Vindecarea slabanogului din Capernaum: Si intrand iarasi in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa. Si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul.

Si au venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi. Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si, prin spartura, au lasat in jos patul in care zacea slabanogul. Si vazand lisus credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! Si erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor: Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu? Si indata cunoscand lisus, cu duhul Lui, ca asa cugetau ei in sine, le-a zis lor: De ce cugetati acestea in inimile voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: Iertate iti sunt pacatele, sau a zice: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla? Dar, ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului: Zic tie: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, picand: Asemenea lucruri n-am vazut niciodata. (Marcu 2, 1-12. Duminica a doua din Postul Mare, a Sfantului Grigorie Palama)

R. Radulescu: La Mantuitorul Hristos este adus un slabanog pentru a fi vindecat. Un paralizat tintuit la pat, caruia Hristos ii ofera iertarea pacatelor. Parinte Constantin, de ce Se indreapta Hristos, in primul rand, spre acest tip de neputinta, si nu spre ceea ce oamenii voiau imediat, adica vindecarea lui trupeasca? Isi pusesera nadejdea ca-l vor duce inapoi pe picioarele lui, adica vindecat. De ce nu raspunde direct dorintei lor?

Pr. Coman: Din cel putin doua motive. Mantuitorul Hristos nu Se poate identifica cu viziunea, cu optiunea, cu perspectiva omeneasca, care atunci cand nu este ratacita, este cel putin limitata. In al doilea rand, pentru ca oamenii nu intelegeau lucrul esential, si anume ca suferinta fizica, boala, este provocata de suferinta duhovniceasca, de pacat. Mantuitorul Hristos o spune in nenumarate randuri, iar marele teolog al Bisericii primare, Pavel, dezvolta aceasta tema in epistolele sale. La fel si Biserica, aceasta propovaduieste de-a lungul veacurilor si isi randuieste intreaga activitate avand la baza acest adevar fundamental, conform caruia cauza suferintei si a bolii trupesti este boala sufleteasca, adica pacatul. De aceea, Hristos nu numai ca nu evita sau nu ocoleste implinirea cererii lor, dar merge mai adanc, adica vindeca mai intai cauza neputintei trupesti, pacatul, si dupa aceea ridica si suferinta trupeasca.

R. Radulescu: Parinte profesor, legatura dintre pacat si suferinta umana este o idee tot mai respinsa astazi. Cand spun aceasta, am in vedere un fapt real. De curand, un preot catolic din Austria, care urma sa fie promovat episcop, a fost retras de la aceasta promovare, pentru ca a afirmat ca in America uraganul a fost pedeapsa divina pentru pacatele care se intamplau in zona afectata. Declaratia lui a scandalizat o lume intreaga, intreaga lume catolica a reactionat, nefiind de acord cu legatura dintre nenorocirile care se intampla in lume si pacatele oamenilor. Oamenii refuza aceasta viziune. De ce am ajuns aici?

Pr. Coman: Explicatia este simpla: Biserica, sau mai bine zis oamenii Bisericii, au inceput sa se rusineze de propria Evanghelie in fata ofensivei si presiunii civilizatiei materialist-rationaliste, in fata unei lumii care se amageste pe sine, nu numai legitimand pacatul, ci mandrindu-sc cu el, ridicandu-l la rang de filozofie de viata. Masura in care cedeaza acestei presiuni si renunta la perspectiva teologica asupra lumii, este masura in care Biserica se secularizeaza. Caderea morala este consecinta a caderii teologice. O sa ajunga sa se rusineze cumplit oamenii Bisericii, daca nu au ajuns deja, constatand ca oamenii de stiinta si analistii realitatilor politice sau economice recurg la explicatii morale pentru a dezlega cauzele crizei prin care trece lumea in anii acestia, iar dansii se jeneaza de ele.

In numele Evangheliei Mantuitorului Hristos si consecventi cu viata Bisericii, noi nu putem sa nu vedem si sa nu marturisim faptul ca degradarea morala - pacatul - este cauza crizelor de orice fel. Evanghelia se pozitioneaza evident si ferm in opozitie cu tendintele majore dominante in lumea de astazi: fie ca este vorba despre supralicitarea obsesiva a placerilor materiale si trupesti, fie a suficientei de sine a sistemelor de organizare si asigurare economica, fie de creditarea solutiei financiare pana la subjugarea asfixianta fata de ea, fie de alunecarea spre un individualism atroce si sinucigas, fie de exacerbarea mizei vizibilitatii, prin publicitate si propaganda, adica printr-o desantata si fara limite lauda de sine, etc.

In aceste conditii, mai ales cand lumea despre care vorbeam mai sus pare ca traieste semnalele puternice ale zgaltairii din temelii a propriului edificiu, pare cu totul ciudat ca Biserica sa se afle investind furibund in intarirea institutional-organizatorica, in solutia financiara si economica, in eficienta aparatului administrativ si in profesionalismul individual, in vizibilitate si in propaganda.

Din lumea stiintifica, profunda si serioasa, ne vin mesaje care confirma relatia dintre lumea duhovniceasca si lumea materiala, dintre suportul duhovnicesc al vietii umane si expresia ei materiala, care confirma unitatea indestructibila intre cele doua. Confirma mai ales faptul ca suportul ultim al lumii este unul energetic, informational, ca tot ceea ce se intampla la nivel duhovnicesc provoaca lumea din afara si influenteaza mersul lumii din afara.

Miza cea mare este la nivelul atitudinii, al duhului launtric, al gandului, al intentiei celei mai intime. Acolo este totul. Iar daca ne jucam cu dedublarea, adica una avem in inima si in gand, si alta aratam celorlalti, avem de-a face cu cel mai grav pacat sau esec, pe care-l infiereaza Mantuitorul Hristos, de la un capat la altul al Evangheliei Sale, adica ipocrizia. Mantuitorul nu se ocupa de pacatele grosiere, de care ne ocupam noi: furtul, minciuna, bautura, lacomia, ci se ocupa de fatarnicie, adica, de neconcordanta intre ce este in sufletul nostru si ceea ce se manifesta in afara.

Lumea s-a dezvoltat pe o baza ipocrita. Saptamanile trecute m-am intalnit cu un prieten grec, care traieste in Anglia si se misca in lumea finantelor. Imi spunea ca sistemul a cazut pentru ca este ipocrit, pentru ca este un sistem mincinos. Pozeaza in ceva, dar este de fapt altceva. Sugereaza incredere deplina, dar increderea nu are suport, sugereaza respect pentru cetateni, dar, de fapt, slujeste exclusiv propriile interese, sugereaza cultivarea valorilor inalte ale omenirii, dar se inchina, de fapt, celor mai josnice dintre valori.

Starea pe care o edificam inlauntrul nostru, aceea conteaza. Aceea este lumea reala. Ce vedem noi este chipul ipocrit al lumii. Dincolo de faptul ca nu edifica pe nimeni o astfel de atitudine, mai devreme sau mai tarziu, ea iese la suprafata.

Daca noi zidim in noi rautatea, oricat am tine-o ascunsa sau am infrumuseta-o, ia un moment dat se va manifesta. Dimpotriva, daca edificam blandetea, rabdarea, bunatatea, iertarea, intelegerea, pacea, jertfelnicia, oricat ar parea ca nu au succes in lumea aceasta ofensiva, vor birui. De aceea spune Hristos ca nu vor mosteni pamantul oamenii rai si ofensivi, rapace si inteligenti, ci cei blanzi. In ciuda tuturor evidentelor!

Pr. Prof. Dr. Constantin Coman

Extras din volumul "Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor", Ed. Bizantina

Cumpara cartea "Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor"

 

 

.

• Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• SIDA - boala si pacat
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Boala, intre trup si suflet
  Publicat in : Religie
• Acatist pentru izbavirea de boala
  Publicat in : Acatiste