LA MANASTIRI

• « Inapoi
• Inainte »

Odata, Cuviosul s-a hotarat sa mearga sa se inchine la cinstita biserica a Marelui Mucenic Foca. Voia sa vada si pe monahii acelei manastiri si sa se invredniceasca de rugaciunile lor. M-a luat si pe mine; am coborat la tarm si ne-am urcat intr-o corabie care mergea in acea parte. Corabierii insa, imediat au inceput sa cante si sa vorbeasca intre ei lucruri urate. Eu ma simteam foarte indispus, dar Cuviosul se asezase de-a dreapta corabierilor si zambea bucuros. In toata calatoria nu a vorbit deloc, nici nu l-am vazut rugandu-se ca de obicei, ci numai misca buzele si zambea.

Cand corabierii au pus masa, ne-au chemat si pe noi sa mancam cu ei, iar Cuviosul, nevoind sa-si arate nevointa sa, a mancat si a baut ceea ce i-au dat. De astfel, asa obisnuia peste tot sa manance tot ce i se punea inainte, precum spune Fericitul Apostol Pavel. Cand, insa, se afla singur in chilia sa, avea randuiala deosebita. Mai pe urma, l-am intrebat ce vazuse pe mare de zambea asa bucuros, desi corabierii cantau cantece urate.

"Spune-mi, a raspuns, cum sa nu ma bucur si sa nu ma veselesc, de vreme ce, de cand am intrat in corabie, Domnul nu S-a departat deloc de langa noi? Necontenit L-am vazut calatorind impreuna cu noi. Am ajuns la biserica Sfantului Foca si ne-am inchinat, apoi am vizitat cateva manastiri. Ne-am bucurat de bisericile vazute si de rugaciunile cuviosilor parinti. Apoi ne-am intors in orasul nostru.

Trebuie sa mai spun ca in Constantinopol nimeni nu-l cinstea ca sfant. Asa se ruga si el, sa-l socoteasca oamenii ca pe un nimic. Si Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea. Cei mai multi, nu numai ca nu-l socoteau sfant, ci si radeau de el in chip necuviincios. El, insa, nu se supara, ci, se ruga pentru ei, zicand:

"Doamne miluieste pe cei ce ma batjocoresc si ma ocarasc. Tu stii ca vicleanul diavol ii indeamna la rau, pentru ca sa ma faca si pe mine sa supar necontenit preasfant numele Tau. Rogu-Te, Atotputernice Dumnezeule si Doamne al milei, iarta si binecuvanteaza pe cei ce ma dispretuiesc. Fa-i pe ei duhovnicesti, sfinti mari, da-le lor bunatate si blandete, daruieste-le pace, lumineaza-i si-i invredniceste sa se bucure de slava Ta cea vesnica, Iubitorule de oameni".

Aceste rugaciuni il bucurau si-l veseleau. Fata lui inflorea ca trandafirul si adesea zicea:

"Cel ce fuge de dispretul, batjocura si ura oamenilor, nu traieste in duhul lui Dumnezeu, nici nu va mosteni imparatia cerurilor. Sa stie bine acest lucru cel ce voieste sa se mantuiasca. Sa nu fugim din locul unde oamenii ne nesocotesc si ne dispretuiesc, ci, sa stam cu rabdare si Dumnezeu ne va da negraita slava. Dimpotriva, sa fugim de locul unde intalnim lauda si cinste. Numai asa ne vom putea mantui si castiga Raiul. Ocara este tot asa de trebuitoare, robilor lui Dumnezeu, precum Evanghelia este necesara Bisericii. Nu ne foloseste sa fim slaviti de oameni".

• « Inapoi
• Inainte »