Dintru inceput, omului i se ofera posibilitatea, oportunitatea si libertatea ca sa aleaga dintre calea vietii si calea mortii, cea a intunericului si cea a luminii. Care este calea luminii? Aceasta cuvioasa intrebare se naste in chip firesc in mintea fiecarui crestin, ca o urmare a simtamantului de subrezenie si de stricaciune a firii omenesti si ca o ramasita plina de avant catre adevar si dreptate. 

Orice om care crede cat de cat in existenta dumnezeirii si in rasplata vietii vesnice se intalneste fara voia lui cu un gand care il intreaba: care este calea luminii? In clipa aceasta el isi ridica privirea spre Cer. Intampinand greutati in dezlegarea acestei chestiuni, el intreaba in aceasta privinta pe oamenii intelepti si priceputi, apoi citeste, dupa indrumarile lor, cartile de povatuire duhovniceasca in chestiunea mantuirii, staruind sa urmeze, fara nici o abatere, prin fapta, adevarurile si pravilele pe care le-a auzit si le-a citit.

Pe de o parte, omul se loveste de conditiile vietii in lumina, care ii sunt puse in fata ca niste lucruri de trebuinta.

Si anume, o viata plina de evlavie, nevointele si ostenelile luate asupra noastra pentru o deplina jertfire de sine si care duc la infaptuirea virtutilor si la o neintrerupta implinire a tuturor poruncilor dumnezeiesti, care este o marturie a credintei noastre tari si nezdruncinate.

Pe de alta parte, omului i se propovaduieste ca toate aceste conditii de a vietui in lumina trebuiesc implinite - negresit - cu cea mai mare smerenie si, mai ales, toate deodata. Caci asa cum toate faptele bune atarna una de alta, tot astfel trebuie sa se sprijine, sa se desavarseasca si sa se inmulteasca una pe alta, asemeni razelor luminii care numai atunci isi revarsa puterea si scot la iveala flacara, cand sunt inmanuncheate printr-o anumita sticla intr-un singur punct. Altminteri, "cel ce este nedrept intru putin, si intru mult este nedrept" (Luca 16,10).

Apoi, pentru o mai buna incredintare despre nevoia acestei lucrari inmanuncheate si intrunite, el aude frumoase cuvinte de lauda pentru cei ce savarsesc fapte bune si vorbe de osanda pentru cei ce fac fapte josnice si pline de patimi desarte. Toate acestea sunt pecetluite cu o fagaduinta nemincinoasa, cu o rasplata mareata sau cu o pedeapsa plina de chinuri si de necazuri in viata vesnica.

Indreptat pe calea luminii, omul care doreste cu infocare sa-si mangaie si sa-si incalzeasca sufletul la flacara luminii, se apropie in chipul acesta, cu toata bucuria, de indeplinirea indrumarilor si de punerea in practica a tuturor celor auzite si citite. Dar vai! Chiar la primul pas facut in avantul sau el nu gaseste putinta sa-si ajunga telul, vazand de mai inainte si afland chiar din practica lui ca firea lui vatamata si slabita va birui legea mintii lui, ca vointa lui libera este legata, inclinarile sunt stricate, iar puterea duhului este neputincioasa.

Dar oare, cei ce predica aceste lucruri sunt ei insisi in stare sa indeplineasca fara nici o abatere tot ce ii invata pe altii?… "Cere de la Dumnezeu, roaga-te lui Dumnezeu ca sa-ti ajute?" Si atunci n-ar fi oare o lucrare mai rodnica daca, in primul rand sau intotdeauna si in orice stare, am cauta sa invatam sa cerem ajutorul de la Dumnezeu pentru orice activitate, inclusiv in problema alegerii ca pe una ce este pricinuitoarea tuturor faptelor care trebuiesc implinite, prin care se dobandeste o viata traita in lumina si in duhul evlaviei?

Astfel isi incheie vorba cautatorul si, odata cu acesta, se apuca sa invete sa ceara ajutorul divin sa se roage, sa citeasca, sa cugete, sa judece si sa cerceteze invataturile celor ce au scris ceva in legatura cu aceasta chestiune si, intr-adevar, cel ce cauta gaseste acolo ganduri luminoase, cunostinte adanci si cuvinte puternice. Unul, de pilda, vorbeste foarte frumos despre trebuinta rugaciunii, altul, despre puterea ei, despre lucrarea ei binefacatoare, despre datoria de a ne ruga, despre staruinta in rugaciune, despre luarea aminte, despre caldura duhului, curatenia gandurilor, impacarea cu vrajmasii, smerenie, infrangerea inimii si alte stari care trebuie sa insoteasca rugaciunea.

Nu degeaba, Sfintii Parinti ne indeamna, oriunde ne-am afla si oriunde am merge, sa calatorim cu intrebarea. De ce este asa si nu altfel? Dat fiind faptul ca la aceste genuri de intrebari, care desi sunt cele dintai si cele mai trebuincioase, totusi se poate arareori gasi lamuriri cuprinzatoare si pe intelesul tuturor, atunci cel ce doreste rugaciunea cu multa ravna din nou ramane in fata unei taine acoperita. Din citirea facuta in linii mari i se va inradacina in memorie o parte a rugaciunii care, cu toate ca e plina de evlavie, totusi nu este decat pe dinafara si atunci el va ajunge la urmatoarea incheiere: ca sa te rogi, trebuie sa te duci la biserica, sa-ti faci cruce, sa te inchini, sa stai in genunchi, sa citesti psaltirea, canoanele, acatistele etc.

In cele din urma, cel ce cauta mereu mai gaseste, iar celui ce intreaba i se raspunde. In cartea ce se numeste "Filocalia", in care cei 25 de Sfinti Parinti ne-au pus la indemana stiinta si miezul rugaciunii adevarate, gasim raspunsuri la intrebarile si starile noastre. Totul consta in vointa noastra de a cerceta cu luare aminte aceste scrieri pline de dulceata intelepciunii dumnezeiesti.

Aici incepe taina luminii, pentru el, sa-si ridice perdeaua si cautatorul vede ca a te ruga cu adevarat inseamna sa-ti indrepti mintea si memoria spre neintrerupta aducere aminte de Dumnezeu, sa umbli ca si cum Dumnezeu ar sta de fata in orice loc, sa-ti imboldesti sufletul spre iubirea lui prin mijlocirea cugetarii de Dumnezeu si sa-ti unesti Numele Domnului cu respiratia si bataile inimii, conducandu-te in toate acestea de chemarea ce se face mai intai cu gura, a Prea Sfantului Nume al lui Iisus Hristos, sau de rostirea neincetata a rugaciunii lui Iisus in orice timp si in orice loc, fara sa tii seama de indeletnicirea pe care o ai.

Cu toate ca aceste adevaruri stralucitoare, ce lumineaza constiinta celui ce cauta Calea si ii deschid usa spre invatarea sau insusirea ei, il vor convinge sa treaca imediat la indeplinirea acestor indrumari intelepte, totusi, in timpul cand le va pune in practica printr-o lucrare facuta cu intreruperi, nu va ramane lipsit cu totul de greutati atata vreme cat un povatuitor incercat nu-i va descoperi intreaga taina, si anume ca omul de unul singur nu poate gasi lumina, dar cu vointa si osteneala proprie si cu sprijinul nemijlocit al Duhului Sfant poate umbla in lumina si poate dobandi viata vesnica. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii! Amin!

Doamne ajuta!
Stefan Popa

 

.

• Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul
  Publicat in : Sfantul Maxim Marturisitorul
• Cunoasterea lui Dumnezeu
  Publicat in : Religie
• Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii
  Publicat in : Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi
• Cunoasterea lui Dumnezeu prin nevointa desertarii si a plangerii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti