In veacul acesta, mai mult decat in cele anterioare, oamenii sufera, in mod ciudat si oarecum stupid, nu pentru lipsuri mai mari ori din pricina saraciei, ci din cauza comparatiilor.

Fiecare se compara cu fiecare, nu ne mai raportam la noi insine, ci la altii. Dorim ceea ce nu avem si nu putem obtine, dorim ceea ce nu ni se cuvine, cautam unde nu gasim defel si jinduim la bunurile aproapelui.

Toate dorintele neimplinite creeaza frustrari, suferinta ce survine in urma lor este cu atat mai mare cu cat ne dorim mai tare acele lucruri straine: casa altuia, masina altuia, functia altuia, pozitia sociala a altuia, frumusetea altuia, familia altuia.

Dorim cu cerbicie sa mergem pe alte carari, nu pe drumul nostru, ci pe calea altora. Practic, nu ne asumam destinul nostru, nu vrem sa purtam crucea noastra, ci fugim de ea, adesea, nu dorim sa mergem pe calea vietii noastre.

Prin aceasta deraiere ne aratam si nemultumitori fata de darurile primite de la Dumnezeu, refuzand inconstient colaborarea cu Pronia divina, care cheama pe fiecare a urma calea lui proprie, ce duce la mantuire si implinire personala.

De aceea, omul ispitit de bunurile ce sunt peste gard la vecinul, devine orb si nelucrator cu ceea ce are in proprietate si anume, propriile daruri si capacitatile sale intelectuale si spirituale.

Povestea cu capra vecinului este cu totul romaneasca, e mioritica, este un fel de brand romanesc.
"Ca-i mai ortoman
S-are oi mai multe,
Mandre si cornute
Si cai invatati
Si cani mai barbati." (Miorita)

Occidentalii sunt mult mai relaxati in aceasta privinta. Pe ei nu-i doare de capra vecinului, ci mai degraba o ignora.

Ei sunt munciti de alti demoni "mai civilizati", pe semne, cu ceva "maniere", tot cu lucratura pierzatoare de suflet, insa din alte clanuri decat cele care bantuie Carpatii.

In spatiul mioritic deochiul, invidia si cleveteala sunt tare ale noastre, ale romanilor.

La unii mai impatimiti aceste "calitati" sunt mai pronuntate, mai vizibile si se manifesta frust, fiind insotite de un arsenal intreg de mimici specifice, gesturi si fizionomii crispate, ochi pe dos si buze subtiri muscate cu nesat.

Altii sunt mai "cizelati" in manifestari, posesori ai unor vicii "soft", acestia se prezinta bine la interfata publica, insa le colcaie serpii prin sufletele acoperite de fatarnicie.

Daca sunt dotati cu ceva inteligenta devin si mai letali in muscatura, mai veninosi, pentru ca o inteligenta convertita la rau, amestecata cu viclenie si duplicitate, cu mandrie si egoism devine feroce in raul pe care-l poate produce in jur, oricui si oricand.

Daca sunt mai culti, adica telectuali de rasa "pur sange", acestia te pot desfiinta cu imprecatii lansate cu rafinament literar, cu prestatii artistice ce se pot auzi "ca la usa cortului", fuduli nevoie mare cu aceste "elevatii" lingvistice. Unii dintre ei sunt fosti intelectuali, pentru ca nu mai citesc, informandu-se doar de la Tele.sau de pe Net.

Aceste "entitati" sunt personalitati lipsite totalmente de scrupul in obtinerea unor avantaje si pentru atingerea scopurilor. Nu au mama, tata, nici frate.

Folosindu-se doar de cap, ei nu au inima!

Multi dintre acestia vor sa obtina totul, repede, facil si nu respectand regulile jocului.

Am facut un survol peste desertaciunea acestor pacate si tipologii pentru a developa un picut negativul, pentru a-l pune sub lupa, deoarece e necesar uneori, sa observam de unde vine primejdia, unde-i raul, unde se ascunde sau cine il intruchipeaza.

Tine de prudenta aceasta atitudine prevazatoare; in aceste situatii, credulitatea si naivitatea celor vizati nu sunt scuze si nici mari virtuti crestinesti, ci mai curand infantilism ori prostie.

De ce am facut acest excurs despre Rau? Pentru ca aceasta forma de egoism saboteaza un principiu al dreptatii divine nepartinitoare pe care il regasim si in Vechiul Testament la (Iesire 16, 18) si in Noul Testament. Este chiar cel din enuntul acestui articol si anume:

"Celui cu mult nu i-a prisosit, celui cu putin nu i-a lipsit" (II Corinteni 8,15).

Ar fi mai bine in lume, daca fiecare persoana ar deveni izvor, sursa de lumina, donator de bunatate, de iubire, daca "fiecare ar cauta si pe ale aproapelui", nu in sensul de a lua ceva de la acesta , ci de a-i da ceva, daca fiecare ar fi mai atent la lipsurile semenilor, nu pentru a-i dispretui cu infatuarea celui care are cu prisos desteptaciune sau bunuri, ci cu darnicia jertfelnica a celui care fiind constient ca a primit mai mult, se simte dator sa ofere mai mult din ceea ce-i prisoseste.

Hristos nu ne-a daruit daruri ca sa le tinem pentru noi insine, ci pentru a darui din ceea ce am primit si celorlalti.

Sf. Scriptura este foarte explicita in sensul acesta: "Celui caruia i s-a dat mult, mult i se va cere" (Luca 12,48).

Daca s-ar implini acest principiu de convietuire, cu certitudine, ar fi mai putini saraci, mai putina suferinta in jurul nostru, mai multa dreptate pe pamant si desigur, mai multa pace intre oameni.

Acest schimb in natura, aceasta conlucrare a darurilor tuturor si comuniunea dintre bogati si saraci, ar conduce la un oarecare echilibru in societate intre cei cu mult si cei cu putin, la un raport mai just intre cei cu posibilitati si cei cu lipsuri, de orice fel.

In Evanghelia iubirii dintre oameni si Dumnezeu gasim suficiente pilde si indemnuri spre darnicie si faceri de bine:

"Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua. Celui care cere de la tine, da-i; si de la cel ce voieste sa se imprumute de la tine, nu intoarce fata ta." (Matei 5,40-42) si multe, multe altele.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne invata, deci, pe toti sa privim cu mai multa compasiune, empatie si altruism spre cei care sunt mai jos decat noi, evitand obsesia gandului trufas si fixatia privirii atintite spre cei care sunt mai sus decat noi.

Cata tristete alungam din viata altora, atata bucurie aducem in a noastra, cate lacrimi curg din ochii oamenilor din pricina noastra, tot atatea vor fi si pe obrajii nostri cand ne va judeca Domnul. Cata lumina adunam in sufletele noastre sau cat intuneric, tot atata vom avea si Dincolo.

Cu alte cuvinte, cat Rai faci in jurul tau ori cat Iad aduci pe pamant, tot atata vei primi si de la Hristos, in Ziua cea de Apoi.

La cata risipa este in lume in societatile de consum, daca ar pune mana de la mana toti bogatii lumii si din prisosul lor ar imparti si celor lipsiti, nu ar mai fi saracie pe pamant. Noi toti si fiecare dintre noi daca am da din ceea ce ne prisoseste, daca am consuma atat cat ne trebuie si nimic mai mult, ar fi raiul pe pamant. Insa noi ne adunam comori pe pamant si prea putin in ceruri.

De aceea, dorinta de putere, de placere si de avere a unei minoritati a determinat ca o majoritate de oameni sa sufere si sa fie dominata de oligarhia "bogatilor nemilostivi", asa cum ii numeste Evanghelia.

Creaturile nu sunt nelimitate, ci limitate; noi, oameni ne putem umple cu "plinatate" si sa fim fericiti, nu cu multe, ci cu mult.mai putin. Nu ne trebuie mult ca sa fim impliniti si fericiti, ci mult mai putin decat credem noi sau ne putem imagina. De foarte multe lucruri nu avem nevoie si ne prisosesc !

Oamenii sunt ca vasele de lut de diferite dimensiuni. Unele sunt vase mai mici, altele mijlocii, iar altele mai mari, dar daca sunt pline toate, chiar daca unul pare ca a primit mai mult, este multumit, de asemenea si cel care ca a primit mai putin poate fi multumit, deoarece este plin si el.

Oamenii se aseamana si cu copacii.Unii sunt mai mici, dar cu rod mai bogat, altii pot fi mai mari, dar cu roade mai putine sau deloc. Fiecare poate sa rodeasca mai mult sau mai putin si pe fiecare il cunoastem dupa roade.

"Nu poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune" (Matei 7,18); asa si oamenii.

Deci, nu cantitatea este principiul fundamental de departajare, nu dupa acest criteriu vor fi apreciati oamenii, ci dupa calitatea vietii lor, dupa roade daca sunt bune ori ba.

"Cel credincios in putin, este credincios si in mult" (Luca 16,10).Asadar, Puterea nu sta in multe, ci in mult.

Mantuitorul doar cu 12 Apostoli a schimbat lumea, doar cu 12 ucenici s-a propovaduit Evanghelia la toate neamurile, rugaciunile catorva sfinti mari tine lumea toata, un "calugar bun poate fi mai puternic decat o armata intreaga", iar o oaste mica poate sa tina piept cu vitejie si sa biruiasca o armata mult mai mare, o singura idee poate sa mobilizeze o generatie intreaga, o scanteie sa aprinda o padure, o singura Fecioara l-a cuprins pe Cel Necuprins, intr-o creatura a incaput Creatorul Universului, a tuturor vazutelor si nevazutelor, pe o singura planeta traiesc miliarde si miliarde de fiinte, doar un Soare incalzeste si tine in viata toate vietatile Pamantului, o inima mica tine cu pulsatiile ei viata omului cu toate cele dinlauntrul lui, dintr-o singura samanta se pot naste multi, din Adam s-a nascut tot neamul omenesc si prin Mantuitorul nostru Iisus Hristos a venit mantuirea la toata faptura, El fiind "Painea cea cereasca, hrana a toata lumea".

Dumnezeu este Unul, dar ii lumineaza pe toti, ca "Parinte a luminilor"si Tata a multi fii si fiice , El S-a golit pe Sine de dumnezeire, prin Fiul Sau, pentru indumnezeirea noastra, chenoza Lui, a Dumnezeului-Om a fost "un prisos" revarsat peste "cele cu lipsa" ale oamenilor, ca sa le plineasca pe toate la "plinirea vremii" si tot El este Cel care pazeste "plinatatea Bisericii" si podoaba ei pana la sfarsitul veacurilor. Amin!

Pr. Alin-Cristian Preotu

Despre autor

Pr Alin-Cristian Preotu

Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012

• Nu ai auzit nici o barfa
  Publicat in : Religie
• Barfa, golirea aproapelui
  Publicat in : Editoriale
• Ce spune Biblia despre barfa
  Publicat in : Editoriale
• Despre barfa si vorbire desarta
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Barfa
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: