Dacă s-ar fi întors la Dumnezeu, Care, după greşeala lui Adam, n-a încetat să-i cheme la El prin glasul prorocilor, oamenii ar fi scăpat de nebunie, venindu-şi în fire. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu, spune Psalmistul (Ps. 13, 2). Dar ei s-au afundat şi mai mult în nebunia lor închinându-se la idoli, falşi dumnezei, aşa cum arată Sfântul Pavel: putând să-L cunoască pe Dumnezeu cu mintea lor, din lucrurile Sale, nu ca pe Dumnezeu L-au slăvit şi nici nu I-au mulţumit, ci în cugetările lor s-au rătăcit şi inima lor cea neînţelegătoare s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni şi slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios au preschimbat-o în asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al patrupedelor şi al târâtoarelor (Rom. 1, 21-23).

Urmând Apostolului Pavel, toţi Părinţii au numit nebunie păgânismul54 şi mai cu seamă formele lui de idolatrie55. „Oamenii, ajunşi fără de minte, au nesocotit harul dat lor şi prin aceasta au întors atât de mult spatele lui Dumnezeu şi au tulburat atât de mult sufletul lor, încât nu numai că au uitat de cunoştinţa de Dumnezeu, dar şi-au plăsmuit alţi zei în locul lui Dumnezeu - căci au făurit idoli în locul adevărului şi au cinstit mai mult cele ce nu sunt în locul lui Dumnezeu Cel ce este, închinându-se făpturii în locul Creatorului”56, scrie Sfântul Atanasie cel Mare. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, „uitând de Creatorul cerului, au adorat cerul, din pricina nesimţirii şi nebuniei lor”57. Clement Alexandrinul, vorbind despre idolatrie, spune şi el că „nimic nu mi se pare că a umplut mai mult de nebunie viaţa omenească ca îndeletnicirea cu atâta râvnă de cele materiale [...] neştiinţa a adus peste neamul omenesc zei funeşti şi idoli odioşi, născocind multe chipuri de demoni”58.

Nebunia constă, şi aici, în necunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Cel Ce este existenţa cea adevărată şi adevărul oricărei existenţe. In loc să-L recunoască ca Dumnezeu şi Lui să I se închine, după cum se cuvine, omul se lasă atras şi sedus de făpturile din lume, ajungând ca pe unele să le cinstească în mod deosebit şi lor să li se închine. In felul acesta, omul se îndreaptă spre neant, pentru că nimic nu mai rămâne din făpturi fără Dumnezeu, Cel Ce le-a creat - de la Care-şi au începutul şi sfârşitul, şi însăşi raţiunea lor de a fi; şi ele, care erau prilejuri de descoperire a lui Dumnezeu, ajung să i-L ascundă. Nu se mai vede în cele create Creatorul lor: nu se mai vede în ele pecetea Lui, logoii - raţiunile spirituale după care au fost create, care le fac să fie ceea ce sunt şi totodată le mână spre ceea ce trebuie să fie; nu se mai văd energiile Sale, de care se împărtăşeşte fiecare făptură pe măsura ei; lumea văzută nu-l mai cheamă pe om la mulţumirea ce I se cuvine lui Dumnezeu şi la înălţarea către El59, ci, ferecată cum este, îl ferecă şi pe om şi-l face să creadă că nu există nimic altceva în afara ei, întunecându-i mintea şi lipsindu-l de Lumina cea adevărată. Aşa începe omul să vieţuiască într-o lume care, din pricina păcatului, nu este altceva decât iluzie şi înşelare60.

Prin atitudinea sa idolatră, negându-L pe Dumnezeu, omul înlocuieşte realitatea inteligibilă şi spirituală cu o realitate materială şi sensibilă şi-şi face idoli din cele create - iar idol este tot ceea ce constituie pentru om obiect de cult, în sensul larg al cuvântului, tot ceea ce-i subjugă atenţia şi strădaniile, făcându-l să uite de Dumnezeu. în acest fel, se ajunge la o percepţie delirantă a realităţii: Cel-Ce-este cu adevărat (cf. leş. 3, 14) este nesocotit, ca neexistând, iar cele care nu sunt decât prin El (adică cele care îşi au de la El nu numai existenţa, ci şi valoarea şi sensul) sunt socotite existenţe absolute, care au în sine valoare şi sens. Părinţii socotesc aceasta drept nebunie. Sfântul Atanasie cel Mare, de pildă, scrie: „Acestea aşa fiind şi neexistând nimic afară de Dumnezeu, ci cerul şi pământul şi toate cele din ele atârnând de El, totuşi unii oameni fără minte, înlăturând cunoştinţa şi credinţa în El, au cinstit cele ce nu sunt; şi în loc de Dumnezeu au zeificat cele ce nu sunt, slujind zidirii în locul Ziditorului (Rom. 1, 25) şi pătimind astfel un lucru nebunesc şi plin de impietate. E aşa ca şi când ar admira cineva operele în locul artistului şi, uimit de clădirile dintr-un oraş, ar dispreţui pe arhitectul lor, sau ar lăuda instrumentul muzical, dar ar înlătura pe cel ce I-a construit şi l-a întocmit. Aceştia ar fi tare nebuni şi orbi. Căci cum ar fi cunoscut clădirea, sau corabia, sau lira, dacă n-ar fi lucrat un meşter de corăbii, dacă n-ar fi clădit un arhitect şi dacă n-ar fi armonizat un muzician lira? Precum deci cel ce gândeşte aşa e nebun şi dincolo de orice nebunie, la fel nu mi se par sănătoşi la minte cei ce nu recunosc pe Dumnezeu şi nu cred în Cuvântul (Raţiunea) Lui, Mântuitorul tuturor, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care Tatăl orânduieşte şi susţine şi poartă grijă de toate.”61

Divinizând - la propriu şi la figurat - realitatea sensibilă, oamenii îl înlătură astfel pe Dumnezeu. Inlăturându-L pe Dumnezeu, se fac într-un anume fel vrăjmaşi ai Săi. Pricina acestei vrăjmăşii este, după Origen, „boala sufletului lor sau tulburarea minţii care, potrivit firii, era sănătoasă”62. Aceste cuvinte arată limpede că ateismul şi idolatria sunt pentru Părinţi curată nebunie.

Fragment din cartea "Crestinul in fata bolii, suferintei si mortii', Editura Sophia

Cumpara cartea "Crestinul in fata bolii, suferintei si mortii"

Note:

 54A se vedea Clement Alexandrinul, Protrepticul, II, 11,2,3; XI, 118, 5; Origen, Contra lui Celsus, III, 25.
55 A se vedea, de pildă, Clement Alexandrinul, Protrepticul, X, 96,4; 99, 1; Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, VII; Tratat despre întruparea Cuvântului, XIV; Istoria monahilor din Egipt, Viaţa lui Simeon cel Bătrân, II; Constituţiile apostolice, V, 15,3; Teodoret al Cirului, Istoria monahilor din Siria, 1,4; VI, 4; Cuvânt despre Providenţă, II, PG 83, 580A.
56 Tratat despre întruparea Cuvântului, III, XI.
57 Despre mărginită putere a diavolului, I, 6.
58 Protrepticul, X, 99, 1.
59 A se vedea Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Prolog.
60 Vezi Sf. Grigorie de Nyssa, Viaţa lui Moise, II.

• Inchinarea la idoli
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Rugaciune catre Sfantul Proroc Ilie, la vreme de seceta
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Sfantul Vladimir
  Publicat in : Vietile sfintilor
• De nu s-ar fi nascut Hristos si ca om
  Publicat in : Craciun
• Parintii mananca agurida si copiilor li se sterpezesc dintii
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: