Predica despre frica de Dumnezeu

• « Inapoi
• Inainte »

Predica despre frica de Dumnezeu

(Pentru parintii care nu-si cresc copiii in frica si certarea Domnului)

Iubiti credinciosi,

Ati auzit in dumnezeiasca Scriptura ca Dumnezeu porunceste in Legea Veche sa nu trecem cu vederea dobitoacele vrajmasilor nostri, cand acelea vor patimi rau (cf. Iesirea 23, 4-5). 1. Deci, prima pedeapsa pe care o da Dumnezeu parintilor care nu se grijesc de a-si creste fiii in frica si certarea Domnului este tocmai pentru aceasta adanca nepasare a lor; caci nevoind ei a se ingriji de cresterea fiilor lor dupa voia Domnului, prin aceasta ii au mai rau decat pe niste dobitoace straine.

2. A doua pedeapsa a lui Dumnezeu vine asupra parintilor, de nu vor creste pe fiii lor in frica si certarea Domnului, fiindca ei prin aceasta negrija ii au mai rau decat pe vrajmasii lor. Mantuitorul nostru ne porunceste sa iubim pe vrajmasii nostri (Matei 5, 44). Apoi, cata urgie a lui Dumnezeu nu va veni peste acei parinti care nu-si iubesc fiii lor dupa porunca lui Dumnezeu, ci-i lasa pe ei sa lucreze orice rautate, spre a mosteni focul gheenei.

3. Iarasi, in Sfanta Scriptura este porunca de a nu defaima pe cei straini (Iesirea 23, 9). Deci, a treia pedeapsa a lui Dumnezeu vine asupra parintilor de nu se vor griji de a-si creste fiii in frica lui Dumnezeu, deoarece prin aceasta nepurtare de grija ei se arata fata de fiii lor mai cu nepasare decat fata de un oarecare om strain, pe care este dator a nu-l defaima sau a nu-l trece cu vederea.

4. Iarasi auzim pe marele Apostol Pavel ca, de nu se grijeste cineva de cei ai casei lui, unul ca acela de credinta s-a lepadat si este mai rau decat un necredincios (I Timotei 5, 8); deci, a patra pedeapsa a lui Dumnezeu care vine asupra parintilor este deoarece prin aceasta nepasare fata de casnicii lor, ei sunt mai rai decat necredinciosii.

5. A cincea pedeapsa vor lua de la Dumnezeu parintii care nu se grijesc de buna vietuire a copiilor lor, caci, prin aceasta negrija, ei nu necinstesc numai trupurile lor, ci chiar si sufletele lor, care sunt nepretuite inaintea Domnului, dupa marturia cuvantului care zice: "Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" (Matei 16, 20). Deci, chiar daca numai un fiu ar avea cineva, iar prin nepurtarea sa de grija acesta isi va pierde sufletul, ce raspuns va da in fata Dreptului Judecator?

6. A sasea pedeapsa o vor lua acesti parinti pentru ca ei - din pricina nepurtarii lor de grija - nu numai pe casnicii lor ii defaima, ci pe insisi copiii lor, care le sunt mult mai apropiati decat casnicii (Evrei).

7. A saptea pedeapsa a lui Dumnezeu va veni peste parinti atunci cand ei nu numai ca nu poarta grija de fiii lor, spre a-i creste in frica Domnului, ci chiar si pe altii, care ar putea sa-i ajute spre acest lucru, nu ii cauta.

8. A opta pedeapsa a lui Dumnezeu asupra parintilor vine atunci cand ei nu numai ca nu se grijesc sa caute povatuitor si dascal pentru fiii lor, ci chiar si pornirea cea buna a lor o opresc si cu orice chip se silesc sa puna piedica obiceiurilor lor celor bune (de pilda, cand opresc pe fiii lor de a merge la calugarie, sau de a vietui in lume cu mare frica de Dumnezeu).

9. A noua pedeapsa vine asupra parintilor de la Dumnezeu atunci cand nu numai ca opresc pe copiii lor de la fapta buna, ci chiar se lupta pe toate caile spre a-i pedepsi si a nu-i lasa sa lucreze cele bune. Daca Scriptura zice: "Nu necaji pe sluga" (Isus Sirah 7, 21-22), cu cat mai mare pedeapsa nu vor lua acesti parinti, pentru aceasta rautate a lor?

10. A zecea pedeapsa o vor lua parintii de la Dumnezeu, cand nu se vor griji de cresterea fiilor lor in frica Domnului, deoarece pacatul lor nu este numai cu firea mai mare, ci si cu vremea; fiindca mult mai grea si mai mare este osanda celor ce gresesc acum, in Legea Darului, decat asupra celor ce greseau in Legea Veche, deoarece Legea Darului mult mai desavarsite invataturi are in aceasta privinta decat Legea cea Veche, care a fost numai o umbra a Evangheliei (Evrei 10, 1 si 26-29).

11. A unsprezecea pedeapsa a lui Dumnezeu va veni peste parintii care nu-si cresc fiii in frica si certarea Domnului, fiindca in Legea Darului insasi nunta, prin care vin copiii in lume, de mai mare cinste s-a invrednicit de la Dumnezeu, suindu-se la treapta de Taina a lui Dumnezeu, prin prima minune care s-a facut de catre Mantuitorul Hristos la Cana Galileii (Ioan 21, 8-10).

12. A douasprezecea pedeapsa a parintilor care nu si-au crescut copiii in frica lui Dumnezeu este intristarea si scarba pe care o vor avea din cauza fiilor celor rau crescuti (Isus Sirah 30, 8-13). Copiii rai fac viata amara parintilor, si viata amara mai rea este decat moartea (Isus Sirah 30, 17; Pilde 43, 6). Un fecior nebun este nenorocirea tatalui sau (Pilde 19, 13; 23, 13). Varga si nuiaua dau intelepciunea, iar copilul lasat de capul lui va aduce scarba si rusine parintilor sai (Pilde 19, 25-26).

13. A treisprezecea pedeapsa a parintilor acestora este ca vor fi prigoniti de fiii lor la batranete, asa cum a fost prigonit David Proorocul de fiul sau Abesalom (II Regi, cap. 15), deoarece nu l-a pedepsit atunci cand l-a ucis pe fratele sau, Amon, fiindca il iubea pe el mai mult decat trebuia.

14. A patrusprezecea pedeapsa si ultima - a parintilor care nu si-au crescut fiii in frica si certarea Domnului - este aceea ca ei vor muri cu morti jalnice, de scarbe si de vesti rele din partea fiilor lor, si se vor duce in munca cea vesnica, dupa cum s-a intamplat si cu Eli preotul, care a murit de naprazna, auzind de moartea fiilor sai celor rai si nelegiuiti (I Regi 4, 17). Acestea toate se intampla atunci cand nici parintii si nici copiii nu au frica lui Dumnezeu. Dupa dumnezeiestii Parinti, intelepciunea are doua capete: la unul este frica lui Dumnezeu, iar la celalalt - dragostea Lui. Dumnezeiescul prooroc David zice ca "frica Domnului este inceputul intelepciunii"; iar fiul sau, Solomon, o numeste pe ea "scoala intelepciunii". Isus Sirah, aratand ca frica Domnului este mai presus decat toate faptele bune, zice: "Frica Domnului mai presus decat toate a covarsit". Cu frica Domnului se abate tot omul de la rau. Cu aceasta frica si David Proorocul pururea se impodobea, spre a nu gresi; de aceea si zice: "De-a pururea vedeam pe Domnul inaintea mea, ca sa nu gresesc". Apoi Sfantul Isaac Sirul zice: "Frica Domnului inceput si temelie a toata fapta buna este". Iar Sfantul Ioan Scararul ne sfatuieste, zicand: "Sa ne temem de Dumnezeu macar cum ne temem de fiara!".

Marele Vasile si Sfantul Dorotei, ca si altii dintre Sfintii Parinti, ne arata ca sunt doua frici de Dumnezeu: prima este a celor incepatori, care nu fac binele pentru Dumnezeu, ci fiindca se tem de muncile viitoare; iar a doua este frica Domnului cea curata, care ramane in veacul veacului (Psalmi 18, 10); aceasta se naste din dragostea lui Dumnezeu si este o frica fiiasca, nu de rob sau sluga; si cu aceasta frica se tem de Dumnezeu toti cei ce Il iubesc pe El foarte. Despre aceasta zice psalmistul: "Temetiva de Domnul, toti Sfintii Lui" (Psalmi 33, 9). Cu aceasta frica nascuta din dragostea lui Dumnezeu era imbracat Marele Antonie, cand zicea: "Eu nu ma mai tem de Dumnezeu, fiindca Il iubesc pe El". Aceasta este dragostea aceea care scoate frica afara, despre care zice dumnezeiescul evanghelist Ioan in epistola sa cea soborniceasca (I Ioan 4, 18). Dar sa se stie ca nu poate cineva sa castige frica cea desavarsita, de nu o va castiga mai inainte pe cea dintai. Asadar, inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu, iar sfarsitul este dragostea Lui; sau, mai bine zis, sfarsitul este desavarsita si curata frica, cea care se naste din dragostea lui Dumnezeu. Deci, frica cea deplina si desavarsita a sfintilor, cu care ei se tem de Dumnezeu, are inainte-mergatoare pe frica cea de incepator, care se mai numeste si incepatoare.

• « Inapoi
• Inainte »