Ce stim si ce credem despre Dumnezeu

Ce stim si ce credem despre Dumnezeu Mareste imaginea.

Ce stim si ce credem despre Dumnezeu

Cand auzim cuvintele "Ce stim si ce credem despre Dumnezeu", e firesc sa ne intrebam: noi ce stim, cu adevarat, despre Dumnezeu, de unde stim, cine ne informeaza, ce ne spune, ce putem sa stim, ce putem sa nu stim; si apoi, din ceea ce stim, cat credem, ce credem anume. Sunt doua lucruri deosebite informarea si formarea; informarea o castigam din carti, din ceea ce ne spun cei din jurul nostru, din informarea pe care ne-o dau cei care vin in legatura cu noi. Apoi insa, ce credem din ceea ce stim, pentru ca una este sa fii informat, si alta este sa fii format; nu toti cei informati sunt si formati, nu toti cei informati sunt inspirati, nu toti cei care primesc niste informatii ajung si la convingeri. Un parinte care a trait, candva, in manastirea noastra, Parintele Arsenie Boca, spunea ca "cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima", adica de la informare la convingere.

Asa ca mai intai de toate trebuie sa ne gandim la ce stim despre Dumnezeu. Despre Fericitul Augustin se spune ca s-a gandit sa scrie o carte despre Dumnezeu, o carte de informare; si, pe cand era preocupat de aceasta, s-a intamplat sa fie pe malul marii si la un moment dat a vazut un copil care a facut o groapa in nisip si lua apa din mare cu un vas si o turna in groapa.

Fericitul Augustin l-a intrebat ce face acolo, iar copilul i-a zis ca vrea mute marea in groapa pe care o facuse in nisip. Auzind aceasta, Fericitul Augustin s-a gandit ca ceea ce vrea copilul acela sa faca, la fel vrea si el cand isi propune sa scrie o carte despre Dumnezeu. Cum sa-L poti cuprinzi pe Cel necuprins in mintea marginita?! Si atunci, a renuntat la gandul de a scrie o carte despre Dumnezeu.

Insa, chiar daca Fericitul Augustin nu a scris o carte despre Dumnezeu, noi avem unele informatii despre Dumnezeu, si nu numai din carti, ci si din ceea ce am primit de la cei din jurul nostru. Ne-am pomenit in lumea aceasta - cel putin unii dintre noi - si cu gandul la Dumnezeu. Eu sunt dintr-un sat; m-am trezit in lumea aceasta intre oameni care au crezut in Dumnezeu si care si-au manifestat credinta in Dumnezeu. Am invatat de la cei din jurul nostru sa ma rog lui Dumnezeu. Nu stiam ceva deosebit despre Dumnezeu, decat atat: ca cu Dumnezeu se poate vorbi si ca, vorbind cu Dumnezeu, Dumnezeu ne asculta, primeste rugaciunile noastre, ne implineste dorintele pe care le avem; Dumnezeu Se raporteaza la noi ca o persoana care gandeste, care simte, care vorbeste, care asculta... si noi ne raportam la Dumnezeu in acest fel. Ne gandim la Dumnezeu nu ca la o idee, nu ne gandim la Dumnezeu ca la o probabilitate, ca la o posibilitate, ci ca la o realitate. Dumnezeu este o realitate, Dumnezeu este o persoana, Dumnezeu ne vorbeste, Dumnezeu ne iubeste, Dumnezeu cere iubirea noastra, Dumnezeu ne miluieste si ne mantuieste. Deci Dumnezeul nostru e Dumnezeul credintei noastre, Dumnezeul religiei, nu-i Dumnezeul filosofiei.

Cu vremea, la ceea ce ne-au spus cei din jurul nostru s-au mai adaugat si unele invataturi, pe care le-am primit fie citind Evanghelia, fie citind Scriptura in general, fie invatand la religie despre Dumnezeu, fie primind concluziile la care au ajuns altii; si pe langa acestea, am ajuns sa invatam ceva despre Dumnezeu si din afirmatiile de la slujbele noastre. Slujbele noastre ne pun in legatura cu Dumnezeu, in intelesul ca Dumnezeu ni Se descopera in cuprinsul sfintelor slujbe, ni Se face apropiat, ne miluieste si ne mantuieste. Asa incat, cu ajutorul pe care ni l-a dat Dumnezeu am ajuns sa intelegem cate ceva din cat se poate intelege despre Dumnezeu. Cate ceva numai, pentru ca Dumnezeu e mai presus de minte si de cuvant, Dumnezeu e mai presus de ceea ce poate omul cugeta si spune, Dumnezeu are o maretie la care nu poate ajunge omul, Dumnezeu ni Se descopera pnn cuvintele pe care ni le adreseaza, Dumnezeu ne da intelegerea pe care o avem despre Dumnezeu.

Se spune ca, dintre toate ideile cate sunt in lumea aceasta, cea mai felurita idee este ideea despre Dumnezeu. Daca luam aminte la ceea ce cred oamenii despre Dumnezeu, constatam ca, intr-un fel oarecare, fiecare o

are Dumnezeul lui, fiecare om are o idee anume despre Dumnezeu. In 1954, ma gaseam la Campulung Moldovenesc, in casa unui preot - Dumnezeu sa-l odihneasca -, pentru ca parintele avea trebuinta de mine personal. Ne intalnisem la o manastire din Moldova, intr-o imprejurare nefavorabila parintelui, ca situatie, dar favorabila ca realitate. Ce s-a intamplat? Parintele avea doi copii, un baiat si o fata. Fata, la unsprezece ani, si-a pierdut vederea. Asta a insemnat o mare nemultumire si multa neliniste pentru ea personal - ca era destul de mare, era deja in clasa a patra - si totodata pentru familie in general. Parintele si sotia lui - e vorba de Parintele Stefan Slevoaca, cunoscut ca predicator si autor de carti de predici - se vedeau neputinciosi in fata acestei situatii. In urma unei meningite, fiica parintelui, Sanda, si-a pierdut vederea. E o grozavie! Nici nu poate cineva sa-si inchipuie ce inseamna sa-ti pierzi vederea dupa ce ai vazut. E cu totul altceva sa nu vezi de la inceput - de exemplu, situatia mea -, si altceva este sa-ti pierzi ulterior capacitatea de a vedea.

Or, la ei, tocmai lucrul acesta s-a intamplat: la unsprezece ani, fiica parintelui si-a pierdut vederea pentru totdeauna. Parintii nu stiau ce sa faca, nu stiau cum s-o linisteasca pe fiica lor; si s-au gandit sa mearga la o manastire, sa intre intr-o atmosfera de credinta si, intrand in acea atmosfera de credinta, sa gaseasca o alinare, sa gaseasca un sprijin. Aveam atunci douazeci si cinci de ani si eram calugar cam de un an; eram absolvent de Teologie si licentiat in teologie si m-am dus la manastirea aceea, cunoscuta ca Manastirea Vladimiresti sau Manastirea Maicii Domnului din localitatea Tudor Vladimirescu, undeva langa Tecuci. Eu de fapt m-am dus acolo nu pentru ca manastirea avea un nume si voiam sa vad oameni deosebiti, ci m-am dus sa o intalnesc acolo pe poeta Zorica Latcu din Brasov - Maica Teodosia Latcu -, care se incadrase in manastirea aceea dupa ce-l cunoscuse pe Parintele Arsenie Boca, care intr-un fel a convertit-o. Cunosteam niste poezii de Zorica Latcu, care mi-au placut foarte mult, si m-am dus s-o cunosc. Iar cu prilejul aceasta m-am intalnit cu Parintele Stefan Slevoaca; l-am auzit slujind la Sfanta Liturghie, am auzit si o cuvantare pe care a tinut-o, si dupa aceea ne-am intalnit. Parintele Slevoaca, afland ca eu sunt licentiat in teologie, mi-a zis: "Parinte, sa stii ca Dumnezeu te-a trimis ca sa ne intalnim!" Pana la urma, nu stiam: Dumnezeu m-a trimis ca sa-l intalnesc pe parintele si familia lui - ca era si cu sotia si cu fiica -, sau Dumnezeu l-a trimis pe parintele sa se intalneasca cu mine. La drept vorbind, am putea zice - si de fapt asa este - ca nu ne-am intalnit noi, ci ne-a intalnit Dumnezeu. Si ne-am inteles, eu cu parintele, sa ma duc o luna de zile in casa lui, s-o invat pe Sanda sa citeasca si sa scrie cu scrisul pentru oameni fara vedere, ca sa-si poata continua scoala - era la scoala obisnuita. Si m-am dus la parintele, iar acolo am intalnit pe cineva

care stia un cuvant al lui Goethe, un poet si scriitor german... de fapt, la acest cuvant am vrut sa ajung, insa am facut ocolisul cam mare... dar asta este realitatea. Cuvantul acesta ramas de la Goethe, care mi-a placut tare mult si care-i adevarat, este: "Asa cum este cineva - oricare om -, asa este si Dumnezeul lui". Adica fiecare om, cand se gandeste la Dumnezeu, pune ceva din partea lui in ideea de Dumnezeu. "De aceea, zice Goethe mai departe, Dumnezeu de atatea ori e de batjocura in lumea aceasta." Adica oamenii deformeaza ideea de Dumnezeu, punand ceva din ceea ce sunt ei.

Mai tarziu, intr-o anumita imprejurare, eu am cunoscut un profesor universitar (pe atunci, cadru universitar), Ioan Macris, care locuia atunci in Ploiesti si a venit la noi la manastire. Ne-am cunoscut, ne-am apropiat, am comunicat... el m-a ajutat pe mine foarte mult, imprimand pe benzi de magnetofon carti in limba romana si in limba franceza. Si odata, fiind impreuna, l-am auzit spunand: "Cat de delicat este Dumnezeu!" Mi-a placut foarte mult ideea aceasta, ca Dumnezeu e delicat. Profesorul respectiv, prietenul meu de atunci si de acum, a spus vorba aceasta pentru ca el insusi era delicat si este delicat. Deci omul, cand e vorba sa-L cunoasca pe Dumnezeu, de multe ori pune ceva din ceea ce este el, iar daca e pozitiv, atunci pune in evidenta ceea ce este pozitiv. Am putea zice ca noi, de fapt, ne-am intalnit cu Dumnezeu atunci cand ne-am rugat lui Dumnezeu... in clipa in care am zis o rugaciune, ne-am intalnit, cumva, cu Dumnezeu, am avut increderea ca Dumnezeu ne asculta, ca Dumnezeu este in fata noastra, ca este de fata; am avut increderea ca Dumnezeu intervine in viata noastra. Si asta, fiecare dintre noi la masurile la care am fost atunci cand ne-am rugat. E drept ca rugaciunile noastre din copilarie, in majoritatea cazurilor, n-au fost rugaciuni, ci au fost cuvinte spuse in fata lui Dumnezeu. Pe atunci, eu, de exemplu, nu stiam ca in Filocalie - Filocalia fiind o carte de inva¬taturi scrisa de calugari pentru calugari - e scris, ca definitie a rugaciunii, ca "rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu".

Deci ce e rugaciunea? Vorbirea mintii cu Dumnezeu. Ce inseamna asta? inseamna ca, atunci cand spui cuvinte de rugaciune, in realitate nu te rogi, ci spui formule de rugaciune, ca si cand ai spune o poezie. Fiecare dintre noi ne-am pomenit in felul acesta, pentru ca am spus rugaciuni cand n-am stiut continutul lor. Chiar rugaciunea Tatal nostru, am invatat-o intai ca o poezie; dupa aceea, am invatat si alte rugaciuni, pe care nu le-am inteles, si totusi le-am spus, si-am zice noi ca atunci ne-am intalnit cu Dumnezeu, am avut o cunostinta de Dumnezeu, dar in realitate n-am avut o cunostinta de Dumnezeu, ci numai am stiut ca ne putem raporta la Dumnezeu, ca Dumnezeu exista, ca Dumnezeu intervine in viata noastra, ca noi avem un sprijin din partea Lui Dumnezeu. Apoi, bineinteles ca, inaintand cu varsta, am inaintat si cu cunostinta de Dumnezeu. Mama mea - Dumnezeu s-o odihneasca -, cand plecam la scoala, departe de casa parinteasca... pentru ca eu am venit in lumea aceasta cu stirbirea cu care, de fapt, mi-am trait viata, si anume am venit in lumea aceasta fara vedere. Situatia aceasta bineinteles ca le-a dat probleme parintilor mei, care au facut ce-au putut pentru mine: au mers la doctori, au mers la preoti... am fost si la Maglavit, in 1935, cu tata, unde am stat cinci zile... toate fara niciun rezultat.

Si atunci, ei s-au gandit ce-ar putea face pentru mine, in situatia data... vedere nu-ti poate da omul... si atunci, s-au gandit ei ce-ar putea sa faca in conditiile respective. Si au aflat ca la Cluj este o scoala speciala pentru copii fara vedere si m-au dus acolo. La Cluj am facut cinci ani, cinci clase... in 1940 am intrerupt, pentru ca partea de nord a Ardealului a fost ocupata de straini, iar eu, fiind din partea de sud a Ardealului, de langa Sibiu, n-am mai putut merge la scoala. Deci am intrerupt doi ani si dupa aceea m-am dus la scoala la Timisoara, unde, dupa ce am facut inca o clasa tot la o scoala speciala, am urmat, la liceu de vazatori, gimnaziul si liceul. Iar cand plecam toamna la scoala, mama -Dumnezeu s-o odihneasca - zicea: "Nu-ti uita de Dumnezeu, nu-ti uita de rugaciune". Cuvantul acesta l-am luat in consideratie inca de pe atunci si am tinut seama de el.

Intre timp, in 1942, m-am intalnit cu Parintele Arsenie Boca, mergand eu la Manastirea de la Sambata cu gandul sa ma fac calugar. Parintele Arsenie era un parinte cu viata deosebita, cu viata inalta, cu o cultura bine pusa la punct. Eu aveam treisprezece ani si jumatate... si bineinteles ca nu s-a putut sa raman; nu s-a putut si pentru ca eram prea tanar si nu se putea conta pe hotararea mea, dar pe langa asta, Mitropolitul Nicolae Balan, care a restaurat Manastirea de la Sambata, dorea ca la Sambata sa fie numai calugari cu pregatire teologica si nu a admis, la inceput, ca in manastire sa intre decat cineva care sau a facut Teologia, sau era in curs de studiu teologic. Si deci Parintele Arsenie, cu cultura lui si cu intuitia lui si cu felul lui de a vedea calugaria, mi-a spus ceva ce se poate face si in afara de manastire, si anume mi-a zis ca imi pune in atentie "rugaciunea cu care se mantuiesc calugarii". Mi-a spus sa zic: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul".

Poate ca unii stiti ca, atunci cand se face cineva calugar, primeste un snur cu noduri, care se numeste "metanii". Cand i se da candidatului la calugarie acest obiect, se spune asa, in atentia celor care sunt de fata atunci: "Fratele nostru (i se spune numele; la mine s-a spus "Teofil") primeste sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu, spre rugaciunea din tot ceasul catre Hristos". Si apoi, adresandu-se candidatului, ii spune: "Ca esti dator in toata vremea a avea in inima ta, in cugetul tau si in gura ta numele

Domnului Iisus si a zice: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine, pacatosul".

Mie mi-a spus parintele rugaciunea aceasta si mi-a spus sa o zic cu cuvantul gandit, nu cu cuvantul vorbit, si sa o lipesc de respiratie, in felul urmator: intre respiratii, acolo unde se termina o respiratie si incepe cealalta - o respiratie constand din a trage aerul in piept si a da aerul din piept afara -sa zic "Doamne"; apoi, tragand aerul in piept, o data cu aceasta sa zic "Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu" si, dand aerul afara din piept, sa zic "miluieste-ma pe mine, pacatosul". Altceva nu mi-a mai spus parintele; eu am luat aminte la ce mi-a spus si am incercat sa ma angajez prin rugaciunea aceasta, cu care se mantuiesc calugarii. Nu mi-a spus nimic despre snurul acesta cu noduri, de care am aflat dupa aceea si am aflat ca este un suport material pentru o lucrare spirituala. Si anume, la fiecare nod se spune "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul", deci lucratorul rugaciunii are acest snur in mana stanga, il tine intre degetul mare si degetul aratator si zice la fiecare nod rugaciunea aceasta. Iar parintele mi-a spus mie sa zic rugaciunea aceasta cu cuvantul gandit, ca sa pot sa lipesc rugaciunea de respiratie. Am facut asa si in acest fel am tinut seama de Dumnezeu mai mult decat cineva care n-a stiut de rugaciunea aceasta. Am zis rugaciunea cat am putut, dar n-am zis-o cu exclusivitate, ci mi-am vazut de treaba: am fost elev bun, am fost student bun, mi-am vazut de scoala... dar am si zis, cand mi-am adus aminte de aceasta rugaciune. Rostul rugaciunii este sa te ajute sa iei legatura cu Domnul Hristos si totodata sa ajungi la conditia de cunoastere a lui Dumnezeu, la rugaciunea care ajuta la curatirea inimii. Domnul Hristos - si asta ati auzit-o de multe ori, cred, la slujbe - are cuvantul: "Fericiti sunt cei curati cu inima, ca aceia-L vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8).

Deci ca sa-L vezi pe Dumnezeu trebuie neaparat sa fii curat cu inima; daca nu esti curat cu inima, proiectezi din inima ta negative in legatura cu Dumnezeu. De ce? Pentru ca fiecare dintre noi - si Parintele Arsenie sustinea lucrul acesta cu tarie - aducem si negative, din strafunduri de existenta, de la parintii nostri, de la bunicii nostri, de la strabunicii nostri... nu stim pana unde ajung radacinile existentei noastre; noi stim ca exista un moment in care omul isi incepe existenta, iar acesta este conceperea lui, dar nu stim si nu ne gandim si nu ne atrage cineva atentia ca momentul acesta e precedat de alte momente ale existentei umane, asa incat conceperea omului este ca un fel de spectru vital. Asa cum lumina e compusa din mai multe culori, pe care le stiti de la fizica, tot asa si viata omului e compusa din antecedente pe care le cumuleaza parintii si le proiecteaza in existenta copilului.

Pe cand eram student la Teologie, am aflat, de la un preot care candva a fost in satul meu si care a tinut o conferinta la Sibiu, ca Fericitul Augustin are urmatoarea afirmatie: "Copilul este tatal omului mare". Cum se poate asa ceva? Ca doar toata lumea stie ca omul mare e tatal copilului, nu copilul e tatal omului mare. Dar sa stiti ca pana la urma si Fericitul Augustin are dreptate, fiindca nu poti sa fii om mare fara sa fi fost intai copil.

In perioada cand erau oameni de conceptie materialista si se facea o orientare a oamenilor spre conceptia materialista, cand veneau la noi la manastire copii ii intrebam daca stiu ingerasul. Si spuneam cu totii: "Eu sunt mic, tu fa-ma mare/ Eu sunt slab, tu fa-ma tare"; iar la sfarsit ii intrebam: copii, voi credeti ca eu am fost candva mic asa cum sunteti voi? Si ei ziceau "da"; si-i intrebam de unde stiu ei ca si eu am fost mic. Si copiii raspundeau ca stiu fiindca toti oamenii mari intai sunt mici. Asa a gandit si Fericitul Augustin, ca oamenii mari incep cu oamenii mici. Deci omul care e mare, intai a fost, candva, mic; si omul mare il insumeaza pe copilul de altadata.

Iata, stimati ascultatori, cateva aspecte pe care e bine sa le avem in vedere, pentru ca altfel nu se poate sa intelegem niste lucruri pe care Parintele Arsenie le-a inteles si le-a pus in evidenta. Am fost candva mici; am trait apoi ca adolescenti, am urmat ca tineri, dupa aceasta a venit varsta de mijloc a fiintei umane, iar la batranete e rezumatul vietii. Eu acum ma gasesc in fata dumneavoastra ca unul care a ajuns la rezumatul vietii; m-am adunat pe mine insumi in existenta mea de la batranete, asa cum aduni un ghem; un fir pe care-1 faci ghem il aduni de la inceput si pana la sfarsitul firului in ghem si tot asa e si cu viata omului.

Deci am invatat de la Parintele Arsenie rugaciunea aceasta anume ca sa pot sa ma ocup de mine insumi, iar cand am ajuns la Filocalie, am gasit in scrierile Sfantului Marcu Ascetul un cuvant pe care il puneam in legatura cu ceea ce-mi spunea mama cand zicea: "Nu-ti uita de rugaciune, nu-ti uita de Dumnezeu", si anume cuvantul: "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand il vei uita, Domnul sa-Si aduca aminte de tine". Deci ce spune Sfantul Marcu Ascetul? "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea." De ce? "Ca atunci cand il vei uita, Domnul sa-Si aduca aminte de tine." Iar mai tarziu - mult mai tarziu -, am mai gasit un cuvant, de la Sfantul Munte, care are urmatorul cuprins: "La Dumnezeu sa te gandesti ca la Dumnezeu, nu ca la om, si sa-L respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul".

Toate acestea le-am avut in vedere si la ele s-a mai adaugat ceva, si anume, intre timp, dupa ce am ajuns la manastire, s-a schimbat preotul din satul nostru si a ajuns in satul meu un preot cu care am fost candva coleg la Teologie - nu de an, era cu un an in urma mea; si a venit mama la manastire si am intrebat-o: mama, dar parintele asta, care-o venit acuma la noi, ce va invata? Nu stiu de ce am intrebat-o, pentru ca mama nu tinea minte nici din ce spuneam eu; da-mi pare bine c-am intrebat-o, pentru ca mi-a dat raspuns pe care nu stiu daca eu as fi reusit sa-1 dau. Zice mama: "Apai tot bine ne invata. Ne invata sa fim buni". Stimati ascultatori, nu cred ca poate fi o sinteza mai bine facuta decat aceasta pe care a facut-o mama mea, taranca: "Ne invata sa fim buni".

Deci am in vedere trei cuvinte pe care mi le-a spus mama, si anum "Nu-ti uita de Dumnezeu" - primul; al doilea: "Nu-ti uita de rugaciune" deci sa ai o practica a rugaciunii, pentru ca altfel nu-L ai pe Dumnezeu in consideratie; si "sa fim buni". Asta este o cale a cunoasterii lui Dumnezeu-sa fii bun, ca sa te asemeni cu Bunul Dumnezeu; sa faci rugaciune, ca sa-L ai pe Dumnezeu ca realitate; si sa-ti amintesti de Dumnezeu, sa nu uiti de Dumnezeu. Si atunci, in masura in care se realizeaza conditia inaintarii spre curatirea inimii, se realizeaza si conditia vederii lui Dumnezeu. Intai bineinteles ca ai de luptat cu tine insuti, cu negativele tale, cu incarcaturile de odinioara, cu incarcaturile pe care le-ai adus in existenta ta, cu rautatile pe care le-ai adus din strafunduri de existenta, si apoi, pe de alta parte, ai de luptat cu acumularile pe care le-ai adunat in sufletul tau si care se opun, cumva, cunoasterii de Dumnezeu. Cand zicem "cunoastere de Dumnezeu", nu ne gandim numai la ceea ce am agonisit noi prin noi insine, ci ne gandim si la ceea ce ni se spune despre Dumnezeu, fie in Scriptura, in Evanghelie (de exemplu ca Dumnezeu e Tatal nostru, ca Dumnezeu ne cheama, ca Dumnezeu ne iubeste, ca Dumnezeu ne asteapta, ca Dumnezeu ne mantuieste, ca Dumnezeu ne miluieste, ca Dumnezeu ne intareste in bine, ca Dumnezeu ne da bucurie, ca Dumnezeu e Dumnezeul in treime), fie la sfintele slujbe, unde auzim cuvinte ca acestea: "Ca Tu esti Dumnezeul nostru si Tie marire iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor", "Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti", "Ca Tu esti Dumnezeul milei si al indurarilor si al iubirii de oameni", "Ca Tu esti sfintirea noastra", "Ca sfant esti, Dumnezeul nostru".

Toate acestea noi le auzim la slujbe, si nu le bagam in seama, desi ar trebui sa le bagam in seama, ca sa intelegem ce ne ajuta Dumnezeu, ce este Dumnezeu pentru noi, pentru ca noi nu vorbim despre Dumnezeu ca despre o abstractiune, ci vorbim cu Dumnezeu ca persoana, ca Cel care ne primeste, ne asteapta, ne iubeste. Parintele Arsenie zicea ca "iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu".

Am auzit la sfintele slujbe, de exemplu: "Ca Tu esti Dumnezeul nostru si Tie marire iti inaltam", "Ca Tu esti imparatul pacii si Mantuitorul sufletelor noastre si Tie marire iti inaltam", "Ca al Tau este a ne milui si a ne mantui pe noi", "Ca Dumnezeul milei si al indurarilor si al iubirii de oameni esti

"Ca Tu esti sfintirea noastra si Tie marire iti inaltam", "Ca pe Tine Te lauda toate puterile ceresti si Tie marire inalta"; toate acestea le-am auzit la slujbe si bineinteles ca s-au adaugat la ceea ce suntem noi ca cunostinta.

Eu m-am intalnit cu Parintele Arsenie prima data in 1942 si nu l-am mai intalnit vreme de 23 de ani; nu l-am mai cautat - se mutase de la Sambata in 1948, iar eu pana in 1949 n-am mai ajuns la Manastirea de la Sambata, si in alta parte nu l-am mai cautat. Dar in 1965 m-am dus la Bucuresti anume ca sa-l intalnesc pe parintele; si l-am intalnit, iar cu prilejul acesta, parintele mi-a mai spus ceva, ceva important, si anume: "Cunostinta de Dumnezeu nu o gasesti in carti". Chiar daca e nevoie si de studiu, pana la urma nu acesta e lucrul cel mai de capetenie cand e vorba de cunostinta de Dumnezeu, ci lucrul de capetenie este sa ti Se descopere Dumnezeu insusi.

Mi-am tinut randuiala de rugaciune asa cum mi-a zis mama, am tinut randuiala de rugaciune in anii copilariei, in anii adolescentei... Parintele Arsenie mi-a spus ca Teologie pot face si necredinciosii, si paganii... si avea dreptate, ca poti sa acumulezi cunostinte teologice fara sa le ai in vedere, fara sa te intereseze din punct de vedere al cunostintei propriu-zise, ci numai ca sa faci fata la niste examene pe care le dai, daca te-ai asezat la Teologie.

Si mi-a spus parintele atunci o alcatuire de la slujbe, si anume de la slujba sarbatorii inaltarii Domnului Hristos: "Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit gangavul, a spus Legea cea scrisa de Dumnezeu. Caci scuturand tina de pe ochii mintii, vede pe Cel ce este si se invata cunostinta Duhului, cinstind cu dumnezeiesti cantari". Am analizat impreuna aceasta alcatuire si am constatat ca exista o cunostinta pe care o da Dumnezeu, nu o cunostinta pe care o gaseste omul. Invatasem eu de mai demult, si la Teologie, si citind Noul Testament, ca Sfantul Apostol Petru a zis catre Domnul Hristos: "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu", iar Domnul Hristos a zis: "Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri" (Matei 16, 17). Deci cunostinta de Dumnezeu este o taina pe care ti-o descopera Dumnezeu, iar daca nu ti-o descopera Dumnezeu, n-o poti cunoaste. De ce n-o poti cunoaste? Pentru ca, asa cum spunea Fericitul Augustin, "nu poti muta marea intr-o groapa de nisip". Deci omul nu poate niciodata sa cuprinda nemarginitul in marginit.

Acum, stimati ascultatori, haideti sa vorbim ceva si despre ce credem despre Dumnezeu, pentru ca una este sa stii, si alta este sa crezi. Sunt atatia oameni care de fapt nu cred in ceea ce stiu despre Dumnezeu. Si am intalnit foarte multi oameni care au cunostinte despre Dumnezeu, dar nu se identifica cu ele in asa fel incat sa si creada in ceea ce stiu. Sunt si absolventi de Teologie, de pilda, care stiu multe despre Dumnezeu, dar ei nu traiesc o viata de credincios. Nu pentru ca n-ar sti, ci pentru ca stiu si nu cred. Nu cred in existenta lui Dumnezeu, nu cred in Dumnezeu ca persoana, nu-i intereseaza existenta lui Dumnezeu. Deci una este sa stii, si alta este sa crezi. Daca stii, dar nu crezi, cunostinta nu-ti foloseste la nimic.

Domnul Hristos a fost intrebat: "Ce sa fac, ca sa mostenesc viata de veci?" Si nu a zis Domnul Hristos: "Ca sa mostenesti viata de veci trebuie sa studiezi, sa citesti Scriptura", ci i-a spus celui care intrebase: "De vrei sa intri in viata, pazeste poruncile". Iar omul acela a intrebat ce porunci trebuie sa pazeasca, iar Domnul Hristos i-a zis: "Sa nu ucizi, sa nu desfranezi (sa nu preacurvesti), sa nu furi, sa nu fii marturie mincinoasa, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, sa nu inseli pe nimeni" (Matei 19, 17-19; Marcu 10, 19). Daca luam in consideratie referatele din Sfanta Evanghelie in legatura cu tanarul bogat si cu raspunsul pe care i 1-a dat Domnul Hristos, gasim sapte porunci: cinci din Decalog - cele zece porunci pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise -, iar celelalte doua sunt una in Evanghelia de la Matei ("sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti") si una in Evanghelia de la Marcu ("sa nu inseli pe nimeni"). Acestea sunt poruncile pe care trebuie sa le implineasca orice om care vrea sa aiba inima curata, orice om care vrea sa se apropie de Dumnezeu si sa fie disponibil pentru Dumnezeu; si astfel se ajunge la inima curata. Noi dealtfel cerem de la Dumnezeu sa ne dea inima curata si zicem: "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste inauntrul meu" (Psalmul 50, 11).

Deci inima curata pe de o parte o dobandim daca ne silim s-o avem, iar pe de alta parte o avem ca dar de la Dumnezeu; sunt doua lucruri pe care trebuie sa le faca omul: sa se roage sa-i dea Dumnezeu inima curata si in acelasi timp sa se sileasca sa aiba inima curata. Daca ocolim pricinile relelor (nu se poate sa scapi de cele rele daca nu ocolesti pricinile care duc la rau), daca suntem cu luare aminte la gandurile noastre (pentru ca toate ale omului pornesc de la mintea omului, si cele bune, si cele rele), daca zicem "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul" intins, ca sa inlaturam gandurile cele rele din mintea noastra, atunci ajungem la inima curata, iar inima curata este conditia vederii lui Dumnezeu.

Stimati ascultatori, vederea lui Dumnezeu o are acela care stie ca nu-l poate vedea pe Dumnezeu, deci constiinta ca Dumnezeu e mai presus de ceea ce poate omul cugeta si spune este o adevarata cunostinta de Dumnezeu. Iar a crede in cuvintele Cuvantului lui Dumnezeu inseamna ca cele stiute sa le aplici in viata.

Cata credinta are omul? V-ati intrebat vreodata cata credinta omul? Cine poate spune cata credinta trebuie sa aiba omul, cum poate omul sa-si masoare credinta pe care o are? Foarte simplu: atata credinta ai cat manifesti in viata. Daca traiesti o viata de necredincios, inseamna ca nu crezi in Dumnezeu. Stii despre El, stii ce spun altii, stii ce ar trebui sa faci tu, dar daca nu crezi, nu poti sa te angajezi in cele ale credintei. Atata credinta ai cata manifesti in viata. Daca nu manifesti credinta in viata, n-ai credinta in suflet; daca manifesti credinta in viata - in toate laturile vietii -, inseamna ca ai credinta in suflet. Masura credintei e masura vietii; nu ca lungime, ci ca intensitate de traire. Daca ai credinta, credinta trebuie sa se manifeste in toate laturile vietii. Daca nu ai fapte ale credintei, credinta e moarta - zice Sfantul Iacov (Iacov 2, 20). Asa cum trupul fara suflet e mort, tot asa si credinta fara fapte bune e moarta. Daca vrei sa ai o credinta vie, trebuie sa ai o credinta lucratoare in iubire.

Asta o spune Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Galateni: "in Iisus Hristos, nici taierea imprejur nu foloseste la nimic, nici netaierea imprejur, ci credinta lucratoare in iubire" (Galateni 5, 6). Deci nu ne intereseaza lucruri exterioare, cum ar fi taierea sau netaierea imprejur - lucruri care-i interesau pe oamenii de atunci, dar astazi Sfantul Apostol Pavel n-ar mai avea de ce sa spuna asta, ci ar putea sa spuna numai ca "ceea ce ne intereseaza este credinta lucratoare in iubire". Credinta lucratoare in iubire ne angajeaza ca la credinta sa adaugam iubirea, iar daca adaugam la credinta iubirea fata de Dumnezeu si fata de om, inseamna ca avem o credinta lucratoare, o credinta mantuitoare. Ce inseamna "credinta mantuitoare"? inseamna o credinta care ne elibereaza de ceea ce se opune credintei noastre.

Stimati ascultatori, iata niste lucruri care ar trebui sa ne intereseze pe noi, cei care vrem sa avem credinta. Sa avem credinta, pentru ca alta cale de a intra in legatura cu Dumnezeu nu exista. Pe Dumnezeu il cunoastem in masura in care Dumnezeu ni Se descopera noua. Daca ni Se descopera Dumnezeu, noi trebuie sa avem credinta ca sa primim descoperirea lui Dumnezeu. Fara aceasta credinta, n-avem posibilitatea sa ne apropiem de Dumnezeu. De unde stim? Din faptul ca Domnul Hristos, de la inceputul propovaduirii Sale i-a indemnat pe oameni la credinta. Daca citim Sfanta Evanghelie de la Marcu, gasim indata cuvintele de propovaduire spuse de Domnul Hristos: "S-a implinit vremea si s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie" (Marcu 1, 15). Acestea sunt cele dintai cuvinte spuse de Domnul Hristos ca propovaduitor, iar intre ultimele cuvinte pe care le gasim in Sfanta Evanghelie de la Marcu sunt si cuvintele: "Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 16). De ce e necesara credinta? Pentru ca alta cale de a intra in legatura cu Dumnezeu nu exista. "De poti crede, toate sunt cu putinta pentru cel credincios", a spus Domnul Hristos candva, catre un om care avea un fiu paralizat, iar omul a zis: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele" (Marcu 9, 24). Deci si cred, si nu cred. Cred, dar nu cred destul; credinta mea e oscilanta, e fluctuanta, nedeplina, e fara putere, nu ma angajeaza, deci credinta mea e putina; as vrea sa am credinta multa, as vrea sa am o credinta care sa depaseasca obisnuitul vietii pe care o traiesc.

Asadar, stimati ascultatori, e nevoie si de cunostinta, dar e nevoie si de credinta; sa credem ceea ce stim, sa credem ceea ce auzim. Intr-o vreme mai anii trecuti, era vorba: "Crede si nu cerceta"; si ziceau unii ca nu-i bun cuvantul acesta, ca e bine sa crezi, dar sa si cercetezi. Sa stiti ca eu am ajuns la concluzia ca a avut dreptate acela care a zis "Crede si nu cerceta", pentru ca sunt lucruri pe care, oricat le-ai cerceta, tot nu le poti intelege, iar acestea sunt tainele lui Dumnezeu. Tainele lui Dumnezeu sunt mai presus de ceea ce poate omul cugeta si spune. Tainele lui Dumnezeu nu pot fi descoperite de mintea omeneasca. O taina a lui Dumnezeu, oricare ar fi, daca o intelegi, inseamna ca nu mai e taina, ii inceteaza calitatea de taina. Or sunt atatea si atatea lucruri... mai ales tainele credintei, iar credinta noastra e o credinta a tainelor, zice Sfantul Petru Damaschin; credinta noastra este usa tainelor. Nu poti sa intelegi lucrurile lui Dumnezeu cu minte omeneasca si mai ales cu minte neinduhovnicita. Parintele Arsenie zicea ca "in mintea stramba, si lucrul drept se stramba".

Deci nu poti sa ai cunostinta de Dumnezeu si credinta adevarata decat dupa ce ai ajuns la innoirea mintii, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Schimbati-va prin innoirea mintii" (Romani 12, 2). Nu poti intelege lucrurile lui Dumnezeu cu gandurile omului, ci le poti intelege in masura in care ti se descopera de Dumnezeu, dar si in masura in care tu esti disponibil pentru cele sfinte, in masura in care ti s-a sfintit mintea. Fara o minte induhovnicita nu poti intelege lucrurile duhovnicesti, ci raman mai presus de tine si nu le poti intelege decat daca ar fi mai prejos de tine. Omul intelege lucrurile pe care le face el... si chiar si lucrurile pe care le face el, le intelege acela care le face, care stie cum sa le faca. Pentru ceilalti, chiar si lucrurile pamantului sunt niste taine. Dar mai ales lucrurile lui Dumnezeu sunt taine ale lui Dumnezeu, pe care le cunoastem si le primim prin credinta, iar alta cale de cunoastere a lui Dumnezeu si de cunoastere a tainelor lui Dumnezeu nu exista.

E adevarat ca sunt si lucruri ale credintei pe care le poti cerceta, numai ca trebuie sa faci deosebire intre lucrurile credintei pe care nu le poti cerceta si cele pe care le poti cerceta. Am sa va dau un exemplu de adevar de credinta care poate fi cercetat: in Scriptura se vorbeste despre Dumnezeu cel viu, Dumnezeu cel adevarat, si despre idoli. Si zice Dumnezeu "sa nu-ti faci chip cioplit si alta asemanare si sa te inchini lui" (Iesirea 20, 4-5).

Si-atunci, intrebarea este ce deosebire este intre icoana si idol, icoana avand oarecum o asemanare cu idolul, in sensul ca despre idoli se spune in Scriptura ca gura au si nu vorbesc, ochi au si nu vad, urechi au si nu aud, maini au si nu pipaie (Psalmul 134, 16-17) si ar putea zice cineva ca tot asa e si icoana: nu vorbeste, nu vede, nu aude, nu lucreaza cu mainile. Si totusi, ce deosebire este intre idol si icoana? Pentru ca Dumnezeu, Care a spus sa nu-ti faci chip cioplit, pe de alta parte a poruncit sa faci o asemanare, sa faci un chip, si anume chipul unor heruvimi care erau in Sfanta Sfintelor (Iesirea 25, 18-20) si care de asemenea nu vorbeau, nu simteau. Deci care e deosebirea? Rostul icoanei este sa ne apropie de Dumnezeu, pe cand rostul idolului este sa ne departeze de Dumnezeu, pentru ca e pus in locul lui Dumnezeu. Lucruri de felul acesta pot fi cercetate, dar nu poti sa cercetezi, de exemplu, invierea Domnului Hristos si mai ales adevarul ca Domnul Hristos a iesit din mormant prin piatra pecetluita, ca a intrat prin usile incuiate la apostoli, ca S-a inaltat la cer, ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat de la Duhul Sfant... astfel de lucruri nu le poti cerceta, si-atunci e nevoie de credinta. Cine nu crede nu poate sa se apropie de Dumnezeu si n-are mijlocul prin care Dumnezeu Se apropie de om.

Stimati ascultatori, eu as zice ca, cu ce v-am spus, mi-am implinit datoria de a va atrage atentia asupra faptului ca e necesar sa stim despre Dumnezeu, ca ceea ce stim despre Dumnezeu este ceea ce ne spun cei din jurul nostru - ne-am pomenit cu ganduri despre Dumnezeu; v-am spus ca despre Dumnezeu citim in Scriptura, in Evanghelie, v-am spus ca despre Dumnezeu invatam de la slujbele noastre, de la sfintele slujbe ale Bisericii noastre, care sunt, de fapt, vuietul Duhului. V-am spus ca e necesara si credinta, nu-i necesara numai cunostinta de Dumnezeu; v-am spus ca exista taine care nu pot fi cunoscute decat prin descoperirea lui Dumnezeu si le cunosc aceia care isi curatesc inima ca sa-L poata vedea pe Dumnezeu, deci care indeplinesc conditia cunoasterii lui Dumnezeu. V-am spus ca tainele pot fi primite prin credinta, dar nu pot fi cunoscute altfel decat prin credinta, pentru ca tainele sunt mai presus de noi. V-am spus ca mintea marginita nu-L poate primi pe Dumnezeu, Cel nemarginit. V-am spus si despre rugaciunea prin care ne curatim mintea, rugaciunea cu care se mantuiesc calugarii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul", dar nu numai calugarii se mantuiesc cu rugaciunea aceasta, ci toti oamenii care se folosesc de acest mijloc de imbunatatire sufleteasca.

Va indemn sa cititi Evanghelia, sa urmariti gandurile lui Dumnezeu descoperite in Evanghelie, in Scriptura, va indemn sa luati aminte la ce se afirma la sfintele slujbe, va indemn sa va intariti in credinta, sa nu uitati ca masura credintei e masura vietii pe care o ducem fiecare dintre noi, sa nu uitam ca toate atarna de la mintea omului; iar daca avem in vedere lucruri de felul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu putem inainta intr-o viata pe care sa o binecuvinteze Dumnezeu si pentru noi.

Parintele Teofil Paraian

 

06 Iulie 2015

Vizualizari: 9509

Voteaza:

Ce stim si ce credem despre Dumnezeu 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE