Concurenta articuleaza in chip definitoriu societatea noastra, fiecare institutie, companie, firma si persoana luptand sa castige o pozitie cat mai fruntasa in lumea actuala. Concurenta economica ori sociala este oarecum fireasca, pentru a ramane in functiune fiecare producator sau vanzator trebuind sa se ia la intrecere cu ceilalti parteneri de piata.

Din pacate, acest duh lumesc ii cuprinde si pe multi dintre cei numiti crestini: concurenta in familie, concurenta la locul de munca, concurenta in trafic, concurenta la cumparaturi, etc. Intreaga societate a devenit parca un urias stadion, fiecare munca ori sarcina de peste zi transformandu-se intr-o adevarata proba sportiva.

Imparatia lui Hristos nefiind insa din lumea aceasta (Ioan 18, 36), nici Biserica Sa nu poate sa functioneze dupa regulile acestei lumi. Astfel, cand concurenta se face simtita in Biserica, precum si intre crestini, aceasta nu poate fi decat o urmare a mandriei, a iubirii de cinste si a necunoasterii Evangheliei lui Hristos.

Un indemn staruitor al Mantuitorului

"Stiti ca ocarmuitorii neamurilor domnesc peste ele si cei mari le stapanesc. Nu tot asa va fi intre voi, ci care intre voi va vrea sa fie mare, sa fie slujitorul vostru. Si care intre voi va vrea sa fie intaiul, sa va fie voua sluga, dupa cum si Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca El si sa-si dea sufletul rascumparare pentru multi" (Matei 20, 25-28).

"S-a iscat intre ucenici si neintelegere: cine dintre ei se pare ca e mai mare? Iar Iisus le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele si se numesc binefacatori. Dar intre voi sa nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi sa fie ca cel mai tanar, si capetenia ca acela care slujeste. Caci cine este mai mare: cel care sta la masa, sau cel care slujeste? Oare, nu cel ce sta la masa? Iar Eu, in mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeste" (Luca 22, 24-27).

Fariseul care "i-a intrecut" pe ceilalti oameni

"Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig.

Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta." (Matei 18, 10-14).

Intrecerea cea buna: In cinste, unii altora dati-va intaietate !

Noi, crestinii, putem concura cu toti cei de langa noi, fara a gresi catusi de putin, atata vreme cat ne intrecem intre noi in fapte bune, in milostenie si in compatimire. Facand aceasta insa, trebuie sa ne smerim neincetat, iar nu sa procedam precum fariseul cel fruntas in fapte bune, insa cu inima goala de iubire si smerenie.

Mai intai de toate este necesar insa a intelege ca a sluji altora nu inseamna a fi mai prejos decat ei, iar a fi mai mic decat toti cei de aproape nu inseamna a fi in pierdere. Precum "mica este intre cele zburatoare albina, dar rodul ei intrece orice dulceata" (Sirah 11, 3), tot asa, mic pare sa fie cel care traieste in Hristos, dar puterea lui biruie orice incercare. Sfantul Apostol Pavel, urmand lui Hristos, ne indeamna, zicand: "In cinste, unii altora dati-va intaietate. (...) Nu cugetati la cele inalte, ci lasati-va dusi de spre cele smerite" (Romani 12, 4-16).

Mantuitorul, dupa ce si-a ales mai multi ucenici, i-a trimis inaintea Sa, prin cetati, ca sa propovaduiasca apropierea Imparatiei lui Dumnezeu. Cand s-au intors, ucenicii s-au aratat incantati de puterea data lor, inaintea careia nu puteau sta nici duhurile necurate, zicand Mantuitorului: "Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau. (...) Si le-a zis lor: Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. Dar nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri" (Luca 10, 17-20).

In viata crestinului esential nu este deci a scoate duhuri necurate, a face minuni sau a ajunge pe locurile cele dintai, ci mai ales a-L cunoaste pe Dumnezeu si a creste neincetat in dragoste. In acelasi duh, Sfantul Pavel ne indeamna sa nu alergam dupa daruri mari, pe care numai unii sunt in stare a le primi si a le inmulti, fara a se mandri cu ele, ci sa alergam dupa acel dar care le intrece pe toate, si anume dupa dragoste.

"Voi sunteti trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte. si pe unii i-a pus Dumnezeu, in Biserica: intai apostoli, al doilea prooroci, al treilea invatatori; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecarilor, ajutorarile, carmuirile, felurile limbilor. (...) Ravniti insa la darurile cele mai bune. si va arat inca o cale care le intrece pe toate" (I Corinteni 12, 1-31). "De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste" (I Corinteni 13, 1-3).

Teodor Danalache