Tristetea si mahnirea

Tristetea si mahnirea Mareste imaginea.

Tristetea si mahnirea

Dumnezeu a pus tristetea in noi. Dar nu ca sa ne facem rau, la vreme si in situatii nepotrivite, distrugandu-ne astfel sanatatea sufletului si a trupului, ci ca sa dobandim prin ea cat mai mult folos duhovnicesc. De aceea, nu trebuie sa ne intristam atunci cand patim ceva rau, ci atunci cand savarsim ceva rau. Insa noi am facut totul pe de-a-ndoaselea. Astfel, chiar daca am savarsi nenumarate rele, nu ne intristam, nici nu ne pare rau. Dar daca patim si cel mai mic rau, cadem in cea mai adanca mahnire si nu ne mai gandim ca tristetile sunt semnul grijii pe care Dumnezeu o are fata de noi.

Dar de ce vorbesc numai despre tristetile acestei vieti? Oare amenintarea osandei vesnice nu este tot un semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu, mai mult chiar decat fagaduinta bucuriei vesnice? Pentru ca daca n-ar exista amenintarea chinurilor fara sfarsit, putini ar fi aceia care ar castiga mantuirea. Pentru noi, lenesii, nu ajunge fagaduinta bunatatilor ceresti. Trebuie sa ne temem, ca sa ne miscam spre virtute.

Asadar, tristetea si mahnirea nu ne-au fost date ca sa suferim cand ne moare o persoana apropiata, cand pierdem bani sau cand suntem incercati de vreo nenorocire, ci ca sa ne ajute in lupta noastra duhovniceasca. Sa ne intristam nu pentru raul pe care ni-l pricinuieste aproapele, ci pentru pacatele noastre, cu care il intristam pe Dumnezeu. Pacatele il alunga pe Dumnezeu, pe cand supararile pe care ni le pricinuiesc ceilalti il aduc aproape de noi, ca sa ne apere.

Si oricum ar fi, sa stii ca de tristeti, chinuri, ispite si suparari nu scapi in viata de pe pamant. Trebuie sa dai piept cu toate acestea fara teama, inarmat fiind cu credinta, nadejde si rabdare. Sa iti doresti sa nu cazi niciodata in ispita. Dar cand Dumnezeu ingaduie ca cazi, sa nu te superi, nici sa nu te tulburi in inima ta. Fa in schimb tot ce poti, ca un ostas vrednic al lui Hristos.

Ostasii viteji, atunci cand aud trompeta ca ii cheama la batalie, gandindu-se la victorie si la izbanzile inaintasilor lor, se arunca in lupta cu mult curaj. La fel si tu, atunci cand esti chemat la lupta duhovniceasca, sa-ti aduci aminte de izbanzile sfintilor mucenici si sa te lupti cu vitejie, entuziasm, credinta si bucurie.

Crestinul nu se poate intrista decat atunci cand el sau aproapele sau fac ceva impotriva voii lui Dumnezeu. De aceea, nu trebuie sa se intristeze cei care sunt vorbiti de rau, ci cei care vorbesc de rau. Pentru ca cei care sunt vorbiti de rau nu vor trebui sa dea socoteala pentru vorbele care s-au spus despre ei. Cei ce trebuie sa se nelinisteasca si sa tremure sunt oamenii care ii vorbesc de rau pe ceilalti, caci mai devreme sau mai tarziu vor fi dusi fara voia lor dinaintea tronului de judecata a lui Dumnezeu, unde vor da socoteala pentru spusele lor. De asemenea, cei care vorbesc de rau trebuie sa se nelinisteasca si pentru cat anume din ce au spus este adevarat.

Asadar, oamenii pacatosi sunt vrednici de mila, chiar daca nici un om nu vorbeste rau de ei. Dimpotriva, vrednici de a fi invidiati sunt oamenii virtuosi, chiar daca lumea ii dispretuieste. Pentru ca atunci cand omul are constiinta curata, oricate valuri s-ar ridica asupra sa, el va ajunge negresit la un port linistit. insa atunci cand are pe constiinta fapte murdare, chiar daca toate i-ar merge din plin si chiar daca marea ar fi linistita, in cele din urma se va scufunda.

Cu stomacul nostru ce se petrece? Atunci cand avem stomac sanatos, chiar daca mancam ceva greu, mistuim pana la capat, fara greata sau arsuri. Pe cand daca stomacul nostru este vatamat in vreun fel, chiar si cea mai usoara hrana pe care o mancam este mistuita cu greutate, ca si cum ar trebui sa mistuim cea mai grea dintre mancaruri.

Ce vreau sa spun prin aceasta? Ca sufletul care sufera de intristare si mahnire nici nu va putea sa se foloseasca din cele ce ii spui, nici nu va putea sa spuna vreun lucru bun de la el. La fel cum un nor gros impiedica razele soarelui sa ajunga pe pamant, si tristetea, ca un alt nor gros, acopera sufletul si nu il lasa sa fie luminat de razele ratiunii. De aceea, de obicei, omul adancit in tristete, fie vorbeste aiurea, fie se cufunda in tacere. Va aduceti aminte de cei trei prieteni ai lui Iov? Atunci cand l-au vazut plin de rani si sezand pe necuratii, au izbucnit in plans si si-au rupt hainele de pe ei. Dupa aceea, au stat cu el timp de sapte zile si sapte nopti. Dar vazand cat de mare era durerea lui, nici unul nu a deschis gura sa spuna ceva. Stiau ca pentru omul care sufera, cea mai buna este tacerea si linistea (Iov 2, 11-13).

Dar noi sa nu ingaduim sa fim atat de tristi, incat fie sa vorbim fara sens, fie sa ne cufundam cu totul in tacere. S-a abatut asupra noastra vreo ispita sau vreo incercare? Dumnezeu, Care a ingaduit sa fim ispititi, Stie si cand va inceta ispita. Fiind atotputernic, Dumnezeu poate sa ne scape de orice rau atunci cand vine vremea, mai ales daca ne pocaim pentru pacatele noastre si ne intoarcem aproape de El.

Sunt, cu adevarat, vrednici de admirat cei care primesc cu bucurie sa arda in focul ispitelor. Acestia ne aduc aminte de cei trei tineri, Anania, Misail si Azaria pe care nu ii atingeau flacarile din cuptorul unde fusesera aruncati de regele Babilonului Nabucodonosor pentru faptul ca nu voiau sa se lepede de credinta in adevaratul Dumnezeu (Dan. 3, 1-33). Cei trei tineri viteji nici nu s-au tulburat si nici nu si-au pierdut curajul atunci cand au auzit de moartea infricosatoare care ii astepta. Credinta si dragostea lor fata de Dumnezeu erau atat de mari, incat au primit moartea cu bucurie. Iar in cuptor fiind, nu faceau nimic altceva decat sa slaveasca numele lui Dumnezeu. De aceea, El nu a ingaduit sa fie atins nici un fir de par de pe capul lor. Astfel, au iesit din cuptor biruitori, iar aceasta intamplare minunata este pomenita si astazi de catre oameni.

Acelasi lucru se poate spune si despre sfinti, li admiram si ii cinstim pentru ca au indurat cu bucurie primejdii, prigoane, vorbele rele, chinuri si chiar moartea. I-au impresurat o mie de ispite, iar ei nu s-au intristat. Au trecut prin primejdii nenumarate si au ramas cu sufletul senin. Au fost dusi la taiere, iar ei se bucurau. Ceea ce pentru omul de rand este o mare nenorocire - vorbesc acum de pierderea vietii -, pentru ei a fost cea mai mare binecuvantare, fiindca au cunoscut ca pentru robii credinciosi ai lui Dumnezeu moartea nu este decat eliberarea de chinurile pamantesti si mutarea in vesnicia preadulcei imparatii ceresti. Au mai cunoscut, insa, ca daca este nevoie, omul este izbavit in chip minunat de moartea trupeasca, atunci cand crede si nadajduieste fara sa sovaie in pronia lui Dumnezeu.

Amintiti-va ce s-a intamplat in timpul calatoriei Apostolului Pavel la Roma, ca prizonier. Pe cand vaporul in care se aflau el si soldatii care il insoteau ajunsese in apropiere de tarmurile Cretei, s-a pornit dintr-odata o furtuna puternica pe mare. Furtuna a continuat mai multe zile, astfel incat calatorii isi pierdusera nadejdea ca isi vor mai putea salva vietile. Atunci Pavel, dupa ce a chemat la el echipajul si pe calatori, a spus: Dar acum va indemn sa aveti voie buna, caci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia. Caci mi-a aparut in noaptea aceasta un inger al Dumnezeului, al Caruia eu sunt si Caruia ma inchin, zicand: "Nu te teme, Pavele. Tu trebuie sa stai inaintea Cezarului; si iata, Dumnezeu ti-a daruit pe toti cei ce sunt in corabie cu tine ".

Mereu sa-l avem in gandul nostru pe Apostolul Pavel, care a fost atat de incercat, dar care a si primit nespuse binecuvantari de la Dumnezeu. Este foarte folositor sa ne aducem aminte de binefacerile lui Dumnezeu asupra oamenilor. Este ca atunci cand ne aducem aminte de binele pe care ni l-a facut vreun prieten: dragostea noastra fata de el sporeste. De aceea, sa ne amintim mereu de primejdiile din care ne-a izbavit Dumnezeu, iar evlavia noastra fata de El va creste si ne vom stradui mai mult sa-I placem si sa dobandim virtutile sfinte.

Prin cate incercari n-a trecut Pavel! El insusi vorbeste despre ele, pe scurt, intr-o Epistola adresata corintenilor: In osteneli mai mult, in inchisori mai mult, in batai peste masura, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fara una. De trei ori am fost batut cu vergi; o data am fost batut cu pietre; de trei ori s-a sfaramat corabia cu mine; o noapte si o zi am petrecut in largul marii. in calatorii adeseori, in primejdii de rauri, in primejdii de la talhari, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la pagani; in primejdii in cetati, in primejdii in pustie, in primejdii pe mare, in primejdii intre fratii cei mincinosi; In osteneala si in truda, in privegheri adeseori, in foame si in sete, in posturi de multe ori, in frig si in lipsa de haine. Pe langa cele din afara, ceea ce ma impresoara in toate zilele este grija de toate Bisericile (2 Cor. 11, 23-28).

Ati vazut cate a indurat fericitul Apostol pentru a propovadui Evanghelia? Un singur rau era de ajuns sa-l mahneasca si sa-l intristeze peste masura. Si totusi, nici una din aceste nenorociri nu l-a facut sa-si piarda curajul si nici sa se intristeze in inima sa. Un singur lucru il intrista. Iata ce scrie despre aceasta: Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard? (2 Cor. 11, 29). Nici nu-i pasa de slabiciunile sale, ba chiar se lauda cu ele: Daca trebuie sa ma laud, ma voi lauda cu cele ale slabiciunii mele! (2 Cor. 11, 30). Pentru fratii sai, insa, se intrista atunci cand afla ca nu le mergea bine sau ca erau la vreme de mare ispita. Atunci, ardea si el in focul durerii. Si pentru ca in Biserica mereu era cineva care suferea, nici suferinta Apostolului Pavel nu se stingea niciodata. Iar durerea sa era cu atat mai mare, atunci cand ii vedea pe fratii sai iudei ca raman in necredinta lor. Ajungea sa spuna: As fi dorit sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei, cei de un neam cu mine, dupa trup (Rom. 9, 3). Cu alte cuvinte, ar fi preferat sa cada in focul iadului, decat sa-i vada pe evrei ca raman necredinciosi. Si pentru ca nu a izbutit sa-i aduca pe calea credintei in Hristos, se poate lesne intelege cat a suferit pentru ei: a indurat suferinte mai mari decat ale celor osanditi la iad.

Sa ne amintim de un alt episod pilduitor din viata Sfantului Apostol Pavel. De ani de zile il chinuia o boala. Si de trei ori s-a rugat lui Dumnezeu sa-l vindece. Dar raspunsul pe care l-a primit a fost: iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune (2 Cor 12, 9). De ce se vadeste puterea lui Dumnezeu in slabiciunea omeneasca? Pentru ca omul, prin puterile sale, nu reuseste cine stie ce, dar daca este intarit de Dumnezeu, poate sa infaptuiasca lucruri mari si minunate: sa scoale morti din morminte, sa vindece orbi, sa curete leprosi si multe alte minuni. Dar sa nu ceara sa scape de frica, de primejdii si de boli. Pe acestea Dumnezeu le ingaduie, pentru ca omul sa se smereasca.

Sau poate suferi pentru ca oamenii uneltesc impotriva ta, te prigonesc si te lovesc? Sa nu crezi ca patesti toate acestea din cauza faptului ca Dumnezeu nu are putere sa te ajute, ci pentru ca in suferinta pe care o induri, sa se arate, in fapt, puterea Sa: atunci cand esti prigonit si izbutesti sa-ti invingi dusmanul, cand esti chinuit si te arati mai puternic decat cel care te chinuieste, cand esti intemnitat si schimbi inima celor care te pazesc, cand esti batjocorit si ierti, la fel cum a facut Hristos.

Stiu si eu cat de infricosatoare si greu de suferit sunt bataia de joc, vorbirea de rau si orice alta rautate din partea semenilor nostri. Iar atunci cand ne face rau sau ne batjocoreste un om pe care noi l-am ajutat, fapta devine cu atat mai greu se suportat. in asemenea imprejurari, daca nu avem smerenie si indelunga-rabdare, suntem coplesiti de suparare si de manie.

Dar orice ni s-ar intampla, sa nu se pese de vorbele celorlalti, ci de dreptatea din cuvintele lor. Asadar, daca ne acuza cu dreptate, trebuie sa plangem si sa ne pocaim. Iar daca ne acuza pe nedrept, trebuie pe aceia sa-i plangem, iar pe noi sa ne fericim, aducandu-ne aminte de cuvintele Domnului: Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra (Matei 5, 11). in asemenea imprejurari sa nu va intristati, ci sa va bucurati, pentru ca veti primi multa rasplata in ceruri.

Sfantul Ioan Gura de Aur

06 Iulie 2013

Vizualizari: 11366

Voteaza:

Tristetea si mahnirea 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE