Praznicul Sfintei Parascheva este si un prilej de aducere aminte a tragediei suferite de Biserica Sfanta Vineri-Herasca din Bucuresti, biserica rasa de pe fata pamantului de catre regimul Ceausescu la 20 iunie 1987, chiar intr-o zi de vineri. Biserica Sf. Vineri-Hereasca a ramas in memoria populara prin faima inaltei credinte ce izvora din venerarea icoanei facatoare-de-minuni a Cuvioasei Parascheva. Aici veneau oameni din intreaga tara, fie sa ceara ajutorul Cuvioasei Parascheva, fie sa-i multumeasca pentru ajutorul primit. La ordinul  scelarat al Elenei Ceausescu, sub pretextul sistematizarii Bucurestiului, a cazut sub loviturile unor infractori de cea mai joasa speta una dintre marile ctitorii ale Bisericii Ortodoxe.

O placa de marmura, rece ca un dus necesar nostalgicilor, aminteste trecatorilor marsava fapta. Un gest care va ramane in istorie, dar si pe obrazul, chiar pomadat, al celor care, prin tacere vinovata, au adoptat pozitia lui  Pilat din Pont.

Putina istorie

Primul schit al acestei Biserici a fost construit spre sfarsitul secolului 13 de credinciosii locali. Traditia spune ca in acest schit domnitorul Mircea cel Batran a adus pentru un scurt timp moastele Sfintei Parascheva si ale Sfintei Filofteia de la Arges. Mai tarziu, in vremea domnitorului Matei Basarab, Nicolae vel Aga a reconstruit biserica pe aceeasi temelie, astfel incat traditia a inceput a numi noua biserica „Aganita“, pana in anul 1749, cand Elena Doamna si fratele sau, Udriste Nasturel-Herescu, au preluat obligatia sprijinirii materiale a Bisericii, iar credinciosii au inceput sa o numeasca Biserica Sfanta Vineri-Hereasca. In secolul 18, protectia materiala a bisericii a fost asigurata de boierii Baleni, care au si construit noi cladiri pentru saraci si bolnavi, iar celebrul Anton Pann a infiintat aici o scoala de cantori bisericesti.

 

8 ani de munca si 2 milioane de lei

Parintele Gelu Bogdan este personajul a carei viata este indusolubil legata de „Sf. Vineri“. Diacon la aceasta biserica, pe 12 februarie 1978 este hirotonit preot de Patriarhul Iustin, pe seama aceleiasi Biserici Sf. Vineri, cu ascultarea de a o reconstrui, lacasul fiind avariat dupa cutremurul din 4 martie 1977. „Patriarhul Iustin mi-a dat 100.000 de lei si m-a trimis la treaba“, povesteste pr. Gelu Bogdan. O imagine ne putem face daca tinem cont ca lucrarile, care au durat 8 ani, au costat la acea vreme 2.845.000 de lei! Pe 14 octombrie 1985 Biserica, pictata de celebrul Dimitrie Belizarie, a fost resfintita.

 

Elena Ceausescu: „Jos porcaria!“

Bucuria parintelui si a credinciosilor nu a durat mult, pentru ca in iunie 1987 s-a primit o hartie de la Primarie in care se cerea Bisericii sa cedeze 1450 metri patrati de jur-imprejur, pentru constructia unui bloc. „Am intuit ca vor sa puna blocul ca o fatada, sa ascunda biserica, asa cum au facut la Domnita Balasa. Patriarhul m-a indemnat sa nu aduc nici un raspuns, sa trenez, iar Consiliul Parohial, care era format din oameni de cultura, a refuzat sa cedeze. Tragedia acestei biserici a inceput  pe 9 iunie 1987, cand au sosit 3 delegati ai Primariei, condusi de vicele Dumitru Necsoiu, un comunist fara inima, care m-a amenintat ca varianta cu constructia blocului «e cea mai buna solutie». Pe 13 iunie, pe la ora 14.15, m-am trezit cu Elena Ceausescu. Insotitoarea ii tot arata cate ceva cu mana, iar ea, dupa cateva secunde, a zis: «Jos porcaria!». Am fost martor si am auzit cu urechile mele. Nu pot sa uit: 13 iunie 1987“, spune parintele si, involuntar, lacrimile incep sa-i curga. „Pe 14 iunie 1987 am savarsit ultima Liturghie in Biserica Sf. Vineri“.

Demolata de puscariasi

Luni, pe 15 iunie, la ora 4 dimineata, biserica era inconjurata cu panouri inalte de peste doi metri. La 7.00 parintele Gelu Bogdan a fost anuntat de oamenii Primariei ca biserica nu va fi mutata, iar casa parohiala demolata (un asezamant cu 25 de apartamente, cu muzeu si biblioteca, construita din 1887, in care vara tremurai de frig, iar iarna un singur bustean incalzea o camera!). Cu sufletul la gura si cu ajutorul studentilor teologi si al seminaristilor, parintele salveaza tot ce se putea salva din casa parohiala, incepand cu grandioasa biblioteca.

„Pe 16 iunie 1987, intreaga casa parohiala era distrusa. Pe 17 am fost informat ca exista trei solutii pentru biserica: mutarea pe banii statului, mutarea pe banii bisericii sau demolarea. Inca mai credeam ca pot salva biserica. La 13.30 am fost anuntat insa ca se va darama. Am fost in audienta la Ilie Ceusescu, la Tamara Dobrin. Mi se raspundea: «Nu se poate face nimic e dispozitia Tovarasei.» Zeci de oameni de cultura au protestat in zadar. Cordoane de militieni si securisti au inconjurat Biserica. Obiectele de cult au ajuns la Cernica, iar cele cu valoare istorica au ajuns, prin bunavointa si ajutorul lui Panait I. Panait, la Muzeul Herestilor“.

 

S-a strigat: „Jos comunismul !“

Demolarea a inceput la orele 18.00. Pentru prima oara in Romania oamenii au strigat: „Jos comunismul! Jos Ceausescu!“. S-au operat arestari, lumea nu ceda. Muncitorii au refuzat sa darame biserica si au fost adusi puscariasi, carora li s-a promis reducerea pedepsei. „La 20.30 puscariasul care s-a agatat de turla a cazut si am aflat ca dupa cateva saptamani a murit in spital. In genunchi, lumea plangea in hohote, se auzeau blesteme, iar securistii arestau. In scurt timp, din vestita biserica nu mai ramasese nimic. Doar un covor de lumanari se asternuse pe locul stravechii ctitorii, lumanari care plangeau tragedia neamului romanesc“.

 

                                                                                                    Florian BICHIR
                                                                                       Lumea credintei, anul II, nr 10(15)

.