Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii

Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii Mareste imaginea.


Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii

Daca cunoasterea intelectuala, afirmativa si negativa, e un produs mai mult al gandirii teoretice, iar in cea apofatica sporesc oamenii duhovnicesti, aceasta a treia cunoastere se impune tuturor crestinilor in viata practica.

Pe Dumnezeu il cunoaste fiecare credincios in actiunea Lui providentiala prin care este condus in imprejurarile particulare ale vietii sale, uneori harazindu-i bunuri, alteori fiind privat in mod pedagogic de ele. Acest din urma mod ce conducere il numeste Sfantul Maxim conducere prin judecata. Fiecare cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punandu-l, in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care-i solicita implinirea unor datorii, care-i pun rabdarea la grele incercari. Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite; in sfarsit, il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmari ale unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala, dar si in ajutorul ce-l primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce-i stau in cale. E o cunoastere care ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire.

E o cunoastere palpitanta, apasatoare, dureroasa, bucuroasa, care trezeste in fiinta noastra responsabilitatea si incalzeste rugaciunea si care o face sa se stranga mai mult langa Dumnezeu.

In ea, fiinta noastra traieste practic bunatatea, puterea, dreptatea, intelepciunea lui Dumnezeu, grija Lui atenta fata de noi, planul special al lui Dumnezeu cu ea. In acest raport persoana umana traieste un raport de intimitate particulara cu Dumnezeu ca Persoana suprema, in aceasta cunoastere eu nu mai vad pe Dumnezeu numai ca pe Creatorul si Proniatorul a toate, sau ca Misterul care Se face vadit tuturor, umplandu-i pe toti de aceleasi bucurii mai mult sau mai putin la fel; ci il cunosc in grija Lui speciala fata de mine, in raportul Lui intim cu mine, in istoria relatiilor Lui cu mine, in planul Lui in care ma conduce in mod special pe mine spre tinta comuna, prin durerile, revendicarile si directiile particulare pe care mi le adreseaza mie in viata. Desigur, acest raport intim al lui Dumnezeu cu mine nu ma scoate din solidaritatea cu altii, din obligatiile fata de altii, fata de familie, de natie, de locul meu, de timpul meu, de lumea din timpul meu. Dar mi Se face cunoscut in apelurile ce mi le face in mod special mie, pentru a ma stimula la implinirea datoriilor mele, sau in remuscarile mele deosebite pentru neimplinirea indatoririlor mele speciale.

Sfantul Ioan Gura de Aur a pus in relief caracterul palpitant imbibat de frica si de cutremur al cunoasterii lui Dumnezeu. El provine, in conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur, in mare parte din trairea in general a misterului cutremurator al lui Dumnezeu. Dar acest mister se traieste cu deosebire in aceste stari de responsabilitate, de constiinta a pacatoseniei, de trebuinta a pocaintei, de dificultati insurmontabile ale vietii. Psalmii Vechiului Testament dau expresie indeosebi acestei cunoasteri a lui Dumnezeu. Toate aceste imprejurari produc o sensibilizare, o subtiere a fiintei noastre pentru sesizarea realitatilor de dincolo de lume, pentru cautarea unui sens al lor. Cunoasterea de Dumnezeu e insotita de responsabilitate, de frica si de cutremur cu deosebire in astfel de imprejurari. Ele fac sufletul mai sensibil pentru prezenta lui Dumnezeu, sau pentru prezenta lui Dumnezeu care vrea ceva deosebit cu mine, caci planul Lui deosebit cu mine e cel ce le produce. Dumnezeu nu este cunoscut intr-o stare de indiferenta. El nu vrea sa fie cunoscut intr-o stare de indiferenta, care nu ma ajuta la desavarsire. De aceea ma aduce in astfel de imprejurari prin care Se face transparent, din interesul Lui fata de mine. El este mai ales in acest scop "mysterium tremendum".

Imprejurarile dificile care se infig ca niste cuie in fiinta noastra ne imping la rugaciune mai simtita. Iar in cursul rugaciunii de acest fel prezenta lui Dumnezeu ni se face si mai evidenta. In general, bine este ca rugaciunea sa se faca in orice imprejurare, caci ea este in sine un mijloc de sensibilizare a sufletului pentru prezenta lui Dumnezeu si un mijloc de adancire a cunoasterii de noi insine in fata lui Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "intai rugaciunea, apoi cuvantul. Asa zice si apostolul: "Iar noi vom starui in rugaciune si in slujirea cuvantului" (Fapte, 6,4). Asa face si Sfantul apostol Pavel, rugandu-se in introducerea epistolelor ca, precum lumina din sfesnice, asa lumina rugaciunii sa mearga inaintea cuvantului. Daca te vei obisnui sa te rogi cu sarguinta, nu vei avea lipsa de invatatura celor ce sunt impreuna-robi, caci insusi Dumnezeu iti va lumina cugetarea, fara mijlocitori".

Starea de rugaciune e o stare de sesizare, printr-o accentuata sensibilitate, a lui Dumnezeu ca un Tu prezent. Tocmai din acest motiv, in rugaciune Ii vorbim direct lui Dumnezeu, cata vreme in cugetare credinciosul se simte singur, in afara unei relatii directe cu Dumnezeu.

In starea aceasta de relatie directa cu Dumnezeu, puterea Lui se simte si ea direct. Mai ales cand cel care ii cere ajutorul are constiinta ca acest ajutor nu-i mai poate veni decat de la El. Daca sunt grade ale prezentei cuiva in fata noastra, gradul cel mai accentuat de prezenta il are cineva cand ne sta in fata ca persoana a doua si cand suntem in convorbire cu ea. Iar prezenta aceasta castiga un grad si mai mare cand il simtim pe acela deschis apelului nostru la el. De aceea Dumnezeu, Caruia ne adresam in rugaciune cu convingerea ca El ne asculta si ca e hotarat sa ne ajute, este simtit in gradul celei mai accentuate prezente in fata noastra.

Sfantul Ioan Gura de Aur talmaceste acest lucru astfel: "Iar cand zic rugaciunea, nu zic pe cea simpla si plina de indiferenta, ci pe cea facuta cu staruinta, cu sufletul indurerat, cu cugetul concentrat. Aceasta se ridica la cer si aduce vindecarea. Caci cugetul omenesc, cata vreme se bucura de multa libertate, se revarsa si se imprastie. Dar, cand vreo imprejurare de jos il stramtoreaza si il preseaza puternic, trimite rugaciunile curate si fervente spre inaltime. Si ca sa afli ca mai ales cele facute intr-un necaz sunt ascultate, asculta ce spune proorocul: "Intru necazul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit" (Ps., 119, 1). Sa ne incalzim deci constiinta, sa ne indureram sufletul cu amintirea pacatelor, sa-l indureram, nu ca sa-l aducem la disperare, ci ca sa-l pregatim sa fie ascultat, ca sa-l facem sa fie treaz si sa vegheze si sa atinga cerurile insesi. Caci nimic nu alunga atat de mult nepasarea si moleseala ca durerea si necazul care aduna cugetul din toate partile si-l intoarce, spre Dumnezeu". Atunci apelam direct la izvorul ultim al tuturor puterilor, care e experiat ca persoana ce nu poate ramane indiferenta. Iar acest izvor al tuturor puterilor cere sa i te adresezi cu toata puterea. Relatia deplina intre persoana si persoana e o relatie de putere in sensul bun al cuvantului, o relatie de simtire opusa indiferentei si moleselii.

Dumnezeu ni Se face cunoscut in toate dificultatile noastre daca cautam sa vedem greselile noastre care le stau la baza. De cele mai multe ori aceste dificultati se ivesc pentru ca am uitat sa vedem, in toate cele ce avem, darurile lui Dumnezeu, si drept urmare sa le folosim si noi ca daruri fata de altii. Caci Dumnezeu vrea ca sa ne faca si pe noi daruitori ai darurilor Sale, ca sa crestem in iubirea fata de altii facand aceasta. Simion Metafrastul zice ca atunci cand cei ce te lauda te-au parasit si te barfesc si te persecuta, sa te gandesti ca "acestea ti s-au intamplat din dreapta judecata si porunca a Iubitorului de oameni Dumnezeu, pentru ca te-ai aratat nerecunoscator fata de El. Caci cele ce le-ai dat Binefacatorului tau, acelea le-ai si luat. Si cu ce masura ai masurat, cu aceea se va masura si dreapta este judecata lui Dumnezeu care s-a facut cu tine, suflet nerecunoscator si nemultumitor, oare ai uitat de binefacerile lui Dumnezeu. Caci ai uitat marile si bogatele daruri ale Binefacatorului tau, pe care El ti ie-a facut". Deci atat cand ne merge bine, cat si atunci cand ne merge rau, sa ne gandim la responsabilitatea noastra fata de Dumnezeu pentru fratii nostri. In amandoua cazurile, aceasta tine, in constiinta noastra, treaz gandul la Persoana lui Dumnezeu, ne tine in relatie cu El si ne face sa cugetam la El. Iar aceasta cugetare adanceste cunostinta noastra despre El. In primul caz, Dumnezeu ne da bunurile, invitandu-ne sa ne unim cu El si cu altii in iubire. In al doilea caz, ne mustra pentru ca n-am facut aceasta si ne indeamna sa ne caim si sa facem in viitor ceea ce n-am facut in trecut. In amandoua cazurile ne vorbeste Dumnezeu, chemandu-ne sa-I raspundem prin faptele noastre. El ni Se adreseaza si trezeste responsabilitatea noastra intr-un mod deosebit de patrunzator prin fetele celor lipsiti. A spus-o aceasta El insusi (Mt. 25, 31-46). Dumnezeu pune in relief valoarea incomensurabila a omului ca om in fata Lui; ea e atat de mare, ca El insusi Se identifica cu cauza lui. Trebuie sa ne gandim in aceste cazuri ca, asa cum Dumnezeu ne cere sa ajutam pe altii, asa cere si altora sa ne ajute pe noi, in cazul in care vom avea nevoie. "Suflete, ajuta celui nedreptatit, ca sa poti scapa din mana celui ce te nedreptateste. Si nu intarzia sa-l ajuti, ca si Dumnezeu sa te ajute sa te izbaveasca din mana celor ce te necajesc pe tine".

In fiecare sarac si asuprit si bolnav ne intampina Hristos, cerandu-ne, prin coborare, ajutorul nostru. In mana intinsa a celui sarac e mana intinsa a lui Hristos, in vocea lui stinsa, auzim vocea stinsa a lui Hristos; suferinta lui, din pricina lipsei si a umilintei in care-l tinem, e suferinta lui Hristos pe cruce, pe care noi o prelungim, in toate, Dumnezeu Se coboara la noi si ni Se face cunoscut. Chiar aceasta coborare face evidenta taina Lui mai presus de orice priceipere; face evidenta iubirea Lui care intrece toate iubirile din lume. Toate imprejurarile si persoanele prin care ne agraieste Dumnezeu sunt apeluri si chipuri vii si transparente ale Lui; Dumnezeu cel simplu Se coboara la noi intr-o multitudine de forme si de situatii, propriu-zis in toate situatiile si formele vietii noastre. Dar cunoscut prin toate acestea, taina Lui ramane totusi mai presus de intelegere. Mai dureros se impune misterul apofatic al lui Dumnezeu in suferinta dreptului. Iov este chinuit nu numai de durere, ci si de neintelegerea cauzelor ei. Prin pilda lui Iov, Dumnezeu arata ca iubirea fata de El si de semeni trebuie sa treaca prin proba de foc a suferintei.

Explicand viziunea profetiei lui Isaia despre serafimii care-si acopereau fetele inspre Dumnezeu (Is., 6, 3), Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Cand proorocul zice ca nu puteau privi pe Dumnezeu nici coborat, nu zice altceva decat ca nu pot avea cunostinta Lui clara si exacta si cuprinzatoare si nu pot privi direct spre fiinta Lui curata si intreaga nici chiar in coborarea Lui".

Experierea aceasta existentiala a lui Dumnezeu se imbina cu experierea Lui apofatica, punand insa mai accentuat in relief caracterul patetic personal al lui Dumnezeu in raporturile Lui cu noi, decat in experienta apofatica, care vede lumina lui Dumnezeu intr-un fel de coplesire a lumii. Dar ea se imbina si cu cunoasterea lui Dumnezeu ca creator si proniator al lumii (cunoasterea catafatica), facand pe Dumnezeu cunoscut ca atare intr-un mod mai intim omului, dar in acelasi timp largindu-se ea insasi prin cea din urma. Imbinarea tuturor acestor trei cunoasteri o vedem in cazul lui Iov sau in atatea locuri in Psalmi. Lui Iov, care vrea sa inteleaga pentru ce i-a trimis Dumnezeu suferinta, Acesta ii arata minunile Sale din natura, tocmai pentru ca sa accepte misterul actelor Lui, mai presus de orice intelegere. Iar psalmistul, cunoscand prezenta lui Dumnezeu mai presus de intelegere din atatea imprejurari personale ale vietii sale, Ii lauda in acelasi timp din maretia actelor Lui din natura.

Prin toate aceste trei feluri de cunoastere se pune in relief interesul personal al lui Dumnezeu fata de om, dar si taina si maretia Lui mai presus de intelegere. Prin toate trei, Dumnezeu este cunoscut ca iubitor pe masura iubirii noastre fata de El si de semeni.

Parintele Dumitru Staniloae

Pe aceeaşi temă

08 Septembrie 2016

Vizualizari: 7936

Voteaza:

Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE