Predica la Duminica izgonirii lui Adam din Rai

• « Inapoi
• Inainte »

Predica la Duminica izgonirii lui Adam din Rai

(Duminica izgonirii lui Adam din Rai - Matei 6, 14-21)

Frati crestini,

Sfanta si dumnezeiasca Evanghelie de astazi ne invata trei lucruri mari, trei fapte mari si bune: nepomenirea raului, postul si milostenia.

Nu fara intelepciune s-a pus aceasta Evanghelie la inceputul Postului Mare, ci cu mare intelepciune si cu scop preabun, ca sa ne invete pe noi cand este primit postul nostru, care-i postul cel adevarat, si de ce anume trebuie insotit postul nostru, ca sa fie bine primit inaintea lui Dumnezeu. Ati auzit ce zice dumnezeiasca Evanghelie: "De veti ierta voi gresalele fratilor vostri, va va ierta si voua gresalele Tatal vostru care este in cer. Iar de nu veti ierta voi gresalele fratilor vostri, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua gresalele voastre". Iata iubirea de oameni a lui Dumnezeu aratata in Evanghelia de astazi! El nici nu porunceste, nici nu legiuieste, ci face o tocmeala cu oamenii, ca un Parinte preabun cu fiii Sai. E ca si cum ar zice tatal catre fecior: "Dragul tatii, daca ai sa ierti pe fratii tai, te iert si eu pe tine, iar daca nu, nici eu nu te iert". Deci n-a zis Dumnezeu: "Va poruncesc sa iertati pe frati!", sau "Va dau lege", sau "Va amenint cu moartea". Nimic din toate acestea nu vedem in Evanghelia de astazi.

Cu foarte multa dragoste ne invata Prea Bunul Dumnezeu in Evanghelia aceasta cum trebuie sa facem spre a fi iertati de El. Si ce ne invata? Sa iertam pacatele fratilor nostri, ca si Dumnezeu sa ne ierte pe noi. Ea este o conditie a iertarii noastre si una dintre cele sapte cereri din Rugaciunea Domneasca. Ati auzit spunandu-se si acolo: "Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Deci in masura in care vom ierta noi pe fratele nostru, sa asteptam si noi mila si iertarea de la Dumnezeu. In aceasta rugaciune ne spune din nou ca, de vom ierta gresalele fratilor nostri, si Tatal nostru ne va ierta noua; iar daca noi nu iertam, nici El nu ne iarta. Iar dupa ce ne-a dat aceasta prea mare invatatura a nepomenirii raului, adica sa nu tinem manie si suparare pe fratii nostri care ne-au gresit si sa-i iertam, a adaugat in Evanghelia de astazi si o alta invatatura, zicand: "Si cand postiti, sa nu fiti ca fatarnicii care, cand postesc, isi smolesc fetele lor, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Amin va zic voua ca-si iau plata lor".

Pe vremea Mantuitorului exista tagma fariseilor, arhiereilor si carturarilor, care, desi posteau, nu aveau ca scop mantuirea, nici dorinta de a placea lui Dumnezeu, ci toate le faceau cu scopul de a fi vazuti de oameni, ca sa fie laudati de ei. Si voind Prea Bunul nostru Mantuitor ca sa scoata din radacina aceasta rea dorinta a lor si aceasta fatarnicie a cugetului, le spune: "Cand postiti, sa nu fiti tristi ca fatarnicii". Pentru ca aceia cand posteau isi smoleau fata lor si se aratau scarbiti, slabi si intristati, ca sa stie toata lumea ca ei postesc". Facand ei asa, ce spune oare Mantuitorul? "Amin zic voua, ca-si iau plata lor".

Fratilor, fapta cea buna aduce rasplatire, iar dreptatea lui Dumnezeu rasplateste fapta buna. Dar vai de noi daca ne luam plata aici! Caci atunci ce mai asteptam dincolo? Fapta buna aduce rasplatire de la Dumnezeu. Iata pilda cu bogatul si cu saracul Lazar. Ce i-a spus bogatului Avraam? "Fiule, adu-ti aminte ca ai luat cele bune in viata ta". Care au fost cele bune luate de bogatul cel nemilostiv in viata aceasta? Cat de rau a fost bogatul acela, oricat se desfata el, oricat se imbraca el in porfira si vizon, oricat bea vin asculta muzica, oricat n-avea el grija de Lazar cel sarac, totusi avea si el poate o fapta buna, sau poate mai multe. Si pentru acelea, Dumnezeu i-a dat viata lunga, i-a dat bogatie, casa indestulata, ca sa aiba de unde bea si manca. Si cand a vrut sa mai ceara de la Avraam rasplatire si a nadajduit sa o ia si dincolo, Avraam i-a spus adevarul: "Adu-ti aminte, fiule, ca ti-ai luat cele bune in viata ta". Aceasta o stia si bogatul. El s-a gandit: "Doamne, rau am fost, dar am facut si ceva bine".

Poate o fapta de milostenie, poate o fapta de dreptate. Dar auzi ce i se spune pentru cele putine bune facute de el: "Ti-ai luat plata ta". A luat-o aici, caci i-a dat Dumnezeu viata lunga, petrecere, bogatie, cinste si celelalte, cate s-au spus in Evanghelie.

Prin urmare, Dumnezeu e drept si preadrept, plateste totdeauna fapta buna. Asa si fariseii din Evanghelia de azi: posteau, dar daca posteau voiau sa stie toata lumea ca ei postesc si sa se arate la toti ca sunt mari postitori. Dar atunci cu ce folos s-au ales din postul lor? Zice Mantuitorul: "Amin zic voua, ca-si iau plata lor". De la cine? Nu de la Dumnezeu, ci de la oameni. Ca-i stia toata lumea si-i lauda ca sunt mari postitori. Sa ne fereasca Dumnezeu de asemenea post! Sa nu postim cu scopul de a placea oamenilor, de a ne iesi vestea de postitori. Caci atunci ne luam plata aici, pe pamant, si ne ducem dincolo cu mainile goale.

Si ca sa ne arate Mantuitorul ce trebuie sa facem ca sa ne ferim de fatarnicie si de postul acesta fals, ne spune: "Iar tu cand postesti, unge-ti capul tau si spala-ti fata ta, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti si Tatal, Care stie nevointa postului intru ascuns, iti va rasplati tie la aratare". Cand? Fapta cea buna pe care o face omul in ascuns aici, se va arata acolo, la Judecata de apoi, inaintea tuturor miriadelor de ingeri si a tuturor popoarelor lumii. De aceea ne-a si invatat altadata despre milostenie, cum sa o facem, caci a zis: "Ce face dreapta ta, sa nu stie stanga…" si celelalte. Sau: "Tu, cand te rogi, intra in camara ta, incuie usa si roaga-te Tatalui tau in ascuns, si Tatal tau, Care vede cele in ascuns, iti va rasplati la aratare". Iata cum ne-a invatat ca si postul, si milostenia, si rugaciunea sa le facem in ascuns.

Dar veti zice, dupa dreptate: "Cum sa postesc, parinte, in ascuns? Doar e un post legiuit de Biserica, deci trebuie sa-l tin, si aceasta o stie toata lumea. Cum sa ma rog in ascuns, daca stau la Liturghie in biserica si daca ma inchin lui Dumnezeu cand trec pe langa o biserica?". Cum sa fac milostenie in ascuns? Daca ma duc la targ, un sarac cere de la mine milostenie, si ca sa o fac numai in ascuns, ar trebui sa nu-i dau atunci nimic, ci sa ma duc acasa la el, sa-i dau in ascuns". De aceea sa ascultati talcuirea Evangheliei de astazi.

Fapta buna are trup si suflet. Trupul faptei bune este lucrarea ei. Deci ori ca postesti, ori ca te rogi, ori ca priveghezi, ori ca faci milostenie, ori ca ajuti, ori ca primesti pe cel strain, ori ca ingrijesti de bolnavi, sau orice fapta buna vei face, acestea sunt trupul faptei bune. Dar fapta buna are si suflet, si la acest suflet cauta Evanghelia de astazi. Care-i sufletul faptei bune, care e viata ei? Scopul pentru care o faci. Auzi ce spune dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul: "Cand mintea va parasi scopul bunei credinte, toate faptele bune nu mai folosesc la nimic".

Auzi ce spune si Sfantul Parinte Maxim Marturisitorul, marele filosof si coroana teologiei grecesti din secolul al VIIlea: "Este o postire, o milostenie si o rugaciune care sunt uraciune la Dumnezeu, cand acestea au cazut de la scopul bunei credinte si al slavei lui Dumnezeu", cand adica nu se fac dupa voia lui Dumnezeu, dupa placerea Lui. Dar veti intreba: "Cum sa fac eu, parinte, fapta buna, ca sa fie dupa voia lui Dumnezeu si spre slava Lui?". Iata cum: cand ai sa faci o fapta buna, cerceteaza mai intai scopul. Oare pentru ce fac eu fapta buna?

Nu cumva ca sa-mi iasa vestea ca sunt mare postitor, sau mare milostiv, sau mare primitor de saraci? Nu cumva ca sa-mi iasa vestea ca sunt om mare, daca fac cutare cladire pentru folosul public, sau cutare biserica, sau cutare pod, sau cutare fantana, sau orice binefacere pentru folosul obstei? Si daca vezi in tine acest gand, nu trebuie sa te opresti de la fapta buna si sa n-o mai faci. Nu, Doamne fereste! Caci atunci ar trebui sa nu mai lucram fapta cea buna. Ci sa schimbam scopul. Iar mijlocul de a izgoni slava desarta este sa indesim rugaciunea si sa facem fapta buna cat mai in ascuns. Si mijlocul de a goni mandria, care este maica slavei desarte, este de a pune toate ispravile noastre pe seama lui Dumnezeu. Deci, pot sa postesc, pot sa ma rog, pot sa fac milostenie, pot sa primesc straini, sa fac orice fapta buna, dar toate ispravile acestea sa le pun pe seama lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu mi-a ajutat sa le fac: nu le-am facut eu, ci Dumnezeu prin mine. Caci zice Pavel: -"Toate le pot in Hristos, Cel ce ma intareste, dar nu eu, ci darul lui Dumnezeu care este in mine". Deci, luati seama, Evanghelia de azi cere sa faci fapta buna in ascuns, sa postesti in ascuns, dar altadata te invata altfel.

"Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri". Ai auzit? Aici te invata sa faci fapta buna la aratare, ba chiar sa lumineze fapta ta cea buna tuturor, s-o vada toti, ca sa Se slaveasca de toti Dumnezeu el din ceruri. Dar auzi care e scopul? Slava lui Dumnezeu. S-o faci cu scopul ca Dumnezeu sa fie slavit, nu tu. Iar in alta parte zice: "Nimenea, aprinzand lumina, nu o pune sub obroc, ci in sfesnic, ca sa lumineze in toata casa" (Matei 5, 15). Aici iarasi ne invata sa facem fapta cea buna la aratare. Dar atunci cum sa impacam noi o Evanghelie cu cealalta? Oare se contrazice Evanghelia? Doamne fereste! Hristos nu Se contrazice cu El Insusi, caci El e Adevarul. Dar de ce imi cere aici sa nu stie stanga mea ce face dreapta mea si cand ma rog sa ma incui in camara, si cand postesc sa nu ma smolesc, ca sa nu stie nimenea ca postesc, iar dincolo ma invata sa fac fapta buna la aratare, sa vada oamenii ce fac eu, ca sa faca si ei la fel si sa Se slaveasca Dumnezeu?

Cum trebuie sa impacam aceste doua Evanghelii? Cautand calea de mijloc, calea imparateasca. Fapta buna s-o facem deci si in ascuns, si la aratare, sa ne rugam si in ascuns, si la aratare, sa facem milostenie si in ascuns, si la aratare. Sa facem fapta buna, dar sa nu pierdem din vedere scopul adevarat. Cand facem fapta buna, scopul nostru sa fie numai slava lui Dumnezeu. Si dupa ce am ales acest scop, facem fapta buna fara frica si fara grija, ca nu o strica pe ea nici slava desarta, nici dracii. Eu sa fac orice fapta buna pentru ca ma tem de Dumnezeu ca ma va duce in munca iadului, daca n-o fac. Si daca o fac imi va rasplati mila lui Dumnezeu in vremea mortii si in ziua Judecatii. Daca vezi aceasta in mintea ta si faci fapta buna, fa-o fie la aratare, fie in ascuns.

Dar oare ce inseamna cuvantul din Evanghelia de azi: "Tu cand postesti, unge capul tau si spala fata ta"? Oare ne cere cu adevarat sa ne ungem pe cap si sa ne spalam? Caci Hristos n-a facut aceasta. Nu gasim in Evanghelii stirea ca Si-a pieptanat mereu parul si l-a uns cu mirodenii, nici ca si-a dat cu pudra pe fata. Deci ce vrea sa zica prin aceasta? Sa nu luam partea exterioara a Evangheliei, caci slova omoara, iar Duhul da viata.

Sa luam partea duhovniceasca a Evangheliei, care se ascunde sub slova. Intelegerea cea duhovniceasca a cuvantului este alta, nu ca sa ma pieptan pe cap si sa ma spal. Nu aceasta o cere postul. Nu! Aici capul este mintea. Dupa cum capul e cel mai mare dintre toate madularele trupului, asa mintea este cea mai mare imparateasa peste toate faptele bune. Si a unge capul inseamna a unge gandurile mintii. Dar cu ce? Cu lucrarea Duhului Sfant. Ce a spus Iisus in alta Evanghelie? "Ca si perii capului vostru sunt numarati de Dumnezeu".

Credeti voi ca aici e vorba de parul vazut? Fara indoiala ca si pe acesta il stie Dumnezeu, dar perii capului inseamna aici gandurile mintii. Cate ganduri rasar in mintea noastra, si bune si rele, toate sunt cunoscute de Dumnezeu. De aceea sa fim foarte atenti in toata vremea ce gandim, ca gandurile noastre sa rasara din inima curata si sa placa lui Dumnezeu. Aceasta inseamna aici "unge capul tau": sa ungem mintea noastra cu intelegerile duhovnicesti, cu lucrarea Sfantului Duh, s-o ungem cu mila fata de aproapele nostru si cu mare si netarmurita dragoste fata de Dumnezeu.

Iar cand spune: "spala fata ta", prin fata intelegem lucrarea din afara. Fata noastra este purtarea din afara in viata, purtarea fata de fratele meu, apoi mancarea, bautura, imbracamintea. In toate sa avem dragoste, smerenie, ascultare, milostivire, facere de bine, bunatate. Toate acestea arata starea dinauntru a unui suflet in purtarea lui din afara. Caci a zis Mantuitorul in alta parte: "Dupa roadele lor ii veti cunoaste" (Matei 7, 16). Care roade? N-a zis de cele dinauntru, ca pe acelea nimenea nu le cunoaste, ci de cele din afara. Un om bun se vede din purtarea lui, se cunoaste din lucrarea cea din afara.

Din acestea se vede ce asezare duhovniceasca are in inima lui. Deci, fata omului este lucrarea si viata cea din afara a omului, sau aratarea omului prin purtarea lui de fiecare minut si de fiecare zi. Asa se intelege "unge-ti capul tau si spala fata ta". Mintea noastra sa fie unsa pururea cu intelegeri duhovnicesti, iar viata noastra in toate zilele sa fie spalata, adica purtarea noastra sa fie curata si fara viclesug in toate imprejurarile vietii, prin lucrarea faptelor bune (Kiriacodromion, 1857, p. 668).

Dar dumnezeiasca Evanghelie de astazi ne mai da in continuare si o alta invatatura. Pana aici, ne-a invatat nepomenirea raului, sau, altfel spus, cum sa iertam pe aproapele nostru, ca sa fim si noi, la randul nostru, iertati de Dumnezeu; si [ne-a mai invatat] cum sa postim, care e a doua fapta buna. A treia fapta buna pe care o aduce in mijloc Evanghelia de astazi este milostenia. Si ce spune Hristos despre ea? "Nu va adunati voua comori pe pamant, unde molia si rugina le strica, unde furii le sapa si le fura, ci va adunati comori in ceruri, unde nici molia nici rugina nu le strica, nici furii nu le sapa si nu le fura". Deci, dupa ce ne-a invatat mai intai nepomenirea raului, nerautatea si cum sa postim, acum ne invata si cel mai mare lucru, milostenia. Caci milostenia si postul sunt aripile rugaciunii.

Niciodata rugaciunea noastra nu zboara mai repede la Dumnezeu ca atunci cand e ajutata de post si de milostenie. Ati auzit de Cornelie sutasul, primul convertit dintre pagani, prin iluminare si prin har, fiind chemat la botez prin descoperirea apostolului Petru. Cornelie postise pana la ceasul al noualea din zi (ora 3 dupa-amiaza), cand in timp ce se ruga i-a stat inainte ingerul Domnului, zicandu-i: "Rugaciunile tale si milosteniile tale sunt intru pomenire inaintea lui Dumnezeu" (Fapte 10, 4). Postul nu-l pazeau, deci, numai iudeii, ci si paganii. Si de niniviteni, n-ati auzit ce post au tinut? Si erau pagani. Si taierea-imprejur nu era inainte de Hristos numai la evrei, ci era si la pagani, la egipteni si la etiopieni, care pana astazi pastreaza taierea-imprejur, si la asirieni si la multe alte popoare se raspandise de la Avraam aceasta porunca a taieriiimprejur.

Evanghelia de astazi, invatandu-ne despre milostenie, arata unde sa punem comoara. Doua locuri sunt unde putem sa punem comoara: ori pe pamant, ori in cer. Si daca o aduni pe pamant, vai de tine, omule, ca se leaga inima ta de dansa! Caci auzi ce spune mai incolo: "Ca unde va fi comoara voastra, acolo va fi si inima voastra". Ti-ai adunat bani, haine, casa, gradini, feciori, nepoti si stranepoti, cu multe bogatii, ti-ai adunat argint, vite, oi, stare multa materiala - inima ta se leaga de acestea.

Inima se invarteste mereu in jurul lor pana moare. Ca piatra de moara, spune Sfantul Ioan Scararul, se invarte mintea lui in jurul averii lui si inima lui este mereu in jurul ei. Iar cel intelept, cel cu frica de Dumnezeu, care-si trimite comoara in cer, nu mai are grija de nimic. Cela ce are comoara pe pamant, cand s-a facut seara, zice: "Mai femeie, pune zavorul la usa si ada pistolul sa-l pun sub cap! Du-te si vezi, sunt incuiate vitele in grajd? Vezi, legati-s cainii? Vezi, furca de fier e la indemana? Vezi, cutitul e aci? Daca vin hotii, sa ne aparam". Mare grija are el! De ce? Sa nu vie hotii sa-i ia averea.

"Cauta, femeie, in lazile acelea, mai pune naftalina, ca acolo ai atatea paltoane, sa nu putrezeasca! Vezi, mai unge incaltarile cele multe, ca se strica! Ia vezi unde-s banii, ai grija unde i-ai pus, in cutia aceea, in ladita aceea! Ia seama sa nu vada copiii, sa nu stie cineva! Vezi sa nu se strice mobila! Vezi catrinta cutare si cojocul cutare, nu cumva au patruns in ele moliile?!".

Vai de el! Asa-i grija omului care strange aici averi: se teme de molii, se teme de hoti, se teme sa nu-l prade, pentru ca inima lui e legata aici de multe, de averea cata o are si vrea sa si-o pazeasca. Dar nu-i asa cu cel ce are comoara in cer. Cel ce are comoara in cer, n-are grija de hoti. Stie ca acolo nu le mai fura nimenea, ca acolo molia nu le strica si rugina nu are nici o putere sa roada aurul si argintul lui. Le-a dat lui Dumnezeu si le va lua insutit, ca toate au devenit duhovnicesti si mai presus de minte. Asa face omul intelept: isi aduna comoara in cer, sa nu aiba grija nici de talhari, nici de rugina si nici de molii. Iar cel ce si-a adunat-o pe pamant, pana la moarte e legat de ea. Acel ce a trimis-o in cer i se pare ca n-a facut nimic si mereu face milostenie, post, primire de straini, facere de bine, ajuta vaduvele, face casa sau cumpara vaca la cutare si face orice ar putea sa mai adauge la comoara lui din ceruri, ca acolo-i sigur ca nu i le mai ia nimenea. Si, de fapt, cine sa le mai ia din mana lui Dumnezeu?! Cine poate sa scoata din mana lui Dumnezeu ceva, fara de stirea si voia Lui?!

Deci, fratilor, Mantuitorul ne-a spus ca unde-i comoara noastra, acolo-i si inima noastra. Daca Dumnezeu o spune, nimenea nu poate sa spuna ca nu-i asa. Asa a spus Hristos si asa-i in vecii vecilor. Ferice, deci, de trei ori ferice de omul care incepe sa-si adune comoara in ceruri si in fiecare zi trimite ceva acolo, caci in ziua mortii si in vremea Judecatii va gasi acolo, inmiit si duhovniceste, bogatii care in veacul veacului il vor desfata si-l vor bucura pe dansul!

Dar, iubiti credinciosi, sa mai vorbim de post, caci de el n-am vorbit cat trebuie. Suntem in preajma Postului Mare. Ce zic crestinii din ziua de azi? "Ce atata post?". Ce zice cel slab in credinta? "Ma tem ca voi muri de atata post, ca am sa-mi scurtez viata". El se teme ca va muri, ca va scadea la kilograme. "Daca am sa mananc de post, am sa scad atatea kilograme in postul acesta". Dar oare mantuirea sta in a pune pe tine mereu kilograme, sa fii greu la cantar? Dar ce zice celalalt necredincios, care nu se teme numai de aceasta, ci nici nu crede?

El zice: "Postul nu e porunca, caci s-a scris ca nu ce baga in gura spurca pe om, ci ce iese din gura". Asa zic sectarii, si ratacitii, si oamenii usuratici, oamenii ce se razvratesc impotriva adevarului. Dar te intreb: nu-i porunca postul? Cine ti-a spus ca nu-i porunca? Si cine altul ti-a spus ca nu-i porunca cea mai veche decat toate, decat numai satana, care uraste postul? Care porunca credeti ca e mai veche decat postul? Nici una. Pentru ce a fost scos tot neamul omenesc din rai? Oare nu pentru ca n-a postit? Caci a zis Dumnezeu catre stramosii nostri Adam si Eva: "Adame, din toti pomii raiului ai sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci!". Deci i-a dat Prea Bunul Dumnezeu lui Adam porunca sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului. Asadar postul e porunca cea dintai a lui Dumnezeu. Caci ce inseamna porunca sa nu manance, decat ca l-a oprit de la o mancare, i-a dat sa posteasca? "Ai sa mananci din toti, dar din acela n-ai sa mananci." I-a dat un post chiar in rai. Inainte de a fi boala, i-a dat vindecarea; inainte de rana, i-a dat doctoria firii omenesti. Ce spune marele Vasile? "Pentru ca n-am postit, am iesit din rai si am fost izgoniti afara. Sa postim, ca iarasi sa intram in rai!" (Hexaimeron, 4). Deci, sa luam seama ca cea mai veche porunca si cea dintai a fost porunca postului.

Postul a fost pus inca din rai, deodata cu lumea, deodata cu neamul omenesc. Dar va zice cel iscoditor, si mai ales sectarul: "In decalog, in cele zece porunci, nu exista porunca postului. De ce n-a mai dat-o Dumnezeu si pe Muntele Sinai?". Dar taierea-imprejur exista in cele zece porunci? Nu. Si nu este porunca si aceea? Porunca postului i-a dat-o Dumnezeu lui Adam, iar porunca taierii-imprejur lui Avraam, dupa un timp indelungat de la zidirea lumii. Dar de ce nu s-a pus in decalog, sau in cele zece porunci, nici una, nici alta? De ce n-a mai pus postul? N-a fost nevoie sa le mai puna, ca stiau toti patriarhii si toti proorocii ca aceste doua porunci, adica taierea-imprejur si postul, erau cele mai vechi porunci; intai postul si apoi taierea-imprejur. Dar veti zice: "Parinte, taierea-imprejur nu mai este la crestini, deci nici postul nu mai trebuie sa fie". Ba este. Cine ti-a spus ca nu este? Ea va dainui pana la sfarsitul lumii, dar nu taierea-imprejur cea dupa trup. Auzi ce zice Pavel: "Voi aveti taierea-imprejur nu cea trupeasca, ci taierea inimii in duh, sunteti taiati imprejur cu taiere nefacuta de mana" (Romani 2, 27-29). Ati auzit ca aceasta taiere-imprejur a inimii in duh, prin care taiem toate gandurile cele rele de la m intea si de la inima noastra, ramane vesnica?

Caci zice: "Cati ati primit taierea-imprejur cea in duh, v-ati ingropat cu Hristos prin botez". Cata vreme avem botezul, care se face la opt zile, intocmai ca taierea-imprejur in Legea Veche, avem taierea-imprejur dinspre toate lucrurile satanei. Ce-am zis la botez, la lepadari? "Ma lepad de satana si de toate lucrurile lui!". "N-am zis de una sau de doua - cum spune Sfantul Efrem Sirul -, ci de toate". De care toate? De desfrau, de betie, de furtisag, de zavistie, de lacomie, de tinerea minte a raului, de iubirea de argint, de trufie, de semetie, de lenevie, de toate lucrurile satanei. Iata taierea-imprejur cea noua, in duh. Le-a taiat pe toate de la botez si trebuie sa tinem aceasta noua taiere imprejur si fagaduinta pana la moarte, ca toti am fagaduit aceasta la botez, la taierea-imprejur cea duhovniceasca.

In alta parte se spune despre ea: "In ziua Judecatii ni se va cere haina curata ca la botez". Deci, dupa cum taiereaimprejur, fiind o porunca veche, in Hristos s-a desavarsit, s-a facut duhovniceasca si a incetat taierea-imprejur care era o umbra in Legea Veche, tot astfel porunca postului, care e mai veche cu mii de ani decat porunca taierii-imprejur, ramane vesnica. Caci toti patriarhii si toti proorocii au postit. Si apostolii au postit cand au plecat la propovaduire, si Insusi Mantuitorul lumii a postit 40 de zile si 40 de nopti in Muntele Carantania, unde I s-au dat cele trei atacuri sau ispite de catre diavol.

Deci, iata, fratilor, porunca postului este cea dintai si cea mai veche; pentru aceea a postit si Moise de doua ori cate 40 de zile, ca si Ilie si Daniil (Iesirea 34, 28; Deuteronomul 9, 18; Daniel 9, 3).

Dar vei zice: "Nu pot, parinte, sa postesc, ca mancarea-i slaba si pic jos, si nu mai pot, si dac-oi posti, mor inainte de vreme!". Cine altul ti-a spus aceasta, decat diavolul si necredinta? Ce spune Marele Vasile: "Cine va posti mai mult, acela va trai mai mult". Postul este maica sanatatii. Auzi ce spune in Hexaimeron (Cuv. 4) Marele Vasile: "Bucatele cele grase si bucatele cele de multe feluri, neputand sa le mistuie stomacul, multe boale au adus in lume. Iar infranarii si postului pururea ii urmeaza sanatatea".

Du-te la doctor, sa te invete el postul! Ai mancat mereu carne, care-i plina de toxine, ai mancat mancari grase, muraturi, mancari grele, ti-ai stricat ficatul, si stomacul, si mintea, si sufletul. Pentru ce? Pentru ca n-ai mancat rational, ca un om, ci te-ai lacomit ca un dobitoc, ba chiar mai rau ca el. Ce ti se intampla acum? Pacatul te trimite la doctor. Auzi ce spune prea inteleptul Isus Sirah: "Dumnezeu i-a dat si doctorului stiinta, iar omul intelept nu se va sminti de doctor. Dar sa stie una ca aceasta, ca cel ce manie pe Facatorul sau, va cadea in mainile doctorului" (38, 15).

Ai auzit de ce ajungem la doctor: pentru pacatele noastre. L-am maniat pe Dumnezeu si ne trimite la un doctor sa ne taie, sa ne opereze, sa ne scoata dintii, sa ne faca toate necazurile. De ce? Ca am suparat pe Doctorul cel Mare din cer. Dar nu exista mai mare doctorie pentru trup ca postul. Cel mai mare doctor al trupului este postul, numai sa tinem postul cu masura, cum spune Marele Vasile. Iar masura infranarii si a postului se ia dupa masura puterii trupului. Cea mai mare doctorie pentru toata omenirea este postul, caci Dumnezeu nu l-a pus degeaba. Mancarea de post e cea mai usoara si cea mai sanatoasa. Dar tie nu-ti place mancarea de post. Si stii de ce? Pentru ca e stomacul imbuibat cu alte mancari. Dar cand nu ti-o placea ceva de post, fa precum cel din Pateric, care pusese de gand sa posteasca pana la ceasul al noualea (3 dupa-amiaza); dar atunci nu-i placea mancarea. Si a zis atunci: "Te las sa mai rabzi vreo trei ceasuri". Dupa trecerea acestora i se parea ca-i e foame, dar zise: "Mai stai trei ceasuri". Si seara, cele ce i se pareau mai devreme ca n-au gust i se parura cozonac!

Nu manca o zi-doua, si cand vei manca, mananca putin, sa nu te saturi. Vei vedea ca ai sa mananci si vreascuri. Painea goala si cu apa ti se va parea ca-i cozonac. Caci pricina pentru care n-ai gust de mancare este imbuibarea, fiindca zice Sfantul Nicodim Aghioritul: "Una din pedepsele lui Dumnezeu pentru cel lacom cu pantecele este ca pierde gustul mancarii". De ce n-are gust de mancare? Fiindca a incarcat stomacul peste masura, a stricat rasnita stomacului, s-a imbuibat peste masura. Cel ce posteste stie ce spun; lui ii pare mamaliga cu ceapa sau cu usturoi sau cu muraturi, cand o mananca seara, ca un cozonac. N-ati patit asa ceva? Cand postesti, e buna mancarea; de aceea, cand n-ai gust de mancare, ia postul in ajutor si te face doctor pentru stomacul tau, caci cand vei manca cu placere mancarea cea mai usoara, te-ai facut sanatos. Dar cel mai multumit e altcineva: e sufletul.

Ce spune Sfantul Teofan Zavoratul? "N-ajuta nici o doctorie trupului, cat ii ajuta multumirea sufletului". Cand ti-ai multumit constiinta si esti in pace cu toti, postesti cu placere si n-ai nici o suparare. Multumirea sufleteasca te intareste, ca sa fii sanatos si cu o bucatica de paine si apa si in acelasi timp sa fii usor si la minte si la trup. Ii vei intrece si pe cei ce stau numai cu carnati si cu carne dinainte. Pentru ca nu se intareste inima omului cu mancare, ci cu harul. Ce spune Apostolul? "Bine este a se intari inimile voastre cu darul, iar nu cu mancarile" (Evrei 132, 9). Taria cea din mancari e patimasa si plina de toata spurcaciunea, iar taria cea din duh ii aduce omului sanatate, liniste si fericire vremelnica si vesnica.

Ati auzit de proorocul Daniil si de cei trei coconi din Vavilon, aflati in robie? Erau de neam imparatesc din Ierusalim, oameni gingasi, crescuti in palate, pe timpul regelui Ioachim. Dar au fost in robie in Vavilon si fiindca erau tineri si frumosi si foarte intelepti, i-a pus la curtea imparatului Nabucodonosor mai mari peste toti chaldeii si filosofii de atunci, iar pe Daniil, mare sfetnic al lui Nabucodonosor. Acest Nabucodonosor era un imparat avan, pus de Dumnezeu peste multe popoare ale pamantului; el stapanea 127 de tari si era inchinator la idoli. La masa lui erau carnurile cele mai bune si bauturile cele mai alese, ca la unul ce era cel mai mare imparat de pe fata pamantului (Daniel 4, 19).

Si cand i-a adus pe acesti tineri la palat si a poruncit imparatul sa-i hraneasca de la masa lui, ei au spus ca nu mananca carne si mai bine vor muri decat sa manance cele jertfite la idoli. Iar mai marele famenilor le-a spus: "Iata, daca nu veti manca bucate si carne de la masa imparatului, veti slabi si imparatul va intelege pricina si imi va taia capul si mie si voua". Iar ei au raspuns: "Da celorlalti tineri cati are imparatul carnuri si bauturi de la masa lui, iar noi zece zile vom manca fructe si seminte, si apoi sa ne pui fata in fata cu aceia, sa vedem daca ei vor fi mai frumosi pentru ca mananca bucate alese si carnuri, si noi mai slabi pentru ca ne hranim cu seminte si fructe". Si s-a facut asa. Iar cand i-a scos in fata imparatului, erau mult mai frumosi decat ceilalti, asa cum auziti in fiecare zi la rugaciunea colivei: "… Care pe cei trei tineri si pe Daniil, care se hraneau cu seminte, i-ai aratat mai frumosi decat pe cei ce se hraneau cu multe desfatari" (Daniel 1, 15). Dar de ce erau mai frumosi? Pentru ca nu si-au intarit inima cu carne si bauturi, ci au intarit-o cu Duhul lui Dumnezeu, cu rugaciune si cu curatenia vietii lor. Si a zis imparatul sa ramana langa el, si ei au ramas, si stiti minunile pe care le-au facut. Caci Daniil a fost aruncat in groapa cu lei de doua ori si a ramas nevatamat, iar cei trei coconi au stat in cuptorul cel ars de sapte ori si nu i-a atins para focului care se revarsase afara din cuptor de 49 de coti. Ei stateau in cuptorul cel de foc ca in duh de roua si aduceau slava Sfintei Treimi. De ce? Pentru ca postul si rugaciunea i-au scapat pe ei de foc, iar Daniil cu postul si rugaciunea a astupat gurile leilor. Postul face mari minuni. A facut in trecut si va face in vecii vecilor. El nu ne lasa sa slabanogim cand postim. Sa nu credeti ca aceasta-i totul, sa mancam bine si sa bem bine, pana murim. Asta e deviza epicurienilor, a acelor filosofi care aveau pantecele drept Dumnezeu. Dar veti zice: "Parinte, cutare e bolnav tare, a slabit de boala, a paralizat si daca-i mai dai de post, moare". La aceasta iti raspund: Biserica nu omoara trupurile oamenilor. Biserica e omoratoare de patimi si nu de trupuri. Canonul apostolic spune clar: "Daca vreun episcop, sau preot, sau diacon, sau citet, sau cantaret, sau crestin nu posteste Sfantul si Marele Post, precum si miercurea si vinerea, de este cleric sa fie caterisit, iar de este mirean sa fie afurisit…". Iar la urma pune o clauza: "… afara de caz de boala". Cine-i bolnav foarte tare si e constatat de un doctor cu frica de Dumnezeu ca are nevoie de supraalimentatie, acela sa manance de dulce si nici un pacat nu are (vezi Pidalionul de la Neamt, 1844).

Dar auzi ce spune Marele Vasile: "Acela care s-a uscat de vreo boala si sta la pat si este ranit si-l intoarce altul si este constatat de doctor ca are nevoie de lapte, branza sau chiar de carne, acela poate sa manance de dulce". Dar nu acela pe care-l doare stomacul sau n-are gust de mancare. Acela nu-i bolnav trupeste, ci sufleteste. N-a postit si boala i-a venit de prea multa mancare. Acesta n-are nici o dezlegare de la Dumnezeu. Asadar, Biserica dezleaga in cazuri cu totul exceptionale, in cazuri cu totul de nevoie, cand cineva s-a uscat de vreo boala si-l intoarce altul. Acela poate sa se dezlege, dar pana cand? Pana se va intari, si atunci iarasi sa ia postul. Nu dezleaga asa de usor Biserica, dupa cum am auzit ca se intampla pe la tara, ca-i da voie preotul sa posteasca o saptamana si-l impartaseste. Apoi iar dezlegare si iar mancare de dulce. Aceasta nu se poate! Nici arhiereii, nici sinodul, nimenea nu poate dezlega posturile din Biserica.

Noi trebuie sa tinem cu mare sfintenie predania celor patru posturi, a miercurii si a vinerii, si ferice de crestinii care tin si lunea. Ca lunea-i pentru sanatate si pentru ingerii pazitori. Frati crestini, inainte de a termina predica aceasta, am sa va mai spun ceva. Nu va puneti nadejdea numai in mancare. Caci vai de noi si de noi: daca nu postim de buna voie, va voi Dumnezeu sa postim fara de voie, fie aici pe pamant, fie acolo in gheena, unde bogatul cel nemilostiv isi dorea macar un varf de deget inmuiat in apa! Sa ne fereasca Dumnezeu pe toti de aceasta!

Sa postim din dragoste si din convingere. Caci zice Sfantul Prooroc Zaharia catre poporul lui Israil: "Asculta, Israile, va fi tie postul al patrulea, si al cincilea, si al saselea, si al saptelea, si al optulea, si al noualea, si al zecelea, cum ti-au aratat proorocii din Legea Veche". Ce inseamna postul al patrulea si al zecelea si celelalte? Inseamna lunile. Ei la fiecare zece luni aveau un anumit post, inainte de venirea Domnului.Caci mai zice: "Si-ti va fi tie postul acela spre veselie si curatie si mantuire, si vei veseli pe Dumnezeu, si va aduce peste tine sanatate si belsug, iertare de pacate". Ai auzit ca si inainte de Hristos erau randuite posturile Legii vechi de patriarhi si prooroci? N-a fost zi, de la zidirea lumii, ca un popor sa n-aiba post. Ati auzit de niniviteni, ca prin trei zile de post si de rugaciune au scapat de urgia Domnului, ca sa nu se piarda. Si ninivitenii erau un popor pagan, care avea imparatia langa Eufrat. Postul a existat si exista la toate popoarele lumii, si la chinezi, si la indieni, si la toate popoarele semite. Ca originea postului e foarte veche, e de la inceputul lumii, si toate popoarele au crezut ca trebuie sa posteasca. Cu atat mai mult noi, crestinii, trebuie sa postim.

Dar noi, crestinii, nu postim ca fachirii sau ca yoghinii indieni, nici ca bonzii din Japonia sau ca budistii din China. Nu postim postul acela exagerat de luni de zile. Aceia nu mananca pana ce taie carne din ei si nu mai curge sange, ca sa intre in Nirvana, raiul lor si al lui Brahma. Nu, noi postim cum ne invata Biserica, cu masura. Mancam o data sau de doua ori pe zi. La inceput si daca esti prea slab, mananca si de trei ori, dar nu strica postul si nu manca de dulce. Si trebuie sa stiti ca postul crestinesc nu se margineste numai la mancare. Degeaba postiti, daca nu tineti curatenia, cei care sunteti insurati. Auzi ce spune proorocul Ioil: "Vestiti post, vestiti vindecare, cinstiti post, cinstiti vindecare; sa iasa mirele din asternutul sau si mireasa din camara sa" (Ioil 2, 15-16). Ce va sa zica aceasta? In vremea postului, barbatul si femeia sa posteasca, dar sa pazeasca si curatenia.

Am avut o suma de cazuri de sotii care n-au putut, saracele, sa se impartaseasca, pentru ca n-au pazit curatenia, caci sotii au fost prea lacomi in privinta asta. Ele au postit de mancare, dar daca n-au pazit curatenia, nu li s-a putut da Sfanta Impartasanie, ca nu dau voie canoanele. Deci, sa paziti curatenia in toate posturile. Si apoi, va mai trebuie un post duhovnicesc.

Cand postim de bucate, sa posteasca si limba, sa nu vorbeasca de rau, sa nu spuna glume, sa nu cante cantece lumesti, sa nu savarseasca desfrauri si rautati. Sa posteasca si ochiul, sa nu priveasca la faradelegi. Sa posteasca urechea de la cantari si de la petreceri. Caci spune Solomon: "Ochiul tau drepte sa vada si urechea ta drepte sa auda". Sa posteasca mana, sa nu iscaleasca zapise nedrepte, sa nu loveasca pe fratele, sa nu fure cu ea nimic. Sa posteasca piciorul, sa nu mearga la adunari rele si la baluri si la faradelegi in posturi. Sa posteasca si gustul, sa guste numai bucate ingaduite de legea postului; sa posteasca si mirosul de mirosuri de friptura si de prajituri, ci doar miros de zarzavat sa fie in bucataria noastra; sa posteasca, deci, toate simtirile.

Sa posteasca omul cu toate cele cinci simturi, dar sa se pazeasca si inima lui de rautate, sa fie cu nerautate. Acesta este postul duhovnicesc. Pe langa acesta, daca vrei ca postul sa se ridice la cer, sa fie insotit de rugaciune si de milostenie. Ati auzit ca ne cere sa strangem comori in ceruri. Cand postesti, ceea ce nu mananci in ziua aceea, daca poti, da la saraci. Vine o baba si spune: "Eu postesc, parinte, dar in ziua aceea nu dau nimic din casa, ca am auzit ca-i rau lucrul acesta". Auzi ce-o invata dracul, ca e rau sa dea cand posteste! Iar Sfanta Carte spune invers: cand postesti, painea pe care n-o mananci, sa o dai la saraci in ziua aceea. In ziua in care postesti, mai mult sa faci milostenie. Pe ea a invatat-o alta baba ca atunci cand posteste sa nu dea ceva din casa, ca-i face farmece. Auzi ce credinta gresita si rea!

Nu-i adevarat, ci mai cu seama cand postesti sa faci bine, si cat nu mananci tu, sa dai la altul, sa indulcesti pe altul care-i mai sarac decat tine si care ar vrea sa manance si n-are ce. E o obisnuinta rea si vicleana sa nu dai din casa cand postesti. Cine a spus, care Evanghelie, care prooroc, care apostol, care din sfinti a invatat asa? Doar vreo baba zapacita, pe care a invatat-o alta, si asa mai departe. Asemenea traditii nu sunt deloc in duhul Bisericii.

Cand postesti, sa faci milostenie, si cand nu postesti, iarasi sa faci! Noi, crestinii, trebuie sa tinem posturile predate de la Biserica lui Hristos in masura in care putem. Pentru cel prea bolnav si slab postul se dezleaga, dar cum am zis, intai sa aiba grija sa se spovedeasca si sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, si sa se uneasca cu Hristos. Si daca-i prea slab cu trupul, il dezleaga duhovnicul. Dar intai sa aib a grija de suflet. Se poate intampla ca prin Sfanta Impartasanie sau pin Sfantul Maslu, sau prin alte rugaciuni, sa se faca sanatos chiar si fara dezlegare de la post.

Sa tineti cu mare grija predaniile Bisericii si posturile, ca nimenea nu are putere de la sine sa le dezlege. Daca zice cineva ca dezleaga, fiecare dezleaga pe socoteala lui. Noi nu putem invata aceasta, ca n-am invatat de nicaieri ca putem dezlega sfintele posturi asa usor cum cred unii.

Sa postim dar si de bucate, si de ganduri pacatoase, sa postim cu ochii, cu mainile si cu toate simtirile, si sa ne ajute Mantuitorul ca prin acest post trupesc si duhovnicesc sa ne apropiem mai mult de El. AMIN!

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Vederea pacatelor noastre. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Cea mai scurta cale catre rai. Nu judeca si nu vei fi judecat

Dragostea. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Curatia. Talcuire la rugaciunea sfantului Efrem Sirul

Trei ceasuri in iad

Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul