterea de a vietui si de a creste la starea de barbat desavarsit, la masura plinatatii Lui (Efes. 6, 13)".

 

Patrunderea tot mai deplina a trupului nostru de Duhul lui Hristos face ca natura noastra sa primeasca o forma noua. Este acea transfigurare sau indumnezeire care inseamna asimilarea vietii divine de natura noastra omeneasca, incat aceasta este capabila sa inainteze pe calea unirii cu Dumnezeu, pe care o descriu minunat Sfintii Parinti. La transformarea vietii, un rol deosebit il au energiile dumnezeiesti despre care Sfantul Dionisie Areopagitul spune ca sunt "razele dumnezeiesti" care lumineaza natura umana, transfigurand-o. Invaluita de aceasta lumina launtrica, natura straluceste ca o lumina supranaturala si este transportata deasupra propriilor limite printr-o supraabundenta de marire.

 

Cel care a ajuns aici poate marturisi impreuna cu Sfantul Apostol Pavel : "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20), sau cu Sfantul Simeon Noul Teolog : "Eu stiu ca nu voi mai muri deoarece am in mine viata, simtind-o deja deplin pulsand in mine".

 

Procesul mantuirii si desavarsirii personale a credinciosului are loc numai in viata sa pamanteasca si depinde de felul cum si-a intrebuintat si dezvoltat darul vietii. Dezvoltarea si imbogatirea darului vietii prin participare la viata divina este un proces continuu si nelimitat, pentru ca, prin aceasta dezvoltare, vietii pamantesti i se deschide perspectiva vietii vesnice, in lumina careia viata umana inseamna mai mult decat durata limitata a vietii pamantesti.

Chiar daca a ajuns pe inalte culmi de traire duhovniceasca, credinciosul nu va inceta sa aspire la o alta viata, superioara, ci isi va indrepta puterile inspre necontenita crestere in Dumnezeu, "inspre cel mai inalt absolut, inspre acea regiune in care sunt dezlegate toate enigmele lumii, dezvelite toate contradictiile gandurilor care reflecteaza mai profund, regiunea in care amutesc toate durerile sentimentului, regiunea adevarului etern, a linistei vesnice".

 

Viata in unire cu Dumnezeu inseamna deci descoperirea sensului si trairea deplina a sensului vietii, descoperirea luminii si iluminarea vietii, purificarea prin sfintenie si trairea in sfintenie a vietii, inaltarea culminanta a vietii noastre cu Dumnezeu, ridicarea pe cel mai inalt plan al existentei si, prin aceasta, indumnezeirea inseamna, de fapt, afirmarea suprema a valorii propriei vieti, nu cerand sa fie evaluata ca atare, ci traind-o la nivelul cel mai inalt, facand ca prin aceasta traire "in Hristos", viata restaurata obiectiv de Hristos sa depaseasca in fiecare cadrele cosmice, sa fie traita, adica in universal si in infinit.

 

Valoarea deosebita a vietii umane a fost afirmata mai intai de Dumnezeu in actul creatiei, caci toate celelalte fapturi au fost create prin Cuvantul lui Dumnezeu, dar trupul omului a fost creat prin lucrarea mainilor Sale, iar sufletul, adica viata din el provine din "suflarea de viata" (Fac. 2, 7) a lui Dumnezeu. Celui pe care l-a creat dupa chipul Sau, adica persoana, fiinta capabila de dialog liber si constient cu alte persoane, i-a pus la dispozitie un mediu de existenta cu conditii care asigurau omului o calitate a vietii superioara, demna de valoarea pe care o avea.

 

In acest act al creatiei si in datul originar sta cel dintii temei al valorii vietii umane. Valorile originare primite trebuiau sa fie insa intarite prin afirmarea lor pe calea binelui si omul putea acest lucru, pentru ca era creat bun si avea pe acel "posse non mori". Din cauza pacatului stramosesc viata umana isi pierde frumusetea initiala. Fiind robita de pacat, slabita si devalorizata, viata umana nu mai avea in sine puterea de a-si regasi Sursa. Din iubirea Sa nemarginita fata de om, S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, pentru ca prin unirea vietii dumnezeiesti cu viata omeneasca in aceeasi persoana - a lui Hristos - Dumnezeu - sa fie reafirmata valoarea dintru inceput a vietii umane. Prin intruparea, Jertfa si invierea Mantuitorului, viata umana este restaurata obiectiv la valoarea ei initiala.

 

Cel de-al doilea temei al valorii vietii umane il constituie deci insusi Iisus Hristos, care a deschis un nou inceput vietii prin nadejdea invierii. Dupa insusirea roadelor rascumpararii de catre credincios in baia Botezului, omul insusi trebuie sa-si afirme valoarea propriei vieti prin staruinta pe calea virtutii, alimentata de viata sacramentala, in sanul Bisericii, urmand prin Sfintele Taine drumul lui Hristos. Traind in permanenta si tot mai deplina unire cu Dumnezeu in Sfintele Taine si in modul cel mai deplin in Sfanta Euharistie, credinciosul isi dobandeste vietii sale prin har, credinta si fapte bune, o valoare proprie si de necontestat. Aceasta constituie vocatia esentiala a omului, cea mai inalta datorie, care se implineste numai in stadiul vietii prezente.

 

Prin trairea si cresterea noastra in Hristos se dezvolta omul nou, rezultat din Botez. Acest om nou isi cinsteste viata ca fiind dar al lui Dumnezeu si rezultat al lucrarii mantuitoare a lui Dumnezeu prin Hristos, dovedind aceasta cinstire prin dreapta folosire a vietii proprii, afir-mand-o pe calea binelui. Prin harul Sfintelor Taine efortul spre virtute al credinciosului dobandeste noi puteri, asa incat cu cat fiinta umana este mai receptiva printr-o viata virtuoasa la energiile necreate ale lui Dumnezeu, cu atat mai mult ea intra intr-o noua ordine a existentei si vietii.

 

Asadar, adevarata viata este cea traita in unire cu Dumnezeu, deci cu Binele suprem, caci abia aceasta traire reda vietii calitatea binemeritata, facand ca viata personala sa fie traita dincolo de natural, dincolo de amenintarea cu moartea si de moarte, in sfera luminii, a vietii vesnice.

 

Parintele Vasile Citiriga

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 8796

Voteaza:

Temeiurile dogmatice ale valorii vietii umane 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE