Capitolul 2

• « Inapoi
• Inainte »

IN FOCUL ISPITELOR TRUPESTI

Dupa cateva zile, diavolul a venit din nou, aprinzand si zadarand pe Nifon cu ganduri necurate. Acesta, insa, a inteles razboiul si a zis intru sine: "Sa o luam dar de la inceput, ticalosule Nifone".

Din acea zi a inceput sa manance numai paine uscata in fiecare zi, afara de sambata si Duminica. Apoi a mancat numai fructe si, dupa putine zile, a inceput sa manance o data la doua zile sau sa posteasca toata saptamana, suprimand si apa. Si asa isi domolea si osenea trupul. Mai ales pentru lipsirea de apa, obisnuia sa zica: "Daca un om posteste patruzeci de zile, iar un altul mananca regulat toata saptamana, fara insa sa bea apa, acest din urma sufere mai mult decat cel dintai. Pentru ca cine mananca fara sa bea apa, aprinde un foc in maruntaiele lui si este chinuit de sete, pe cand cel ce posteste si de paine si de apa, are lupta mai usoara".

Adeseori, cand ardea de sete, viteazul Nifon, pentru a birui pe diavol, punea apa intr-un pahar si zicea: "Suflete al meu, ce apa buna si rece o sa bei!" Dar numai atingea apa cu buzele si varsa apa pe pamant. Vicleanul diavol, urmarindu-l cu neadormita lupta i-a strigat: "Mi-ai stricat toate uneltirile, ticalosule, cu puterea Rastignitului, pe care o ai in tine. Cat de infricosata este puterea Domnului tau!" Si iarasi se inarma cu ispite si cu zadarari trupesti, luptandu-l in somn.

Odata i-a pricinuit un vis, ca a cazut intr-o fapta urata. Atunci el a sarit din pat si, intelegand ce i-a plasmuit in vis duhul necuratiei, a strigat catre sine: "Vai tie, Nifone, cat de mult ai dormit! Acum ce faci?" Si, chibzuind asupra pacatului ce-l facuse cu inchipuirea, a luat aceasta hotarare: "Acum, in loc de placere, o sa suferi o amara durere". Si apucand un lemn gros, a inceput sa se loveasca cu manie peste picioare, care multa vreme au fost negre de aceasta bataie. Si se ruga cu suspinuri, marturisindu-se lui Dumnezeu: "Iarta-ma, Doamne, ca am cazut in pacatul cel urat al desfranarii! Miluieste-ma pe mine pacatosul, nerusinatul, desfranatul, intinatul si ma povatuieste pe calea poruncilor Tale, precum doresc eu".

Astfel, s-a luptat tare cu duhul desfranarii, care l-a chinuit atat de mult, incat a ajuns sa-si loveasca trupul cu pietre. Paisprezece ani l-a luptat, pana cand Domnul l-a izbavit si l-a usurat, punand capat grelei lupte in acest fel. Dormind odata Nifon, i s-a parut ca se afla intr-un camp. Iar sanul lui era plin de murdarie si de putreziciune, care-l vatama in chip insuportabil, deoarece putoarea care iesea de acolo il sufoca. Cum statea asa impovarat si mizerabil, i-a aparut inainte un barbat imbracat in alb, care i-a spus: "Hai, cu mine!"

L-a urmat, tinandu-si sanul, pana au ajuns la o groapa plina de noroi. Aici ingerul Domnului s-a intors catre Nifon: "Arunca in groapa ceea ce ai in san". S-a supus si indata a simtit o negraita usurare si o potolire deplina in trupul sau. Atunci s-a rugat cu caldura, zicand: "Doamne, Care tii in mana toata faptura, Tu mi-ai dat putere impotriva duhurilor celor necurate, ca sa pot birui cu harul Prea Sfantului Tau Duh".

Cum a rostit aceste cuvinte, avandu-si mainile inaltate, i-a stralucit in fata Duhul lui Dumnezeu si i-a umplut inima de bucurie, zicandu-i: "Nifone, Nifone, iti dau putere si stapanire asupra necuratilor draci! Tu, insa, ingradeste-te totdeauna cu adanca smerenie, pentru ca iubesc foarte mult pe cei smeriti si Imi intorc fata de la cei mandri. Ia aminte, sa nu te juri niciodata, sa nu razi de nimeni si minciuna sa nu iasa din gura ta. Nu te mania si nu judeca pe cineva, chiar daca l-ai vedea pacatuind. Toate aceste pacate le voi pedepsi cu asprime. Ia aminte, sa nu te aduni cu cei pacatosi. Nu uita ca umbli printre cursele diavolului; pazeste-te sa nu cazi in vreo una. Indrazneste! Eu sunt cu tine!"

Revenindu-si in sine, sfantul a inteles ajutorul dumnezeiesc si a slavit din toata inima pe Preabunul Dumnezeu.

Cu adevarat, si-a zis, de acum duhul necuratiei nu mai are putere asupra mea. Chiar daca vreodata ca mai indrazni sa ma ispiteasca, eu voi fi mai tare decat el, cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea i-am zis: "Te inteleg, vicleanule, si stiu ce ma indemni sa fac: sa poftesc adica femeie si sa pacatuiesc cu trupul ei. Dar ce este acest trup? Sange, carne, vine, si inlauntru stomac plin de murdarie puturoasa! Daca mai ai pofta, mergi la mormant ca sa-l vezi putred si imputit. Deci, unde gasesti placere in toate acestea, caine nerusinat?"

Diavolul si-a dat seama de intelepciunea lui si se temea de el, iar sfantul il dispretuia si radea de neputinta lui. Dar cu toate acestea, vicleanul nu lasa in pace pe robul lui Dumnezeu, ci necontenit nascocea curse noi si viclene. Fiind fara de grija, dar nu neatent, Nifon a intrebat odata pe Domnul: "Doamne, oare a plecat cu desavarsire de la mine diavolul?" Dar inainte de a primi raspuns, vede undeva departe de chilia lui un caine negru intins pe niste gunoi. "Sa fie diavolul acel caine?" S-a intrebat el, aratandu-l cu degetul. Deodata cainele a sarit in picioare si alerga spre el infuriat: "Pe mine m-ai arata? Iata am venit" - a latrat cainele acela amenintator. Dar, cuviosul, sufland asupra lui, s-a facut nevazut.

Intr-o seara, iarasi, cum statea in strana bisericii, a venit vicleanul si s-a urcat pe picioarele lui. Cand a voit sa se ridice, picioarele lui erau parca legate. A inteles ca era diavolul. A scuipat asupra lui si i-a zis cu ocara. "O, nerusinatule vrajmas al lui Dumnezeu, ai uitat cate ai patit prin puterea Domnului meu Iisus Hristos?" S-a fortat sa-si miste putin piciorul drept si, ca si cum ar fi dat un picior satanei, i-a zis: "Dumnezeu sa te piarda, vicleanule! Sa stii bine ca eu nu ma tem de spurcatele tale viclenii".

• « Inapoi
• Inainte »