CAND DUMNEZEU INTINDE CURSE

• « Inapoi
• Inainte »

Dupa ce, fratilor, am povestit cat am putut despre viata lui, este timpul sa infatisez si sfarsitul Preafericitului Parintelui nostru Nifon.

Intr-o seara, si-a facut rugaciunea ca intotdeauna si s-a culcat. Dar, numai cat a atipit si a visat limpede o livada inverzita, plina de o nenumarata turma de oi albe. Cioban, insa, nu se vedea nicaieri. Nifon se minuna ca oile sunt lasate sa pasca singure. Era primejdios, ca puteau sa vina lupi si sa sfasie turma. Pe cand se gandea el asa, apare un barbat plesuv pe jumatate, cu imbracaminte apostolica si, dupa ce a privit in fata pe Cuviosul Nifon, i-a zis: "Ce stai si te uiti la oile Imparatului?"

- Ma uit, Parinte, a raspuns Nifon, cat sunt de frumoase si ma mir cum pasc singure, fara pastor.

- Aceste oi, precum ti-am spus, sunt imparatesti si eu sunt trimis anume ca sa te pun pe tine pastorul lor.

- Dar eu nu sunt robul imparatului, ca sa-i pasc oile, a zis nedumerit Nifon. Nu am idee sa pasc oi si capre. Apoi, precum vezi, sunt si foarte slab, cum voi reusi sa pasc oile imparatului?

- Eu aceasta porunca am primit, a staruit acel necunoscut, sa predau in mainile tale aceasta turma. Lasa deci, scuzele si ia turma in primire! Imparatul te-a randuit om al palatului Sau. Iti va da si mare plata, daca Ii vei paste bine oile.

- Zicand acestea, i-a dat in mana un toiag de pastor si dupa ce i-a predat oile si stana, a disparut.

Cuviosul s-a trezit indata si a cazut adanc pe ganduri. Ce vis ciudat! Apoi, dupa putin timp, mintea i s-a luminat. "Da, acel pe care l-am vazut era Fericitul Pavel. Turma este poporul lui Dumnezeu, iar stana, Biserica". Neliniste puternica l-a cuprins atunci pe Cuviosul, ca nu cumva sa-l faca Arhiepiscop al Constantinopolului, lucru de care se temea foarte mult. In acea vreme impodobea tronul capitalei, Preasfintitul Alexandru, urmasul Fericitului Mitrofan, iar imparat era marele Constantin. Lacrimi au inceput sa curga din ochii Cuviosului de intristare, si vorbea intru sine:

"Cat m-am rugat lui Dumnezeu sa nu ingaduie sa iau vreo stapanire sau vrednicie!... Si aceasta se pare ca se va intampla. Dar nu sunt eu mai bun decat Proorocul Iona. Ma voi scula si voi fugi din acest oras!"

Fara sa mai intarzie, a iesit din chilie, lasand-o pustie si ne-am urcat intr-o corabie. Timpul era prielnic si am plecat spre Alexandria. In aceeasi zi in care am ajuns, se afla adunat la Arhiepiscopul Alexandriei, Sfantul Alexandru, poporul orasului Constantiana. Il ruga sa le hirotoneasca episcop pe cine le va arata Dumnezeu, deoarece pastorul lor, cu numele Hristofor, murise.

Preacuviosul Arhiereu a ceru oamenilor putin ragaz si a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate pe cel vrednic. In seara aceea, in somn, vede un barbat frumos la chip, care ii zice:

- Pe cine te gandesti sa pui episcop la Constantiana?

- Eu nu stiu, de aceea ma rog lui Dumnezeu ca sa ma lumineze.

- Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si-ti va descoperi pe alesul Sau, care pana acum era nestiut. Maine, deci, pregateste-te cu clerul tau sa mergi la biserica. Pe cine vei vedea ca seamana cu mine la infatisare, afara de chelie, hirotoneste-l episcop la turma lui Hristos, chiar daca el nu vrea!

A doua zi patriarhul pregatit cu toate, a mers la biserica. Privirea lui era atintita la icoana Apostolului Pavel, caci acesta era cel ce i se aratase si totodata observa cu atentie pe cei ce intrau, ca sa vada pe cel ce seamana cu el.

Dreptul Nifon nu stia nimic. Dumnezeu ii ascunsese aceasta, pentru ca nu dorea cinstire. Dimineata, insa, imi zice:

- Sa mergem, fiule, la biserica lui Dumnezeu si sa ne rugam deoarece, macar aici suntem necunoscuti. Ajungand, mi-a zis iarasi:

- Nu stiu de ce inima imi este plina de intristare! Apoi, s-a linistit. Oare ce o sa mi se intample?

A intrat in biserica, unde era deja adunata multime de popor. In clipa in care l-a vazut arhiepiscopul, si-a atintit privirea asupra lui, s-a uitat apoi la icoana Apostolului si iar la el. Aceasta comparatie l-a lasat uimit. S-a intors si a zis in soapta, la urechea arhidiaconului sau:

- Vezi, Atanasie, cat de uimitor seamana omul acesta cu Sfantul Apostol Pavel?

- Intr-adevar, Stapane, seamana si mi se pare ca este vrednic sa pastoreasca turma lui Hristos, pentru ca vad cum ingerii lui Dumnezeu il insotesc si pe cap are o cununa de pietre scumpe!

Atunci Patriarhul a chemat pe Cuviosul si l-a imbratisat cu sarutare sfanta, fara sa-i spuna ceva mai mult decat:

- Binecuvanteaza, parinte, ca sa sedem!

Fericitul, uimit de aceasta, a intrebat:

- Dar cum de m-ati aflat si aici asa de repede? Sunt nedumerit!

Cum s-au asezat, arhidiaconul Atanasie i-a zis zambind:

- Fara sa stii si fara sa vrei, parinte Nifone, ai venit si ai gasit aceea de care fugi. Asa te-a adus Domnul, pentru marea ta smerenie, fiindca te feresti de cinstiri. Dar nu trebuie sa respingi ceea ce El ti-a randuit. De vreme ce suntem robii Lui, nu putem sa ne impotrivim hotararilor Lui.

- Acum inteleg puterea cuvantului: "Fugind de cinste am cazut in cinste!", a soptit intristat Cuviosul. Ma gandeam sa nu cada sortul pe mine in alta parte si mi-a cazut aici. Dar, vai, eu sunt nevrednic si nu stiu ce sa fac, deoarece eu cred ca conducerea sufletelor este pentru Moise si Ilie, proorocii cei mari, sau pentru Petrus si Pavel si pentru cei vrednici.

- Parinte, l-a intrerupt iarasi Patriarhul, Dumnezeu te-a randuit sa pastoresti aceasta turma a Lui, pe care o vezi acum ca ne inconjoara, cerand pastor.

- Cinstite Stapane, asculta-ma si pe mine robul tau. Eu, cu adevarat, nu sunt vrednic de ceea ce imi zici. Totusi nu indraznesc sa ma impotrivesc voii lui Dumnezeu. Fa, deci, ceea ce ti-a randuit El!

- O, Parintele meu, a adaugat Alexandru, de as fi si eu vrednic ca tine!

S-au ridicat apoi din stranile lor, s-au facut pregatirile cuvenite si apoi, l-au hirotonit diacon, in timp ce curgeau lacrimi din ochii lui. Apoi, in scurt timp, l-au facut preot si episcop. Bucuria tuturor era nespusa. Fericitul Atanasie a vazut pe Duhul lui Dumnezeu, coborandu-se ca focul peste cei doi ierarhi si sufletul lui s-a umplut de negraita bucurie. Poporul imbratisa pe fericitul Nifon ca pe ingerul lui Dumnezeu. A ramas trei zile in Alexandria, invatand multimea credinciosilor. Toti se minunau de invatatura lui de miere curgatoare.

• « Inapoi
• Inainte »