VIZITATORII CERESTI

• « Inapoi

Cu acestea si cu mult mai multe cuvinte, s-a rugat continuu. Peste putin a tacut. Atunci, ingerul Domnului i-a zis:

- Bucura-te, bucura-te, Cel ce ti-a fagaduit este nemincinos; va veni deci la tine. Iar Sfantul s-a bucurat nespus, auzind aceste velesitoare cuvinte.

Intr-o intristare linistitoare a sunat clopotul. Toti au mers la biserica. Sfantul ardea de febra. Deodata mi-a zis:

- Intinde pe pamant rogojina, fiule. I-am implinit dorinta si apoi l-am intins pe ea, in timp ce el soptea ceva.

Indata ce s-a luminat de ziua, s-au adunat toti clericii in frunte cu Atanasie, precum si mult popor din oras. Erau adanc intristati pentru starea Cuviosului. Febra il doborase.

- Oare, Parinte, boala foloseste la ceva pe om? a intrebat patriarhul.

- Da, Stapane. Asa cum aurul topindu-se, leapada rugina, asa si omul se curata de pacatele sale, daca, imbolnavindu-se, multumeste lui Dumnezeu. Zicand acest cuvant, a lacrimat si a zambit. Deodata, fata lui s-a luminat ca soarele, incat s-au spaimantat toti, iar el a soptit:

- Bine ati venit, luminatorii lumii, purtatorilor de Dumnezeu Apostoli!

Din nou i-a stralucit fata.

- Bucurati-va, mucenici ai Domnului, care ati binevoit a veni la un batran pacatos!

Atunci chipul lui a stralucit mai tare, incat toti s-au infricosat, iar el vorbea singur:

- Va multumesc cinstitilor prooroci ca ati venit la un ticalos, care a putrezit in pacate!

In acea clipa si Atanasie cel mare, transfigurat, a vazut pe sfintii care sarutau pe Cuvios unul cate unul.

Apoi, dupa cateva clipe, a fulgerat mult mai puternic fata Cuviosului Nifon si il auzeau soptind cu zambet pe buze:

- Bucurati-va in Domnul, ierarhii lui Hristos, cuviosilor si freptilor!

A tacut. Apoi indata, plin de o negraita bucurie, a zis cu putere:

- Bucura-te cea plina de dar, luminatoarea si sprijinitoarea mea! Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu! De-a pururi pomenesc binefacerile tale!

S-a linistit iarasi putin, si apoi a zis.

- Dumnezeiestii mei ocrotitori, va binecuvanteaza sufletul smeritului si pacatosului Nifon! Si a incetat a mai vorbit.

N-a trecut mult timp si o negraita mireasma s-a revarsat peste tot. Si deodata, fata lui a stralucit foarte tare, ca un fulger infricosat. De frica, toti au iesit afara. Ii cuprinsese spaima de acea dumnezeiasca stralucire. Impreuna cu mireasma, s-a auzit un glas preafrumos si plin de duh:

- Vino la Mine, suflete care ai purtat smerenia Mea! Eu sunt Hristosul tau, Care cu atata dor Il chemai: "O, Hristosul meu! O, Hristosul meu!" Vino, deci la Mine!

La auzirea stapanescului glas, toti s-au cutremurat de frica. Iar Cuviosul si-a intins mainile rostind aceste mari cuvinte:

- In mainile Tale, Stapane, imi dau duhul meu! Tu esti Hristosul meu, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!... Si indata si-a dat duhul.

O, ce s-a intamplat atunci! Au inceput toti sa se tanguiasca cu amar de pierderea invatatorului si sa planga. Patriarhul, insa, i-a rugat, ca mai degraba, sa multumeasca si sa slaveasca pe Dumnezeu, Care i-a invrednicit sa aiba in orasul lor un asa de mare ales si sfant vas al sau.

Dupa ce a trecut tanguirea de la inceput, poporul, din evlavie, voia sa ia haina pe care o purtase Cuviosul. Insa marele Atanasie nu i-a lasat. Si dupa ce au facut slujba inmormantarii, l-au ingropat precum ii rugase, in marea biserica a Sfintilor Apostoli.

De atunci, aici se fac multe vindecari de boli cu harul lui Dumnezeu si cu rugaciunile Cuviosului. Nenumarate boli incurabile a vindecat Hristos, slavind pe robul sau, Nifon. Nu le-am scris pe toate, caci ar fi trebuit o carte uriasa. De altfel si povestirea sfanta si de suflet folositoare de pana acum a fost ca o mare intinsa pe care cu anevoie am plutit, din pricina neputintei. Insa, toate cate ar fi de folos cititorilor crestini, am socotit ca nu e bine sa le dau uitarii. Astfel, cu rugaciunea si povatuirea Cuviosului, am trecut marea cea mare, eu nemernicul Petru, monah si preot. Dar am suferit mult de la diavoli. De multe ori au navalit asupra-mi cu salbaticie si silnicie, pentru ca necontenit urasc pe robii lui Dumnezeu. Au ajuns pana sa spuna fatis, cand am terminat aceasta viata a Cuviosului:

- Ah, ce cui ne-a infipt in inima, ucenicul acelui incapatanat! Nu ne-a costat asa de mult relele pe care nu le-a facut acela cand traia, pe cat alcatuirea vietii lui. Fie! Ne va nimici cu totul! Sa ne aruncam dar, asupra vicleanului sau ucenic si sa stergem de pe pamant pomenirea lui!

Dar abia au luat aceasta hotarare si diavolul, care era gata sa ma omoare, a strigat plangere cu durere:

- Ah, de trei ori ticalosul Nifon, a venit si aici, sa ma ciomageasca cu rugaciunea lui!

Dar si ceilalti, cum au auzit acestea, s-au facut nevazuti.

Adormirea Cuviosului Nifon a fost la 23 decembrie. Dumnezeu sa daruiasca mila Sa celui ce citeste sau transcrie aceasta carte si sa-i ierte pacatele in ziua Judecatii, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care, se cuvine slava Tatalui, impreuna si Sfantului si de viata Facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. A m i n!

• « Inapoi