Curatirea inimii

Curatirea inimii Mareste imaginea.

"Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu!" (Matei 5,8)

Inima omului dupa cum arata si Sfanta Scriptura, este mai adanca decat toate (Ieremia 17, 9-10),ea poate fi izvorul cel fara de fund al tuturor rautatilor (atunci cand nu este pazita cu rugaciune si cu pocainta), dar poate deveni izvorul tuturor bunatatilor, atunci cand este curatita de pacate. Sfantul Isaac Sirul ne invata ca ”mintea se curateste usor dar tot atat de usor se intineaza,iar inima cu anevoie se curateste, dar cu anevoie se intineaza, deoarece cuprinde si tine toate simtirile cele dinlauntru.

” Curatirea inimii este necesara pentru ca omul sa se poata apropia de Dumnezeu, sa ajunga la asemanarea cu El. ”Dumnezeu e puritate absoluta, e sfintenie absoluta, in consecinta cine vrea sa se apropie de Dumnezeu trebuie sa tinda sa se asemene Lui”. De asemenea aceasta mai este necesara datorita decadentei firii, prezentei raului inlauntrul firii care trebuie inlaturat prin diferite mijloace pentru ca omul sa ajunga la starea sa originara, pura.

Inima este izvorul vietii (Pilde 4, 23). De aceea: „Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Inima este cea dintai nascuta dintre madularele trupului nostru. Ea este radacina vietii. Inima este centrul vietii si al sufletului nostru. Pentru aceasta si Dumnezeu ne-o cere, zicand: „Fiule, da-mi inima ta” (Pildele 23-26), iar inteleptul Solomon zice: „Cu toata strajuirea strajuieste inima ta” (Pildele 4, 23).

Filocaliile subliniaza caracterul de taina al inimii omului. In antropologia ascetica , inima este sinteza si centrul fiintei umane, a functiilor si a facultatilor spirituale omenesti. Adancul ei, considera Sfantul Marcu Ascetul, este mintea, tronul sau locul in care se salasluieste prin Botez, Hristos Domnul si Duhul Sfant. Tot in Filocalii aflam ca inima este ”organ al organelor in trup si mintea se foloseste prin ea de el ca de un organ” , ”omul dinlauntru” , ”casa sufletului” , ”alt cer in inima” , ”cerul sau ochiul mintii” , sau ”Ierusalimul si imparatia lui Dumnezeu ascunsa inlauntrul nostru”.

Inima - centru al puterilor mai presus de fire

Din aceasta camara a inimii izvorasc toate gandurile noastre bune, ca potentialitate a vitutiilor. In ea se afla energiile spirituale superioare. Ea este altarul sufletului, despre care vorbeste Sfantul Marcu Ascetul sau adancul mintii, ”cerul instelat de intelesuri stralucitoare si atotluminoase” . ”Adancul mintii” il scruteaza Dumnezeu (Ieremia 17,10; Psalm 9,7; 16,3), si dupa miscarile din el , ne cunoaste viata, gandurile, conduita spirituala. ”Inima nu este doar un punct de convergenta si sinteza a variatelor lucrari ale pshihicului uman, ci centru de sinteza a intregii lucrari duhovnicesti crestine. Ea este, in acelasi timp, campul de lupta, locul in care se infrunta binele si raul, pacatul si virtutea. Dupa cum stim sa ducem acest razboi nevazut, inima noastra se dovedeste a fi centru al lucrarilor duhovnicesti superioare, supranaturale (transconstientul), sau al lucrarii inferioare, paranaturale si rele (subconstientul pacatelor si al patimilor). ” De asemenea, inima este centrul mai presus de fire , deoarece harul lui Dumnezeu se afla in ea de la Sfantul Botez, (Galateni 3, 27), se afla in inima, unde sta ca pe un tron. Acest lucru ne invata insusi Mantuitorul, in Sfanta Evanghelie, zicand:”. imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru” (Luca 17,21).

Si Sfantul Apostol Pavel zice: ”Si pentru ca sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile voastre, care striga: Avva, Parinte!” (Galateni 4,6), si ”. pentru ca El, dupa bogatia slavei Sale, sa va dea ca prin Duhul Sau sa fiti puternic intariti in omul cel launtric, ca Hristos sa se salasluiasca prin credinta in inimile voastre, inradacinati si intemeiati in iubire”(Romani 3, 17-18). Sfantul Isaac Sirul zice: ”Iata, cerul este inlauntrul tau de vei fi curat; si intru sine vei vedea ingerii si lumina lor si pe Stapanul lor cu dansii.” Iar in alt loc, spune: ”Sarguieste-te a intra in camara ta cerasca ca una este aceasta si aceea”(Cuv. 43 si 30). Tot acesta descrie acest loc: ”Pamantul cel duhovnicesc se afla inlauntrul omului curatit sufletest, soarele care straluceste peste acest pamant este lumina Sfintei Treimi. Vazduhul pe care-l respira cel care locuieste acolo este Sfantul Duh. Viata, veselia, bucuria acelui loc este Hristos. Aceasta este imparatia lui Dumnezeu ascunsa inlauntrul nostru, dupa cuvintele Domnului.”

Sfintii Parinti, inteleg astfel prin inima, intregul dinamism psiho-somatic al omului: mintea, vointa, sentimentul, sau intr-o alta terminologie: ratiunea, iutimea si pofta. Ele se numesc in intregul lor inima, deoarece, pe langa deosebirea functiilor lor, ele sunt facultati individuale ale sufletului omenesc.

Inima si subconstientul patimilor

Datorita pacatului care o scindeaza si o sfasie, fiinta umana este duplicitara. Aceasta alterare se rasfrange si asupra structurii spiritituale. Asfel inima are si o camara de-a stanga, un caracter recesiv. Acesta este un ”laborator de ganduri rele” , cum este numit de Sfantul Maxim Marturisitorul: ”fabrica de rautati”. Diadoh al Foticeii, interpretand cuvantul Domnului, ca:”din inima ies ganduri rele” ,arata ca inima sau mintea noastra nu zamisleste prin firea ei asemenea ganduri, ci, daca uneori vin si din ea ganduri rele, aceasta datorita unei deprinderi castigate tot prin inraurirea duhului rau. De cele mai multe ori insa, gandurile sunt iscate in mod actual de catre duhurile rele prin starnirea unei patimi. ”E drept ca inima izvoraste si din sine ganduri bune si rele, dar nu rodeste prin fire cugetarile rele, ci amintirea raului i s-a facut ca un fel de deprindere din pricina caderii inainte. Deci, cel ce se indulceste cu gandurile suflate lui de rautatea Satanei si inscrie oarecum amintirea lor in inima sa e vadit ca de aci inainte le rodeste din cugetul sau.” .

Astfel, Diadoh ne explica de ce s-a zis ca tot din inima pornesc si cele rele: ”Numai fiindca trupul iubeste pururea si fara masura mangaierile amagitoare, n-i se pare ca si gandurile semanate de draci in suflet pornesc din inima.” Parintele Staniloae ne spune ca noi pentru ca nu cunoastem inima cea buna de la inceput credem ca totul vine dintr-o singura inima, insa pe masura ce ne deschidem adevaratei inimi ”ni se face vadit ca cele bune vin de acolo de unde se afla Dumnezeu in noi, iar cele rele nu vin de acolo, ci dintr-o zona inferioara, care impropriu e numita inima.”

In aceasta camara intunecoasa a sufletului, pana la Botez, serpuieste diavolul, izvorand ganduri rele, pacatoase si patimase, sub forma diferitelor ispite. Tot aici se afla si sediul gandurilor bune. Asfel robia mintii face din ea un centru inferior, negativ si patimas, si potrivit antropologiei filocalice a inimii, aici se afla potential ispitele sub forma gandurilor interioare strecurate de diavol. Acesta este subconstientul pacatelor si al patimilor, memoria vibratiilor si a faptelor patimase, intiparita in fiinta noastra, legata mai mult de latura biologica.

Curatirea inimii

Dumnezeu vrea inima noastra spre ai fi Lui tron, spre a se salaslui acolo ca Imparat: ”Fiule, inima ta, da-mi-o mie.” Pe tronul inimii omului poate imparati Dumnezeu sau diavolul. Inima este deci, dupa cum spune si Cuviosul Isaia Pustnicul, in legatura cu ultimile izvoare ale binelui si raului (Proverbe 15, 14; 27, 21). Deoarece oamenii traiesc slava dumnezeiasca potrivit starii lor duhovnicesti, curatirea este necesara inca din timpul acestei vieti. Sfantul Grigorie Palama subliniaza: ”Asadar, omul trebuie mai intai sa se curateasca pe sine, si apoi sa primeasca mantuirea.”

Curatirea inimii, insista si parintii filocalicii, e necesara pentru desavarsirea umana. Se folosesc in scrierile lor sintagme precum: ”inima strapunsa”, ”inima desavarsita” sau ”inima curata.” Diadoh al Foticeii vorbeste despre ”simtirea mintii” si ”simtirea inimii” la care ajunge cel curatit de patimi.

Dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, caile curatirii sunt multe. Curatirea inimii se face cu puterea Duhului Sfant, ne spune Sfantul Grigorie de Nissa. Iar Sfantul Macarie Egipteanul ne spune: ”vine harul lui Dumnezeu si acopera toate murdariile acelea care acopera inima si asa devine inima curata” . Noi nu ne putem curati singuri inima, ci Dumnezeu va trimite harul Sau, insa in aceasta lucrare este nevoie si de conlucrarea noastra. Nu este suficient nici sa ii cerem lui Dumnezeu: ”inima curata zideste intru mine, Dumnezeule.” (Psalm 50,10), ci este nevoie sa ne intoarcem in inima noastra, inlauntrul ei, spre a o cerceta cu smerenie si sinceritate. ”Cu harul lui Dumnezeu si cu stradania ta vei scoate tot raul si inima ta se va curati.”

Un mod de a curati inima este pocainta (in gr. metanoia-μετανοια- schimbarea mintii, a cugetului). Aceasta incepe din adancul nostru, prin osandirea de sine si cautarea binelui cu toata stradania noastra. ”Adevarata pocainta inseamna acceptarea lui Dumnezeu, a vointei Sale, a gandirii si a dorintelor Sale. Aceasta pocainta are o imensa putere in ceea ce priveste curatirea inimii.” Sfantul Isaac Sirul ne spune ca ”pocainta este al doilea har si se naste din inima, din credinta si din frica. Ea este a doua nastere.” Sfantul Nicodim Aghioritul ne spune ca pocainta este cea mai inalta intre virtuti deoarece prin ea omul se judeca pe sine in numele pretentiilor lui Dumnezeu, ridicandu-se mai sus.

Un alt mijloc de curatire a inimii legat de pocainta adevarata sunt lacrimile plansului si ale intristarii pentru pacatele noastre. ”In baia acestor lacrimi se spala si se curata cu desavarsire inima crestinului.” Cu cat ne intristam mai mult si plangem cu mai multe lacrimi, pentru pacatele noastre cu atat se curata inima si mintea; si cu cat se curata mai mult acestea, cu atat mai mult plangem deoarece ochii inimii si ai mintii noastre, cand se curatesc prin lacrimi, pot vedea ”viitorul catre cele viitoare”. Frangerea si strapungerea inimii smeresc omul launtric, trezind in noi iubire de Dumnezeu si durerea pentru pacate si pentru a nu pierde raiul, ”zdrobeste si raneste pe diavol insasi.” Asceza filocalica considera multele necazuri si lipsuri, departarea de partasia cu toate cele din lume si moartea fata de toate, mijloacele de curatire a inimii . Asfel ea devine prin pocainta si lacrimi, prin smerita cugetare si trezvie, prin strapungere, ”inima desavasita” care nu are nici un fel de miscare naturala si locuieste in intelesurile duhovnicesti ale lucrurilor.

Sfantul Maxim Marturisitorul face o remarca esentiala: mintea, adancul inimii este locul luptei duhovnicesti nevazute, ea aflandu-se intre inger si diavol. Aici, in vazduhul inimii, se duce razboiul nevazut, aici sunt biruiti, intr-o prima etapa vrajmasii si curatia ei si dobandirea stralucirii ceresti, aici are loc intalnirea omului cu Dumnezeu. Sfintii Parinti ai filocaliilor, vorbesc de asemenea despre valoarea pe care o are inima in rugaciunea lui Iisus, in rugaciunea mintii, in rugaciunea inimii si in rugaciunea mintii coborate in inima. Mintea, refacuta de pe urma scindarii si imprastierii produse de pacat, adunata si unificata in sine, se coboara in inima, decoperind si experiind in acest adanc de taina al sufletului imparatia lui Dumnezeu si bogatia ei. Gandul se uneste cu simtirea, traind taina unirii cu Dumnezeu, in ”abis de smerenie” .

Kallistos Ware spune in chip minunat ca rugaciunea inimii desemnaza punctul in care actiunea mea, rugaciunea mea se identifica cu actiunea, rugaciunea continua a lui Hristos in om. ” Nu mai este rugaciune adresara lui Iisus, ci rugaciunea lui Iisus insusi.” Unirea mintii cu inima consta in a uni gandurile duhovnicesti ale mintii cu simturile duhovnicesti ale inimii. Atunci se zamisleste rugaciunea cea de foc a inimii, fara ganduri si fara imaginatie. Atunci se face unirea duhovniceasca intre Mire si mireasa, intre Hristos si inima. Atunci Hristos vorbeste tainic in inima noastra si diavolii nu mai au nici o putere asupra noastra. Dupa invatatura Sfintilor Parinti, esenta lucrarii in vremea rugaciunii inimii este: «de a sta cu mintea in inima si de a striga catre Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”» . Unii, in vremea lucrarii rugaciunii, se opresc la imaginatie, altii la lucrarea mintii. Dar, pasul cel adevarat il fac cei care, trecand peste aceste popasuri, ajung cu mintea in inima si se ascund in ea. Isaac Sirul, spune ca linistea si cugetarea la moarte ne ajuta la rugaciunea inimii si la apropierea noastra de Dumnezeu. ”Si mereu sa ne aducem aminte de moarte si prin aceasta cugetare sa ne apropiem de Dumnezeu in inima noastra si desertaciunea lumii s-o dispretuim si placerile ei sa fie nimicuri in ochii nostri si sa rabdam cu placere, intr-un trup bolnavicios, necontenita lucrare si liniste.”

Tot Sfantul Isaac Sirul spune ca cel nemilostiv nu-si poate curata inima de patimi: „Fie intru tine, frate, totdeauna biruind cumpana milosteniei, pana cand vei simti acea mila pe care o are Dumnezeu catre lume. Caci inima nevirtuoasa si nemilostiva niciodata nu se curateste” . Iar, in alt loc, aratand folosul simtirilor duhovnicesti ale inimii, zice: „Inima care a primit simtirea celor duhovnicesti si a vederii veacului viitor, se face cu nestiinta intru pomenirea patimilor, tot in asa fel in care omul satul de hrana buna se ingretoseaza de hrana proasta care ar fi pusa inaintea lui” . Apoi arata ca de nu va uri omul din inima pacatul, nu poate sa se izbaveasca de el: „Pana cand nu ar uri din inima cu adevarat cineva pricina pacatului, nu se slobozeste de dulceata lucrarii lui” . Despre folosul cel mare pe care il are omul din rugaciunea facuta cu inima, zice: „Cel ce voieste a vedea pe Domnul inlauntrul sau, trebuie sa lucreze ca sa-si curete inima prin necontenita pomenire a lui Dumnezeu”, pentru ca „infricosator este dracilor si iubit de Dumnezeu si ingerilor Lui, cel ce cu ravna fierbinte cauta in inima sa pe Dumnezeu, noaptea si ziua”.

Episcopul Sfant Ignatie Briancianinov, un mare lucrator al rugaciunii inimii, spune ca rugaciunea inimii are doua perioade, terminandu-se prin rugaciunea curata, care este incununata de nepatimire in cei nevoitori, carora Dumnezeu a binevoit ca sa le-o dea. In prima perioada, cel care se roaga este lasat sa se roage numai cu puterile lui proprii; harul lui Dumnezeu, fara indoiala, il ajuta pe cel ce se roaga, insa nu-si descopera prezenta Sa. In acest timp, patimile ascunse din inima se pun in miscare silindu-l pe lucratorul rugaciunii la nevointa smereniei. Biruintele si infrangerile se inlocuiesc unele pe altele, iar vointa libera a omului si slabiciunile lui se arata cu toata limpezimea. In a doua perioada, harul lui Dumnezeu isi arata simtita prezenta si lucrarea sa, unind mintea cu inima si dand puterea de a se face rugaciunea fara risipire, cu lacrimi duhovnicesti si cu caldura duhovniceasca, din inima. Acum atentia mintii din timpul rugaciunii atrage inima spre invoire si cand se intareste atentia, invoirea inimii se transforma intr-o unire a inimii cu mintea. In sfarsit, in timpul atentiei care s-a unit cu rugaciunea, mintea se pogoara in inima pentru cea mai adanca liturghie a rugaciunilor.

Este cu neputinta deci, dupa cum reiese si din Filocalii, ca omul sa-si curete inima de gandurile inversunate si sa izgoneasca diavolii fara deasa chemare a lui Iisus Hristos. Acest preasfant si preadulce nume al lui Iisus neincetat innoieste adancurile inimii prin rugaciunea inimii si a mintii, precum zice Sfantul Nicodim Aghioritul: ”Te rog cu caldura ca impreuna cu cele sapte laude si cu celelalte rugaciuni legiuite savarsite inca din inchinarea in biserica sa te indeletnicesti si cu rugaciunea inimii si a mintii, iar aceasta sa-ti fie lucrare neincetata. Rostirea in inima a intelesurilor adanci a dulcelui si doritului nume al lui Iisus. Cugetul lui Iisus in cugetul tau; dorirea si dragostea lui Iisus in dorintele tale;catre Iisus se intorc toate puterile sufletului tau si de la El izvoraste mila spre zdrobire (a inimii) si smerenie. ” Rugaciunea lui Iisus curateste inima, iar curatirea inimii sporeste rugaciunea. Dar nu ajunge numai rugaciunea pentru curatirea inimii si a mintii noastre, daca mintea noaastra este plina de ganduri rele fata de aproapele. Dumnezeu, insa, vrea sa avem ”inima curata”. Iar inima noastra este curata atunci cand nu ingaduim sa treaca prin mintea noastra ganduri rele fata de semenul nostu, fie ca avem sau nu dreptate. Fiecare crestin trebuie sa ajunga sa le vada pe toate curate. Sfantul Apostol Pavel ne spune: ”Toate sunt curate celor curati. Dar pentru cei intinati si necredinciosi nimic nu e curat; dimpotriva, lor li s-au intinat si mintea si constiinta” .

Gandul lui Hristos ne poate curati, citirea Sfintei Scripturi, cugetarea la viata si minunile Domnului Iisus Hristos. ”Nu uita toate binefacerile Lui.” Trebuie sa facem aceasta pentru ca inima noastra sa se miste cu usurinta spre dragoste, intorcand lui Dumnezeu o viata curata, un cuget smerit si simplu, pentru a ne putea darui intregi Lui, spune Sf. Marcu Ascetul in Epistola catre Nicolae Monahul. Aducerea aminte neincetata de Domnul nostru Iisus Hristos , de invataturile Sale, de faptele si minunile Sale, de Nasterea, de Schimbarea la Fata, de Rastignire, de Inviere, de Inaltarea la cer, de Pogorarea Sfantului Duh sunt un mod practic de a ne curati inima. Sfantul Diadon al Foticeii ne spune: ”Acela care vrea sa-si curateasca inima sa si-o incalzeasca neincetat cu amintirea Domnului Iisus.” De asemenea Sfantul Ioan Scararul ne zice: ”Acela care vrea sa-L vada pe Dumnezeu inlauntrul sau se straduieste sa-si curete inima cu neincetata amintire a lui Dumnezeu.”

De asemenea, cunoasterea cuvantului lui Dumnezeu, e un mijloc de curatire a ininii. Cercetand Cuvantul lui Dumnezeu si ascultand talcuirea Sfintelor Scripturi, inima se curateste, dupa cum ne spune Domnul nostru Iisus Hristos: „voi sunteti de-acum curati prin cuvantul pe care vi l-am grait.”(Ioan 15, 3)

Sfintii parinti ne sfatuiesc sa ne curatim inima urmand poruncile lui Dumnezeu, dupa cum zice si Sfantul Isaac Sirul. Noi nu trebuie sa asteptam sa se curateasca inima noastra de patimi de la sine. Caci, precum zice Sfantul Isaac Sirul, „numai invingand patimile reusim si curatenia inimii.” Asa ca cel care are vreo patima, care fumeaza, bea, desfraneaza sau altele, sa ia aminte la aceste cuvinte.

Foarte importanta pentru curatirea inimii este si participarea la viata bisericeasca, la viata liturgica: Sfanta Liturghie, Sfintele Slujbe si celelalte ierurgii. Sfantul Dionisie Areopagitul spune ca: ”sfintele rituale si slujbe au puterea dumnezeiasca de a ne curati” Iar Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca: ”Sfintele si dumnezeiestile slujbe sunt curatitoare, luminare si desavarsire.” O staruinta deosebita in descrierea impartasirii euharistice in infaptuirea urcusului duhovnicesc al persoanei se pune in „Cele o suta de capete” ale lui Calist si Ignatie. Autorii afirma aceasta importanta in mod direct la inceputul cap. 91, dedicat, impreuna cu cap. 92, Sfintei Impartasanii. Dupa ce au descris toate celelalte mijloace necesare purificarii omului si inaintarii lui spre unirea cu Dumnezeu, ei declara la inceputul acestui capitol: „Dar nimic nu ne ajuta si nu contribuie asa de mult la curatirea sufletului, la luminarea mintii, la sfintirea trupului si la prefacerea amandurora spre o stare mai dumnezeiasca si la nemurire, ba si la biruirea patimilor si a demonilor, sau mai potrivit spus, la unirea cu Dumnezeu cea mai presus de fire, ca impartasirea si comuniunea continua, cu inima si cu simtire curata, pe cat e cu putinta omului, cu preacuratele si nemuritoarele si de viata facatoarele Taine, cu insusi cinstitul trup si sange al Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos” .

In trupul lui Hristos sunt active puterile indumnezeitoare, iradiante ale Duhului Sfant, dar fara sa se dispenseze de simtirile si de lucrarile trupului. Dintr-un om curat in sufletul si in trupul lui – caci numai curatia aceasta a omului total e curatie reala – iradiaza in noi o unda de putere curatitoare. Functiile din trupul Domnului, intru totul curate, si de aceea pline de elanul daruirii ce vin in noi impreuna cu trupul Lui, imprima o putere curatitoare functiilor trupului nostru si inimii, deci un elan de daruire curata in toate directiile. Calist si Ignatie citeaza in acest sens cuvintele lui Ioan Scararul ne spune daca ca un trup ce se atinge de alt trup se schimba in puterea sa de lucrare, atunci se va schimba si cel ce se atinge de trupul Domnului cu maini neprihanite. Curatia aceasta produsa in noi de trupul Domnului cand il primim cu un efort de a ne insusi si cu vointa noastra aceasta curatie ne face nebiruiti de orice ispita spre rau si puternici in orice pornire spre bine. Deci vedem ca au o puternica inraurire in inimile noastre Sfintele Taine si mai ales ”Sfanta Impartasanie si Taina Marturisirii, unde inima se curata din lasarea pacatelor si prin salasluirea dumnezeiescului har.”

Intr-o inima curata, strapunsa si zdrobita de pocainta se salasluieste Hristos. ”Cerul” sau ”ochiul inimii” se deschide primind in casa sufletului lumina minunata mai presus de stralucire. Atunci cand inima este curata, in acest abis al fiintei umane, se oficiaza ”slujirea (liturghia) inimii” , caci in ea se afla Hristos, care este ”cuprins si tinut in chip necuprins, dar vadit si neincetat de catre inima credincioasa.” Intr-o astfel de inima venind Domnul si vazand ”simtirea ei desavarsita”, isi inscrie legile Sale. (Romani 2, 15)

Concluzii

Noi stim ca scopul vietii noastre este mantuirea, iar faptul ca ne aflam pe drumul cel bun al mantuirii, se cunoaste dupa bunatatea si curatirea inimii noastre. Inima noastra este foarte importanta, aparand in studiile multor Sfinti Parinti, de la care aflam ca aceasta cu greu se curateste, iar acest proces de curatire trebuie sa inceapa cu mintea noastra, cu gandurile bune. Din minte, gandurile se coboara in inima, si prin lucrarea harului dumnezeiesc aceasta se poate curati de pacate iar omul poate merge pe calea spre asemanarea cu Dumnezeu.

Am incercat ca in aceasta lucrare sa scot in evidenta importanta inimii, a cunoasterii ei pentru viata omului. Am scos in evidenta si cateva mijloace de curatire relevante si experimentate de multi Sfinti Parinti pentru care inima e „duhul sufletului”, locul cel mai intim, „adancul mintii”, in care exista un progres in simtirea ei si in care mintea sta de paza pentru a aduce gandurile bune in ea, ca pe un altar. Noi trebuie sa luam aminte sa ne pazim atat simturile de dezmierdarile cele vatamatoare cat si inima de gandurile cele rele si de patimi, deoarece cine isi curateste si pazeste inima va dobandi multe si nepretuite bunatati din aceasta viata. Noi vom dobandi putinta de a vedea curat si limpede (dupa cum aflam in Sfanta Scriptura, „ inima are ochi”, Efeseni 1, 18). Sfantul Apostol Pavel si alti Sfinti Parinti ne spun ca inima noastra curata este locas al Presfintei Treimi. Intrega noastra viata se concentraza in inima omului si simtirile curate vin din lucrarea Duhului Sfant, cunoasterea adevarata duhovniceasca fiind rod al unei inimi curate. Noi am fost creati ca sa intram in comuniune cu Dumnezeu prin sfintenie la care se poate ajunge prin curatirea inimii. Aceasta trebuie sa ne fie telul vietii duhovnicesti precum ne spune si Mantuitorul: „Invatati-va de la mine ca sunt bland si smerit cu inima.”(Matei 11,29)

Am ales sa scriu aceasa lucrare si pentru zidirea sufletului meu si pentru ai putea intari pe altii atunci cand va fi nevoie cu un cuvant de invatatura de la Sfintii Parinti. Trebuie sa recunoastem insa ca aceasta curatire a inimii nu este o lucrare usoara, insa aceasta nu trebuie sa ne sperie pentru ca: „Cele ce nu sunt cu putinta oamenilor, sunt cu putinta la Dumnezeu.”(Luca 18,27) Sa nu uitam deasemenea, ca scopul tuturor poruncilor este sa se sfinteasca si sa se curatiasca inimile noastre si pentru aceasta s-a intrupat Domnul Iisus Hristos, ca sa aduca pe om la curatia pe care a pierdut-o.

Tuturoi Cristian

.

Despre autor

Cristian Tuturoi Cristian Tuturoi

Colaborator
8 articole postate
Publica din 16 Noiembrie 2011

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 9175

Voteaza:

Curatirea inimii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE