Despre rusinarea si lepadarea de Hristos

Despre rusinarea si lepadarea de Hristos Mareste imaginea.

"Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui sau cu sfintii ingeri" (Marcu 8, 38).

Se cade sa bagam de seama ca aceeasi faradelege pe care Iisus Hristos o numeste rusinare de numele si invatatura Lui, tot El o mai numeste si lepadare de El: "Cel care se va lepada de Mine inaintea oamenilor, si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri" (Matei 10, 33). A te rusina de Hristos este inceputul, iar a te lepada de El este savarsirea uneia si aceleiasi faradelegi.

Precum "cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire" (Romani 10, 10), tot astfel cu inima se rusineaza omul de Hristos spre osandire, simte ca pe o greutate si o povara invatatura Lui, ce nu se potriveste cu intelegerea mintii trufase, cu poftele trupului, cu obiceiurile veacului acestuia; si, ca urmare a unei astfel de asezari launtrice, cu gura, cu faptele si cu intreaga sa viata se leapada de El spre pieire.

Nu incape indoiala ca fiece crestin care gandeste cele cuviincioase simte insemnatatea acestei faradelegi, atunci cand o cerceteaza in toata cuprinderea ei - si unii, poate, socot ca insasi greutatea ei ii izbaveste de primejdia de a cadea in ea. Nu ma mir ca cei binevoitori, dar necercati in trairea crestina, gandesc astfel.

Asa gandea si Apostolul Petru atunci cand, prezicand Iisus Hristos ca toti Apostolii aveau sa se sminteasca intru El in noaptea ce avea sa vina, a zis Domnului: "chiar daca toti se vor sminti intru tine, eu niciodata nu ma voi sminti" (Matei 26, 33); si inca, prevestindu-i-se apropiata lepadare de Hristos: "de mi s-ar intampla a si muri impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine" (35). Se stie, insa, ce s-a intamplat in noaptea urmatoare: "atunci ucenicii toti, lasandu-L, au fugit" (56).

Si Petru, care se temea de cadere cel mai putin dintre toti, a cazut mai jalnic decat toti.

De ce s-a intamplat asa? In primul rand, fiindca Petru nu se temea ca o sa cada atat de jos; si inca nu stia ca vechiul ucigas de oameni acopera prapastiile cu trestii si gunoi spre a-l atrage si surpa in ele pe cel lipsit de prevedere. Daca vreunul din vrajmasii invederati si puternici ai lui Hristos ar fi cazut asupra lui Petru, el ar fi vazut primejdia si s-ar fi inarmat cu barbatie.

Daca i s-ar fi spus de-a dreptul: "Leapada-te de Hristos!", el s-ar fi ingrozit de aceasta faradelege si poate ca s-ar fi hotarat, intr-adevar, in acea clipa sa stea pana la moarte intru marturisirea lui Iisus, Cel osandit la moarte.

In loc de aceasta, a venit la el o slujnica: De ce era sa se teama? Ea nu vorbeste - si, pesemne, nu intelege - nimic cu privire la credinta in Hristos si la marturisirea Lui; cel ce a fost vazut impreuna cu El ii starneste, pur si simplu, curiozitatea: "Si tu erai cu Iisus Galileeanul."

Petru s-a gandit, poate, ca nu merita osteneala sa intre in vorba despre Hristos cu oameni atat de departati de tainele Lui, si ca aceasta ar fi insemnat sa arunce margaritarul inaintea porcilor. Pe cat se pare, el s-a straduit doar sa curme vorba. "Nu stiu ce zici, - a grait el – nu te inteleg"; si nu si-a dat seama cum rusinarea de Fiul Omului, atat de rusinoasa pentru un Apostol, s-a strecurat in inima Apostolului.

Invinuirea a venit din nou, cu mai multa putere decat prima data - fiindca alta slujnica l-a dat in vileag ca era acolo. Trebuia intarita impotrivirea; si Petru a grait cu juramant: "Nu-L cunosc pe Omul Acesta."

In acest chip, incercarea de a ocoli impreuna-vorbirea despre Iisus s-a prefacut, pe nebagate de seama, in lepadare de El.

Inca o invinuire si o dare in vileag, si Petru a inceput a se blestema si a se jura: "Nu cunosc pe Omul Acesta." A inceput, adica, sa se lepede din rasputeri de El. Aceasta adanca si neasteptata cadere a lui Petru, pe care el a plans-o cu atat amar, a fost ingaduita de Dumnezeiasca Pronie nu doar pentru a-l pune pe el la incercare, ci si ca povatuire pentru noi toti, crestinii.

Petru s-a poticnit pentru ca noi sa invatam a pasi cu grija pe calea mantuirii. "Cel ce crede ca sta, sa ia aminte sa nu cada" (1 Corinteni 10, 12).

De credem ca ne-am hotarat sa ne jertfim viata pentru Hristos atunci cand va fi nevoie, ei bine, ca nu cumva sa ne amagim, asemenea lui Petru, cu aceasta placuta incredintare, se cade sa luam aminte cu deadinsul la noi insine - si anume la felul in care ne purtam in acele prilejuri cand pentru a-L marturisi cu neclintire pe Hristos se cere jertfit ceva cu mult mai insemnat decat viata.

Sfantul Filaret, Mitropolitul Moscovei
Fragment din "Predica la Duminica de dupa Inaltarea Sfintei Cruci" (1824)

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

23 Noiembrie 2010

Vizualizari: 6079

Voteaza:

Despre rusinarea si lepadarea de Hristos 5.00 / 5 din 1 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Robert-Nick RevnicPostat la 2015-01-29 08:56

    Dan Orghici> Dacă ai văzut pe un preot sau pe un ortodox că păcătuieşte,nu înseamnă automat că este greşită credinţa lui,ţara din care s-a născut etc.Acestea sunt ispite ca să judecăm pe aproapele.Nu trebuie să-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală.Oricine păcătuieşte mai mult sau mai puţin.Important este să nu judecăm pe aproapele,nici măcar dacă îl vedem că păcătuieşe.Eventual,putem să-i dăm un sfat şi dacă nu-l primeşte să ne rugăm pentru el.

  • Dan OrghiciPostat la 2010-12-26 11:21

    De ce trag pentru uni clopotele? Aceste rânduri sunt adresate în special onorabilului cler ortodocs, doar dumnealor se datorează indignarea mea din acest ceas, urât ceas și de revoltă acum când serbăm Nașterea Domnului Isus, mă dor și mă rod clipele petrecute de parcă ar fi vii înlăuntru-mi, mă ard ca un jeratic aprins. Doamne dacă ar fi după noi oameni nu cred că ai fi scăpat așa ușor ca de Pilat, Crucea și Calvarul ar fi părut joc de prunc pe lângă pedeapsa pe care am fi pus-o noi. Vorbim Isuse atât de frumos, mergem la biserică ascultăm predici lungi și cei despre care voi face vorbire în ceste rânduri sunt chiar cei ce predică, chiar acei ce zic că Îți slujesc. De fac asta au ba Te las pe Tine drag Isus să0I judeci, eu doar consemnez fapte ce pe mine mă dor. Astăzi a doua zi de sărbătoare închinată Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, sărbătoare dar totuși o parte din comunitatea Orăștiei îmbracă faine de doliu, un tragic accident ia dintre noi trei suflet, o mamă și cei doi copii ai săi, cortegiul funerar își are traseul și prin fața Biserici noastre Biserica greco-catolică cu hramul Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, nimic deosebit până aici, se trag clopotele după obicei, Preotul Silviu Bindea parohul Sfântului Locaș așteaptă pios pe scări și convoiul funerar trece și trece și se tot duce de parcă ar fi trecut pe lângă o șiră de paie sau vre-o glugă de coceni nu pe lângă o Biserică în care se Slujește Lui Dumnezeu. Rămân înmărmurit, înțeleg mireni, înțeleg durerea ce te face să nu mai raționezi în momente de grea cumpănă, dar nu pot pricepe cum onorabilul cler ortodocs nu-și face nici semnul Sfintei Cruci, ceva mă face să nu pricep cum nu te închini dând mărire lui Dumnezeu când treci prin fața unei Biserici. Înțeleg faptul că clerul Biserici Ortodoxe Române nu poate sluji nici un fel de slujbă cu celelalte culte dar de aici și până a nu respecta pe ceilalți este o cale lungă care duce sau mai bine zis aduce cu lipsa de respect. Nu cer nimănui să mă respecte pe mine ca om, nici eu nu respect pe nimeni. Dar respect pe Dumnezeu și tot ce decurge de aici și mă respect pe mine, astfel respect și pe alți, se vede că preoți tineri ai Biserici Ortodoxe Române nu au respect nici de Domnul și nici pe ei nu se respectă. Destul de rău și urât au fost educați, nu credeți? Citeam demult o povestire a unui clasic român, în care se zice că un evreu voia să meargă la târg, vorbi evreul nostru cu un căruțaș să-l ducă. În ziua cuvenită veni omul cu căruța și plecară, în dreptul Bisericii evreul zise căruțașului evreul să se întoarcă înapoi acasă că a uitat ceva, sau întors și au plecat din nou și tot așa de trei ori, la a treia întoarcere evreul spune căruțașului că nu mai merge cu el. căruțașul întreabă de ce? La care evreul răspunde: ” am trecut de trei ori dus și de trei ori întors prin fața Biserici voastre și nu ai dat Mărire lui Dumnezeu niciodată, ei dacă ție nu ție frică de Dumnezeu ce frică îți va fi de mine și nu mă vei prăda când ți-o veni ție la socoteală. Cei doi nu au mers împreună. Morala îți aparține cititorule! Să nu fiu înțeles greșit, nu, nu sunt un antiortodox (Drept Măritor doresc să ajung și eu, vai drept măriri mele). Nu sunt anti clerical, respect instituția Preoție și tot ce decurge de aici. Nu sunt anti ecumenic, dimpotrivă sunt un luptător pro ecumenism, unul dintre acei ce ar fi bucuroși să serbeze Paștile în fiecare an deodată cu toți creștinii acestei lumi. Dar nici nu pot trece indiferent la nepăsare. Dacă ceva doare, dacă ceva face ca răni pe care le considerai de mult închise șă erupă din nou, e acel ceva este lipsa de respect și demnitatea a fraților din clerul ortodocs, aș vrea să vă spun rușine dar cred că nu mai aveți nici din aia, Dumnezeu vă ierte că eu v-am iertat!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE