Predica despre puterea milosteniei si despre pocainta cea adevarta

• « Inapoi
• Inainte »

Predica despre puterea milosteniei si despre pocainta cea adevarata

Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi,

Fiindca azi in cuvintele Evangheliei, la fericirea a cincea, ati auzit pe Mantuitorul nostru zicand: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), in predica de astazi se va arata prin oarecari istorioare cat poate inaintea lui Dumnezeu milostenia si cum ajuta ea chiar si celor mai pacatosi dintre oameni de a se intoarce la pocainta si de a se impaca cu Dumnezeu, pe Care ei L-au suparat foarte mult cu pacatele si faradelegile lor. Pentru a cunoaste adevarul in aceasta privinta, ascultati cu atentie cele ce urmeaza!

Era un mare sihastru cu numele Pafnutie, pustnic avand darul preotiei, desavarsit in fapta buna si facator de minuni. Odata, acest mare sihastru a fost ispitit de gandul acesta: cu cine ar fi el asemenea la fapta buna si daca mai este cineva dintre oameni care sa-l intreaca pe el in lucrarea cea duhovniceasca. Acesta poate a fost si un gand de mandrie, sau poate anume a venit acest gand in inima sa, ca Dumnezeu sa-i arate lui tainele Sale, pe care el inca nu le cunostea.

Deci zabovind gandul acela in inima lui, el a alergat la Dumnezeu prin rugaciune si s-a rugat din toata inima ca Domnul sa-i descopere acest lucru, adica sa-i arate cine ar fi asemenea lui cu vietuirea duhovniceasca sau de este cineva care il intrece. Si asa, rugandu-se el cu staruinta catre Prea Bunul Dumnezeu, a auzit un glas zicandu-i: "Pafnutie, inca nu ai ajuns in masura cutarui cimpoias care canta pe la nunti in orasul Alexandria". La auzirea acestor cuvinte, batranul sihastru a oftat, a suspinat din greu si s-a smerit foarte cu mintea si cu inima lui, zicandu-si: "Daca eu inca n-am ajuns masura acelui lautar ce canta pe la nunti si daca acela este mai bun decat mine, apoi mare este puterea Mantuitorului meu. Nici n-am sa mananc si nici n-am sa beau pana nu voi afla pe acel om minunat pe care mi l-a descoperit Domnul".

Si asa batranul pustnic si-a luat toiagul sau si a pornit spre orasul Alexandria. Ajungand el acolo cu multa osteneala, cauta pe acel cimpoias, intreband din om in om, pana ce l-a aflat in casa lui, pregatindu-se tocmai atunci sa se duca spre a canta la o nunta. Acela cand a vazut pe batranul sfant cu barba alba ca zapada si cu haine vechi, pustnicesti, pe el, a cazut in genunchi dinaintea lui si s-a inchinat pana la pamant; apoi, ducandu-l in casa, i-a spalat picioarele cu apa rece, dupa obiceiul locului, caci era mare caldura si fierbinteala; si apoi i-a pus masa. Dar Sfantul Pafnutie i-a zis: "Ma jur pe Dumnezeul cel viu ca nu voi gusta din masa ta, nici nu ma voi odihni la tine in casa, pana ce nu-mi vei spune viata ta si care sunt faptele tale cele bune!". Iar cimpoiasul i-a spus: "Sfintite Parinte, ce viata si ce fapte cauti la mine, un lautar care supara pe Dumnezeu cantand pe la nunti?". Atunci sfantul sihastru i-a spus: "Te jur pe Dumnezeu sa nu tii taina ascunsa de mine! Caci eu nu de voie am venit aici, ci sunt trimis la tine de ingerul Domnului". Atunci cimpoiasul a spus: "Ce lucruri vrei sa auzi de la mine, Parinte sfinte, ca eu in viata mea am fost capetenie de talhari si nu este pacat pe care sa nu-l fi facut?! Iar acum, dupa cum vezi, sunt lautar si cant pe la nunti. Deci ce fapte bune poti sa afli la un asemenea om?!". Iar sfantul i-a zis: "Eu am venit aici nu ca sa-mi spui faptele tale cele rele, ci pe cele bune. Vezi ca te-am jurat cu numele Domnului si nu poti sa tainuiesti cele ce caut eu la tine. Caci eu cu multa osteneala, cu foame si cu sete din munti departati am venit pana la tine, ca sa ma folosesc". Atunci cimpoiasul a chemat pe sotia sa si i-a zis: "Adu, te rog, un scaun pentru sfantul batran, ca iata sta in picioare si se osteneste dupa atata cale!".

Dupa ce a sezut batranul sihastru pe scaun, cimpoiasul a inceput a-i spune asa: "Parinte sfinte, eu pacatosul si necuratul nu sunt vrednic sa primesc in casa mea un om asemenea sfintiei tale; caci multe rautati am facut in viata mea. Dar fiindca m-ai jurat cu numele Domnului si fiindca zici ca ai avut vestire de la inger sa vii la mine, pacatosul cel cu totul nevrednic, apoi iti voi spune sfintiei tale si unele fapte bune pe care le-am facut pe vremea cand eram sef de talhari si aveam sub conducerea mea mai mult de 30 de hoti asemenea mie. Si iata ce am a-ti povesti: Mergand noi odata calari pe cai si pe camile pentru a mai da vreo lovitura si a prada pe undeva - caci desi faceam pradaciuni mari si mai bateam pe cate unii, dar moarte de om n-am voit sa fac niciodata -, deodata, afland-ne noi prin pustie, iata ca intalnim o fata foarte frumoasa la chip, care mergea pe o carare. Cand au vazut-o tovarasii mei, care erau si cam ametiti de vin, au vrut sa o prinda si sa o batjocoreasca. Iar aceea, vazandu-se in aceasta primejdie si cunoscand ca eu sunt mai marele lor, a alergat la mine cu lacrimi si s-a prins de picioarele mele, rugandu-se sa nu o las pe mana acelora ca sa o batjocoreasca. Si mi-a spus: "Eu, domnule vataf, am pierdut niste vite si acum am ratacit pe aici, cautandu-le, si iata ca am cazut in mainile voastre; dar va rog foarte mult, pentru Dumnezeu, nu ma lasati! Fie-va mila de mine, care nu am pe nimeni in pustia aceasta ca sa ma ajute, decat pe Domnul Dumnezeu!".

Iar eu i-am zis ei: "Nu te teme, fata, ca nu ti se va intampla nimic! Numai iti cer ca si tu in viata ta sa te rogi la Dumnezeu sa faca mila cu mine si sa ma scape de primejdie si de moarte napraznica". Si asa am dat ordin la toti ca nimeni sa nu se atinga de ea, ci sa o lase sa se duca in pace. Vazand biata fata ca a scapat de primejdie si de batjocura, mi-a sarutat picioarele si mi-a zis: "Sa-ti dea Dumnezeu plata in ziua Judecatii si sa aiba mila de tine, precum si tie ti-a fost mila de mine". Si zicand acestea, s-a dus in drumul ei... Mai trecand apoi cativa ani de hotie, s-a intamplat de am dat peste alta fata tanara si frumoasa langa cetatea Alexandriei, in padure, care tinea in mana o funie langa un copac si se pregatea sa se spanzure. Indata ce au vazut-o sotii mei au prins-o si voiau sa-si bata joc de ea. Dar eu le-am spus: "Dati-i pace, sa vedem ce are de gand!". Si am intrebat-o: "Ce-i cu tine, fata?".

Iar ea a raspuns: "Vad ca voi sunteti hoti. Deci va rog pe voi sa ma omorati aici, caci nu vreau sa mai traiesc! Iata, daca nu soseati voi, cu funia asta eram gata sa ma spanzur". "Dar de ce? ". "Un baiat de bun neam a vrut sa ma ia in casatorie. Dar acum nu mai vrea sa ma ia pe mine, pe motiv ca sunt saraca; iar el are avere multa, drept care vrea sa ia pe o alta bogata, asemenea lui". "Si ce ti-a zis mirele tau?". "Mi-a zis ca daca nu am o suta de galbeni de aur, nu ma ia. Si eu am numai patru, ca mama mea este vaduva si saraca". Atunci mie mi s-a facut mila foarte de frumusetea si tineretea ei, precum si de saracia si de necazul ei, si am zis catre tovarasii mei: "Mai, dati fiecare din voi cate cinci galbeni!". Iar eu i-am dat o suta. Si asa, cu totii, i-am facut fetei doua sute cincizeci de galbeni, pe care i-am dat in mana, zicandu-i: "Du-te, copila, cu Dumnezeu si sa ai parte de o casatorie fericita! Numai ai grija ca in rugaciunile tale sa nu ne uiti nici pe noi! ".

Atunci biata fata, vazand aceasta intamplare fericita care i-a schimbat necazul in bucurie, a lacramat si a zis: "Sa faca Dumnezeu mila cu voi, asa precum si voi m-ati miluit pe mine". Apoi, plecand ea, am zis catre sotii mei de talharie: "Vedeti, mai fratilor, cum azi am avut fericita ocazie sa scoatem un suflet de la moarte? ". Iar unii din ei au si plans de bucurie ca i-am oprit a face rau unui suflet deznadajduit de viata. Apoi am aflat ca, ducandu-se ea la Alexandria si vestind tanarului ca are atatia galbeni, acela o ruga sa mearga dupa el, si asa s-au facut toate dupa dorinta lor.

Apoi, alta data, mergand noi prin vaile muntilor, am gasit o alta femeie tanara, dar slaba ca abia se tinea pe picioare; si plangea cu amar, ca era gata sa moara de foame. Si am intrebat-o: "Ce-i cu dumneata pe aici? ". Iar ea, cazand in genunchi, a inceput a spune asa: "Domnilor, nu va cunosc, dar va rog: daca aveti o bucatica de paine, dati-mi, caci altfel mor de foame! Sunt sapte zile de cand nu am gustat nimic, nici apa si nici hrana. Sotul meu este capitan de vapor si a pierdut corabia intr-o furtuna, dar el a scapat viu. Insa [stapanirea] l-a condamnat la inchisoare pe viata - invinuindu-l ca n-a condus bine corabia si ca de aceea a pierdut incarcatura cu averea statului, in valoare de cinci mii de galbeni.

Si asa pe sotul meu l-au ridicat, toata averea noastra a fost sigilata, ca sa o ia statul, ba inca si pe copilasii nostri i-au luat. Iar eu de-abia am scapat cu fuga de n-am cazut in mainile lor si asa am venit in pustia aceasta, rugandu-ma lui Dumnezeu ca ori sa mor aici, ori, de asta este voia Lui, sa mai traiesc, dar atunci sa faca mila cu mine si, cu judecatile pe care le stie, sa faca minune ca sa scap cu zile si sa nu ma inchida si pe mine pe toata viata. Asa m-am rugat, fiind hotarata mai bine sa mor aici de foame si de sete decat sa mai merg in cetate, unde stiu ce ma steapta".

Asadar eu, vazand primejdia in care a cazut aceasta familie, am zis catre acea femeie preanecajita: "Femeie, cat ai zis ca a pierdut sotul tau?". Ea a zis: "Ca la cinci mii de galbeni". Atunci i-am zis: "Hai cu noi!". Ea zise: "Nu pot merge, caci, dupa cum vedeti, am slabit foarte de foame si de sete". Si atunci i-am dat sa manance paine si sa bea apa, iar dupa putina odihna, intarindu-se intrucatva, incet-incet a mers cu noi pana la pestera noastra talhareasca. Insa ea foarte se temea, nestiind ce hotarare vom lua asupra ei. Cand am ajuns la pestera, ea a cazut in genunchi la rugaciune catre Dumnezeu, apoi a zis catre noi: "Va rog, fratilor, sa va fie mila de mine, caci vedeti in ce necaz sunt!". Atunci eu i-am zis: "Femeie, eu sunt capetenie peste banda aceasta de hoti; priveste la putina aceasta plina cu aur (si i-am aratat locul unde tineam averea noastra). Ia-ti de aici cinci mii de galbeni!". Iar ea, uimita, neavand in ce-i pune, si-a luat basmaua de pe cap si, numarand acei bani, i-a pus in ea.

Apoi i-am mai dat paine sa se hraneasca si, scotand-o pana aproape de cetate, ne-am despartit de ea, zicandu-i: "Du-te, femeie, si plateste ceea ce datorati statului si scoate-ti sotul, copiii si averile voastre!". Aceasta, sfinte Parinte, a fost in viata mea a treia fapta buna facuta cu femeile. Alta data, mergand cu ceata mea de talhari prin pustie, ca sa ne ascundem prazile ce le facusem, am intalnit doi oameni, frati de la o mama, dupa spusa lor. Acesti oameni erau numai in camasa, desculti, cu capetele goale si foarte tristi. Eu, vazandu-i, i-am intrebat: "Unde mergeti voi asa prin pustia aceasta?". Iar ei au zis: "Domnule, noi am avut sub paza noastra averea unui mare dregator imparatesc. Si fiind noi paznicii acelui aur, intr-o noapte a venit o ceata de hoti, a spart casa dregatorului, care tocmai atunci era plecat, si a luat acea avutie in valoare de zece mii de galbeni.

Cand a venit boierul a dat vina pe noi, spunand ca am fost complici cu acei hoti la pradarea averii lui. Iar noi, vazand primejdia in care am cazut, am fugit, ca sa nu ne ia stapanirea si sa ne pedepseasca cu amare chinuri si cu inchisoare". Atunci eu le-am spus: "Intoarceti-va inapoi! Caci pe boierul acela il stiu eu (caci noi fuseseram hotii care il pradasera) si o sa-l facem sa-si gaseasca toate lucrurile care i s-au furat, dar cu conditia sa va dea pace voua". Ei au zis: "Noi, domnule, nu ne mai intoarcem, caci am auzit ca chiar cu moarte vrea sa ne piarda acel boier". "Nu va temeti - le-am zis; haideti cu noi!". Si asa ei au prins curaj si s-au intors. Iar cand a inserat, ne-am dus cu ei la boier si i-am spus: "Stii cine te-a pradat?". El a zis: "Nu". I-am zis: "Noi, care ne vezi".

Apoi am adaugat: "Iata lucrurile tale si banii tai; ia-le si sa stii ca daca vei pedepsi pe acesti paznici nevinovati, apoi vom veni cand nici nu gandesti si iti vom lua si averea, si viata!". Si asa acela a fagaduit cu juramant ca nu-i va pedepsi pe acei bieti oameni, care adormisera tocmai in vremea cand noi pradasem pe acel boier. Asadar, dupa o vreme, Parinte sfinte, am cazut si noi in mana stapanitorilor, ca asa e viata de talhar. Ceata s-a desfiintat, eu am fost foarte batut si schingiuit. Am dat inapoi pe cat am

putut din cele furate si fiindca nu facusem in viata mea moarte de om, am scapat cu 20 de ani de inchisoare. Dupa o vreme a fost o oarecare gratiere si mi s-au mai scazut din ani, si asa am venit si eu la casa mea, avand varsta de peste 50 de ani. Si vazand ca nu mai am cu ce trai, fiind foarte sarac, m-am apucat sa cant si eu din cimpoi pe la nunti - caci stiam bine sa cant din tineretile mele - si sa-mi castig astfel painea de toate zilele. Si asa pana azi imi petrec zilele cu sotia mea, cu care, dupa ce am venit de pe la necazuri, m-am sfatuit sa traim in curatie, ca fratii, ea invoindu-se bucuroasa la acest lucru, fiind femeie cu frica lui Dumnezeu. La sfanta biserica mergem, din toata saracia noastra facem putina milostenie, si pe cat putem ne rugam si postim. Iata, sfinte Parinte, aceasta este petrecerea noastra pe acest pamant!". Atunci Sfantul Pafnutie a zis: "Frate, lasa cantarile acestea lumesti, care strica sufletul multora, si hai cu mine la calugarie, iar pe sotia ta du-o la o manastire de calugarite!".

Auzind ei de la sfantul batran aceste cuvinte, cu mare bucurie sau fagaduit sa faca cele poruncite lor. Si nu dupa multa vreme, cimpoiasul Ioan - caci asa ii era numele - a venit in pustie la sfantul staret. Iar acesta l-a dus intr-o pestera aproape de el si l-a invatat cum sa se roage, dandu-i o psaltire in mana, spre a o citi ziua si noaptea; iar hrana cea de trebuinta, o data pe zi, o primea de la batranul. Si asa a petrecut in sfanta pustnicie fericitul Ioan Cimpoiasul 15 ani. Dupa care, vazandu-si cu 40 de zile mai inainte sfarsitul, s-a spovedit de tot ce gresise, s-a impartasit cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos din mana staretului celui sfant si, adormind in Domnul ca un fericit sihastru, s-a dus sa se odihneasca cu sfintii lui Dumnezeu intru desfatarea cea negraita si vesnica.

(Istoria lui Ioan Cimpoiasul se afla intr-o veche carte de predici.)

• « Inapoi
• Inainte »