Predica despre Melhisedec, imparatul Salemului

• « Inapoi
• Inainte »

Predica despre Melhisedec, imparatul Salemului

Sfantul si marele ierarh Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei si marele stalp al Bisericii lui Hristos, adevereste istoria sfanta despre Melhisedec, imparatul Salemului, in acest chip: Acest imparat, strain intre oameni, a fost preot al Dumnezeului Celui Prea Inalt. El a fost socotit fara de mama si fara de tata, si nenumarate de neamuri [fara spita de neam] au fost zilele lui, ca sa fie el inchipuirea vie a lui Hristos, Mantuitorul lumii. Si iata ce spune marele ierarh Atanasie despre el: Mai inainte de a veni si de a se salaslui dumnezeiescul Avraam, dupa porunca dumnezeiasca, in partile chananeilor, traia in hotarele Palestinei o imparateasa, anume Salem, de acelasi nume cu cetatea Salemului in care imparatea ea. Aceasta imparateasa a nascut pe Salad, iar Salad a nascut pe Melhi. Si Melhi a luat de femeie pe Salem, asemenea la nume cu numita imparateasa (Ierusalimul de azi a mostenit mai pe urma numele cetatii Salem, care s-a scufundat), bunica lui, si cu acea femeie a nascut doi fii: pe unul Melhi si pe celalalt Melhisedec. Deci, era Melhi tatal acestor doi frati, inchinator la idoli si desfranat.

Si venind sorocul la care se aducea jertfa idolilor cu mare pompa in fata intregului popor, a poruncit imparatul Melhi fiului sau Melhisedec, zicand: "Sa iei impreuna cu tine slugile noastre si, mergand la ci reada vitelor, sa-mi aduci sapte vitei ca sa-i jertfesc dumnezeilor mei!". Deci, mergand Melhisedec la cireada vitelor si ridicandu-si pe drum ochii spre cer - dupa o dumnezeiasca insuflare - privea cu luare aminte frumusetea soarelui si luminoasa lui stralucire. Si a inceput a zice pentru sine: "Cu adevarat, Cel ce a facut aceste zidiri si le-a infrumusetat, si le tine pe ele intru b una randuiala, Acela este adevaratul Dumnezeu Atotputernic si Domnul a toate, nestricat, nevazut, nemuritor, si numai Acestuia se cuvine a I se aduce jertfe, iar nu idolilor celor muti si surzi si fara de suflet.

Deci, ma voi intoarce la tatal meu sa-i spun despre aceasta dumnezeiasca gandire si poate ma va asculta si-si va veni intru simtire, parasind amagirea desarta ce-l stapaneste. Si intorcandu-se Melhisedec la tatal sau fara sa aduca nimic, i-a spus despre Acela Care este cauza tuturor si de ce s-a intors fara vitei. Si a zis dreptul acesta, de Dumnezeu luminat si inteleptit: "Eu am socotit, o, tata, cum ca nu este cu dreptate ca noi, oameni cuvantatori si cu minte, sa jertfim vitei idolilor celor muti si surzi si fara de simtire. Ci Celui Singur cu adevarat Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul, cu toate din ele". Auzind acestea acel fara de Dumnezeu tata, de la fiul sau cel de Dumnezeu uminat, s-a tulburat foarte si, imboldit fiind de dobitoceasca si draceasca manie, a zis cu mare iutime: "Mergi de implineste indata porunca ce ti-am dat, iar de nu vei asculta degraba, te voi ucide!".

Deci, ducandu-se Melhisedec a doua oara la cireada vitelor ca sa aduca cei sapte vitei pentru a-i jertfi paganul imparat, a intrat imparatul Melhi la Salem, sotia sa, zicand: "Eu, o, femeie, am hotarat sa jertfesc la dumnezeii mei pe unul din cei doi fii ai nostri, la viitorul praznic". Acestea auzind imparateasa si cunoscand, ca o mama iubitoare de fii, ca imparatul vrea sa-l omoare pe Melhisedec, pentru ca a calcat porunca lui, a inceput a plange cu amar si a se tangui din greu, fiindca ea il iubea foarte mult pe Melhisedec. Iar imparatul iubea mai mult pe Melhi, fiindca ii purta numele.

Vazand imparatul intristarea si plangerea cea mare si multa tanguire a imparatesei, a zis: "Lasa, pune sorti intre noi si pe cine va cadea sortul, acela va da pe fiul sau". Si imparatul a luat de partea lui pe Melhi, care purta numele lui, iar imparateasa a luat pe Melhisedec de partea sa. Si dupa dumnezeiasca randuiala, a cazut sortul pe Melhi si, cu toate ca imparatul s-a mahnit foarte tare, dar pentru cuvantul dat, l-a gatit pe Melhi pentru jertfa. Dupa aceasta tocmeala facuta intre ei, a sosit si Melhisedec cu cei sapte vitei de la cireada vitelor. Si intristandu-se foarte tare de cele ce se pusesera la cale si vazand pe mama sa plangand cu amar, a plans si el mult si s-a tanguit pentru moartea fratelui sau Melhi, cea atat de amara.

Si urmand pilda acestui pagan imparat, multi tati si mame au gatit pe fiii lor, adunandu-se spre jertfa ca la cinci sute de suflete, iar oi si boi si alte dobitoace, mare multime. Deci, sosind ziua paganescului praznic si toti cei din cetate si de prin satele dimprejur intrand in capistea idoleasca, fericitul si de Dumnezeu luminatul Melhisedec, neputand suferi nebunia tatalui si a mamei sale si a intregului popor, in acea zi a diavolestilor lor praznice, fugar de buna voie s-a facut de la casa parinteasca.

Si suindu-se in Muntele Taborului, a intrat in desimea codrului care era pe atunci acolo si in acea singuratate, plecandu-si genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu cu mare caldura a inimii, zicand: "Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai facut cerul si pamantul, marea si toate care sunt intr-insele, cele vazute si cele nevazute, auzi-ma pe mine, nevrednicul robul Tau, si pe cati s-au adunat la junghierea fratelui meu Melhi in vremea acestui diavolesc praznic, pe toti, de la mic si pana la mare, scufunda-i si ii pierde de pe fata pamantului. Faca-se iad locul acela, ca sa-i inghita pe toti acei nebuni si pagani oameni". Si - o, preasfanta minune! - indata s-a implinit cuvantul dreptului Melhisedec.

Caci pamantul s-a cascat si fara de veste ia inghitit pe toti. Si n-a mai ramas nici capistea idoleasca, nici oameni, nici dobitoace, nici zidiri, nici copaci - nimic din acea blestemata cetate. Apoi, dupa putine zile, pogorandu-se din munte dreptul Melhisedec si vazand locul acela al cetatii scufundat cu totul in adancurile pamantului, umplandu-se de frica lui Dumnezeu, s-a suit iarasi la Muntele Taborului si a vietuit in desimea codrului sapte ani intregi, hranindu-se numai cu mugurii copacilor, cu ierburi si cu miere salbatica, dupa cum mai in urma s-a hranit dumnezeiescul Inainte-Mergator Ioan Botezatorul. Astfel, el a fost cel dintai pustnic, mai inainte de Ilie Tesviteanul si de Ioan Botezatorul. Si fiind el gol de la cap pana la mijloc, spatele lui s-a facut precum coaja de broasca testoasa.

Apoi, dupa cei sapte ani, a venit glas de la Dumnezeu catre dumnezeiescul patriarh Avraam, zicand: "Avraame, Avraame!", iar el a zis: "Iata, eu, Doamne!". "Pune saua pe asinul tau si, luand cu tine imbracaminte noua si incaltaminte noua, suie-te in Muntele Taborului degraba si acolo striga de trei ori in desimea codrului, cu glas mare, zicand: "Omule al lui Dumnezeu Celui Prea Inalt!». Si dupa a treia strigare, va iesi din desimea codrului un mare pustnic. Iar tu, vazand pe acest om, nu te spaimanta nicidecum de el, ci rade-l pe cap, taie-i unghiile, imbraca-l si incalta-l, si cere-i binecuvantarea!".

Deci, suindu-se dumnezeiescul Avraam in Muntele Taborului si facand dupa a Domnului porunca, a strigat de trei ori in desimea codrului, cu glas mare. Si iata, indata a iesit Sfantul Melhisedec, pe jumatate gol si cu par lung acoperit. Si vazandu-l dumnezeiescul Avraam, fara de veste, foarte s-a infricosat si s-a spaimantat. Iar el i-a zis: "Nu te infricosa, omule, ci spune-mi cine esti si pentru ce ai venit in aceasta pustietate!". Iar dumnezeiescul Avraam i-a raspuns: "Domnul m-a trimis ca sa te rad pe cap, sa-ti tai unghiile, sa te imbrac si sa te incalt ca pe o credincioasa sluga a Sa".

Atunci Melhisedec a zis: "Fa dupa cum ti-a poruncit tie Domnul!". Si dumnezeiescul Avraam a facut toate cate i s-au poruncit de Domnul. Iar Sfantul Melhisedec, coborandu-se dupa trei zile din Muntele Taborului si luand un corn cu untdelemn si pecetluindu-l cu graiul lui Dumnezeu, a blagoslovit pe Avraam, zicand: "Binecuvantat esti lui Dumnezeu Celui Prea Inalt. Si de acum numele tau va fi pe deplin savarsit". Iar dupa cateva zile a venit glas din cer catre dumnezeiescul Avraam, zicand: "Pentru ca nimeni n-a ramas din neamul lui Melhisedec, el se va numi fara tata, fara mama si nenumarat de neamuri, nici inceput zilelor avand, nici sfarsit. Si ramane in veac inchipuit ca Fiul lui Dumnezeu".

Deci, pentru ca singur acest Melhisedec dintre atatea neamuri a cunoscut pe Dumnezeu si din indemnarea Lui a marturisit pe adevaratul Dumnezeu al tuturor si pe Facatorul zidirilor celor vazute si nevazute, si pentru dragostea lui Dumnezeu a parasit dezmierdarea si odihna rudeniilor, a prietenilor, precum si luminata marire a imparatiei sale, si a cinstit mai presus de toate pe Dumnezeu, alegand aspra vietuire a pustiului in locul desfatarii celei stricacioase a lumii, s-a invrednicit de la Dumnezeu a se hirotoni in chip nevazut preot al Dumnezeului Celui Prea Inalt, ca sa lucreze mai inaintea darului cele ale darului si sa unga imparati si preoti, si sa binecuvanteze sfintind, si sa ofere dumnezeiescului Avraam si celor impreuna cu dansul - ca erau 318 slugi de casa ale lui - paine si vin cand acesta se intorcea de la taierea lui Kedarlaomer (Facerea 14, 17-18), si sa inchipuiasca in sine mai inainte pe Domnul Care avea sa Se nasca din Prea Sfanta Fecioara Maria, si dupa aceasta sa ramana "preot in veac, dupa randuiala lui Melhisedec".

Deci, s-a socotit fara de tata si fara de mama, si nenumarat de neamuri, si preot dumnezeiesc al Celui Prea Inalt, fiindca nimeni nu stia pe tatal si pe mama lui, nici pe celelalte rudenii care s-au scufundat atunci si i-a inghitit pamantul. Si a fost in chip nevazut hirotonit de Dumnezeu pentru multa lui dragoste fata de Dumnezeul cel adevarat. Acesta a binecuvantat pe Avraam cu paine si vin, cand Avraam se intorcea de la Kedarlaomer, si a inchipuit cu mii de ani inainte preotia lui Hristos cea din Legea Darului. (Cine vrea sa stie mai pe larg aceasta sfanta istorie, sa citeasca in prologul cu slova veche, luna mai, in 22 de zile, editia din 1855 de la Sfanta Manastire Neamt.)

• « Inapoi
• Inainte »