Predica despre chemarea Apostolilor

• « Inapoi
• Inainte »

 

Predica despre chemarea Apostolilor

(Predica la Duminica a doua dupa Pogorarea Sfantului Duh - Matei 4, 18-23)

Iubiti credinciosi,

Sfanta si dumnezeiasca Evanghelie de astazi are o multime de invataturi mantuitoare. Dar doua lumineaza mai mult dintr-insa. Acestea sunt: cea despre chemarea lui Dumnezeu si cea despre ascultarea fata de El.

Dumnezeu Atottiitorul, Care a facut cerul si pamantul, de la inceputul lumii, ca un Ziditor si Dumnezeu a toate, are putere sa cheme toate zidirile Sale si toate asculta de El. El - cum a zis proorocul - cheama cerul de sus si pamantul de jos. El cheama apa marii si o varsa pe fata a tot pamantul. El cheama norii, le porunceste sa se adune si sa formeze ploile. El cheama grindina si furtuna. El cheama vanturile si le scoate din vistieriile Sale. El cheama caldura focului si razele soarelui sa lumineze pe pamant. El a pus o randuiala lunii si stelelor. Pe  toate le cheama si toate asculta de Dansul.

El cheama pasarile cerului, si vin la noi primavara din locuri departate, si iarasi toamna le cheama inapoi, si se duc de unde au venit. Si care zidire nu asculta de Ziditorul sau, daca El este pretutindenea si e Atotstapanitor si Atotstiutor? El nu cheama numai stihiile neinsufletite sau pe cele necuvantatoare. De la zidirea lumii, El a chemat pe alesii Sai. El a chemat pe Noe cu 125 de ani inainte de potop si i-a poruncit de-a facut corabie spre izbavirea de potop. El a chemat pe Avraam, parintele a toate neamurile, dintr-un popor pagan, din tinutul Ur, din neamul Chaldeilor, si l-a facut tata al multor neamuri. El a chemat pe Moise legiuitorul, care a fost prototipul si inchipuirea lui Hristos in Legea Veche. L-a chemat la El in muntele Horeb si l-a trimis sa scoata din robia lui Faraon 638.000 de suflete. El a chemat pe David proorocul de la oi si la facut imparat peste Israil si mare prooroc. El a chemat pe toti proorocii si pe toti alesii Sai.

Si toti cei chemati de Dansul, care primesc Duhul lui Dumnezeu, si au credinta, si cunosc pe Ziditorul lor, si au frica lui Dumnezeu in inima lor, Il asculta. Acestea au fost zise despre chemarea lui Dumnezeu pana la venirea Legii darurilor. Iar cand a venit Insusi Cuvantul lui Dumnezeu si S-a imbracat in trup, cum zice dumnezeiescul Evanghelist Ioan ca "Cuvantul trup S-a facut si S-a salasluit intru noi" (Ioan 1, 14), cand a venit Insasi Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu, a chemat dintre oameni mai intai pe Apostoli. Ati auzit din dumnezeiasca Evanghelie de astazi cum a chemat El ca pe cei dintai pe apostolii Sai.

Ati auzit citindu-se din Sfanta Evanghelie ca "umbland Iisus pe langa lacul Ghenizaretului - care se mai numeste si Marea Tiberiadei -, a vazut pe doi frati, pe Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, ca erau pescari". Oare de ce a randuit pronia lui Dumnezeu ca tocmai atunci Iisus sa fie pe malul Marii Tiberiadei, cand cei doi viitori apostoli, doi frati, aruncau mreaja in mare? Iata pentru ce. Pentru ca Hristos avea sa-i faca pe dansii pescari de oameni si a voit sa arate de mai inainte ca datoria apostolului si a predicatorului este sa arunce mreaja - adica cuvantul lui Dumnezeu - in marea lumii acesteia, tulburata de necazuri, de ispite si de pacate. Evanghelia spune anume ca erau pescari ce aruncau mreaja in mare. Oare de ce tine sa spuna anume ca erau pescari? Ar fi putut spune simplu ca erau la pescuit, dar Evanghelia spune anume ca erau pescari.

Stiti de ce o spune aceasta? Atotputernicul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, prin acest cuvant, ca erau pescari, vrea sa arate intregii lumi, tuturor filosofilor ei, tuturor imparatilor, tuturor puternicilor, tuturor carturarilor, tuturor celor care vor cerceta Evanghelia lui Hristos, ca cei dintai ucenici ai lui Hristos au fost niste oameni saraci si neinvatati. Ce  poate fi mai sarac ca un pescar necajit si simplu? Si de ce a aratat-o aceasta Dumnezeu? Pentru ca sa arate ca El, cand vine in lume, n-are nevoie de intelepciunea noastra, nici de priceperea noastra.

Dumnezeu poate sa lucreze prin cele mai neputincioase fiinte, cum a vorbit odata prin gura magaritei lui Valaam (Numerii 22, 26-32). Dumnezeiescul apostol Pavel a spus ca Dumnezeu a ales pe cele proaste ca sa rusineze pe cele intelepte, pe cele neputincioase si de neam slab si nebagate in seama, ca sa rusineze pe cele tari si de neam slavit, ca astfel sa vadeasca mai mult puterea Lui si pentru ca sa nu se laude nici un trup inaintea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 27-29). De aceea, Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, cand vine in lume, Isi alege ucenici dintre oameni saraci si simpli, niste pescari. Dar de ce a chemat deodata doi frati, pe Petru si pe Andrei, fratele sau? Ca sa arate ca toti cei ce vor crede intru Hristos, prin mreaja cuvantului acelora, [se cade] sa traiasca in iubire ca fratii si ca sunt frati prin dumnezeiescul Botez si prin sfanta credinta cea in Domnul Iisus Hristos. De aceea a ales mai intai ca apostoli doi frati. Si dupa ce i-a ales, acestia lasand acolo mreaja, au urmat dupa Iisus Hristos. Cand i-a chemat Iisus Hristos, ei n-au mai zis: "Doamne, avem treaba, iata, am pregatit mreaja de prins peste". Nu! In clipa cand i-a chemat Iisus Hristos, nu au mai aflat nici o pricina, ca mai au treaba de facut, ci-n aceeasi clipa, lasand mreaja, au mers dupa Iisus.

Nici proorocul Elisei, cand a fost chemat sa fie in locul lui Ilie Tesviteanul, nu a aratat atata sarguinta si atata ascultare precum cei doi apostoli frati. Caci ce spune Scriptura? Cand s-a coborat Ilie si a trecut Iordanul, pe calea pustiei Damascului, si a venit la Elisei proorocul, care lucra cu 12 perechi de boi, si a aruncat cojocul pe el si a zis: "Dumnezeu te-a ales pe tine, Elisei, fiul lui Safet, prooroc in locul meu", acesta, auzind ca Dumnezeu il cheama la proorocie, a zis catre Ilie Tesviteanul: "Da-mi voie sa ma duc sa sarut pe tatal meu si pe mama mea si pe fratii mei, si apoi voi veni". Dupa ce s-a dus si si-a luat ziua buna de la familie, s-a dus apoi si a taiat boii si a facut praznic, dand plugul si celelalte unelte de pomana. Dupa aceea a mers dupa Ilie, ca sa fie proorocul lui Dumnezeu cu dar indoit, dupa cum spune in Scriptura (III Regi 19, 16-21).

Dar la acesti dumnezeiesti apostoli nu se vede una ca asta. Indata ce i-a chemat, au lasat mreaja in mare; au lasat-o acolo unde s-a intamplat sa fie in clipa aceea, mergand dupa Iisus Hristos. Dar oare acesti ucenici, cei dintai chemati, cunosteau ei pe Iisus Hristos? Stiau de El? Da, Il cunosteau.

Caci si Andrei si Petru au fost intai ucenicii lui Ioan Botezatorul, care le-a aratat cu degetul pe Mantuitorul la Iordan si a zis: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii!". De atunci au inteles ca Iisus Hristos e mai mare ca Ioan Botezatorul. Iar alta data, Ioan Botezatorul le-a spus: "Vine dupa mine Cel mai mare decat mine, Caruia nu sunt vrednic a-I dezlega cureaua incaltamintelor Lui" (Matei 3, 11; Marcu 1, 8). Si: "Aceluia I Se cade a creste, iar mie a ma micsora. Cel ce are mireasa, mire este, iar ea se cade sa se bucure".

Hristos este Mirele si mireasa Lui este Biserica. Dumnezeiescul Inainte-Mergator stia acest lucru si a zis aceste cuvinte in urmatorul inteles: cand va veni Mirele Bisericii, eu sunt sluga Bisericii; eu trebuie sa ma bucur ca sunt impreuna cu El.

Deci acesti doi ucenici chemati astazi cunosteau pe Iisus. Chiar din gura povatuitorului lor, de la Ioan Botezatorul, stiau ca El e Mielul lui Dumnezeu, si ca vine de sus, si ca-i mai mare decat Ioan Botezatorul. De aceea, indata ce i-a chemat, au si mers dupa Iisus.

Iar dupa aceasta, ce mai spune dumnezeiasca Evanghelie? Mergand Iisus mai inainte, a mai dat de doi pescari. De cine? De Iacov al lui Zevedeu si de Ioan, fratele lui. Bagati de seama ca in numarul celor 12 apostoli sunt doi Iacov. Unul se cheama Iacov al lui Alfeu, sau Iacov cel Mic, iar altul este Iacov al lui Zevedeu si al Salomeii si var de trup cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Dumnezeiasca Evanghelie zice ca pe acesti doi apostoli, pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan, fratele lui, i-a vazut pe mare cu tatal lor si i-a chemat. "Veniti dupa Mine - le-a zis - si va voi face pe voi pescari de oameni!". Si lasand ei pe Zevedeu, tatal lor, in corabie, au mers dupa Iisus. Dar de ce n-a mers si Zevedeu? Cum de au mers copiii si tatal n-a mers? Iata de ce. Zevedeu n-a crezut ca Iisus Hristos este Fiul si Cuvantul  lui Dumnezeu si de aceea inima lui era legata mai mult de corabia lui si de pestele pe care-l pescuia, decat de Iisus Hristos.

Iar cei doi fii ai lui, cunoscandu-L cu duhul si auzind de minunile Lui, pe care le facea in Galileea si in partile acelea, n-au mai stat la indoiala. "Acesta-i Mesia, Acesta-i Dumnezeu!" - si-au zis ei. Si au lasat pe tatal lor in marea tulbure a lumii acesteia si cu corabia (care simbolizeaza nestatornicia veacului de acum, caci pururea se clatina si pururea-i miscata de valuri), si au venit la Iisus Hristos. Era al doilea rand de apostoli, alti doi frati.

Deci in aceeasi zi Mantuitorul i-a chemat pe patru din cei mai de frunte apostoli, pe Andrei si pe Petru, pe Iacov si pe Ioan. Capeteniile sau varfurile apostolilor, stalpii cei mari care au intemeiat mai tarziu Biserica, au fost chemati intr-o singura zi. Au fost chemati de doua ori cate doi frati, ca iarasi sa arate ca toti cei ce vor crede in Hristos trebuie sa traiasca ca fratii si ca sunt frati in credinta in Acelasi Dumnezeu. Dupa ce i-a chemat Mantuitorul si pe acestia, se zice in Evanghelie: a umblat Iisus prin toata Galileea si prin tot tinutul de pe langa mare, propovaduind si invatand in sinagogile evreiesti cuvantul lui Dumnezeu, facand semne si minuni mari si tamaduind bolnavii de neputintele lor.

Aceasta e Evanghelia de azi, pe scurt. Frati crestini, astazi am vrut sa va vorbesc de chemarea lui Dumnezeu, si de ascultarea omului de Dumnezeu, si de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar am voit mai ales sa vorbesc despre chemarea neamului cel cuvantator al oamenilor, sa va spun in cate chipuri ne cheama Dumnezeu pe noi. Dumnezeu cheama popoarele pamantului cu foamete, cu seceta, cu neplouare, de parca le-ar spune: "Iata, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia Proorocul ca voi da ploaie peste zece cetati si peste doua nu voi ploua, si iarasi, voi da ploaie peste doua cetati si peste zece n-am sa dau ploaie, ca sa va arat ca Eu sunt Dumnezeul norilor si Tatal ploilor, cum a zis Iov" (cf. Iov 12, 16; 26, 8; 38, 25-28). Auziti pe Dumnezeu spunand: "Voi da ploaie peste zece cetati si peste doua nu voi da, si iarasi peste doua voi da si peste zece n-am sa dau" (Ieremia 5, 24).

