Omilie de lauda la Sfanta Mucenita Pelaghia

Omilie de lauda la Sfanta Mucenita Pelaghia Mareste imaginea.

Omilie de lauda la Sfanta Mucenita Pelaghia cea din Antiohia

I

Binecuvantat fie Dumnezeu! Si femeile isi bat joc de moarte, si copilele isi rad de moarte, si fecioare cu totul tinere si neispitite de nunta sar chiar in boldurile iadului si nu sufera defel! Toate aceste bunatati ne-au fost date noua din pricina lui Hristos nascut din Fecioara. Dupa fericita Lui nastere, dupa nasterea cea mai presus de fire, s-a dus taria mortii, s-a surpat puterea diavolului!

Asa ca moartea a ajuns usor de dispretuit nu numai de barbati, ci si de femei; si nu numai de femei, ci si de copile. Dupa cum un pastor curajos prinzand un leu care ii speria oile si-i vatama intreaga turma, il face usor de dispretuit si de batjocura si-l da copiilor si fetelor ciobanilor sa se joace cu el, dupa ce-i scoate dintii, ii taie ghearele si-i tunde coama, tot astfel si Hristos, prinzand moartea, care era infricosatoare firii noastre si speria tot neamul nostru, i-a dat drumul dupa ce a pus capat fricii de ea, incat si fecioarele isi bat joc de ea.

De aceea si fericita Pelaghia a alergat cu atat de mare placere la moarte, ca nici n-a asteptat mainile calailor, nici nu s-a dat la scaunul de judecata, ci prin marea sa ravna a luat-o inaintea cruzimii acelora. Era pregatita si pentru munci, si pentru chinuri, si pentru toate felurile de osanda: dar se temea sa nu piarda cununa fecioriei.

Si ca sa cunosti ca fericita Pelaghia se temea numai de desfranarea necredinciosilor, le-a luat-o inainte si le-a rapit mai dinainte prilejul de rusinoasa ocara. Nici un barbat n-a incercat vreodata aceasta: ci toti s-au lasat dusi inaintea judecatii, si acolo si-au aratat barbatia.

Dar femeile, din pricina usurintei de vatamare a firii lor, au nascocit pentru ele acest chip de sfarsit. De ar fi fost cu putinta sa-si pastreze si fecioria, si sa dobandeasca si cununile muceniciei, nu s-ar fi dat in laturi de a se infatisa inaintea judecatii; dar pentru ca nu se p utea altfel si negresit trebuia sa piarda una din doua, a socotit ca ar fi cea mai mare nebunie sa plece de pe lumea asta neincununata, cand ii era cu putinta sa castige si o biruinta, si alta. De asta n-a vrut sa se duca inaintea judecatii, nici sa fie priveliste pentru ochii neinfranati, nici sa dea prilej privirilor desfranate sa se desfateze cu vederea chipului ei, si sa aduca ocara acelui sfant trup. Nu! Ci din iatac si din cuibul ei de fecioara a mers intr-un alt iatac, cerul, intr-adevar, este un lucru grozav sa vezi calaii alaturi de tine sfasiindu-ti coastele; dar nici chipul mortii fericitei Pelaghia nu e mai prejos de acela.

Celor supusi la chinuri, pentru ca simtirea le este secatuita din pricina muncilor de tot felul, moartea nu li se mai pare infricosatoare, ci odihna si eliberare de grozaviile ce-i coplesisera. Dar o fecioara, care nu fusese supusa nici unei munci, care avea trupul intreg si nevatamat, care nu simtise nici o durere, avea nevoie de un suflet mare si plin de curaj, daca voia sa iasa din viata aceasta prin o moarte silnica.

Deci, daca te minunezi de aceia pentru statornicia lor, minuneaza-te si de aceasta pentru barbatia ei! Daca te miri de aceia pentru rabdarea lor, mira-te si de sufletul ei curajos, ca a indraznit sa aiba un astfel de sfarsit! Sa nu treci cu usurinta peste cele intamplate!

Gandeste-te ce s-a petrecut atunci in sufletul acelei fragede copile, care nu cunostea decat iatacul ei de fecioara, cand au navalit dintr-o data ostasi si s-au asezat la usa, cand au chemat-o la judecata, cand avea sa fie tarata prin piata pentru niste lucruri ca acestea!

In casa nu era nici un tata, nici mama, nici doica, nici sluga, nici vecin, nici prietena, ci era singura intre calaii aceia. Nu se cuvine oare sa ne miram si sa ne inspaimantam ca a mai putut sa le deschida usa si sa le raspunda calailor acelora de ostasi, ca a mai putut deschide gura, ca a mai fiutut slobozi glas, ca a mai putut sa vada, sa stea in picioare si sa rasufle?

Dar toate acestea nu s-au datorat firii omenesti; cea mai mare parte le-a savarsit voia lui Dumnezeu. Dar nici fericita Pelaghia n-a stat atunci degeaba; a adus si ea tot ce i-a stat in putere: ravna, gandul, curajul, vointa, hotararea, graba, zborul. Ducerea la bun sfarsit a tuturor se datoreste ajutorului lui Dumnezeu si bunavointei celei de sus.

Incat se cuvine sa ne minunam de ea si sa o fericim. Sa o fericim ca a avut impreuna-luptator pe Dumnezeu si sa ne minunam de ea ca a avut o ravna ca aceasta, nu s-ar fi inspaimantat, pe buna dreptate, auzind ca intr-o clipa a si zamislit un astfel de plan, l-a si insusit si l-a adus la indeplinire?

Stiti doar cu totii ca parasim toate planurile chibzuite indelunga vreme, inspaimantati dintr-o data de neliniste, daca se iveste vreo imprejurare ce ne cere iscusinta sau daca pune stapanire pe sufletul nostru o cat de mica frica. Copila aceasta, insa, intr-o clipita a si putut zamisli un plan asa de cutremurator si de infricosator, a si putut sa si-l insuseasca si a si putut sa-l duca la indeplinire.

N-a tulburat-o pe fericita aceea nici spaima de ostasii ce stateau la usa, nici scurtimea timpului, nici singuratatea in care se gasea ea, cea atacata, nici ca era numai ea in casa, nimic din acestea; ci, ca si cum s-ar fi gasit intre prieteni si cunoscuti, asa le facea pe toate, fara temere.

Si pe buna dreptate.

Ca nu era singura inlauntru, ci avea sfatuitor pe Iisus; Acela era alaturi de ea, Acela Se atingea de inima ei, Acela ii intarea sufletul, numai Acela ii alunga frica. Dar pe acestea Iisus nu le facea fara pricina, ci pentru ca mucenica se facuse mai intai pe sine vrednica de ajutorul Aceluia.

II

Iesind, deci, din camera ei, fericita Pelaghia a cerut ostasilor ingaduinta sa intre din nou sa se imbrace cu alte haine. Si intrand s-a imbracat cu nestricaciunea in locul stricaciunii, cu nemurirea in locul mortii, cu viata cea fara de sfarsit in locul acesteia trecatoare.

Eu, in afara de cele spuse, ma minunez si de aceea: cum i-au dat ostasii aceasta ingaduinta, cum a inselat femeia pe barbati, cum n-au banuit aceia ce are sa se intample, cum nu si-au dat seama de viclenie. Nu se poate spune doar ca nimeni n-a mai facut asa ceva! Multe femei s-au azvarlit in prapastie, s-au aruncat in mare, si-au strapuns pieptul cu cutitul, si-au pus latul de gat.

Timpurile acelea erau pline de astfel de nenorociri. Dar Dumnezeu a orbit inima lor, ca sa nu vada viclenia. De aceea, fericita Pelaghia a zburat din mijlocul laturilor. Si dupa cum o caprioara, care, dupa ce cazuse in mainile vanatorilor, si dupa ce-si gaseste scaparea din mainile lor intr-un varf greu de urcat si neatins de picioarele vanatorilor si nici de bataia sagetilor, se opreste din drum si se uita in toata voia la cei ce o atacau mai inainte, tot astfel si fericita Pelaghia, dupa ce cazuse chiar in mainile vanatorilor si era inchisa intre zidurile iatacului ei ca in niste laturi, a fugit, nu intr-un varf de munte, ci chiar in varful cerului, unde vanatorii ei nu puteau sa se suie.

Apoi de acolo, privindu-i cum plecau cu mainile goale, se bucura vazand pe necredinciosi acoperiti de rusine.

Gandeste-te cat de mare le era rusinea! Judecatorul stand pe scaunul de judecata, calaii alaturi de el, uneltele de munca pregatite, toata multimea adunata, ostasi in asteptare, beti toti de placere, cu nadejdea de a avea vanatul!

Dar iata ca cei trimisi ca sa prinda vanatul se intorc cu privirile la pamant si povestesc nenorocirea intamplata! Se intelege lesne de cata rusine, de cata durere si de cata ocara s-au umplut necredinciosii! Cum sa nu plece rusinati cu privirile plecate la pamant cand au aflat prin fapte ca lupta lor nu era cu oamenii, ci cu Dumnezeu?

Iosif, cand a fost viclenit de stapana lui, a iesit din camera gol, lasand femeii barbare haina apucata de mainile ei spurcate. Fericita Pelaghia insa n-a lasat nici ca trupul ei sa fie apucat de mainile cele desfranate, ci, urcandu-se la cer cu sufletul gol si lasand vrajmasilor sfantul ei trup, i-a bagat in mare incurcatura.

Ramasitele ei nu le erau de nici un folos.

Asa sunt faptele cele mari ale lui Dumnezeu! Pe robii Lui ii scoate la loc larg din necazuri fara de iesire, iar pe potrivnicii si pe dusmanii Lui ii baga in cele mai mari incurcaturi, chiar cand par a fi in mare inlesnire.

Putea fi oare o incurcatura mai mare decat aceea in care cazuse atunci copila? Putea fi oare ceva mai usor decat inlesnirea in care se gaseau atunci ostasii?

O aveau singura inlauntrul iatacului ei, inchisa in casa ca intr-o inchisoare; cu toate acestea au plecat fara sa prinda vanatul.

Copila, la randul ei, era lipsita de aparatori si de ajutatori, nu vedea in nici o parte vreo iesire din greutatile din fata ei; era aproape de gura fiarelor acelora; dar smulgandu-se chiar din gatlejul lor, cum ar spune cineva, a scapat de curse, a biruit pe ostasi, pe judecatori, pe dregatori.

Pe cand traia, toti acestia se asteptau sa o biruie; dar cand a murit, au cazut in mai mare incurcatura, afland ca moartea mucenicilor este victoria mucenicilor. S-a intamplat la fel ca si cu o corabie cu mare incarcatura plina de margaritare de mare pret, care scapa chiar la intrarea in port de izbitura unui val, ce era sa o scufunde si sa o duca la adanc, daca n-ar fi fost trimisa cu mai multa iuteala in port si impinsa tocmai de furia apelor.

Asa si cu fericita Pelaghia. Iatacul plin de ostasi, frica de chinurile ce o asteptau si primejdia ce o ameninta din partea judecatorului, izbind-o mai puternic decat orice val, au zorit-o sa zboare cu mai multa iuteala la cer. Valul care avea sa scufunde corabia, acela a trimis-o la limanul cel neinvalurat. Trupul ei a intrat in limanul cel neinvalurat mai stralucitor ca fulgerul, orbind privirile diavolului, nu ne temem noi atat de tare cand se sloboade trasnet din cer, cat infricosa trupul mucenitei, mai grozav ca trasnetul, falangele demonilor.

III

Si ca sa cunosti ca nu fara ajutorul lui Dumnezeu s-au facut acestea, uita-te la indrazneala hotararii ei, uita-te la aceea ca ostasii nu i-au banuit viclenia, uita-te la aceea ca ostasii i-au ingaduit sa intre in camera si la aceea ca si-a dus la bun sfarsit gandul. Dar nu mai putin decat din cele spuse, poti cunoaste asta si din felul sfarsitului ei.

Multi s-au azvarlit de pe acoperis inalt si n-au patit nimic; altii si-au schilodit numai madularele trupului si au mai trait multa vreme dupa cazatura. Dar cu fericita aceea n-a ingaduit Dumnezeu sa se intample aceasta; ci a poruncit ca sufletul sa lase indata trupul, gasind de cuviinta ca a luptat destul si ca si-a facut datoria.

Moartea ei nu s-a datorat cazaturii, ci poruncii lui Dumnezeu. Zacea, dar, trupul ei nu pe pat, ci pe pamant. Trupul ei nu era lipsit de cinste pentru ca zacea pe pamant!

Dimpotriva, pamantul se cinstise pentru ca primise un trup ce fusese invesmantat cu o slava atat de mare.

Si chiar pentru asta, pentru ca zacea la pamant, trupul ei a fost si mai cinstit. Ca ocarile pentru Hristos ne dau noua adaos de cinste. Zacea, dar, la pamant, intr-o ulita ingusta, trupul acela fecioresc mai curat ca aurul, ingerii o inconjurau, arhanghelii toti o cinsteau, si Hristos era de fata .

Daca stapanii petrec pana la mormant pe slugile lor vrednice raposate si nu se rusineaza, cu mult mai mult Hristos nu S-a rusinat sa cinsteasca cu venirea Sa pe aceea care si-a dat sufletul pentru El si a infruntat o primejdie atat de mare. Zacea, dar, la pamant, avand mare slujba de prohodire, impodobind mucenicia cu podoaba marturisirii, imbracata cu un vesmant mai de pret decat purpura imparateasca si decat orice porfira scumpa, indoite erau vesmintele ei: fecioria si mucenicia. Cu aceste vesminte de ingropaciune se va infatisa inaintea scaunului de judecata a lui Hristos.

Sa ne straduim, dar, si noi ca sa ne imbracam cu astfel de haine si in viata, si la moarte, incredintati fiind ca nu castigam nimic de ne impodobim trupul cu haine de aur, ba, dimpotriva, atragem asupra-ne o multime de barfitori, ca nici la moarte nu ne lasam de slava cea desarta.

De ne imbracam insa in virtute, vom avea multi laudatori si dupa moarte. Mormantul acela in care va fi pus trupul cel ce a trait cu virtute si credinta, va fi in ochii tuturor mai stralucit chiar decat curtile imparatesti. Si martori la aceasta sunteti voi, care treceti ca pe langa niste pesteri pe langa sicriele bogatilor, desi au haine de aur, dar alergati la sfanta aceasta cu mult zel, pentru ca mucenita aceasta a plecat de pe lumea aceasta fiind imbracata, in loc de haine de aur, cu mucenicia, cu marturisirea credintei si cu fecioria.

Sa-i urmam ei, dupa puterea noastra. A dispretuit aceea viata, sa dispretuim si noi desfatarea, sa dispretuim luxul, sa ne departam de betie, sa fugim de lacomia la mancare.

Nu spun aceste cuvinte ca sa fie spuse, ci pentru ca vad cum multi, dupa ce se termina slujba aceasta duhovniceasca, alearga de se imbata, alearga la crasme, la mesele de la hanuri si la alte necuviinte. De aceea ma rog si ma cuceresc sa avem intotdeauna si in suflet pe sfanta aceasta, sa nu necinstim praznuirea, nici sa pierdem indraznirea ce o dobandim de pe urma acestei praznuiri.

Nu la intamplare ne laudam, cand vorbim cu elinii, cu multimea de lume ce vine la aceasta sarbatoare, rusinandu-i si spunandu-le ca o fecioara savarsita din aceasta viata atrage la ea un oras intreg si atata popor in fiecare an, si dupa atatia ani, nici un om n-a intrerupt sirul acestei cinstiri. Totusi, daca elinii simt cele ce se petrec cu prilejul acestei praznuiri, pierdem cea mai mare parte din laude. Ca, de vine cu buna randuiala multimea aceasta care a venit acum, ne este noua podoaba; dar de vine cu trandaveala si nepasare, rusine si ocara.

IV

Asadar, ca sa scoatem lauda din multimea dragostei voastre, sa mergem acasa cu aceeasi buna randuiala cu care se cuvine sa mearga cei ce au fost in apropierea unei mucenite ca aceasta. Daca nu mergi asa acasa, nu numai ca nu te-ai folosit cu nimic, ci ti-ai atras asupra-ti si foarte mare primejdie. Stiu ca nu aveti aceste boli, dar nu-i de ajuns aceasta pentru apararea voastra.

Trebuie sa aduceti in cea mai buna randuiala si pe fratii ce traiesc in pacate si sa-i faceti sa fie cu buna-cuviinta.

Ai cinstit pe mucenita cu venirea ta? Cinsteste-o si cu indreptarea fratilor tai! De vezi pe unul ca rade prosteste, pe altul ca umbla pe cai rusinoase, pe altul ca are calcatura spre desfranare, pe altul ca se imbraca necuviincios, apropie-te si uita-te aprig si amenintator la cei ce fac acestea.

Vrei sa-mi spui ca vor rade de tine si te vor dispretul mai mult? Ia atunci cu tine doi sau trei frati sau chiar mai multi ca sa ajunga mai cucernici din pricina multimii celor ce-s cu tine.

Daca nici asa nu opresti nebunia lor, spune-i preotilor!

Dar, mai bine spus, e cu neputinta sa fie atat de nerusinati, incat, mustrati si indemnati fiind, sa nu se plece, sa nu se rusineze si sa nu puna capat jocului lor copilaresc si fara randuiala.

De-ai castiga zece frati, trei, doi, unul chiar, vei ajunge acasa cu mult castig. Lung e drumul pana acasa! Sa intrebuintam, dar, lungimea aceasta a drumului pentru repetarea celor spuse la biserica. Sa umplem calea cu miros de tamaie. N-ar parea drumul atat de sfant, daca s-ar pune pe tot lungul lui catui de tamaie ca sa imbalsameze vazduhul, cat de sfant ar parea acum, daca toti cei ce pasesc astazi pe el ar merge povestind unii altora luptele mucenitei, daca fiecare si-ar face gura lui cadelnita.

Cand intra imparatul in oras, nu vedeti cu cata randuiala pasesc in sir, de o parte si de alta, ostasii inarmati, cum se indeamna unul pe altul ca sa mearga in liniste si cu multa frica, pentru ca sa fie celor ce se uita la ei vrednici de privit?

Sa facem si noi ca ei! Ca si noi mergem inaintea unui imparat! Nu inaintea unui imparat lumesc, nici pamantesc, ci inaintea Stapanului ingerilor. Asa sa ne intoarcem si noi la casele noastre, cu buna randuiala, insemnandu-ne unii pe altii, sa mergem in ordine si cu masura, ca sa uimim pe cei ce ne vad nu numai prin multimea noastra, ci si prin frumusetea noastra sufleteasca.

Dar chiar daca nimeni nu ne-ar vedea pe cale, de-am merge singuri pe drum, nici atunci n-ar trebui sa ne purtam cu necuviinta din pricina ochiului Celui neadormit Care este pretutindeni si vede toate.

Dar asa, ganditi-va ca sunt multi eretici amestecati printre noi. De ne vor vedea asa, dantuind, razand, tipand, imbatandu-ne, vor pleca osandindu-ne amarnic. Daca sun tem negresit pedepsiti de smintim numai unul pe altul, ganditi-va ce pedeapsa vom primi de smintim pe atatia!

Dar sa nu fie ca, dupa cuvintele acestea si dupa sfatul acesta, sa se mai faca cineva vinovat de astfel de fapte! Daca, chiar inainte de a vorbi, erau de neiertat astfel de fapte, apoi, dupa ce am sfatuit si dupa ce am tinut de rau, pedeapsa se face neaparat cu mult mai mare si pentru cei ce le savarsesc, si pentru cei ce privesc cu nepasare la cele savarsite.

Deci, ca sa-i scapati si pe ei de osanda si sa va agonisiti si voua mai multa plata, luati-va sarcina de a avea grija de fratii vostri. Faceti-i sa adune in sufletul lor si sa povesteasca cele graite aici, pentru ca, gandindu-va la acestea tot timpul, ca sunteti pe cale, sa aduceti ramasitele acestei mese si celor ce au ramas si au stat acasa si sa faceti si in casele voastre ospat bogat.

Asa vom simti mai bine bucuria acestei sarbatori si vom atrage pe mucenita cea sfanta spre mai multa bunavointa, de o cinstim cu cinstirea cea adevarata. Cu mult mai multa bucurie va simti sfanta mucenita daca plecam de aici incarcati de roade duhovnicesti si folositi cu folos duhovnicesc, decat daca venim aici si facem tulburare.

Faca Dumnezeu ca, prin rugaciunile acestei sfinte si ale acelora care au luptat la fel ca ea, sa pastrati bine in minte si pe acestea si pe celelalte ce v-au fost graite si sa le aratati pe toate prin fapte, bineplacand in toate lui Dumnezeu, Caruia slava si puterea in vecii vecilor. Amin.

.

07 Octombrie 2008

Vizualizari: 4337

Voteaza:

Omilie de lauda la Sfanta Mucenita Pelaghia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE