Nu sunt putini cei care vad astazi credinta ortodoxa in culori reci, sumbre. O credinta excesiv de restrictiva, intemeiata aproape intru totul pe negatie. Aceasta ii refuza omului contemporan o sumedenie de placeri, mai mult sau mai putin nevinovate, spre care este ademenit pe toate caile. Astfel, se ajunge la situatia in care el nu se mai regaseste in Biserica pentru ca nu mai regaseste in ea nici bucuria.
Asistam asadar, la paradoxul ca intr-o credinta, afirmata a bucuriei, sa intalnim la tot pasul crestini cu fetele posomorate, cuprinsi de tristete si deznadejde. Asa sa fie? Sau noi nu mai suntem in stare sa participam deplin la adevarul si marturia Bisercii ?
In timp ce credinta ortodoxa ramane peste veacuri una caracterizata de bucurie, deoarece numai in Biserica aflam calea spre bucuria lui Hristos, tristetea si deznadejdea ii cuprind pe cei care se lasa amagiti de “bucuriile acestei lumi”, tanjind in mod nejustificat dupa ele.
Ca membri ai trupului eclezial primim bucuria ca roada Duhului Sfant. Iata ce ne spune in acest sens, Sfantul Apostol Pavel: “Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor.”(Galateni 5:22, 23)
Sa nu uitam ca suntem ortodocsi nu datorita adeziunii morale la un corp de dogme sau legi bisericesti, cat mai ales datorita unui anumit mod de viata pe care trebuie sa-l adoptam, anume viata in Hristos.
In acest sens, este nevoie de o reconsiderare a placerii si a bucuriei, in viata noastra, in acord cu viziunea Bisericii. Ori in Biserica, asceza are un rol fundamnental in aflarea bucuriei depline, deoarece aceasta izvoraste numai din izbavirea de pacat si apropierea de Dumnezeu.
Asceza reprezinta pentru crestinul ortodox acel NU, spus diavolului si pacatului. El nu neaga lumea, caci ea nu este rea in sine. Crestinul ortodox lupta insa numai impotriva intelesurilor si pornirilor sale patimase cu privire la ea.
Totodata asceza este un DA fiintial, rostit lui Dumnezeu, o afirmare continua a bucuriei de a participa la viata dumnezeiasca.
Hristos nu ne izbaveste numai de pacate, ci mai ales de moarte. Acesta este prilejul supremei bucurii crestine in lumea aceasta: prin Invierea lui Hristos moartea este desfiintata. Prin abolirea mortii, Hristos ne-a daruit posibilitatea de a ne bucura vesnic de El.
Numai cine a vazut chipul unor sfinti contemporani sau al marilor duhovnici, a putut observa ca pe el se rasfrange necontenut lumina si bucuria pascala. Vorbim de aceea bucurie launtrica ce nu mai poate fi umbrita de grijile si necazurile acestei lumi trecatoare.
De aceea, crestinul chiar si in cele mai grele situatii, trebuie sa marturiseasca “intru lumina Ta vom vedea lumina!” (Doxologia Mare), deoarece permanent este scaldat in lumina Invierii.
Sa punem alaturi bucuria pe care o putem afla din lume si cele ale sale, si bucuria pe care ne-o ofera Hristos. Numai gustand din amandoua vom avea posibilitatea de a experia adevarul urmatoarei afirmatii a Mantuitorului: "nu precum da lumea va dau Eu” (In. 14,27 ).
Altfel, avem libertate deplina in a alege si a afla. Dar sa nu cautam bucuria acolo unde nu o putem gasi, anume, in patimi! De aceea, in tumultul de ganduri si fapte, ale vietii de zi cu zi, avem nevoie sa redescoperim cum sa ne bucuram curat si sincer, de lucrurile si persoanele pe care Dumnezeu ni le-a randuit fiecaruia dintre noi.
Pe de alta parte, nu trebuie sa pierdem din vedere ca daca nu ne bucuram inca din viata aceasta de prezenta lui Dumnezeu, nu ne vom putea bucura de ea nici in vesnicie. Asadar, bucuria lui Hristos este singura care pune inceput inca de aici, bucuriei veacului viitor!
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.