La televizor, cand se da buletinul meteorologic, se arata harta tarii, spunandu-se: aici ploua, si se arata vreo 10-15 puncte unde ploua in tara; vazand odata aceasta, foarte m-am folosit. Sa aratat ca in vreo 10-15 puncte ploua, iar in cea mai mare parte a tarii nu ploua. Si mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia. Mi-am zis: iata, acum se implinesc sub ochii nostri, ca  ploua in cateva sate si in 20-30 nu ploua. Deci in mana lui Dumnezeu sunt ploile, si norii, si furtunile, si vanturile. Caci spune Hristos: "Anii si vremile le-a pus Tatal intru a Sa stapanire" (Matei 24, 27-36; Fapte 1, 7). Nimeni nu-I poate cere socoteala Lui de ce a dat seceta sau furtuna, nimeni nu poate opri vanturile si ploile, nimeni nu le poate aduce, decat mana cea atotputernica a lui Dumnezeu. Deci, iata, uneori ne cheama Dumnezeu cu seceta, alteori cu grindina, alteori cu fulgere, cand trasneste pe multi, alteori ne cheama cu foamete, alteori cu boale.

Alteori da Dumnezeu boala si molima, si nu este casa unde sa nu fie un bolnav. Si aceasta o poate face cand voieste. Alteori ne cheama cu razboaie, alteori cu robie, alteori cu glasul Scripturilor cand zice: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi" (Matei 11, 28). Si alta data zice: "Cel ce vrea sa vie dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie" (Matei 10, 38).

Deci, iata ca ne cheama Dumnezeu si prin stihii, prin cutremure, prin seceta si prin neplouare, ne cheama prin boale si prin necazuri, prin scarbe, prin toate cheama popoarele la El, sa cunoasca ca este un Tata in cer si ca poate face cu popoarele Sale cate voieste. Ce spune Isaia? "Doamne, Tu ai zidit pamantul ca pe o nimica si toate popoarele pamantului inaintea Ta sunt ca o picatura dintr-o cada" (Isaia 40, 15). Ce putere are o picatura dintr-o cada? Sau ce este de vei lua o lingura de apa din noianul cel fara de margini al marilor? Asa suntem noi de putini si de slabi inaintea lui Dumnezeu! Cheama Dumnezeu prin glasul Scripturii, cheama prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastra cu seceta, sau cu ploaie prea multa, sau cu cutremur, sau cu arsita. Dar cheama si in alt fel.

Cum? Prin glasul constiintei. Nu vezi, cum pacatuim sau gresim, ne mustra cugetul indata. Te intreaba: "Omule, de ce ai facut aceasta?". De ce-ai furat de la vecinul, de ce ai luat femeia altuia, de ce ai omorat pruncul nevinovat in pantece, de ce ai ras de cele sfinte, de ce fumezi, de ce nu mergi la biserica duminica si sarbatoarea? De ce nu cresti copiii in frica lui Dumnezeu, de ce nu postesti cele patru posturi de peste an, si vinerea si miercurea, si te faci asemenea cu iudeii? De ce urasti pe fratele tau, de ce hulesti pe Dumnezeu cand esti in scarba? Prin toate ne mustra constiinta cand gresim. Ea e glasul lui Dumnezeu, Care ne cheama la El: "Omule, ai gresit! Eu te iert. Dar sa nu mai faci! Vino la Mine, caci la Mine e izvorul iertarii, al iubirii si al milostivirii. Pune inceput bun de azi inainte, sa nu mai pacatuiesti!".

Deci, constiinta e glasul lui Dumnezeu in inima noastra. Aceasta lege s-a pus inainte de toate legile omenesti. Zic o seama de oameni putin credinciosi: "Dara, noi, crestinii, o sa fim judecati dupa Evanghelie si o sa ne pedepseasca Dumnezeu. Insa pe popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum e China, cum e Japonia, care se inchina la zei, si la vrajitori, si la filosofi, cum are sa le pedepseasca Dumnezeu? Caci n-au avut Evanghelia si n-au stiut ca e pacat, iar de aceea nu se pot indrepta".

Auzi ce spune dumnezeiescul apostol Pavel in epistola sa cea catre romani: "Cele nevazute ale lui Dumnezeu, de la inceputul zidirii lumii, prin fapturi intelegandu-se se vad, vesnica Lui putere si Dumnezeire" (Romani 1, 20). Deci, toate popoarele lumii, in ziua Judecatii, se vor judeca dupa patru legi. Asa dogmatisesc Sfintii Parinti. Cei ce n-au avut legea scrisa, se vor judeca dupa doua legi: dupa legea constiintei, pe care a pus-o Dumnezeu in om la zidirea lui, si dupa legea zidirilor. Cum, dupa legea zidirilor? Iata cum: toate care sunt in jurul nostru vorbesc cu noi. Caci spune Sfantul Grigorie de Nyssa: "Ca o trambita din inaltul cerului vorbesc zidirile cu noi si striga ca este Un Ziditor" (Viata lui Moise). Si ce spune proorocul David: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria" (Psalmi). Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbeste taria cu noi si vesteste puterea lui Dumnezeu? Iata cum.

Cand te uiti seara la cerul instelat si-l vezi plin de stele, si impodobit ca un candelabru plin de lumina, si vezi luna plina stralucind pe cer si randuiala cea prea frumoasa cu care se conduc stelele, si galaxiile, si constelatiile cerului cu atata precizie, incat nici cei mai mari savanti ai lumii nu ajung sa indrepte calendarul dupa ele, atunci zici cu proorocul: "Doamne, ce este omul, ca sa-l pomenesti pe el, sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el?" (Psalmi). Si atunci iti dai seama ca aceste stele, aceste miscari ale lor sunt facute si purtate de mana lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El e carmuitorul lor. Iti dai seama ca lumea aceasta are o minte care le indrumeaza, ca este un Dumnezeu Care le-a facut si o mana nevazuta care le poarta de grija, ca si noua. Asa vorbesc cerurile cu noi, incat vazandu-le, cunoastem prin ele pe Ziditorul cerului. Cand ne uitam la soare si-l vedem cum lumineaza, ca nu putem sa-l privim decat cateva minute si orbim, ne aducem aminte de Cel ce a facut soarele atat de frumos, atat de luminos. Si ne dam seama ca Cel ce l-a facut pe el, Soarele Dreptatii, straluceste de miliarde de ori mai mult ca el. Si asa, soarele lauda pe Dumnezeu. Caci se zice: "Laudati- L pe El, soarele si luna, laudati-L pe El, toate stelele si lumina!". Cum lauda Soarele pe Dumnezeu? Cum Il lauda luna, stelele, cerurile, tot firmamentul, toata zidirea? Prin existenta si prin miscarea lor. Caci "altele sunt contemplatiile zidirilor si altele sunt legile lor" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia). 

Contemplatia are loc cand ne gandim la Cine le-a facut. Iar  legile lor sunt randuielile dupa care se misca in univers. Si amandoua sunt facute de Dumnezeu: existenta lor si legile dupa care se misca ele. Asa vorbesc cu noi soarele, luna, stelele si cerurile, florile si pasarile, animalele si fiarele, vaile si apele, noianurile si aerul, vanturile si toate stihiile. Toate vorbesc cu noi si ne spun ca este Un Ziditor, Un Dumnezeu in cer Care le-a facut, le tine si le misca.

Deci, dupa legea constiintei si dupa legea zidirilor se vor  judeca cei ce n-au avut legea cea scrisa. Incepand de la Moise, caruia Dumnezeu i-a dat Tablele Legii pe Muntele Sinai, poporul iudeu se va judeca dupa Legea cea scrisa, iar toate  popoarele care au cunoscut Evanghelia se vor judeca dupa Legea Darului, Legea dragostei si a desavarsirii.

De la inceputul lumii, astazi si vesnic, zidirea vorbeste despre Ziditorul ei. Un necredincios oarecare strabatea Oceanul Atlantic, pe un vapor mare, pe un transatlantic. Si un sarman misionar predica pe vapor, noaptea, despre Dumnezeu, despre minunile Lui care se vad pe cer, sus, pe pamant si in aer. Iar necredinciosul, ca sa ia in batjocura pe misionar, a luat binoclul si se tot uita lung la stele. Iar misionarul lui Hristos predica cu foc, pentru ca Dumnezeu da putere multa in cuvant celor ce-L binevestesc pe El si-L predica pe Dumnezeul cel adevarat, pe Stapanul zidirii. La urma, vine cel necredincios si zice catre preot: "Parinte, tot predici pe Dumnezeu, dar eu m-am uitat cu binoclul la stele si nu L-am vazut, nu stiu unde e". Iar  misionarul lui Hristos i-a spus: "Bine zici, frate, ca nu-L vezi, si in acest fel nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului. Dar stii de ce? Ca sa-L vezi pe Dumnezeu, trebuie sa cureti inima de necredinta, de paganatate. Caci asa ne invata pe noi Evanghelia, spunandu-ne in fericirea a sasea: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 7). Deci, drept ai zis ca nu L-ai vazut, si nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului, pana ce nu-ti vei curati inima ta de necredinta, de rautate si de pacate.

Atunci ai sa-L vezi pe Dumnezeu, prin lumina credintei". Asa si azi. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui  Dumnezeu. Si daca nu o auzim, are sa puie biciul pe noi, are sa ne cheme mai aspru. Daca ne vom intoarce, El are sa dea ploaie timpurie, si belsug, si sanatate, si fericire, ca in mana Lui este viata si moartea. Iar daca nu, stie El cum sa traga fraul calului!

Caci zice Ilie Miniat ca lumea aceasta este ca un cal sirep, care  alearga pururea spre pierzare, alearga la pacate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu e mester sa puie frau acestui cal neastamparat. Si care e fraul calului? Care e frana lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dansul? E seceta, sunt bolile, robiile, razboaiele, moartea, suferintele si toate necazurile. Cand e razboi, ce cerem? "Da, Doamne, pace". Cand suntem bolnavi, cerem: "Da-ne, Doamne, sanatate". Cand nu ploua: "Da-ne, Doamne, apa, ca murim de sete". Cand suntem robi: "Scapa-ne, Doamne, de robie". Deci, bine ne face Dumnezeu. Stie El sa tie in frau aceasta lume, care alearga ca un cal sirep la prapad, la pierzare. Auzi ce spune proorocul: "Insa cu zabala si cu frau, Doamne, falcile lor vei strange, a celora ce nu se apropie de Tine" (Psalmi 31, 10). Nu ne apropiem de buna voie, ne pune zabala si frau si ne intoarce inapoi, pentru ca are putere. Caci este Dumnezeu care poate sa coboare in iad, sa ridice, sa omoare, sa faca viu.

Deci, fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boale, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci sa ne intoarcem acasa la Tata si sa zicem: "Iarta-ne, noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi, Doamne". Si atunci Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura. Adevaratul parinte nu bate pe copiii sai din ura, Doamne fereste! Care tata sau mama ar vrea sa-si bata copiii degeaba, sa-si bata joc de dansii? Nu! Ci daca vede ca azi n-asculta, si maine n-asculta, si poimaine nasculta, si-i incapatanat, si-i raspunde impotriva, si face dupa voia lui cea rea, atunci pune mana fara sa vrea pe varga, sau pe curea, sau pe bat. Pentru ce? Caci vede ca acest copil a pornit pe cai rele si merge din rau in mai rau, se duce in prapastie si, daca il va bate mai pe urma, va fi prea tarziu.

Asa face si Dumnezeu cu noi. Noi suntem toti fiii lui Dumnezeu dupa dar. Auzi ce zice Scriptura: "Eu am zis: "Dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Inalt toti". Iar voi ca niste oameni muriti, si ca unul din boieri cadeti" (Psalmi 81, 6-7), adica asemenea unuia dintre draci. Daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si avem darul de fii prin Sfantul Botez, avem Biserica Mama si pe Dumnezeu Tata, dupa cum zicem pururea: "Tatal nostru Carele esti in ceruri..."; daca-i asa, sa stam pururea cu ochii mintii la Tatal nostru si sa stim ca daca nu vom voi de buna voie sa-L iubim si sa-L cunoastem ca exista, El va pune mana pe varga. Dar mai bine sa ascultam din dragoste si sa-L iubim pe Dumnezeu si sa facem poruncile Lui din cumintenie, ca El pururea sa aiba mila de noi si sa ne poarte de grija.

Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul asculta, pamantul asculta, vanturile asculta, marea asculta, ploaia asculta, roua asculta, grindina asculta, stelele asculta,  soarele asculta, noianurile si toata natura asculta, numai omul, fiinta cea rationala, nu vrea sa asculte de Parintele sau Cel ceresc. Dar bagati de seama ca mana lui Dumnezeu are si varga cu care ne poate bate! Deci sa stam bine, sa luam aminte! Sa nu uitati, de astazi inainte, ca orice necaz care vine peste noi este o chemare a lui Dumnezeu. Caci zice: "Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeste".

Si sa nu cartim daca suntem chemati intr-un fel sau altul, caci spune apostolul Pavel: "Fiecare intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana".

Te-a chemat Dumnezeu sarac, nu dori sa te imbogatesti; te-a chemat sa fii calugar, calugar sa ramai pana la moarte; te-a chemat sa fii preot, preot vrednic sa fii; te-a chemat sa fii meserias, meserias bun si cinstit sa fii; te-a chemat sa fii filosof sau mecanic, sau in alt serviciu, asa sa ramai! Dar sa slujesti cu cinste, sa cunosti ca Dumnezeu este Cel ce te-a chemat intr-un fel sau altul, si fiecare dintre noi intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana! AMIN!

• « Inapoi
• Inainte »