Plansul icoanelor este un fenomen tot mai des intalnit in ultimii ani pe tot cuprinsul 
Romaniei.
Chiar daca anumite cazuri (cum este si cel prezentat in continuare) raman indoielnice si sunt tratate de catre Biserica noastra cu o fireasca prudenta si discretie, fenomenul in ansamblu nu e mai putin provocator, somandu-ne sa luam seama mai indeaproape la calea pe care merge lumea si la randuiala sau curatia propriilor vieti. Jalea sfintilor, vazuta sau nevazuta, sta in legatura cu nedesavarsirile noastre, caci dupa cum e mare bucurie in cer pentru un suflet care se mantuie, tot asa este mahnire mare pentru sufletele care se pierd... O lacrima de mir este oglinda cea mai pura a adevaratului nostru chip duhovnicesc. Si chiar daca toate aceste lacrimi s-ar dovedi inautentice, ramane graitoare presimtirea noastra infiorata ca sfintii ar avea de ce sa ne planga, cu asupra de masura...
Balaci – o veche capitala a romanilor?
„N-o sa traiesc cat zidul de la Balaci“ – este o vorba pe care o spun batranii din partea de sud a Romaniei, pana la o departare de cateva zeci de kilometri de aceasta localitate misterioasa. Rapsozii amintesc chiar de o intalnire dintre domnitorul Constantin Brancoveanu si Aga Balaceanu, in care: „Aga Balaceanu zicea/ Sa faca Bucurescii la Balaci,/ Ca sunt ziduri incepute,/ Frate, si neispravite;/ Biserica din Balaci/ Facuta-i c-o suta de ani/ Inaintea Bucurescilor“.
Aceste versuri sunt preluate si de Ionescu-Gion in Istoria Bucurescilor, autorul considerand ca personajele citate ar putea fi inlocuite cu altele chiar mai vechi. Hasdeu aminteste de un Balaciko din partile Teleormanului, din anul 1283, un faimos viteaz care se pare ca stapanea un cnezat cu centrul aici. Unul dintre nepotii lui Balaciko Basarab, prin 1387, este mare comandant de osti al Tarii Romanesti. Marele Aga Constantin Balaceanu construieste o frumoasa biserica in aceasta localitate, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, in anul 1684. Domnita Maria, fiica Domnului Tarii Romanesti, Serban Cantacuzino, apare alaturi de Constantin Balaceanu – sotul sau – in pisania bisericii. In anul 1747, mitropolitul Ungro-Vlahiei, Neofit I, trecand prin Balaci, gaseste aceasta biserica mare din piatra, inca pustie. Abia in 1820 un alt Constantin Balaceanu termina palatul inceput aici si reinvie biserica pustiita. Biserica construita in 1684, pe ruinele uneia foarte vechi, despre care se vorbeste in unele legende si balade, dainuie si astazi, in timp ce palatul de la Balaci s-a pustiit din nou, ramanand din el doar trei incaperi subterane, asemanatoare celor de la palatul voievodal Curtea-Veche din Bucuresti.
In jurul Balaciului au existat mai multe manastiri, precum: Baldovinesti, Silistea-Gumesti, Tataresti, Didesti (in curtea acestei manastiri s-a nascut scriitorul Gala Galaction), Negru Voda-Cosoteni. Ruinele acestora ori bisericile ramase la Baldovinesti si Cosoteni din vechile manastiri dau marturie despre o lume demult apusa. Geografia armeanului Moise din Chorene vorbeste, in a doua jumatate a secolului 9, de „tara necunoscuta Balak“, invecinata cu cea a bulgarilor, aflata in nordul Dunarii. Se pare ca pe aceste locuri au existat mai multe rabufniri ale populatiei romanesti impotriva dominatiei pecenege, cumane si bulgare, locurile fiind cunoscute intotdeauna ca
Manastirea Sfantul Pantelimon dintre Balaci si Silistea-Gumesti a avut o soarta mult mai cruda decat celelalte manastiri din jurul Balaciului. Unitatea militara si aeroportul, infiintate aici dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au sters orice urma de manastire. Exista o depesa a unui protopop teleormanean care solicita Comisiei Monumentelor Istorice, in anul 1921, daramarea Bisericii Sfantul Nicolae din satul Silistea-Gumesti si construirea unei biserici noi pe locul acesteia, deteriorate. Desi „biserica veche“ nu avea nici 100 de ani, in inventarul ei aflam „opt icoane vechi, deosebit de valoroase“. Este posibil ca aceste icoane sa fi provenit de la manastirea dintre Balaci si Silistea-Gumesti, care se desfiintase nu de prea multa vreme.
Manastirea Sf. Pantelimon renaste
Cele circa 30 de pavilioane ale unitatii militare sunt ocupate in anii ‘60 de catre o casa de copiii (circa 1.600). Aceasta casa de copii este mutata de aici in preajma revolutiei. Dupa 1990, ramanand pustii, pavilioanele ajung aproape o ruina. Dispar usi, ferestre, instalatii etc. In urma cu aproape 7 ani, P.S. Episcop Galaction al Alexandriei si Teleormanului aduce aici cativa calugari si infiinteaza Manastirea „Sfantul Pantelimon“. Biserica este amenajata provizoriu intr-o fosta sala de clasa, iar calugarii isi injgheaba chiliile prin pavilioanele parasite. Trapeza isi gaseste locul in sala de proiectie a cinematografului fostei unitati militare. Numarul calugarilor a ajuns in prezent la aproape 20, staret fiind Prea Cuviosul Parinte Antonie Lita. Ospitalitatea monahilor, cu toata saracia din jur, este cuceritoare. Nici un pelerin nu pleaca neospatat din manastire, dupa ce a participat la slujbe si s-a folosit de un cuvant duhovnicesc.
Jalea icoanelor de la Sf. Pantelimon
Anul trecut, de ziua Sfantului Ioan Gura de Aur, a plans prima icoana. Pe 2 februarie, in timp ce un frate citea la Psaltire in biserica (Psaltirea se citeste neintrerupt aici), incepe o alta icoana sa planga. Parintele staret, chemat de la chilie, refuza sa vina: „Sa planga pana se face balta!“ – si s-a facut balta de lacrimi pe podea! De Sfantul Haralambie a plans icoana Sfantului Haralambie, urmeaza apoi Sfantul Nicolae, Sfantul Andrei si Maica Domnului – icoane asezate pe catapeteasma. O icoana litografiata a Maicii Domnului cu Pruncul, din trapeza, a ajuns sa planga, pretind vietuitorii, 37 de litri de mir si lacrimi. Apoi a plans si cu lacrimi de sange. In Joia Mare, cand s-a scos Sfanta Cruce din Sfantul Altar, toata partea centrala a Crucii s-a umplut de picaturi de sange, care, mai apoi, s-a coagulat. Ar fi de prisos sa mai amintim toate datele la care icoanele au plans, precum si ce icoane au plans, deoarece numarul acestora este foarte mare. Icoanele care au plans se aflau in biserica, in trapeza, in chiliile parintilor. Calugarii nu se pronunta privitor la aceasta, ci, cu intelepciune duhovniceasca, isi vad de randuiala. Nici preotii din satele vecine nu spun nimic despre acest fapt. Evlavia a pornit, insa, la drum: mii de pelerini din intreaga 
„Acum 34 de ani, eram elev la aceasta casa de copii si invatam chiar in clasa unde este acum biserica. Dumnezeu si Maica Domnului erau prezenti si atunci in viata mea de copil orfan. Eu nu stiam ca sunt prezenti in clasa unde invatam, dar mi-au purtat de grija in viata“ (domnul Viorel, din Bucuresti, care s-a intalnit aici, dupa 34 de ani, cu un fost coleg de clasa si de dormitor, a doua zi de Pasti).
Am plecat pana in Silistea-Gumesti, dorind sa aud parerea oamenilor, nadajduind ca se mai strang inca in celebra poiana a lui Iocan. De data asta era duminica. Vecina scriitorului Marin Preda, Maria Rosu „a lu’ Ianca“, o batrana avand in jur de 80 de ani, nu crede ca asa ceva este adevarat. A auzit ca s-au mai intamplat si in alte parti astfel de lucruri. A mers cale de 5 km pana la manastire, insa concluzia dumneaei este ca „Fac ei asa“. Crede in Dumnezeu, dar pentru ca autoritatile vechi i-au indepartat de biserica, oamenii nu mai dau crezare celor petrecute. Crede ca „domni mari“ sunt cei care dau pilda oamenilor mergand la biserica duminica si in sarbatori, altfel
In drum spre Bucuresti, nu am putut sa-mi explic ce se intampla la Manastirea Sfantul Pantelimon, situata intre Balaci si Silistea-Gumesti. Doar o rugaciune, spusa de un batran temator de Dumnezeu, cu glas abia soptit, mi-a luminat putin din adevaratul inteles al lucrurilor: „Maica Domnului, pentru pacatele mele plangi!“
Gheorghita CIOCOIU
Lumea credintei anul II, nr 6(11)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.