Predica din postul Craciunului - Despre femeia garbova

• « Inapoi
• Inainte »

Predica din postul Craciunului - Despre femeia garbova

(La Evanghelia de la Luca - 13, 16-17)

Iubiti credinciosi,

Evanghelia de astazi e asa de luminata si asa de limpede, ca oricine o intelege, as zice ca aproape nu mai are nevoie s-o talcuiasca nimeni. Dar dupa cum ierburile si florile cele binemirositoare, ca busuiocul, menta si altele, cu cat le freaca cineva mai mult in palme si le pipaie, cu atat mai mare mireasma aduc celor ce fac aceasta, si precum scafandrii, care merg pe fundul marii ca sa caute margaritare, cu cat se scufunda mai adanc in adancurile cele mari ale oceanelor, cu atata afla margaritare mai de pret, asa se intampla si cu cuvintele dumnezeiestii Scripturi.

Daca le citim la suprafata, sau le ascultam la suprafata, dupa litera, ne folosim intr-o mica masura; dar daca cercetam adancul lor tot mai mult, aduc sufletelor noastre tot mai mult folos. Noi vedem din dumnezeiestile Scripturi ca, din ingaduinta lui Dumnezeu, dupa departarea de Dumnezeu a unora dintre oameni, diavolul are mare putere sa-i munceasca si sa-i chinuiasca pe oameni cu fel de fel de boli, cu fel de fel de nenorociri, cu fel de fel de scarbe si pagube. Vedem aceasta din cazul sfantului si dreptului Iov, cand a ingaduit Dumnezeu satanei ca degraba sa-i pricinuiasca pierderea tuturor averilor si apoi sa-i aduca rani, bube rele in trup, de la crestetul capului pana la talpa piciorului. Aceasta se vede si in cazul regelui Saul, primul rege al lui Israil, cum dupa ce S-a departat Dumnezeu de la dansul pentru neascultare, a trimis un duh necurat care il muncea, il trantea pe jos, de facea spume, si numai cand David ii canta din harpa sau din psaltire, se departa de la el duhul acela si nefericitul se usura putin. O vedem apoi in cazul desfranatului aceluia din Corint, de care spune sfantul apostol Pavel ca a trait cu mama lui, cum pentru aceasta faradelege, care nu se pomenea nici la pagani, dumnezeiescul apostol Pavel a hotarat: "Intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, sa dati pe unul ca acela satanei spre pieirea trupului, ca duhul sa se mantuiasca in ziua Domnului Iisus" (I Corinteni 5, 4-5).

Ati vazut deci cum, fie pentru pacate, fie pentru certare, Dumnezeu ingaduie cateodata satanei sa aduca omului boala, neputinta, pagube, scarbe si multe feluri de necazuri. Asa s-a intamplat si in Evanghelia de astazi, cu femeia cea garbova. Iata ce zice dumnezeiescul apostol si evanghelist Luca: "Si invata Iisus intr-una din sinagogi sambata" (Luca 13, 10).

De ce invata Mantuitorul mai mult sambata decat in celelalte zile? Sambata, in Legea Veche, era zi de odihna si sarbatoare pentru vechiul Israil. Ei atunci se adunau in sinagogile lor. Si acolo preotii, levitii, dascalii si legiuitorii citeau dumnezeiasca Scriptura, care cuprinde legea lui Moise si scrierile proorocilor. Poporul statea si asculta. Mantuitorul se ducea acolo, caci ii gasea gramada pe toti si putea sa le talmaceasca dumnezeiestile cuvinte ale Scripturii, prin cuvantul Sau cel viu si lucrator.

Asa S-a dus Mantuitorul intr-una din sinagogi si, cand a ajuns El acolo, iata era o femeie care avea duhul neputintei de 18 ani si statea garbova, adica cu capul in jos, neputand sa-l ridice in sus nicidecum. Era o jale sa vezi o biata femeie batrana cum statea incovoiata, cu capul aproape de pamant. Nu mai putea vedea soarele niciodata, nici stelele de pe cer, ci vedea numai pamantul. Iar aceasta garbovire a ei nu era o boala fireasca, precum celelalte boli, ca la surzi, la orbi, la schiopi, ci era o legatura a satanei. Ea era chipul omului pacatos, care cand e legat de satana nu mai poate sa priveasca la cer, ci priveste tot la pamant, la mancare, la bauturi, la desfrau, la distractii, la toata faradelegea care trage pe om la fundul iadului. Asa era si biata femeie, un simbol, insa fara voia ei, fiind legata de satana de 18 ani. Si Mantuitorul, vazand pe aceasta femeie legata de satana, I s-a facut mila si, fara sa-L roage nimenea, fara sa mijloceasca nimenea si sa zica: "Doamne, indura-Te de femeia aceasta, ca e garbova si sta cu capul la pamant de 18 ani si n-a mai vazut nici soarele, nici stelele noptii si nici pe oameni la fata", vazand ca un Dumnezeu si pe satana care o tinea asa incovoiata ca o secera, i-a zis: "Femeie, esti dezlegata de neputinta ta". Si punand pe dansa preasfintele si preacuratele Sale maini, a facut-o deplin sanatoasa, iar ea dadea slava lui Dumnezeu" (Luca 13, 11-13).

Poporul s-a infricosat si totodata s-a bucurat de minunea aceasta. Dar, dupa savarsirea acestei preaslavite minuni pe care a facut-o Mantuitorul sambata, mai marele sinagogii, un preot sau un carturar care reprezenta sinagoga, a iesit in fata poporului si a inceput sa mustre poporul, zicand: "Sase sunt zilele cand puteti sa veniti aici sa va vindecati, dar nu in ziua sambetei!".

Dar n-a indraznit sa-I spuna lui Hristos cuvantul acela, ci l-a spus catre popor. Si nu ravna Legii l-a indemnat pe mai marele sinagogii sa mustre poporul pentru minunea ce se facuse in ziua sambetei, ci zavistia si rautatea care pururea stapaneau pe carturari si pe farisei. Acestia urau pururea pe Mantuitorul si voiau sa dispretuiasca minunile Lui si sa le acopere cu rautatea, cu zavistia si cu ura lor. Daca n-ar fi fost plini de zavistie si de rautate, ar fi inteles ce este mai mare: tinerea sambetei sau o vindecare ca aceasta, care era asa de minunata, si o facere de bine asa de mare, in ziua sambetei. Dar satana si zavistia din  inima lui nu l-au lasat pe acest fatarnic si zavistnic sa inteleaga puterea minunii dumnezeiesti.

Iar Mantuitorul, ca Unul ce era Dumnezeu si Insusi Cuvantul si intelepciunea lui Dumnezeu, a zis catre acest mai mare al sinagogii, care se arata atat de ravnitor in fata poporului pentru tinerea sambetei: "Fatarnice, care din voi, in ziua sambetei, nu-si dezleaga boul sau asinul si  nu se duce sa-l adape?". Adica, ati legat pe om sa nu faca un bine altuia sambata, dar nu l-ati legat sa nu dea apa boului sau asinului. Si tu, fatarnice si zavistnice, asa intelegi Legea? Nu  intelegi ca aceasta femeie e mai mult decat un bou si decat un asin? Daca tu dezlegi boul si asinul si-l duci in zi de sarbatoare la apa si la fan si la mancare, nu se cade ca Eu sa dezleg pe aceasta fiica a lui Avraam, pe care satana a legat-o de 18 ani, in ziua sambetei?

Deci l-a pus la intrebare, la examen. Ia spune tu - zice - ce e mai bine: sa dezleg un bou si un asin si sa-l duc la apa si sa-i dau fan, sau sa dezleg un om din legatura satanei?

Iata deci cum stau lucrurile. Iisus osandeste aci fatarnicia, care e o mare rautate si o mare viclenie si un mare pacat. Bine a numit-o Hristos aluat, cand a zis in alta Evanghelie: "Cautati si va paziti de aluatul fariseilor, care este fatarnicia". Caci precum aluatul, daca-l pui in faina, dospeste toata framantatura, asa fatarnicia strica la om toata intocmirea lui. Ii strica si mintea, si privirea, si purtarea din afara, si inima lui - toate i le strica. De aceea Mantuitorul ii face atenti pe apostoli sa se fereasca de acest aluat vrajmas si plin de otrava al fatarniciei (Luca 12, 1).

Fatarnicia are ca radacina viclesugul, iar ca odrasle si roade zavistia, rautatea, ravnirea, prefacatoria, minciuna, vatamarea cinstei altuia si cele asemenea. Toate acestea - si nenumarate altele - sunt roadele fatarniciei. Dorinta de castig, slava desarta, sunt, de asemenea, roade ale fatarniciei. De aceea, in dumnezeiasca Evanghelie, vedem foarte adesea pe Mantuitorul lumii mustrand acest blestemat pacat, aceasta blestemata otrava si aluat al satanei din sufletul nostru. Caci nu-L auzim in Evanghelie pe Hristos zicand: "Vai tie, curvarule!

Vai tie, curva! Vai tie, talharule! Vai tie, vamesule!", ci: "Vai voua, carturarilor fatarnici!", "Vai voua, arhiereilor si carturarilor fatarnici!", "orbi si vicleni si fatarnici", "nebuni si orbi" si cate altele. De zeci de ori ii blesteama Hristos pe fatarnici. Caci Dumnezeu fiind El, vedea cata rautate aduce omului fatarnicia (Luca 11, 39-52).

Omul fatarnic intotdeauna una are in inima si alta pe limba, una are in minte si alta la aratare. Omul fatarnic nu are nici mintea sanatoasa, nici inima, nici aratarea, ci toate ii sunt stricate cu aluatul acesta care creste din viclesugul inimii lui. Una spune, alta gandeste, una te sfatuieste, alta planuieste, una iti arata ca este si alta este de fapt. Daca privesti la fatarnic, il vezi bocind, rugandu-se, spunand ca face bine. Dar toate astea le face urmarind sau castigul, sau razbunarea pe altul, sau vatamarea cinstei altuia. Si cate chipuri nu ia fatarnicia, ca nu ajunge vremea si nimeni nu poate spune felurile viclesugurilor fatarnicului. De aceea s-a spus ca fatarnicul este ca un cameleon. Viata fatarnicului este pestrita ca rasul. Ati vazut blana rasului, ca are numai tepi, cand albi, cand negri, cand vineti. Asa e viata  fatarnicului; acum e intr-un fel, acum in alt fel. Trece de la o stare la alta, ca fatarnicia nu-l lasa sa fie cinstit, nu-l lasa sa aiba sinceritatea si nerautatea sufletului, cum a cerut Hristos: "Fie dar voua cuvantul ce este da, da, si ce este nu, nu. Ca ce este mai mult, vine de la cel rau". Hristos imi cere: daca inima mea zice da, da sa zica si limba mea; daca limba mea zice nu, nu voi zice si cu mintea. Iar daca inima mea zice da, iar limba nu, sunt fatarnic si pestrit, sunt ras, sunt cameleon, sunt drac fatarnic, sunt blestemat de Hristos pentru fatarnicie, ca una am in inima si alta pe buze. Prefacatoria e mestesugul dracului. Viclenia, fatarnicia, rautatea, vatamarea cinstei altuia, dorinta de castig, dorinta de slava, iubirea de aratare, dorinta de a placea oamenilor si alte multe rele izvorasc din fatarnicie, care are ca radacina, cum am spus, viclesugul.

De aceea Sfantul Apostol Iacov ne spune: "Sa fie cuvantul vostru da, da - si nu, nu, ca sa nu cadeti in fatarnicie" (Iacov 5, 12). Cand vom vedea ca una spunem si alta gandim, sa stim ca ne-am prins in aceasta mreaja a satanei si e foarte greu sa scapam de ea. Cat de greu e acest pacat, daca Hristos l-a blestemat mai mult decat pe toate celelalte! Daca vreti sa stiti un fatarnic mai mare decat toti fatarnicii lumii, ganditi-va la Iuda.

Cand a venit femeia aceea pacatoasa sa spele picioarele Mantuitorului si a varsat un vas de alabastru intreg cu mir de nard, cu mir scump, si spala picioarele lui Iisus si le ungea cu mir si le stergea cu parul capului ei, pocaindu-se din toata inima, iar Hristos i-a zis: "Femeie, iarta-ti-se pacatele!", atunci Iuda, care era de fata, n-avea grija de pocainta femeii, ca este din toata inima, ci se gandea cat de scump este mirul, astfel ca a si spus catre ceilalti apostoli: "De ce s-a facut paguba aceasta? Se putea vinde mirul acesta cu mai mult de 300 de dinari si sa se dea saracilor". Dar grija de saraci avea Iuda atunci? El, cum spune Evanghelistul, avea punga de obste, iar ceea ce se punea intr-insa, de catre cei 12 apostoli, dadea la ai casei lui. De aceea a mostenit toate blestemele care sunt scrise in Psalmul 108 din psaltire. El voia sa para ca e foarte milostiv cu saracii. Dar n-avea el grija sa vanda mirul ca sa dea banii la saraci, ci era suparat ca s-a varsat mirul pe care putea el sa-l vanda si sa ia pe el mai mult de 300 de dinari.

Deci, dupa vorba, se arata ca are iubire de saraci, iar in inima ravnea dupa arginti, si numai cu gura vorbea de iubirea de saraci. Deci nu grija de saraci il manca pe dansul, ci grija ca n-a putut face rost de o noua suma de bani. Ei, daca ar fi capatat el vasul acela plin cu mir, ar fi facut pe el vreo 300 de dinari, ba poate si mai mult, si apoi dadea la obste cat voia el, iar restul il punea deoparte. Aceasta era in inima lui Iuda si asa s-a aratat ca este. Iar cand vine la Hristos, in gradina Ghetsimani, cu slujitorii arhiereilor, auzi cata fatarnicie! Se apropie ca un prieten si zice: "Bucura-te, invatatorule!", si-L saruta! Din afara se arata prieten, Il imbratiseaza pe Hristos, pe Invatatorul sau, si-L saruta in fata tuturor, iar in inima sa era planul de vanzare. Luase argintii si le-a zis slujitorilor arhiereilor: "Bagati de seama, pe Care-L voi saruta eu, Acela este; prindeti-L!".

O, rautatea ta, Iudo, care cu sarutare vinzi pe Fiul Omului! La aratare era prieten, in inima vanzator; la aratare era ravnitor de saraci, in inima avea mare dorinta de a face bani prin vanzarea mirului. In toate purtarile lui se vede ca una era la fata si alta in inima. De aceea s-a numit "fiul pierzarii". Caci s-a pierdut pentru vesnicie, fiindca era unul din cei mai mari fatarnici, in care lucra satana cel mai mare viclesug, facandu-se pentru vesnicie fiul pierzarii. Sa ne ajute Sfanta Treime si Maica Domnului sa luam aminte ca aceea ce e in inima noastra, tot aceea sa fie si pe limba noastra.

Dar, fratii mei, fatarnicia se amesteca in toata fapta cea buna, cum zic dumnezeiestii Parinti. Ca precum iedera sau rugul, daca le pui langa un copac, se agata de el, si daca le pui langa un gard, iarasi se agata de el, asa si fatarnicia, viclenia, zavistia si slava desarta se prind de sufletul nostru si ne trebuie mare patrundere ca sa putem deosebi cand lucram fapta cea buna cu smerenie si cand o lucram cu slava desarta si cu fatarnicie.

Auzi ce spune Mantuitorul: "Cand postiti, nu fiti ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc" (Matei 6, 16).

Postul a fost privit in trei feluri necuvenite de-a lungul veacurilor. Pe vremea Mantuitorului Iisus Hristos erau carturarii si fariseii si alti oameni care voiau sa fie laudati pentru post. Ce faceau ei? Se ungeau cu smoala, ca sa se arate ca-s slabi, ca-s plansi, ca-s trasi, ca-s necajiti. Mantuitorul, vrand sa curete rautatea aceasta de pe fapta buna a postului, invata: "Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii... Tu insa, cand postesti, unge capul tau si spala fata ta"; sa te arati vesel, sa nu stie toata lumea ca postesti. Aceia erau fatarnici si vicleni si-si pierdeau toata plata pentru osteneala postului. De aceea Hristos a spus: "Amin graiesc voua, ca-si iau plata lor" (Matei 6, 16-17). De la cine? De la oameni. Ii laudau oamenii, zicand: "Vezi, cutare, cat e de slab, cat de mult a postit?". Dar vai de noi, pacatosii, daca ne vom lua plata aici! Dincolo nu vom avea decat focul cel vesnic. Pe timpul Sfantului Ioan Gura de Aur, postul era folosit de unii altfel. Acestia erau mai rai decat cei dinainte. Ce faceau acestia? Cei amintiti cel putin posteau si se dadeau pe fata cu smoala, dar pe timpul Sfantului Ioan Gura de Aur erau unii care mancau de dulce, dar ca sa nu se arate ca-s grasi, se dadeau si ei cu smoala pe fata sau cu altceva, ca sa para ca-s slabi. Cei dintai posteau, dar din pricina fatarniciei lor, pierdeau toata plata postului. Cei de apoi, mai fatarnici, nici macar nu posteau, dar voiau sa ia slava celor postitori.

In sfarsit, in timpul nostru, postul e privit mai rau si decat in timpul Sfantului Ioan Gura de Aur. Sunt unii acum care nu mai postesc nici macar la aratare, precum cei din timpul Sfantului Ioan Gura de Aur, care macar se temeau sa nu fie cunoscuti de oameni ca nu postesc.

In cel dintai caz erau rai ca se ungeau pe fata; in cel de-al doilea erau mai rai, dar chiar daca nu posteau, se temeau sa nu sminteasca pe altii si de aceea se dadeau cu unsori pe fata, ca sa nu stie lumea ca nu postesc. Dar cei de acum sunt de o mie de ori mai rai, pentru ca nu numai ca nu se tem ca smintesc pe altii mancand de frupt in post, dar nici grija nu au de aceasta. Ei declara sus si tare ca posturile sunt puse de preoti si de calugari.

Ei nu recunosc ca cel ce nu posteste este anatema. Dar canonul 19 din Gangra spune: "Cine nu va posti posturile randuite de Biserica, intemeindu-se pe indreptatirea cugetului sau, sa fie anatema".

Stiti ce inseamna anatema? Cea mai grea pedeapsa a Bisericii. Anatema este despartirea de Dumnezeu si impreunarea cu satana si pogorarea la iad impreuna cu dracii. Acolo se duc cei ce nu postesc si mai ale s cei ce defaima postul. Ei zic: "Nu ce intra in gura spurca pe om, ci ce iese din gura" (Matei 15, 17-20). Dar la ce S-a gandit Hristos cand a spus cuvantul acesta? La obiceiul spalarii mainilor si la carnea diferitelor animale oprite a se manca de catre iudei (carne de porc, de cal etc.), nicidecum la post. N-a postit Hristos Insusi 40 de zile si 40 de nopti si nu S-a ispitit de satana, care-I spunea sa prefaca pietrele in paini? Si ce a spus Iisus? "Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul lui Dumnezeu" (Matei 4, 4).

N-au postit apostolii Petru si Pavel si toti cei 12, cand au plecat la propovaduire? N-ati auzit ce zice Pavel? "In post, in foame, in sete, in frig, in golatate". Care dintre apostoli n-a postit, care dintre cuviosi, care dintre sfinti? Iar astazi sunt mii si zeci de mii de crestini care nu mai postesc si nici nu se mai tem ca smintesc pe altii. Mananca tatal de fata cu femeia si cu copiii sai de dulce, sau mananca mama de dulce de fata cu copiii, care trebuie crescuti in frica de Dumnezeu. Nu se tem nici de Dumnezeu ca strica postul, nu le e rusine nici de cei ai casei. Vai de noi si de noi! Am ajuns mai rau decat butucii cei nesimtitori, mai rau decat paganii, ca numai numele de crestin il mai purtam! Am ajuns cum a proorocit Pavel, marele luminator al lumii: "In vremea aceea vor avea numai chipul bunei credinte, dar puterea ei o vor tagadui".

Deci, sa luam aminte! Cine dezleaga posturile randuite de Biserica, fie el arhiereu sau preot, sau dascal de Teologie, sau cestin, toti cad sub canon. Arhiereul si preotul cad sub caterisire, iar crestinul sub afurisenie. Daca veti zice: "Este o dezlegare in caz de boala", da, este. Dar cand? Cand cineva este asa de tare bolnav si atat de uscat de boala, incat il intoarce altul in pat si nu poate sa se  ridice in picioare, si atunci vine un doctor crestin si cu frica de Dumnezeu si zice: "Omule, ca sa te ridici din boala aceasta, ai nevoie numaidecat de supraalimentare si trebuie sa mananci mancarile ce ti le prescriu eu". Numai acela e iertat de post. Dar nu cand el e rosu cum e sfecla, se duce la teatru, se duce la bal, se duce la nunta, se duce la padure, se duce la treburi, dar cand ii vorbesti de post, declara ca e bolnav.

N-ai auzit ce canta Biserica? Sa nu pricinuiesti pricinuiri intru pacat. N-ai auzit ce spun Sfintii Parinti, ca pricina nascocita este o punte catre pacat? Vrei sa strici postul? Ingerul spune: "Nu-l strica!". Satana spune: "Cauta o pricina, spune ca ai vatamatura, ca ai de ridicat butuci, ca pleci in calatorie; doar stii ca numai pustnicii trebuie sa posteasca!". Ai luat o pricina nascocita ca scuza si ai trecut la pacat. Dar pricina aceasta nu e binecuvantata. Ai auzit de cei ce au gasit motive in Evanghelie, cand i-a chemat la nunta Marele Imparat! I-a chemat sluga sa vie la nunta Marelui Imparat, dar unul a spus: "Femeie mi-am luat si nu pot merge", adica sunt legat de patimile trupesti.

Altul a zis: "Tarina mi-am cumparat", adica sunt legat de lumea aceasta, de grija veacului. Iar altul a zis: "Perechi de boi mi-am cumparat", adica s-a lasat robit si a slujit celor cinci simturi, vederii, gustului, mirosului, auzului si pipaitului. Si atunci le-a spus lor: "Amin graiesc voua, nici unul din cei chemati nu va gusta din cina Mea" (Luca 14, 24). Ce le-a folosit lor pricina nascocita? Ia scos afara din imparatia cerurilor. De aceea, nimeni sa nu nascoceasca pricina, ca nu poate sa manance mancare de post. Nu poti pentru ca nu vrei, dar daca te-ar baga Dumnezeu intr-un lagar, cum ai putea? Ca spune unul, care a stat intr-un lagar sapte ani: "Parinte, era niste troscot acolo si eram vreo 14.000 de detinuti. Si scoteam radacina cu unghiile din pamant si opt zile si opt nopti n-am mancat si n-am baut apa, si traiesc inca si n-am murit". Au mancat troscot si iarba, si nici apa n-aveau! Vezi, cand omul e la necaz, cat poate? Iar cand are paine si apa de izvor, si-si poate face ceai cu zahar si are poame de poate face compot si poate fierbe cartoful, fasolea, orezul si altele, declara ca nu poate posti. Sa nu ne dea Dumnezeu sa ajungem in situatia sa vedem cat putem posti! Si s-ar putea sa ajungem in aceasta situatie, ca daca nu postim de bunavoie, ne sileste Dumnezeu de nevoie. Nu vrem sa postim de bunavoie, s-ar putea sa postim de nevoie. Dar atunci postul nu ne va fi folositor, ci chinuitor. Sa credem ca Dumnezeu stie cat putem posti. Zici ca nu vei trai mult daca ai sa  mananci de post? Iata, maine-s o suta de ani de cand in Sfantul Munte al Athonului traia un cuvios parinte. Iar un alt calugar, cand era tanar, s-a dus la batran si l-a intrebat:  "Parinte, cati ani ai ?". "Fiule, am 115 ani".

"Cum ai trait, Sfintia Ta, ca te vad inca tare la 115 ani, ba vad ca vii inca la biserica?!". Si a zis batranul: "Fiule, eu de mancari grase m-am pazit, carne n-am bagat in gura mea, nici lapte, nici branza, nici mancari grase, nici untdelemn mult, ci foarte putin am intrebuintat in viata mea, in cei 115 ani". Si a zis acela: "Da-mi si mie blagoslovenie sa tin asa". Si a zis batranul: "Iti dau, dar ai sa ai lupte ca sa te inveti cu postul. Iti trebuie vointa, putina lupta. Dar daca dai vointa, iei putere. Cu cat te lupti mai mult, cu atat iti da Dumnezeu mai multa putere la orice fapta buna, nu numai la post". Si a inceput sa posteasca si acesta, dar el a luat un post si mai aspru decat acela. A zis: "Doamne, eu am sa mananc numai muguri de copaci si numai radacini de pamant: morcovi, sfecla, cartofi si ce-o mai fi in pamant , si untdelemn n-am sa mananc. Sa stiu eu ca n-am vazut untdelemn in viata mea". Stiti cat a trait acesta din urma ? 230 de ani! Acesta este Sfantul Leonte de Agra, care a trait pana-n veacul trecut in Sfantul Munte. A trait 230 de ani si muncea la piatra si la biserica si la metanie si facea nevointa pustniceasca si statea in frig si alerga. Dar a avut credinta. N-a zis oare Hristos ca nu numai cu paine va trai omul, ci si cu cuvantul lui Dumnezeu?

Pune credinta in Dumnezeu, nu in mancare! N-auzi ce spune marele apostol Pavel: "Bine este a va intari in inimile voastre cu darul, nu cu mancarile, din care nu s-au folosit cei ce au umblat in ele" (Evrei 13, 9)? Ce ramane din pantecele plin? Putoare! Ce este imbuibarea pantecelui? Slujire de idol! Caci spune marele apostol: "al caror Dumnezeu este pantecele". Se inchina la pantece ca la Dumnezeu! Cand e o  data flamand, injura, se manie pe femeie ca nu i-a facut mancare buna si socoteste ca a facut mare lucru cand a postit si el o zi. Vai de noi si de noi, de postul pe care-l postim noi si de crestinii de astazi! Sa stim ca de nu  vom posti de dragostea lui Hristos si pentru porunca Bisericii, atunci vom posti de nevoie si Dumnezeu va da seceta, si foamete, si robie, si ce-o mai vrea El. Caci in mana Lui sunt toate plagile si va bate pe toti, asa cum a batut Egiptul. Si atunci o sa vedem ca putem posti, chiar si fara sa vrem.

Copilul dimineata, cand se scoala, ii pui bucata in mana si-i dai de dulce. Da-i mai bine un ceai, ca-i mai sanatos, invata-l sa posteasca si o sa fie sanatos si cu trupul, si cu sufletul, si o sa invete carte mai usor. Cine ti-a spus ca nu va putea sa invete carte daca n-are pantecele plin? Asa spunea unul, ca nu poate invata ca n-are calorii destule! Dar cate calorii a avut Sfantul Ioan Gura de Aur cand a talcuit toata Scriptura?! Cate calorii avea el cand manca putina zeama de orz o data la trei zile si dormea numai atata cat se putea tine cu mainile de niste funii ce atarnau din podul casei?! Cat poti dormi tinandu-te cu mana de funie?! Aceia au fost cu adevarat oamenii Duhului Sfant, nu ai carnii. In ei a suflat Duhul Sfant. Spune dumnezeiescul Efrem Sirul: "Seamana Dumnezeu, dar seamana si satana. Satana seamana in locuri umede, in pantece pline, iar Dumnezeu in trupuri uscate si in pantece uscate". "Din samanta sudorii postului - zice Sfantul Ioan Scararul - creste spicul intregii intelepciuni. Iar imbuibarea pantecelui goneste mintea cea subtire".

Sa stie toti care gandesc ca pantecele plin si capul beat  pot sa invete carte sau sa treaca examenele grele! Nimic mai neadevarat! Mai usor inveti cu post, cu infranare, cu rugaciune, cu frica de Dumnezeu. Cu acestea puteti face si scoala, puteti si munci, si sa fiti si sanatosi. Auzi ce spune Marele Vasile in Hexaimeron, in cel de-al patrulea cuvant despre post: "Bucatele cele grase si de multe feluri, neputand sa le mistuie stomacul, multe boale au adus in lume, iar infranarii si postului de-a pururi ii urmeaza sanatatea; si cine va posti mai mult, acela va trai mai mult".

Acestea nu sunt cuvintele mele, ci ale Marelui Vasile, ingerul in trup, ochiul Bisericii, gura cea de foc a Duhului, care a fost indreptar tuturor soboarelor ecumenice in privinta canoanelor, a posturilor si a legii morale in Biserica. Dar unii spun: "Si daca imi da parintele blagoslovenie sa mananc de dulce?". Iti da pentru ca starui, pentru ca spui ca nu poti, ca ai ficatul bolnav, ca te doare o coasta, ca mori daca postesti. Dar facand asa, dovedesti ca n-ai credinta. Nu vezi ca si doctorii dau post? Ei dau cel mai mult post si regim. Ai stricat organismul, l-ai otravit cu toxine, cu carnuri, cu grasimi. Caci corpul e ca o masina si, daca tot bagi intr-insa, o strici, iar apoi te duci la doctor. Doctorul, ce sa mai faca? E obosit la cap, ca nu vii numai dumneata, vin sute pe capul lui. Si-ti spune sa mananci numai branza de vaci, numai ceai, numai legume, numai compot. Vrea din nou sa-ti redea sanatatea, dar nu prin imbuibare. Acestea vi le spun acum, ca e postul Nasterii lui Iisus Hristos.

Astazi foarte putini postesc. Si daca unii postesc, nu postesc cum trebuie. Multe femei nu pot tine din cauza barbatului. Dar altele se chinuiesc si tin postul cum pot, ba-i infraneaza si pe copii. Daca ea a postit si si-a infranat si copiii, de ce nu se infraneaza si el? Se va duce in gheena, caci nu numai ca nu posteste el, dar strica si postul ei, ii strica si sufletul ei, de nu poate sa se apropie din cauza lui de Prea Curatele Taine. Vai de barbatul acela si de femeile acelea care nu vor sa posteasca si nu vor sa se pazeasca intru curatenie! Pentru ca fiecare avem sa luam plata dupa faptele noastre si fiecare avem sa dam seama de starea noastra. Daca vreti sa simtiti bucuria Nasterii lui Iisus Hristos, bucurie pe care au avut-o pastorii si ingerii la Nasterea Domnului, postiti, rugati-va, paziti curatenia, faceti milostenie, spovediti-va cu sinceritate, si cei carora va vor da voie duhovnicii, aceia impartasiti-va cu curatenie, iar atunci veti simti, pe de-a-ntregul si cu adevarat, ce inseamna Nasterea lui Iisus Hristos. AMIN!

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Vremea postului si a infranarii