Spiritismul - o forma de religiozitate ocult-ezoterica

Spiritismul - o forma de religiozitate ocult-ezoterica Mareste imaginea.


Spiritismul - o forma de religiozitate ocult-ezoterica

Caracteristicile esentiale ale miscarilor oculte, in ipostaza lor de "religii-surogat" cu un caracter secularist, se reliefeaza in mod paradigmatic in spiritismul modern. K. Hutten a demonstrat ca aceste miscari oculte isi au originile in societatea moderna, ele se vor un fel de raspunsuri la aporiile elementare ale lumii contemporane si isi contureaza propriul mesaj pe baza motivelor, modului de viata si argumentelor societatii contemporane. Conceptiile despre lume care le caracterizeaza se ancoreaza in sfera tarismului. In acest sens, spiritismul este mai mult decat o doctrina despre lumea spiritelor, tinzand sa devina pe parcursul ultimelor 200 de ani o "religie oculta" a noului ev in care traim- S-ar putea afirma chiar, fara nici o exagerare, ca sub forma sa de spiritualism si spiritism, axat pe noi revelatii, dupa cum vom vedea in continuare, spiritismul reprezinta cea mai semnificativa religie sincretista a contemporaneitatii. Acest lucru este confirmat si de numarul mare de adepti, de departe cel mai important comparativ cu celelalte miscari liioase cu un caracter ocult.

Spiritismul - Istoric

Un rol deosebit de important in istoria premergatoare spiritismului actual din Europa l-a jucat F.A. Mesmer (1734-1815). In aceasta privinta, E. Benz, specialist in istoria Bisericii de la Universitatea din Marburg, sublinia ca aparitia spiritismului modern se afla intr-o relatie nemijlocita cu mesmerismul, acea miscare terapeutica de mare amploare, fundamentata pe invatatura lui F.A. Mesmer, descoperitorul magnetismului animalic. Desi el insusi nu era spiritist, totusi din doctrina si practica sa terapeutica s-a dezvoltat spontan in diferite locuri din Franta, Germania si Anglia o miscare spiritista.

Adeptii lui Mesmer, care se recomandau terapeuti magnetici, se ocupau, in principal in Franta, inclusiv de fenomenele parapsihologice, acestea jucand un rol semnificativ in cadrul procedeelor terapeutice mesmeriene Amintim in aceasta privinta, in mod deosebit, asa-numitel stari de transa specifice somnambulilor sau situatiile de "posesie", in care s-ar parea ca un al doilea eu patrunde si se instaleaza in persoana aflata in transa. Aceste cercuri mesmeriene aveau o orientare mai mult practica decat religioasa, daca avem in vedere faptul ca foloseau somnambulismul, respectiv starea de transa a pacientului respectiv, pentru a ajunge la stabilirea diagnosticului si conduitei terapeutice pe parcursul acestei stari.

In anul 1856, in cercul mesmerian de la Paris, a patruns un anume Leon Denizard Rivail (1804-1869). Initial, discipol al pedagogului J.H. Pestalozzi, Rivail scotea la Paris, in 1858, prima revista spiritista si organiza, din 1855, diferite sedinte spiritiste, coordonate de el insusi. Importanta sa deosebita pentru miscarea spiritista moderna a fost aceea de a reusi conturarea unui sistem unitar, pe baza tuturor marturiilor venite din partea spiritelor prin intermediul mediumilor practicanti.

Dupa ce, in cadrul unei sedinte spiritiste, un "spirit protector" al sau i-a comunicat ca, intr-una dintre existentele anterioare, l-ar fi intalnit si ca l-ar fi cunoscut sub numele de Allan Kardec, L.D. Rivail a adoptat acest nume ca un pseudonim literar. Lucrarile publicate de catre Allan Kardec au avut drept consecinta raspandirea cu o mare rapiditate in Europa si in America a practicilor spiritiste.

Totusi, spiritismul n-ar fi putut sa se raspandeasca intre timp atat de mult, daca n-ar fi devenit o miscare de anvergura. Un rol deosebit de important in aceasta nrivinta l-a jucat faptul ca in S.U.A., pe la mijlocul secolului al XIX-lea, spiritismul s-a conturat ca o miscare populara, in curand patrunzand si in Anglia.

Momentul care a declansat miscarea l-au constituit zgomotele neintelese, un fel de lovituri care rasunau prin zid, pocnituri in mobila, ciocanituri in usi si altele de acest fel, receptate in casa pastorului Bisericii metodiste din Hydesville (S.U.A.), de catre fiicele acestuia, Margaret (12 ani) si Kate (9 ani), in noaptea dinspre 1 aprilie 1848. Comisia constituita pentru a cerceta aceste evenimente ciudate a ajuns la concluzia ca ele nu pot fi explicate pe cale naturala. In cele din urma, folosindu-se de un "alfabet al pocniturilor", s-a stabilit o legatura cu "spiritul" care le producea si, odata decodificat, a fost descoperit in beciul casei un schelet uman ingropat. De fapt, acesta e momentul aparitiei miscarii spiritiste in lumea occidentala, un moment care se inscrie in istoria anului 1848, in care, intamplator sau nu, Marx si Engels publicau "Manifestul comunist", iar Ludwig Feuerbach denunta credinta in existenta unei vieti dincolo de mormant in opera sa "Esenta crestinismului".

O contributie importanta in dezvoltarea miscarii spiritiste din S.U.A. a fost adusa de A.J. Davis (1826-1910), un medium renumit, care a conferit spiritismului si un fundament teoretic prin doua lucrari fundamentale ale sale, dintre care ultima este socotita ca un fel de "Biblie a spiritismului".

Daca spiritismul promovat de catre A. Kardec isi trage seva din cercurile mesmeriene, la A.J. Davis, desi poarta amprenta doctrinei lui F.A. Mesmer, se simte o mare apropiere de E. Swedenborg (1688-1772) si de J.H. Jung-Stilling, considerati a fi, alaturi de A.J. Davis parintii ideologici ai spiritismului modern.

In consecinta, trebuie facuta o distinctie intre un "spiritism anglo-american intemeiat de A.J. Davis, si un "spiritism romanic", legat de numele lui A. Kardec. Influenta lui Kardec in Brazilia este cu mult superioara celei asupra spiritismului din Europa, chiar daca acolo spiritismul "kardecistic" cunoaste un numar mai mic de adepti comparativ cu "spiritismul Umbanda".

O deosebire fundamentala intre spiritismul de tip american si romanic rezida, in primul rand, in atitudinea celor doua directii fata de doctrina reincarnarii, o atitudine diferita, existenta si astazi. Astfel, adeptii lui Kardec accepta ciclul reincarnarilor, in vreme ce urmasii lui Davis il resping. Explicatia consta in influenta puternica a lui Swedenborg asupra lui Davis, stiut fiind ca Swedenborg nu acorda nici o atentie reincarnarii, sustinand ca fiecare om este o creatura noua.

Dupa aparitia spiritismului, in randul oamenilor de stiinta au aparut tot felul de controverse privind veridicitatea si semnificatia fenomenelor revendicate de adeptii acestuia. S-a trecut apoi imediat la cercetarea fenomenelor in cadrul unor societati ale oamenilor de stiinta, special constituite, cum ar fi: Societatea Dialectica din Anglia (1869), dupa aceea Society for Psychical Research (1882), din care faceau parte renumiti chimisti, fizicieni, psihologi etc. Societati similare au fost fondate si in S.U.A. (1885), Germania (1886), Franta (1919), Olanda (1920) si in alte multe tari. Drept consecinta, in curand, avea sa apara o noua ramura in lumea stiintelor, si anume parapsihologia, contestata de catre unii oameni de stiinta si agreata de altii.

Felul in care stiintele naturii si ocultismul se regasesc intr-un punct comun, o demonstreaza o serie intreaga de oameni de stiinta si inventatori din secolele XIX-XX, intre care zoologul englez Alfred Russel Wallace (1823-1913), care a elaborat impreuna cu Darwin teoria evolutionista. De asemenea, inginerul american, Thomas Aha Edison (1847-1931), inventatorul fonografului, era preocupat de fenomenele paranormale, pretinzand ca a descoperit un aparat, prin intermediul caruia s-ar putea realiza un contact cu cei decedati. La fel, profesorul fizician de la Universitatea din Dublin, Sir William Fletcher Barrett (1845-1926), recunoscut pentru contributia sa in domeniul raspandirii telefoniei, a aderat la spiritism. Una dintre lucrarile sale l-a convertit la spiritism si pe fondatorul Societatii Astronomice Franceze, Nicolas Camille Flammarion (1842-1925).

Chimistul german Karl Ludwig Freiherr von Reichenbach (1788-1869) nu este doar descoperitorul parafinei, ci si teoreticianul cel mai important al doctrinei fundamentale ocultiste, prin invatatura sa despre forta fluidica, forta de viata care iradiaza si penetreaza, in toate fiintele si lucrurile. Inclusiv expresia folosita astazi de parapsihologie, "senzitiv", care se refera la cei cu deosebita receptivitate fata de "radiatiile" sau bioenergiile oculte, a fost elaborata de el.

Fondatorul si precursorul miscarii spiritiste in Romania este, in mod indubitabil, academicianul Bogdan Petriceicu Hasdeu (1834-1907), originar din Cristinesti, judetul Hotin. Provine dintr-o veche familie moldoveneasca, ale carei urme se regasesc in hrisoavele de prin 1597, care pomenesc despre un Gavrila Hasdeu. Studiile universitare le-a facut la Universitatea din Harcov, unde s-a specializat in domeniul juridic, iar ca autodidact a acumulat vaste cunostinte istorice, filosofice si lingvistice. Fost ofiter in garda tarista si membru al Academiei imperiale din Petersburg, din cauza ca, in urma Tratatului de la Paris, a optat pentru cetatenia de origine, i s-au confiscat toate mosiile parintesti, dupa care s-a stabilit ca magistrat la Cahul, pentru ca din 1858 sa ajunga la Iasi, unde este numit profesor la Academia Mihaileana.

In general, Hasdeu a studiat trecutul sub toate aspectele sale: filosofia istoriei, istoria dreptului, istoria limbii, istoria obiceiurilor si datinilor, etimologia, folclorul etc.

In ultimii ani de viata, moartea unicei sale fiice, geniala poeta, Iulia Hasdeu, avea sa-i schimbe, daca nu destinul, cel putin preocuparile de pana atunci. Fara a gandi ca in spiritism ar putea gasi vreo mangaiere, probabil chiar fara sa-si doreasca acest lucru, el pretinde ca primit o comunicare spiritista, prin scriere automata, de la spiritul propriei fiice decedate. Este, de fapt, momentul convertirii sale la spiritism.

In prezent, in lume, pot fi distinse patru forme de spiritism:

a) "Spiritismul vulgar", respectiv acea forma de spiritism in cadrul careia pot fi contactati cei decedati prin intermediul levitatiilor (ridicarea meselor, paharelor sau altor obiecte etc.).

b) Asa-numitul "spiritism revelational" provocat de mediumi aflati in transa, care intra in legatura cu cetele ingeresti superioare sau cu insusi Dumnezeu Tatal.

c) Un spiritism cu o coloratura religios-morala, cunoscut in lumea crestina sub numele de "spiritualism", iar in America Latina intalnit ca un "surogat religios".

d) Asa-numitul "spiritism stiintific", detasat in mod absolut de orice premise religioase, preocupat preponderent de problema existentei unui suflet independent de trup. Ceea ce isi propune o anume ramura a stiintei, in aceasta privinta, este sa demonstreze ca exista o separatie tranzitorie a sufletului de trup; altfel spus, este vorba de o distinctie clara intre cercetarea lumii de dincoace si de dincolo de mormant.


Spiritismul - Doctrina

In general, nu se poate vorbi de o doctrina spiritista unitara. Facand o analiza a invataturii spiritiste se poate usor constata cat de variate sunt anumite elemente de doctrina, mai ales in functie de religiile dominante si de credintele populare, in spatiul carora acestea au fost cultivate. Astfel, intalnim tot felul de elemente distincte in spatiul crestin ortodox, catolic si protestant, si cu atat mai diferite in spatiul religiilor necrestine. De aceea, este de preferat sa nu vorbim, in acest sens, de "spiritism", ci sa tinem cont de faptul ca exista o multitudine de directii si comunitati spiritiste. Oricum, in cele din urma, vom incerca o analiza mai ales prin prisma doctrinei oferite de catre A. Kardec.

Pentru a intelege mai bine ce invata promotorii acestei doctrine, cel mai important lucru este, in primul rand, sa facem distinctie intre "spiritism" si "spiritualism". De fapt, "spiritismul" trebuie privit mai mult ca o cercetare cu caracter empirico-sistematic a lumii de dincolo. Dincolo de toate, el isi propune sa demonstreze ca exista viata pe mai departe dupa moarte. In acest scop, cu ajutorul unor mediumi sunt obtinute si analizate tot felul de parafenomene. Exista, de asemenea, si un spiritism popular. In cadrul unor sedinte, se realizeaza o serie de comunicari ale spiritelor, care vizeaza felul cum "traieste" sau experimenteaza decedatul moartea sa, cum soseste si cum e primit el "dincolo", cum arata lumea de dincolo, cu ce se ocupa el in aceasta lume, ce pericole are de intampinat acolo etc.

"Spiritualismul" isi fundamenteaza doctrina pe rezultatele obtinute din cercetarea vietii de pe pamant si dezvolta o conceptie sui generis despre lume. Aceasta nu este rodul unei pure speculatii, ci isi are esenta tocmai in informatiile obtinute pe baza comunicarilor facute de catre anumite spirite superioare (ingeri, Hristos sau chiar Dumnezeu Tatal) mediumilor respectivi.


Spiritismul - Cosmologia

In aceptiunea spiritista, lumea materiala sau "grosiera" este doar o parte, relativ mica, din realitatea universului, din intregul cosmic. Ea este invelita de lumea astrala, "eterica", care este la fel de reala ca si lumea materiala, dar nu poate fi perceputa cu ajutorul organelor senzoriale fizice, motiv pentru care nici nu poate face obiectul cercetarii stiintelor naturii. "Substanta eterica" a fost desemnata ca "fluid" si este o forta cosmica tainica, fiind asemanatoare "magnetismului animalic".

In fond, "spiritul" si "materia" sunt doar diferite forme aparente ale unei "bioenergii", care in feluritele spatii culturale poarta denumiri distincte. Realitatea, in intregul ei, nu este altceva decat un singur camp energetico-spiritual, in care Divinul, cosmosul material, cosmosul vegetal si animal, ca si omul, se disting doar gradual ca nivele de structura si emanatie deosebite.

Cuvantul magic "energie", conceptia despre "bioenergie", care penetreaza intreg cosmosul, reprezinta explicatia pentru fascinatia existenta fata de ideile si practicile oculte. Aceasta, intrucat conceptia oculta magica, despre fluiditatea unei "energii cosmice" universale constituie fundamentul oricarei practici oculte inclusiv Yoga, ca si a nenumaratelor terapii moderne. Aceasta conceptie se constituie intr-un punct de legatura a ocultismului atat cu trecutul (cum ar fi, de exemplu, cele mai vechi teorii imaginative ale omenirii despre lume, asa cum apar ele in magie si in credinta despre mana a populatiilor tribale contemporane), cat si cu cele mai moderne forme de terapie contemporana. Ideea despre existenta unei "energii cosmice" universale sau "bioenergii" este prezenta atat in doctrinele orientale si in conceptia despre lume a populatiilor "primitive", cat si in ocultismul occidental si in psihologia moderna. Intre altele, ea este cunoscuta sub numele de prana (in India), chi (in China), ka (in Egipt), mana (in Polinezia), baraka (in sufism), yesod (in Kabbala), orenda (la irokezi) etc.

Conceptul despre existenta unei energii cosmice, aflata la dispozitia omului, explica, de altfel, si acele interferente evidente ale "ezoterismului" cu "psihopiata" de astazi. Sunt cunoscute, pe aceasta linie, tot felul de "tehnici magice", utilizate de diferiti psihoterapeuti moderni, dupa ce prin C.G. Jung a fost refacuta legatura cu vechea traditie magica a Occidentului: "antrenamentul autogen", "procedeul de relaxare prin autohipnoza" si "autoprogramarea formala", "psihodrama", "terapia gestaltista" etc.

Acelasi lucru il reliefeaza, insa, in primul rand, adevarata "explozie" a asa-numitelor terapii corporale, dar in special "bioenergetica", atat de prezenta pe piata alternativa a psihoterapiilor. De ordinul zecilor, asemenea pretinse terapii nu fac altceva decat sa inoculeze contemporanilor nostri o cosmologie si o antropologie cu un pronuntat caracter oriental si ocult-ezoteric.

Spiritistii de astazi utilizeaza o serie de notiuni si cunostinte din fizica atomica si descriu materia astrala ca pe o substanta constand din fascicule de raze. Intregul univers este constituit dintr-o asemenea substanta. Lumea materiala nu este decat o structura constituita din aceste radiatii foarte dense, capatand un aspect grosier. Lumea eterica cuprinde si patrunde lumea materiala. Substanta ei prezinta diferite frecvente. Ea este cea care determina, in functie de aceste frecvente, si calitatea lumii astrale. Aceasta lume consta dintr-o serie de nivele sau dimensiuni existentiale. Cu cat frecventa razelor unui asemenea plan existential este mai redusa, cu atat mai mult se apropie acel plan - nu spatial, ci calitativ - de lumea materiala. O data cu amplificarea frecventelor creste si gradul desavarsirii si frumusetea nivelului de existenta. Exista pareri diferite in privinta numarului exact al acestor planuri sau sfere existentiale, dar cei mai multi afirma ca ar fi vorba de sapte asemenea nivele.


Spiritismul - Antropologia

Potrivit doctrinei spiritiste, omul este constituit din trei componente: trupul sau fiinta materiala, similara celei a animalelor, animata de acelasi principiu vital-sufletul sau spiritul, intrupat in acest trup, si principiui intermediar, trupul eteric, astral sau perispiritul, substanta semi-materiala, care are rolul de a inveli spiritul si de a uni sufletul cu trupul. Cu ajutorul perispiritului spiritul poate intra in legatura cu trupul si il poate pune pe acesta in miscare. Tot cu sprijinul sau, dupa moarte spiritul poate intra in contact cu oamenii.

Spiritele nu sunt toate de acelasi fel. Ele se ierarhizeaza totdeauna in functie de gradul de perfectiune la care au ajuns. Astfel, spiritele din prima categorie au atins o stare de desavarsire maxima; cele dintr-o a doua categorie au ajuns abia la mijlocul drumului spre o desavarsire deplina, in vreme ce cele din ultima categorie sunt spiritele imperfecte ale oamenilor ignoranti, viciosi, rai, criminali, hoti etc. Cu alte cuvinte, spiritele din aceasta ultima clasa sunt spiritele caracterizate prin predominarea materiei asupra spiritului si prin nazuinta spre rau. Cele din a doua categorie se caracterizeaza prin predominarea spiritului asupra materiei si prin dorinta permanenta de a savarsi binele, iar cele din prima categorie sunt cele care au atins nivelul suprem de desavarsire. Spiritele care nu au realizat aceasta stare finala de desavarsire sunt nevoite sa se supuna unui ciclu de reincarnari, adica sa intre din nou in alte trupuri, pentru ca numai in acest mod isi pot expia pacatele savarsite.

In opinia spiritistilor, spiritul se afla intr-o permanenta activitate, inclusiv in timpul somnului. Somnul este o stare de odihna si refacere a fortelor noastre animale, in acest interval, spiritul se afla intr-o stare de veghe; legaturile sale cu trupul se diminueaza in asa fel, incat se poate elibera aproape total de acesta si, parasindu-l, strabate spatiul si intra in legatura cu celelalte spirite. In consecinta, visele nu sunt altceva decat amintirea a ceea ce spiritul a vazut si experimentat in timpul somnului in calatoria sa in lumea astrala. In acelasi mod, se incearca si explicarea proceselor de telepatie: spiritele comunica direct intre ele, fara vreo intermediere din partea simturilor. In acest scop, ele folosesc un limbaj sui generis, specific spiritului fara sa aiba nevoie de semnele exterioare ale limbajului obisnuit. De asemenea, somnambulismul este privit de spiritisti ca un somn, in timpul acestei manifestari sufletul obtinand fata de corp o libertate si mai mare decat in somnul natural.


Spiritismul - Viata pamanteasca si moartea

Spiritistii sustin ca viata de pe pamant nu este decat un simplu popas al spiritului pe drumul sau spre desavarsire. Este vorba de un fel de "scoala" in care sufletul reincarnat poposeste pentru a se instrui, pentru a se supune la cateva examene si a se maturiza in vederea continuarii drumului spre starea finala de desavarsire. Reincarnarea de dupa moarte a spiritului corespunde intocmai starii de evolutie spirituala atinsa de acesta in existenta anterioara. Succesiunea starilor de existenta si evolutie este explicata cu ajutorul doctrinei despre legea karmica. Spiritul reincarnat are sarcina de a incerca sa se elibereze din mrejele care il tin si il fac prizonierul lumii materiale, intre acestea fiind amintite individualismul, senzualitatea, invidia, mandria, incapatanarea, dar si fariseismul si fanatismul religios. Cea mai importanta indatorire este iubirea fata de aproapele. Exercitiul iubirii aproapelui este singura si adevarata "religie", este legea fundamentala a universului. In viziunea spiritista, valoare religiilor si confesiunilor nu trebuie evaluata in functie de doctrinele lor, ci in functie de virtutea iubirii pe care ele promoveaza. Prin urmare, diferentele de credinta raman intr-un plan secundar.

Moartea nu semnifica, pentru spiritisti, nici sfarsitul, nici vreun fel de aneantizare, ci doar o tranzitie o trecere dinspre viata pamanteasca spre o post-existenta, spre un alt plan al existentei umane. Este vorba, in consecinta, de o simpla schimbare de scena si de decor invelit de trupul eteric, spiritul ajunge in lumea de dincolo. Pentru ca aceasta tranzitie sa poata avea loc fara dificultati, este absolut necesar ca fiinta spirituala respectiva sa fi crezut inca din aceasta viata in existenta unei vieti dincolo de mormant. Daca omul moare cu iluzia ca, dupa moarte, intra in ceea ce unii numesc "nefiinta" si ca totul s-a terminat, atunci el va intra intr-o stare de deruta, si anume imediat dupa moartea sa fizica, nemaiputand crede ca realmente a murit, intrucat traieste mai departe, chiar daca intr-un alt plan al existentei; tocmai din acest motiv, el va nazui sa-si continuie activitatile sale de pe pamant, sa aiba aceleasi obiceiuri, dar si sa observe ca ceva nu mai este in regula. Daca aceasta tranzitie se va derula, insa, fara probleme, respectivul se va trezi, dupa un asa-numit "somn de adaptare", intr-o noua lume, in lumea astrala, va fi primit acolo de catre rude si prieteni decedati, se va simti din nou tanar si sanatos si se va acomoda foarte usor cu noul sau mod de viata.

"Spiritualismul crestin"

Desi doctrina spiritista are prea putine lucruri in comun cu invatatura crestina, totusi reprezentantii spiritismului au evitat si evita o ruptura cu crestinismul. Motivul principal il reprezinta, in primul rand, credinta comuna in existenta unei vieti dupa moartea fizica. In plus, trebuie subliniat faptul ca, pe parcursul timpului, s-au constituit tot felul de asociatii si "Biserici" care incearca sa promoveze un asa-numit "spiritualism crestin", straduindu-se sa demonstreze ca multe texte biblice ar contine invataturi spiritiste, ca multe Biserici crestine s-ar fi detasat de asemenea concepte si, in consecinta, n-ar mai avea acces la o interpretare exacta a Bibliei. Teoriile moderne in domeniul teologiei, incepand cu demitologizarea si pana la aceea ce s-a numit "teologia viitorului", sunt privite de catre spiritisti ca niste consecinte ale diminuarii credintei in existenta unei lumi de dincolo si ca o capitulare a crestinismului in fata secularismului si a stiintelor materialiste.

In afara acestui "spiritualism crestin", exista o forma de "spiritism sincretist", respectiv o serie de neoreligii sincretiste, in cadrul carora elementele crestine pierd semnificativ din pondere, asupra carora vom reveni foarte pe scurt putin mai incolo.

Revenind la "spiritualismul crestin", mentionam ca, in S.U.A., exista sute de asociatii cu un caracter spiritualist-crestin, constituite in mai multe mari uniuni. Tot la fel, in Anglia, exista aproximativ 900 de comunitati spirituale, dintre care 100 doar in Londra. De asemenea, Biserica Anglicana a fondat in 1954 o comunitate de lucru a Bisericii in vederea cercetarii spiritismului: "Societatea Bisericii pentru studii fizice si spirituale" (C.F.P.S.S.).

Si in spatiul de limba germana au aparut si s-au raspandit anumite comunitati spiritiste si spiritualiste cum ar fi: "Biserica ioaneica", "Loja spirituala din Zurich / Pro Beatrice", Ordinul "Fiat Lux", "Uniunea mihaelica "Comunitatea in Iisus Hristos", "Scoala din Bieberau, Comunitatea "Izvorul prieteniei", "Viata universala".

Am amintit mai inainte de neoreligiile spiritiste. Cele mai importante sunt urmatoarele: spiritismul kardecistic si cel umbandistic din Brazilia, caodaismul din Vietnam si "Biserica unificarii", fondata de catre coreanul Sun Myung Moon si cunoscuta si sub numele de secta "Mun".

Reprezentanti de seama ai spiritismului sustin ca toate fenomenele supranaturale din Biblie pot fi explicate doar dintr-o perspectiva spiritista. Au recurs la o noua traducere a Noului Testament, in care Evangheliile si epistolele sunt reinterpretate intr-o maniera spiritista. In acest sens, potrivit invataturii spiritiste, prin "moarte" trebuie inteleasa doar "moartea spirituala"; notiunea "pneuma" din limba greaca semnifica "spiritul" sau "lumea spiritelor", iar "Duhul Sfant" nu reprezinta vreo Persoana divina, ci doar un simplu membru al "lumii spiritelor lui Dumnezeu". De asemenea, "imparatia lui Dumnezeu" trebuie inteleasa ca o "lume a spiritelor lui Dumnezeu". Iisus Hristos este socotit ca un "spirit primar" si apreciat ca unul dintre mai multii fii ai lui Dumnezeu. Spiritistii pretind ca Hristos nu este altceva decat un "mesager al lui Dumnezeu", venit in lume pentru ai arata acesteia adevaratul drum spre desavarsire asa cum au mai facut-o si altii inaintea sa. Procrearea sa s-a facut printr-un "Duh Sfant", folosit de catre batranul Iosif ca medium. Minunile savarsite de El se explica prin faptul ca stapanea foarte bine vibratiile sau frecventele cosmice. A fost rastignit datorita rautatii umane. Invierea Sa, pretind ei, n-ar fi fost altceva decat o simpla materializare, asa cum se intampla in sedintele spiritiste. A acceptat voluntar moartea, pentru a oferi prilejul acestui proces de materializare si pentru a demonstra biruinta spiritului asupra materiei. Spiritualistii crestini contesta doctrina despre harul divin, afirmand ca aceasta este inutila si ca ar incuraja o anume comoditate religios-morala. Actul din ziua Cincizecimii devine explicabil, in opinia lor, prin faptul ca apostolii au intrat intr-o stare de transa, fiind posedati de un anume spirit.

Spiritismul - Consideratii critice

In esenta sa, spiritismul face parte din randul miscarilor oculte, apropiindu-se mai mult de magie decat de religie. Ritualul magic pe care-l presupune apropie spiritismul de magia evocatoare, in cadrul careia fiinta supranaturala este chemata afara din mediul sau si convocata in acela al oamenilor. Tot la fel, mediumii spiritisti invoca spiritele celor morti spre a intra in contact cu cei ramasi in viata. In mare masura, spiritismul poate fi asimilat Samanismului, fiind o forma veritabila de neosamanism. Asa cum recunosc chiar unii reprezentanti ai spiritismului, samanismul nu este altceva decat o religie preponderent spiritista care accepta o post-existenta incontestabila a sufletului dupa moarte si care practica intrarea in contact cu rudele decedate, cu anumite spirite ale naturii etc. Mediumul in aceasta comunicare este samanul, care are o vocatie speciala in aceasta privinta. Se pare ca, din nefericire, neosamanismul reprezinta produsul-surogat cu cel mai larg consum de pe "piata spirituala".

Pe de alta parte, spiritismul reprezinta o contramiscare in interiorul secularismului modern intrucat nevoile omului nu sunt satisfacatoare in aceasta lume, spiritismul incearca sa ofere o lume de dincolo, dominata de aceleasi motive ca si aceasta. Mesajul spiritist se constituie dintr-o combinatie de elemente seculariste si conceptii oculte. El a preluat si anumite elemente crestine, dar se afla intr-o contradictie indiscutabila cu invatatura biblica. De pilda, conceptia despre Dumnezeu este una deista. Acesta apare doar in ipostaza de creator al lumii si al spiritelor, ci nu si in aceea de Parinte, care poarta de grija creaturilor Sale si intervine in viata lor. Functia Sa de guvernare a transferat-o legilor de guvernare atribuite insasi creatiei Sale. Acestea actioneaza automat si garanteaza, in conceptia spiritista, atingerea scopului pe care Dumnezeu l-a prestabilit pentru creaturile Sale. Prin urmare, omul nu mai conlucreaza, in fapt, cu Dumnezeu, ci cu legile lui Dumnezeu. Prin aceasta, semnificatia biblica a credintei, ca incredere si daruire totala a omului in relatia sa cu un Dumnezeu viu, dispare totalmente. Nici nu mai poate fi vorba de vreo conceptie crestina despre pacat, pocainta sau iertare. Considerand ca poate oferi omului mai multe detalii despre lumea spiritelor, despre existenta de dupa poarte, mai ales celor apropiati, spiritismul ar putea fi catalogat ca un fel de scientism religios, ca o "religie scientificata". Totusi, desi recunoaste originile foarte vechi ale unei asemenea practici de comunicare cu cei morti, Sfanta Scriptura respinge categoric recursul la ea: "Sa nu se gaseasca la tine din aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicator, nici ghicitor sau vrajitor sau fermecator, nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici dintre cei ce graiesc cu mortii" (Deuteronom 18,10-12; Levitic 20,6; 20,27; I Regi 28,7-20). Cel mai transant in aceasta privinta, insa, este profetul Isaia: "Si cand va vor zice: "intrebati pe cei ce cheama mortii si ghicitorii care soptesc si bolborosesc", sa le raspundeti: "Nu se cuvine oare poporului sa alerge la Dumnezeul sau? Sa intrebe oare pe morti pentru soarta celor vii?"" (Isaia 8,19). In Noul Testament, Sfantul Apostol Ioan atrage si el atentia asupra necesitatii stringente a deosebirii duhurilor: "Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci ispititi duhurile, daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume" (I Ioan 4,1).

De asemenea, ca si alte invataturi oculte, spiritismul impartaseste o viziune evolutionista despre divinitate, incompatibila cu Revelatia. Dupa cum s-a putut observa, Mantuitorul Hristos nu este, in acceptiunea spiritista, decat un om superior, un "fiu al lui Dumnezeu" intre multi altii, un initiat, ba chiar un mediu spiritist, si nu Fiul lui Dumnezeu intrupat, Dumnezeu adevarat si Om adevarat.

O deosebire foarte importanta intre crestinism si spiritsm consta in faptul ca, in conceptia crestina, nu poate fi facuta nici pe departe o separatie totala intre Biserica luptatoare (a celor vii) si cea triumfatoare (a celor morti) pentru ca ambele se constituie in Trupul lui Hristos. Exista o comuniune clara in iubire, dar si in suferinta, a celor doua Biserici. Cu toate acestea, stabilirea unei relatii personale intre cele doua nu este ceva manipulabil. Exista o granita, o limita intre cele doua lumi. Atat cei decedati cat si cei vii traiesc in Domnul, in Hristos, dar legatura celor vii cu cei morti nu poate fi facuta de catre cei in viata prin tot felul de tehnici discutabile.

In fine, mai trebuie subliniat ca antropologia spiritista, prin conceptia ei trihotomica (trup, perispirit si spirit), prin accentuarea planului astral de existenta si promovarea doctrinei despre ciclul reincarnarilor, prin evolutia spirituala pana la starea divina, nu este compatibila cu invatatura crestina, care exclude orice desavarsire oculta prin propriile puteri. In plus, practicile spiritiste, prin caracterul lor ocult, au un efect negativ asupra omului, avand consecinte dintre cele mai imprevizibile, intre care depresii psihice si dereglari mentale.

Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu

17 Iulie 2012

Vizualizari: 22108

Voteaza:

Spiritismul - o forma de religiozitate ocult-ezoterica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE