Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Icoana Maicii Domnului din Tinos este cinstita in chip deosebit pe 30 ianuarie – ziua descoperirii icoanei, 25 martie – Bunavestire, 25 iulie – aniversarea viziunii Sf Pelaghia, 15 august – Adormirea Maicii Domnului.
Sfantul Proroc Ilie este sarbatorit pe 20 iulie. Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul a trait si si-a desfasurat activitatea in secolul al IX lea i.H, perioada in care poporul se indepartase de la dreapta credinta prin cinstirea zeului Baal.
Pentru protestanți și catolici mântuirea este un proces mai simplu decât la ortodocși. Totul pleacă de la modul în care îl vedem pe om, încă de la începuturile lui. Pentru catolici Adam, cel întâi creat, a primit niște daruri supraființiale pe care le-a pierdut apoi prin căderea în...
Prilej de mare bucurie a fost sâmbăta aceasta și la biserica din incinta Palatului Cotroceni, care şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar...
Am trăit să aud şi următoarea expresie: Aici, pe locurile astea, şi-a rupt foamea gâtul!. Da, o constatare tristă, autentic românească, făcută pe nişte culmi golaşe de dealuri, în apropierea Zalăului. Ne aflam la Mănăstirea Strâmba, nume ce te duce cu gândul la cine ştie ce str...
Jocul caprei este intalnit in perioada sarbatorilor de iarna. Versurile si jocul fac trimitere la ideea fertilizarii ca transformare cosmica. Pe durata jocului, capra danseaza, consumand energii vitale, moare si renaste, simbolizand regenerarea ritualica si continuitatea vietii
Se înconjoară cristelniţa ca o lume nouă şi masa pe care este Sfânta Evanghelie, străjuită de sfânta cruce. Până la urmă, este dansul liturgic al unirii Vechiului Testament cu Noul Testament. Alt dans al Torrei, în care Mesia nu doar că S-a arătat, ci a şi participat deja la marile...
La douăzeci de ani de la moartea lui Vladimir Lossky, gândesc că putem îndrăzni o primă definiţie a coordonatelor istorice ale prezenţei sale în viata Bisericii. Nu ar fi de-ajuns să spunem că a fost un mare teolog. Şi alţii din vremea sa au fost mari teologi, şi oricum evaluările m...
Nimicul, aşa cum este înţeles de nihilismul modem, este un concept specific tradiţiei creştine. Nefiinţa" diverselor tradiţii orientale este o idee cu totul diferită, pozitivă; aceste tradiţii se apropie cel mai mult de ideea de nihil prin conceptul lor nelămurit de haos originar.
Gândul revine la Saul din Tars. Ştiu, ne-am mai întâlnit cu el, în alt capitol, dar acum am mai putea adăuga ceva. Saul era criminal. Asistase la moartea arhidiaconului Ştefan fără să ridice un deget întru apărarea prigonitului martir. Că simpla rostire a numelui lui Saul producea...
Sfantul Mucenic Ciprian este cinstit pe 2 octombrie, impreuna cu Sfanta Mucenita Iustina. Sfantul Ciprian s-a nascut in vremea domniei lui Deciu (249-251) si locuia in Antiohia (intre Siria si Arabia). Inainte de a se converti la crestinism, a fost unul dintre cei mai renumiti vrajitori.
Sfanta Cuvioasa Parascheva s-a nascut in satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait in prima jumatate a veacului al XI-lea. A murit pe la 1030-1035. Este inmormantata fara a se cunoaste identitatea ei. Descoperirea trupului ingropat al Sfintei Cuvioase Parascheva s-a facut...
Mantuitorul Iisus Hristos fiind Creatorul acestei lumi, poate interveni oricand in chip minunat in lumea aceasta. El are puterea de a scoate logica din fagasurile ei obisnuite si a de a supune lucrurile, cand doreste El, altei logici. Insa, toate minunile Mantuitorului au drept scop restaurarea...
Dacă s-ar fi întors la Dumnezeu, Care, după greşeala lui Adam, n-a încetat să-i cheme la El prin glasul prorocilor, oamenii ar fi scăpat de nebunie, venindu-şi în fire. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu, spune...
Intrebare frecventă. Pe măsură ce martirii închisorilor comuniste din România au devenit tot mai cunoscuţi, la serile noastre catehetice am fost întrebaţi din ce în ce mai frecvent: Părinte, când vor fi canonizaţi aceşti martiri? Zecile (sutele) de cărţi, de emisiuni radio-tv şi de...
Sfintii Imparati Constantin cel Mare si mama sa, Elena, sunt cinstiti pe 21 mai. Sfantul Constantin cel Mare a iesit biruitor in lupta cu Maxentiu din anul 312, datorita ajutorului primit din partea lui Dumnezeu. Potrivit Traditiei, Constantin a vazut ziua pe cer, inaintea luptei cu Maxentiu, o...
Ca pe un crainic mare al voii Celui-Preainalt si ca pe o calauza binecuvantata a neamului omenesc spre Hristos, Domnul vietii si al invierii, cinstimu-te, Sfinte Voievoade Gavriil, si inchinamu-ne credinciosiei tale ca unei icoane ceresti a slujirii celei fara de preget
Pentru martyria - cuvantul fiind luat in cel mai larg sens al sau, cuprinzand si sanctuarele inchinate apostolilor - arhitectii bizantini au recurs si la planurile in cruce libera, ale caror principale elemente
Caracterul grec este si mai accentuat in biserica Martorana, sau, mai corect, Santa Maria dell'Amiraglio, a carei constructie fusese inceputa cu putin inainte de anul 1143 de marele amiral Gheorghe
Petra - orasul de piatra - ce impresioneaza pe tot pelerinul, este un sit arheologic aflat in sud-vestul Iordaniei. Orasul se intinde de-alungul poalelor Muntelui Hor, strabatand un lung defileu si intinzandu-se apoi pe laterala estica a vaii Arabah