Cuvant la Inaltarea Domnului

Cuvant la Inaltarea Domnului Mareste imaginea.

Dacă s-au împlinit 40 de zile de la înviere, Mântuitorul Hristos S-a arătat pentru ultima dată ucenicilor Săi. I-a învăţat îndelung, le-a deschis mintea să înţeleagă Scripturile şi le-a poruncit să meargă să înveţe toate neamurile învăţătura cea nouă a Sfintei Evanghelii. Apoi i-a scos afară din Ierusalim şi s-au urcat pe muntele Măslinilor. Şi ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat şi pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de la ei şi S-a înălţat la Cer. Şi un nor L-a ascuns de la faţa lor... Aşa S-a înălţat Domnul la Cer, cu mâinile întinse spre binecuvântare, căci El este Domnul sfinţeniei şi a toată binecuvântarea, care necontenit ne trimite noian de binecuvântări şi numai printr-însul ne vine toată binecuvântarea.

Nu întâmplător, Mântuitorul Hristos a mai rămas după înviere pe pământ câtăva vreme împreună cu ucenicii Săi. Aşa cum nu îndată după moarte a înviat, deşi la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă, ci a,stat în mormânt până a treia zi, ca să ne încredinţeze că a murit cu adevărat; tot aşa şi după înviere a mai petrecut 40 de zile pe pământ, arătându-Se adesea ucenicilor şi încredinţându-i prin semne şi minuni că a înviat cu adevărat.

Şi aşa cum, după naşterea Sa din Fecioară, Pruncul Iisus a fost dus la templu la 40 de zile, după rânduiala Legii; tot la 40 de zile după învierea din morţi, ca după o a doua naştere, Domnul Hristos Se înalţă ca să intre în Templul cel mai presus de ceruri.

Lucruri mari şi preaslăvite! Atunci, la naştere, Dumnezeu se arată pe pământ cu trup omenesc, iar acum îl vedem cu trup omenesc înălţându-Se la Cer şi şezând pe tronul Dumnezeirii; atunci Dumnezeu era smerit şi necunoscut, ţinut în braţe de Mamă ca un prunc, acum Se înalţă întru slavă, înconjurat de Heruvimi şi Serafimi, ca un Stăpân al cerului şi al pământului.

Să mergem şi noi, fraţilor, cu duhul la Muntele Măslinilor, ca să vedem priveliştea cea minunată a înălţării Domnului la Cer şi să ne îndulcim cu sufletele din negrăita şi slăvită înălţare pe care o prăznuim astăzi.

Dacă privim la icoana înălţării Domnului, vedem pe cei 11 ucenici, având în mijloc pe Preacurata Maica Domnului, cu feţele mâhnite şi uitându-se întristaţi după învăţătorul iubit, Care se ducea de la ei. Şi cum să nu se mâhnească ei, care abia îşi veniseră în fire, după spaimele şi lucrurile înfricoşate care se întâmplaseră la patimile, răstignirea şi moartea învăţătorului lor? Şi acum, tocmai când aveau mai mare nevoie de prezenţa Lui, Domnul Se înalţă la Ceruri, lăsându-i sărmani şi nedumeriţi!

Poate că şi în mintea unora dintre noi se va fi ivit această nedumerire: De ce oare Domnul nu a mai rămas pe pământ şi S-a înălţat la cer? Poate că lumea nu s-ar fi înstrăinat aşa de mult de la calea adevărului, dacă L-ar fi văzut mai departe printre oameni făcând minuni şi dacă I-ar fi auzit sfânta şi dumnezeiasca Sa învăţătură!

La această nedumerire ne răspunde simplu una din cântările pe care le-am auzit la slujba înălţării şi care zice aşa: „Plinind rânduiala cea pentru noi şi cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru..." (Condacul).

Iată două pricini pentru care S-a înălţat Domnul: a plinit rânduiala cea pentru noi, adică Şi-a încheiat lucrarea pentru care venise pe pământ, şi apoi a unit cele pământeşti cu cele cereşti.

Aceste pricini sunt foarte însemnate pentru noi şi se cade să stăruim puţin asupra lor.

Care a fost oare rânduiala pe care Domnul a împlinit-o faţă de noi pe pământ? Ştim că înainte de întruparea Domnului lumea zăcea întru întuneric şi în umbra morţii. Cea mai mare parte a omenirii se închina la idoli, se afla în robia păcatului, nu cunoştea calea mântuirii. De aceea, naşterea Domnului pe pământ a fost pentru omenire ca o „lumină mare", a răsărit lumii lumina cunoştinţei. Cu cuvântul şi cu fapta Sa, Domnul Hristos S-a arătat pentru lume Cale, Adevăr şi Viaţă; ne-a arătat drumul pe care să mergem, ne-a învăţat adevărul pe care să-l ţinem, ne-a dăruit viaţa cea veşnică. De acum omul ştie tot ceea ce este necesar pentru mântuire, nu mai rătăceşte întru întunericul necunoştinţei.

Mai mult, înainte de întruparea Domnului, omul, din pricina păcatului neascultării, se afla sub blestem şi un perete de netrecut se ridica între Dumnezeu şi om. Domnul Hristos, însă, S-a făcut pentru noi blestem, a luat asupra-Şi tot păcatul omenesc, S-a împovărat cu ruşinea şi cu vina noastră, pe care le-a spălat cu preasfântul Său sânge, cu patimile de ocară şi cu moartea ruşinoasă pe Cruce. Prin aceasta, a surpat zidul despărţirii, a omorât moartea şi a deschis iarăşi cerul cel încuiat.

Şi nu numai cu Dumnezeu erau oamenii învrăjbiţi, ci şi între ei: poporul evreu socotea spurcat pe tot cel ce nu era de un neam cu dânsul. Şi Domnul Hristos a îndreptat şi această neorânduială. El ne-a învăţat că toţi oamenii suntem fraţi, fii ai aceluiaşi Tată Ceresc şi supuşi uneia şi aceleiaşi Legi dumnezeieşti, Legea Dragostei, care nu face deosebire între om şi om, între prieten şi duşman; dragostea care merge până la a-ţi pune sufletul pentru aproapele şi a te ruga pentru vrăjmaşi, precum ne-a arătat Domnul cu însăşi pilda vieţii Sale.

Ne-a luminat, ne-a înfrăţit între noi şi ne-a împăcat cu Dumnezeu, iată rânduiala cea duhovnicească, pe care a împlinit-o Domnul Hristos venind pe pământ şi întrupându-Se pentru noi.

Apoi, precum am zis, Domnul a unit cele pământeşti cu cele cereşti. Cum s-a făcut aceasta? Pentru ca să ne mântuiască, Domnul Hristos a luat trup omenesc, cu totul asemenea nouă în afară de păcat; S-a întrupat din Sfânta Fecioară Măria şi S-a făcut om, precum mărturisim în Simbolul credinţei. Acest trup omenesc, însă, Domnul l-a luat nu numai pentru o vreme, ci pentru vecii vecilor. In persoana lui Hristos s-au unit pentru totdeauna firea omenească cu firea dumnezeiască. Cu trupul pe care L-a luat Hristos la întrupare şi cu care a pătimit şi a suferit moarte, cu acest trup a înviat şi cu el S-a înălţat la Ceruri. Taina aceasta este necuprinsă de mintea omenească şi are o covârşitoare însemnătate pentru noi oamenii. Cu adevărat, în persoana dumnezeiască şi omenească a lui Hristos cerul şi pământul s-au unit pentru vecii vecilor.

Prin Inălţarea Domnului la Cer cu trup omenesc, firea omenească a intrat în însăşi şanurile Sfintei Treimi. Dumnezeu-Omul sade de-a dreapta Tatălui nu numai cu firea dumnezeiască, ci şi cu firea omenească; Stăpânul cerului şi al pământului este deopotrivă Dumnezeu şi Om, şi prin aceasta însăşi firea omenească stă pe tronul dumnezeirii şi ia parte la conducerea lumii. Iată de ce înălţarea Domnului este pricină de mare bucurie. Pentru că prin aceasta firea omenească este înălţată la cinste dumnezeiască şi cel ce nu era vrednic mai înainte nici de pământ, acum a ajuns în cer şi are parte la conducerea lumii. Cerul care odinioară era încuiat, acum îşi deschide larg porţile, ca să intre împăratul Slavei, Dumnezeu-Omul şi cale bătătorită s-a deschis de la pământ la Cer. Pe ea a intrat în slavă Domnul Hristos, purtând pârga noastră şi pe ea vor călători toţi oamenii, care ascultă de poruncile Lui. De aceea şi Biserica tresaltă de bucurie şi ne îndeamnă zicând: „Toate neamurile bateţi din palme, că S-a suit Hristos unde era mai înainte", precum am auzit şi noi la cântările de la slujba înălţării.

Dar pe lângă aceste minunate şi dumnezeieşti lucruri pe care le-a plinit Domnul, apoi, când S-a înălţat, El ne-a făcut nişte făgăduinţe care ne umplu inimile de bucurie şi pe care ni le-a lăsat ca pe un testament de mare preţ. Care sunt aceste făgăduinţe?

Prima este „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor" (Mat. 28, 20). Pricinuitoare de mare mângâiere sufletească este această făgăduinţă! Noi nu suntem singuri pe lume. Domnul Hristos de-a pururi este lângă noi, ne priveşte, se uită la tot ceea ce facem, grăim sau gândim. El ne este mai aproape şi decât noi înşine, cum zice un Părinte bisericesc. Numai chipul Prezenţei Sale S-a schimbat la înălţare, dar Domnul este necontenit împreună cu noi. Il vedem zilnic în Sfânta Euharistie, dându-ni-Se spre împărtăşire, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci; îi auzim necontenit dumnezeiescul glas din Sfânta Evanghelie, îi simţim prezenţa din necontenita Sa purtare de grijă pentru mântuirea noastră. Dacă am cugeta noi mai des la această dumnezeiască prezenţă a Lui, de multe păcate ne-am feri în viaţă!

Dar Domnul este prezent lângă noi, nu numai aşa ca să ne vadă, ci ca să ne fie necontenit în ajutor, precum ne încredinţează El în cea de-a doua făgăduinţă: „Eu sunt cu voi şi nimenea nu poate sta împotriva voastră." El este cu noi ca să ne ajute, să ne sprijine şi să ne întărească în toate încercările vieţii. O, dacă am fi noi conştienţi de lucrul acesta, nici o nenorocire, nici o împotrivire nu ne-ar putea doborî în viaţă!

Şi în sfârşit, Domnul ne-a făgăduit că atunci când se va înălţa la Cer, pe toţi îi va atrage la Sine... Nu numai că El este de-a pururi cu noi, nu numai că ne ajută în toată vremea, ci El voieşte ca pe toţi să ne aibă cu Sine. Unde? In preajma Sfintei Treimi, unde se află deja pârga noastră, trupul omenesc cu care S-a înălţat, în fericirea vieţii veşnice. Mare mângâiere şi mare întărire pentru noi oamenii, că Domnul Hristos vrea să ne aibă pe toţi la Sine; unde ne-a pregătit de la întemeierea lumii bucurii şi frumuseţi necuprinse de minte. De aceea un cuvios repeta mereu aceste cuvinte pe care nici noi să nu le uităm niciodată: „Domnul voieşte să mă proslăvească în Ceruri împreună cu Sine, deci trebuie să mă pregătesc pentru aceasta" (Sfântul Nicodim Aghioritul).

De aceea şi noi, fraţilor, auzind de aceste negrăite taine ale înălţării Domnului şi de darurile cele mari pe care ni le-a făcut suindu-se la Cer, să ne bucurăm duhovniceşte. Să-I mulţumim apoi cu nespusă recunoştinţă, să ne străduim din răsputeri să mergem pe calea deschisă de Dânsul şi să ne lăsăm atraşi de El. Şi necontenit să ne pregătim pentru înălţarea noastră la ceruri, ca să fim de-a pururi împreună cu El, întru bucuria pe care ne-a gătit-o Domnul nostru, Căruia I se cuvine toată cinstea, mulţumită şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin

Parintele Petroniu Tanase
Articol preluat din "Parintele Petroniu de la Prodromu", editura Bizantina


Cumpara cartea "Parintele Petroniu de la Prodromu"



 

19 Mai 2015

Vizualizari: 2918

Voteaza:

Cuvant la Inaltarea Domnului 5.00 / 5 din 3 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Juncu VasilicaPostat la 2015-05-24 01:55

    pentru aceste cuvinte înălţătoare,care mi-au intrat cu adevărat în suflet!Dumnezeu ne+a dăruit oameni binecuvântaţi,care ne explică,pe înţelesul nostru,învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos! Doamne ajută!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE