DUHUL SLAVEI DESARTE

• « Inapoi
• Inainte »

Odata, cum vorbea despre slava desarta si alte lucruri duhovnicesti, mi-a zis:

"Duhul slavei desarte este foarte viclean si trebuie mare osteneala din partea robilor lui Dumnezeu ca sa se izbaveasca de el. Pentru ca face pe omul virtuos sa se laude pe sine. Daca este putin slabit de post, ii zice: "Uita-te in oglinda si-ti vezi fata cat este de slaba! Este firesc sa vina lumea la tine, ca la un pustnic vestit. Umbla cu capul plecat, vorbeste in soapta, numai cat sa te auzi si mergi incet ca sa te cinsteasca oamenii. Da, cand mergi pe drum ofteaza, uita-te cu evlavie spre cer. Pe cei din jur priveste-i de sus, ca sa zica oamenii: "Iata un mare sfant!" Si daca iei aminte la duhul slavei desarte, pana la urma zici si tu: "Da, ti se cuvine o cinste deosebita, chiar si un scaun episcopal. Sau cel putin preot sau diacon trebuie sa fii, de vreme ce toata lumea iti zice sfant. Apoi grijeste-te sa faci si vreo minune cu virtutiile tale si vei fi slavit si mai mult!"

Dar ce sa mai vorbesc in desert, a continuat Sfantul. Cand am inceput sa ma pocaiesc de multimea pacatelor mele, s-a repezit la mine duhul slavei desarte, umplandu-mi inima de bucurie. Mi-a alungat mahnirea, m-a umplut de o dulce mangaiere si a zis in mintea mea: "Acum tu esti mare si plin de virtuti, cine mai este pe pamant asemenea tie?"

Uneori mi-a adus si mirosuri de tamaie si zicea: "Vezi ca te inconjura ingerii si tamaiaza sfintenia ta? Apoi a adaugat: "Intr-adevar, Nifone, esti fericit ca ai biruit pe diavol! Si eu ma socoteam ca sunt asa cum ma arata duhul slavei desarte. Dumnezeu, insa, care nu vrea moartea pacatosului, mi-a dat dreapta socoteala a mintii. Deci, cand venea diavolul si-mi zicea: "Cu adevarat, de acum esti Sfantul Nifon, caci cine altul pe pamant, traind in tulburari, mai lucreaza astfel de virtuti?"

Cand imi spunea acestea si altele asemenea, vrand sa ma insele, i-am zadarnicit viclesugurile, cu darul lui Dumnezeu.

Odata, imi povestea Cuviosul, cum duhul slavei desarte l-a luptat cu multa inversunare, zicandu-i: "Iata cel mai mare sfant al epocii noastre! Iata luminatorul lumii, iata um care prin virtutea lui se afla mai presus decat toti oamenii! I-a mai spus si multe altele silindu-se sa-l insele pe Cuviosul. Fericitul, insa, a inteles viclesugul diavolului si a zis intru sine:

"Ia aminte, pacatosule Nifon, sa nu te jefuiasca acest inselator de minte! Vezi smeritule, sa nu te batjocoreasca; pazste-te ca si tu esti om ca toti ceilalti. Sa nu-ti pierzi mintea, ticalosule, sa nu te inganfezi si sa nu-ti inchipui ca esti ceva. Ce este un bob intr-un munte de grau? Un bob intre celelalte boabe? Asa si tu, esti un om intre ceilalti oameni. Din noroiul din care sunt facuti toti, din acela esti si tu. Pamant esti si in pamant te vei intoarce. Nu uita ca esti pacatos si sa fii judecat. Trezeste-te, pacatosule! Nu iti uita niciodata pacatele; tanguieste-te pentru amara vesnicie care te va inghiti. Acestea sa le cugeti, la acestea sa te gandesti zilnic si sa nu te inganfezi, socotind ca esti virtuos, drept si intelept, pentru ca aceasta te departeaza de Dumnezeu".

Cu o astfel de asezare sanatoasa, Cuviosul a respins duhul slavei desarte. Adesea, il vedeam cerandu-se cu diavolii; uneori ocarand si dispretuind neputinta lor, alteori alungandu-i in focul cel vesnic. Odata, duhul cel necurat, infatisandu-i-se ca un inger, a voit sa-l ispiteasca cu parerea de sine, zicandu-i: "De acum inainte vei incepe sa faci minuni si numele tau va fi slavit de oameni, pentru ca ai bineplacut mult inaintea lui Dumnezeu si El iti trimite, prin mine acest dar!" Robul lui Dumnezeu, insa, a inteles cursa diavolului, l-a privit ironic si a zis, luand in batjocura viclenia lui: "Stai sa fac o minune in fata ta!" Si vazand alaturi o piatra i-a zis: "Iti poruncesc piatra, cu puterea care mi-a adus-o acesta, sa te muti din locul tau in alta parte!" Dar piatra a ramas nemiscata si nu s-a clintit de la locul ei. Atunci, Cuviosul a ras de viclesugul diavolului, zicand: "Ingamfatule, raule si vicleanule! Darul tau nu a facut nimic!" Apoi, mustrandu-l cu dispret pentru inselaciunea lui, diavolul s-a facut nevazut.

Altadata iarasi, in timpul rugaciunii, duhul slavei desarte i-a adus gand de mandrie, ca adica, stand cu mainile inaltate catre Dumnezeu, se aseamana cu sfintii. Si nu numai atat, ci pe cand Nifon continua sa se roage, i-a adus un gand hulitor: "In ochii tuturor esti foarte mare, te-ai facut asemenea cu Dumnezeu!"

In clipa aceea Duhul Sfant i-a inaltat mintea la cele cresti, i-a aratat ca Dumnezeu le tine pe toate si cat de mare si de infricosator este El; cum conduce cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt intr-insele cu mana Sa cea atotputernica. In acelasi timp a auzit un glas, zicandu-i:

"Ia aminte, Nifone, nu cumva tu conduci cerul si pamantul? Sileste-te sa intelegi cat de mare este Dumnezeu! Apoi cerceteaza-te pe sineti sa te vezi cat esti de mic si sa nu-ti mai inchipui vreodata ca esti ceva, deoarece diabolic este acest gand. Pazeste-te dar, sa nu te insele diavolul!"

Atunci Nifon se intoarse catre sine, zicandu-si:

"Pacatosule si de trei ori ticalos, iti inchipui ca esti om, stricatule si inselatule? Unde ti-e mintea de o lasi sa se inganfeze astfel inaintea lui Dumnezeu? Te-ai facut potrivnic lui Dumnezeu, stricatule si intunecatule! Esti pamant si gunoi si, cu obraznicie diavoleasca, te-ai facut dumnezeu? Rusine sa-ti fie! Nu te cutremuri, nu te temi de vaiul judecatii, nenorocitule si necuratule? Ce vei face? Unde te vei ascunde atunci? Pentru care vei da seama intai si pentru care pe urma? Pentru nerusinare, minciuna, sau hula? Pentru ura, mandrie sau pentru slava desarta? Pentru fatarnicie, pentru iubirea de argint sau pentru necuratie? Vai de tine, Nifone, nelegiuitule si raule! Nu-ti ajung atatea patimi? Te-ai facut si potrivnic lui Dumnezeu..."

Si, suspinand din adancul inimii, robul lui Dumnezeu a inceput a se ruga:

"Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine ratacitul si nu ma lepada pe mine sarmanul si nimicul! Ci, iarta-mi, ca un mult Milostiv! Tu stii, Bunule si Iubitorule de oameni, slabiciunea si ticalosia omeneasca. Vindeca-ma, Doamne, cu puterea Ta si ma voi stradui sa fug de patimile cele ascunse si sa scap de vrajmasii sufletului meu!"

De atunci era foarte atent, si isi cerceta sufletul cu multa grija! Numai cat se apropia diavolul sa-i strecoare vreun gand rau si Nifon ii striga indata cu manie: "Iar ai venit, ticalosule?" Si diavolul disparea rusinat. Astfel, necontenit, zi si noapte, nu inceta vrajmasul sa-l ispiteasca. Izbutea uneori sa-l tarasca, fie in osandirea altora, fie in manie, fie in calcarea fagaduintei sau in altceva. Se lupta vicleanul sa-l prinda in cursa, dar si Nifon izbutea sa-l biruiasca, cu harul lui Hristos, care il intarea.

• « Inapoi
• Inainte »