Luarea aminte la sine pentru cel ce traieste in lume

Luarea aminte la sine pentru cel ce traieste in lume Mareste imaginea.


Randuiala luarii aminte la sine pentru cel ce traieste in lume

Sufletul tuturor indeletnicirilor in Domnul este luarea-aminte. Fara luare-aminte toate aceste indeletniciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieste sa se mantuiasca trebuie sa-si randuiasca viata in asa fel ca sa poata pastra luarea-aminte la sine nu numai in insingurare, ci chiar si in imprastierea in care imprejurarile il trag uneori impotriva vointei sale. Frica de Dumnezeu sa traga in cumpana inimii mai greu decat toate celelalte simtiri: atunci va fi usor sa pastrezi luarea-aminte la sine atat in linistea chiliei, cat si in mijlocul zarvei care te impresoara din toate partile.

Infranarea cu dreapta-socotinta de la mancare, micsorand aprinderea sangelui, ajuta foarte mult luarii-aminte la sine; iar infierbantarea sangelui - care vine fie din prisosul de mancare, fie din miscarile puternice ale trupului, fie din focul maniei, fie din betia slavei desarte, precum si din multe alte pricini - naste o multime de ganduri si inchipuiri; altfel spus, naste imprastiere.

Prima porunca pe care Sfintii Parinti o dau celui ce vrea sa ia aminte la sine e infranarea cu masura, egala, statornica, de la mancare.

Dupa trezirea ta din somn - ce preinchipuie desteptarea din morti a tuturor oamenilor - indreapta-ti gandul catre Dumnezeu, adu jertfa lui Dumnezeu incepaturile gandurilor mintii, care n-a primit inca nici o intiparire desarta. In liniste, cu mare luare-aminte, dupa ce ai implinit tot ce este de trebuinta pentru trupul ce se scoala din somn, sa citesti obisnuita pravila de rugaciune, ingrijindu-te nu atat ca rugaciunea sa fie multa, cat ca ea sa fie savarsita cu luare-aminte - si, din pricina luarii-aminte, sa sfinteasca si sa dea viata inimii prin strapungerea si mangaierea pe care le aduce rugaciunea. Dupa pravila de rugaciune, ingrijeste-te iarasi, din toate puterile, sa fii cu luare-aminte; citeste Noul Testament si mai ales Evanghelia. Cand citesti acestea, ia aminte la toate poruncile si sfaturile lui Hristos, ca dupa indreptarul lor sa iti poti randui toata lucrarea, atat vazuta, cat si nevazuta. Cat de mult sa citesti, asta o hotarasc puterile omului si imprejurarile. Nu trebuie ingreunata mintea cu citire de prisos a rugaciunilor si a Scripturii, si nici nu trebuie ca omul sa isi paraseasca indatoririle pentru a se indeletnici fara masura cu rugaciunile si citirea. Asa cum prisosul de mancare aduce in neoranduiala pantecele si il imbolnaveste, si intrebuintarea fara masura a hranei duhovnicesti slabeste mintea, pricinuindu-i sila fata de indeletnicirile evlavioase, si aduce asupra ei trandavia. Pentru incepator, Parintii randuiesc rugaciuni dese, insa nu lungi. Atunci cand mintea va creste cu statura duhovniceasca, va fi in stare sa se roage neincetat. De crestinii ce au ajuns la starea varstei desavarsite in Domnul vorbeste Apostolul cand spune: "Voiesc, dar, ca sa se roage barbatii in tot locul, ridicandu-si mainile curate, fara manie si indoire" (1 Tim. II, 8), adica fara patima si fara nici o imprastiere sau robire a mintii. Ceea ce se potriveste barbatului nu se potriveste inca pentru prunc. Luminat fiind, prin rugaciune si citire, de catre Soarele Dreptatii, de Domnul nostru Iisus Hristos, sa iasa omul la lucrul sau de fiecare zi, luand aminte ca in toate faptele si cuvintele sale, in toata fiinta lui sa imparateasca si sa lucreze atotsfanta voie a lui Dumnezeu, care este descoperita si lamurita oamenilor in poruncile evanghelice.

De se vor intampla minute libere de-a lungul zilei, intrebuinteaza-le pentru a citi cu luare aminte rugaciuni alese, ori cateva locuri alese din Sfanta Scriptura, si prin acestea intareste-ti din nou puterile sufletesti, istovite de lucrarea desfasurata in mijlocul desertaciunii lumii. De nu vei avea asemenea minute de aur, sa-ti para rau dupa ele ca dupa o comoara. Ceea ce ai pierdut astazi nu trebuie sa mai pierzi in ziua urmatoare, fiindca inima noastra lesne se deda nepasarii si uitarii, din care se naste intunecata necunostinta, atat de pierzatoare pentru lucrarea lui Dumnezeu, pentru lucrarea mantuirii oamenilor.

De se va intampla sa zici ori sa faci vreun lucru potrivnic poruncilor lui Dumnezeu, neintarziat sa vindeci greseala prin pocainta si prin pocainta nefatarnica intoarce-te la calea lui Dumnezeu, de la care te-ai abatut prin calcarea voii Lui. Nu te abate alaturi de calea lui Dumnezeu ! Gandurilor, visarilor si simtirilor care vin, adu-le impotriva, cu credinta si smerenie, poruncile evanghelice, graind impreuna cu patriarhul Iosif: "Cum voi face eu acest lucru rau, si sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu ?" (Fac. XXXIX, 9). Cel ce ia aminte la sine dator este sa se fereasca de orice inchipuire indeobste, oricat de atragatoare si cu bun chip ar parea ea; orice inchipuire este o ratacire a mintii in afara adevarului, pe taramul nalucilor lipsite de fiinta si de putinta de a lua fiinta, care lingusesc mintea si o insala. Urmarile inchipuirii si visarii: pierderea luarii-aminte la sine, imprastierea mintii si impietrirea inimii la rugaciune; de aici se naste neoranduiala sufleteasca.

Seara, mergand spre somn (care fata de viata zilei care s-a scurs este asemenea unei morti), cerceteaza lucrurile pe care le-ai facut de-a lungul acelei zile. Pentru cel ce duce viata cu luare-aminte, aceasta cercetare nu e anevoioasa - fiindca din pricina luarii-aminte la sine este nimicita uitarea, atat de proprie omului imprastiat. Asadar: dupa ce ti-ai adus aminte toate pacatele pe care le-ai savarsit cu lucrul, cu cuvantul, cu gandul, cu simtirea, adu pentru ele pocainta lui Dumnezeu cu hotararea de a te indrepta, care e chezasia inimii pentru pocainta ta. Apoi, dupa ce ti-ai facut pravila de rugaciune, incheie cugetand la Dumnezeu, ziua pe care ai inceput-o cugetand la Dumnezeu.

Unde merg toate gandurile si simtirile omului adormit ? Ce stare tainica este somnul, in timpul caruia sufletul si trupul sunt vii si totodata nu traiesc, sunt straine de constiinta vietii lor, ca si cum ar fi moarte ? Somnul este la fel de neinteles ca moartea. In timpul lui sufletul se odihneste, uitand cele mai crunte amaraciuni si necazuri lumesti, dupa asemanarea odihnei sale vesnice; iar trupul!. de vreme ce el se scoala din somn, negresit va si invia din morti. Grait-a marele Agaton: "Este cu neputinta ca fara mare luare-aminte la sine sa sporeasca omul in vreo fapta buna".

Sfantul Ignatie Briancianinov

.

04 Mai 2008

Vizualizari: 5459

Voteaza:

Luarea aminte la sine pentru cel ce traieste in lume 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE