Predica la Nasterea Maicii Domnului

Predica la Nasterea Maicii Domnului Mareste imaginea.

Frati crestini,

Anul bisericesc, din vremi strabune, e oranduit sa inceapa la 1 Septemvrie. In vreme ce anul politic incepe la 1 Ianuarie, iar cel financiar s-a indatinat sa fie la noi romanii la 1 Aprilie.

Si precum pentru fiecare inceput de an politic si financiar, se oranduiesc noi programe, ori cele vechi se incep de la capat, tot asa se intampla si in cele bisericesti. Noul an bisericesc deschide sufletului omenesc un nou orizont de viata, o noua cale de strabatut cu un nou program de praznuiri si slujbe. Si ceva mai mult, un nou buget sufletesc, din al carui tezaur se revarsa toate darurile ceresti.

Iar ministrii, conducatori ai treburilor bisericesti, incepand un nou an de activitate, se gandesc la cele ce au de infaptuit in noul an, implinind cele cu lipsa din trecut.

Si iata, fratilor, ca cea dintai sarbatoare mai mare, care ne apropie de Domnul nostru Iisus Hristos, la acest inceput de an nou, e aceea a Nasterii Maicii Domnului. Si la ea noi am venit ca la o casa a bunatatilor celor duhovnicesti, luandu-ne drept plata a ostenelilor noastre, mantuirea cea sufleteasca.

Eu socot ca aceasta oranduire duhovniceasca, de a sarbatori Nasterea Fecioarei Maria, la inceput de an bisericesc, s-a facut dintr-o adanca patrundere a intelepciunii celei vesnice. Nasterea Maicii Domnului e inceputul mantuirii. Ea este aceea care a pregatit si prin care, mai apoi, ne-a venit Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos ca om. Caci a trebuit, ca mai intai sa avem Nasterea Maicii Domnului, si-apoi sa vina si sarbatoarea sarbatorilor, Nasterea Mantuitorului, si celelalte praznuiri sfinte ca Intampinarea Domnului, Schimbarea la Fata, Floriile, Invierea si Inaltarea, iar in cele din urma Pogorarea Duhului Sfant. Prin urmare, ceea ce praznuim noi astazi, la inceputul anului bisericesc, este inceputul insusi al mantuirii. De aceea putem spune ca sarbatoarea de astazi e ca o poarta imparateasca prin care noi intram in cuprinsul cel vesnic al Imparatiei lui Dumnezeu.

Iar de-mi este ingaduit sa imping si mai la adanc barca gandurilor noastre, ar fi sa arat ca s-a oranduit aceasta praznuire a Nasterii Maicii Domnului, nu la intai sau doua, ori trei sau patru Septemvrie, ci abia la opt ale lunii, aratandu-se si prin aceasta, taina cea dintru inceput a vietii noastre. Caci curand dupa zidirea sa, primii oameni, cazand in pacat, au trait veacuri de mari intunecimi sufletesti. E intreaga acea epoca a lumii pagane, dinainte de venirea Mantuitorului. Si abia in a opta zi, in ziua cea sfanta a Domnului, s-au ivit zorile mantuirii care ne-a venit din ceruri.

Frati crestini,
Precum in zilele senine, mai inainte de a aparea maiestuos, ca si un imparat pe cerul albastru, soarele cel pamantesc, avem o intreaga gama de lumini ce se ivesc pe orizontul indepartat al rasaritului, putem spune ca la fel a fost si in cele ce au urmat dupa noaptea cea intunecoasa a necredintei pana ce a aparut Soarele cel vesnic si dumnezeiesc, Fiul lui Dumnezeu si ca Fiu al omului.

In acea adanca imparatie a intunericului, de nepatruns parca, la timpul apropierii zorilor crestinismului, a aparut mai intai: steaua diminetei; apoi geana diminetei si zorile zilei cu aurora cea placuta si plina de vestiri bune. Si in sfarsit, treptat, diferite tonuri de lumina de la acei nori mai putin intunecati, apoi cenusii, alburii si cu totul vaporosi, iar in cele din urma, inflacarati ca para focului ce se desfasoara ca si o mantie de purpura imparateasca, pe care s-o arunce pe spatele noului nascut, pe printul zilei, pe acel soare mare si rotat, care impins fiind de puteri suprafiresti, in clipa in care a aparut se si inalta ca si un stapanitor al cerului si al pamantului. Ei bine, fratilor, tot asa putem spune ca s-a intamplat si la Nasterea Domnului. Adica mai bine zis, mai inainte de a aparea in lume Mantuitorul, Soarele cel vesnic, Acela ce e creatorul nu numai al oamenilor, dar si urzitorul a toate cele vazute si nevazute.

Intr-adevar ca mai inainte de a se intrupa ca om Fiul lui Dumnezeu, omenirea toata a trait ca intr-o cumplita noapte sufleteasca. Un groaznic intuneric invaluia pe toti urmasii lui Adam! Si pentru a se vedea la ce orbire sufleteasca a dus acea noapte a indepartarii de Dumnezeu, nu voi pomeni decat de acele credinti religioase ale acelei omeniri de mult apuse. Astfel egiptenii, cu o vestita cultura si civilizatie, se inchinau la animale, ca la dumnezeii lor. Ei aveau drept zei: pisici, serpi, boi si alte vietati ca broaste si crocodili; iar indienii divinizau copacii. Acestia se uitau cu infrigurare la tremurul frunzelor, in vreme ce alte popoare socoteau drept dumnezei, apa, focul si alte alcatuiri ale firii. Dar ce sa mai vorbim de alte popoare, cand Grecii si Romanii au trecut prin aceleasi trepte si paduri intunecoase ca sa ajunga in cele din urma sa aiba drept zei, oameni plini de toate patimile si pacatele. Asa unii erau betivi, altii desfranati, hoti, ucigasi, rapitori si cu totul razbunatori.

Iata eu am ridicat numai putin cortina si atatea si atatea intunecimi si adancimi de intunecimi am putut vedea intr-o margina a vietii acelei lumi pagane, fara ca sa pomenesc de acele faradelegi ale moravurilor lor cu totul salbatice. De aceea, va si intreb, ce alt intuneric mai mare decat acesta voiti, in care orbii erau calauze altor orbi? Iata in ce noapte grozava a trait omenirea inainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos!.

Dar mai mult ca oricare altul, a vazut aceasta cu durere parinteasca, Dumnezeu din ceruri. De aceea El a si hotarat trimiterea Fiului Sau, sa aduca lumina si caldura, har si adevar. Venirea Sa insa, trebuia pregatita pentru ca atuncea cand va aparea la orizontul istoriei ca Imparat al cerului, noi, luminati fiind intrucatva, sa stim pe cine avem sa primim. Si asa s-a si intamplat, caci ce altceva au fost patriarhii si proorocii, daca nu cei ce au pregatit sufleteste pe cei ce erau „in intuneric si-n umbra mortii”. Dar precum se spune in Sf. Evanghelie, toti acestia „nu erau lumina, ci fusesera trimisi ca sa marturiseasca de lumina” (Ioan I, 8).

Si pe masura ce timpul trecea si omenirea se apropia de venirea lui Hristos, la orizontul intunecat se si ivi steaua diminetii. Ei bine, fratilor, aparitia acestei stele nu a fost alta decat Nasterea Maicii Domnului. Pentru ca adesea in Sf. Scriptura, noi gasim aratata pe Fecioara Maria, ca pe o stea a mantuirii noastre. Iar in cele din urma, in Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul, gasim scris, ca pe cerul credintei noastre, Fecioara Maria se arata avand pe capul ei o cununa de douasprezece stele. (vezi cap. XII).
Intr-adevar, fratilor, ca Fiul lui Dumnezeu, Imparatul Cerului si al pamantului, venind in lume si ca om, s-a nascut dintr-o Mama, ce i-a fost ca o aurora cereasca, prin care s-a ivit Soarele cel vesnic si pentru noi pamantenii. Si numai asa s-a ajuns ca noi oamenii sa ne bucuram acum, avand deasupra capetelor noastre o bolta cereasca de lumina, de adevar si de har.

Frati crestini,
Pentru ca Fecioara Maria sa ajunga sa fie „Maica Luminii”, precum am grait, si precum ati auzit si la sfanta slujba din cantari si cetiri, s-a facut o indelungata pregatire prin patriarhi si prooroci, iar in cele din urma printr-o viata nepatata a parintilor ei. Si numai pentru nevinovatia si pentru rugaciunile lor au dobandit „o stalpare ca aceasta”, „dreptii si dumnezeiestii parinti Ioachim si Ana”.

Sfintii si dreptii Ioachim si Ana, parintii Fecioarei Maria, erau coboratori din vechea si stralucita familie imparateasca a proorocului David. Ana e un nume ebraic, care, talmacit pe limba noastra, inseamna placuta (gratioasa). Dar odata cu aceasta, ceea ce tin sa arat, e ca viata Sf. Ana, ca si a Sf. Ioachim, era cu totul placuta nu numai lui Dumnezeu, dar si oamenilor. Acea nobleta de virtute si stralucire regala a stramosilor lor, era colierul nobletei lor ce stralucea parca si mai mult trecut fiind prin apa veacurilor de curata traire in Domnul a inaintasilor lor, generatie de generatie. Iar pentru a se vedea la ce crangatura de rudenii sfinte a ajuns aceasta familie, nu am a pomeni decat de bunicul Fecioarei Maria, de acel vestit Mathan, care era in a douazeci si treia generatie de la Regele David si Solomon.

Acest Mathan care-si avea de sotie pe Maria din neamul lui Iuda, a avut ca fiu pe Iacov, tatal lui Iosif teslarul, si trei fete: pe Maria, pe Savi si pe Ana. Iar acestea la randul lor au avut fiecare cate o fiica celebra in istoria credintei noastre. Maria a nascut pe Salomi, acea vestita femeie sfanta dintre mironosite; iar Savi a nascut pe Elisabet, mama Sf. Ioan Botezatorul; si in sfarsit, Ana a nascut pe Nascatoarea de Dumnezeu. Asa ca Elisabet si Salomi sunt vere cu Nascatoarea de Dumnezeu.

Desi slaviti si bogati, Ioachim si Ana nu aveau bucuria vietii in familia lor, caci nu se invrednicisera de darul de copii. De aceea nici darul lor nu era primit cu atata cinste la altarul lui Dumnezeu, fiind lipsiti de binecuvantarea cea cereasca a rodirii de prunci. Mahniti de aceasta, iar in cele din urma parasiti fiind si de puteri, si cu deznadejde in familia lor, pornira fiecare, dusi de aripile rugaciunii, in departari unul fata de altul. Sf. si Dreptul Ioachim se duse in munte, asa precum il sfatuise stramosul lui, proorocul David: „Ridica-te la munti, suflete al meu, de unde va veni ajutorul tau”. (Psalm 120). Iar Sf. Ana, merse in taina gradinii, pentru ca acolo, sa suspine glas de cerere catre bunul Dumnezeu. Si iata ca rugaciunea lor le-a fost implinita, caci ingerul Domnului, le vesti aceasta bucurie. Si asa ca si o floare a rugaciunii si a unei vieti sfinte, vedem implinindu-se nasterea Fecioarei Maria. Ea e un dar al lui Dumnezeu, dat unei familii alese, cum n-a fost alta pe pamant.

Dar in acelasi timp, ea e darul cel mare cu care Dumnezeu a invrednicit neamul omenesc. Caci ea va fi nu numai izvorul darului celui ceresc, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar si Maica izbavitoare pe langa Fiul ei, pentru omenirea toata.

O, toate acestea, ce lectii minunate sunt pentru parintii crestini din toate veacurile! De vreti sa aveti copii care sa va fericeasca pe voi si omenirea ce va inconjoara, cautati sa-i dobanditi cu viata curata si rugaciuni, iar apoi sa-i cresteti in frica de Dumnezeu, caci aceasta e izvorul a toata intelepciunea, ne spune Sf. Carte. Cautati sa-i apropiati voi de Domnul Hristos, caci El este izvor de adevarata bucurie, de lumina si de har.

Fie ca la acest inceput de an, sa punem si noi inceputul mantuirii noastre, si asa cu totii, fii ai luminii sa fim, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sf. Duh. Amin.

Arhim. Dr. Vasile Vasilache
(Din volumul „Prietenii lui Dumnezeu, Sfintii - Predici la Radio”, Bucuresti, 1947)

.

11 Mai 2012

Vizualizari: 3305

Voteaza:

Predica la Nasterea Maicii Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE