"Pune-ti sabia la locul ei; caci toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri" (Matei 26, 52).
In istorie a fost un moment cand un oarecare grup de oameni a incercat si a reusit in mare parte sa traiasca in pace, intelegere si deplina comuniune: "Cand inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una si nici unul nu zicea ca este al sau ceva din averea sa, ci toate le erau indeobste" (Fapte 4, 32). Cand oamenii traiesc cu astfel de sentimente - ca intreaga omenire din trecut si in prezent si in viitor este providentiala, atunci devine posibila perceperea prezentei lui Dumnezeu in lume.
De altfel, toate cele patru Evanghelii incep cu proorocia lui Isaia: "Glasul celui ce striga in pustie; gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui. Orice vale se va umple si orice munte si orice deal se va pleca, caile cele strambe se vor face drepte si cele colturoase drumuri netede. Si toata faptura va vedea mantuirea lui Dumnezeu" (Luca 3, 4-6). Despre ce dealuri si munti vorbeste proorocul ? Despre inegalitatea oamenilor pe pamant, despre nedreptatile legate de averi si despre indurare din cauza muncii excesive a unora si confortul excesiv al altora. Despre robia unora si despre dominatia si violenta altora. Nu exista si nu poate exista o pace si o fericire mai mare decat sa cunosti Adevarul.
Evanghelia ne descopera noua, oamenilor o sarcina mareata si anume aceea de a deveni persoane universale, de a purta in noi insine intregul cosmos, sa traim intreaga profunzime a istoriei lumii si, inainte de toate, a omului. Deoarece omenirea intreaga sunt "EU" si intreaga istorie este viata mea.
Orice drum, orice bucurie, orice traire a iubirii, a urii, a tristetii, nadejdii, deznadejdii, orice experienta a bogatiei, a saraciei, a foamei, a fricii, a puterii, a smereniei, a luptei, a neimpotrivirii si toate celelalte sunt pentru noi, crestinii, o descoperire a ceea ce se petrece in lume si prin experienta noastra personala, ce ni se pare atat de mica si neinsemnata, noi cunoastem existenta in toata plinatatea ei.
Mergand pe aceasta cale, noi ne pregatim si primim Duhul Sfant, care ne-a descoperit chipul desavarsirii fiilor lui Dumnezeu si astfel "biruim lumea" (Ioan 16,33); ne asezam deasupra lumii si devenim cosmici si supra-cosmici, in masura asemanarii noastre cu Hristos. Si suferinta, noi crestinii, nu o traim ca pe suferinta noastra personala, ci ca pe suferinta ce exista in lume.
De altfel, crestinismul a intors pe dos imperiul roman, in primele trei secole, prin impartasirea puterii harului lui Dumnezeu manifestat in atitudinea iubitoare si iertatoare a crestinilor, dispusi sa sufere si sa moara pentru credinta lor. Evanghelia lui Iisus Hristos condamna categoric folosirea violentei pentru propovaduirea credintei crestine.
Din pacate sunt si astazi voci care se intreaba, daca crestinii au justificare biblica pentru folosirea violentei in numele lui Hristos. Unora ca acestia le spunem ca nu exista nici un dubiu ca si crestinii au folosit violenta, tortura si cruciadele militare pentru a-i distruge pe necredinciosi si eretici, dar aceia care au comis aceste fapte rusinoase au tradat Persoana si invataturile lui Hristos, care a condamnat vehement folosirea violentei in scopul stabilirii imparatiei Sale.
El i-a spus lui Petru, cand acesta a taiat urechea unui slujitor: "Pune-ti sabia la locul ei; caci toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri" (Matei 26, 52). In alte imprejurari, referindu-se la atitudinea pe care trebuie sa o aiba fata de dusmani, El le spune crestinilor : "Iubiti pe vrasmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, face-ti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri ; caci El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 5, 11-12 ; 44, 45).
Altii apeleaza la diferite pasaje din Vechiul Testament, cum ar fi cel din cartea lui Iosua cu privire la exterminarea diferitelor triburi care locuiau in Canaan, pentru a argumenta faptul ca si Biblia promoveaza violenta, sub diferite forme. Acestora le spunem ca afirmatiile respective sunt datorate lipsei recunoasterii faptului ca exterminarea diferitelor triburi din Canaan, a fost pedeapsa divina pentru nelegiuirea lor, si nu o metoda de a-i converti la religia Israelului. Oamenii morti nu-si pot schimba religia. Asa cum Sodoma si Gomora au fost distruse pentru ca nelegiuirea lor ajunsese la limitele indurarii lui Dumnezeu, tot asa si triburile canaanite au fost exterminate din cauza pacatoseniei lor.
Credinta crestina aseaza pacea pe temeiul dragostei, dupa porunca Mantuitorului: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Mt. 22, 39). Unde salasluieste dragostea, acolo patimile se topesc, vrajmasiile si nedreptatile amutesc, iar viata obsteasca infloreste. Din dragostea crestina rasar si rodesc fratietatea, egalitatea, libertatea si dreptatea.
Biserica propovaduieste pacea cu tot zelul si cu toata puterea ei. Ea invata ca Dumnezeul crestinilor este "Dumnezeul pacii" (Rom. 15, 33). "Imparatia lui Dumnezeu este. dreptate si pace si bucurie intru Duhul Sfant" (Rom. 15, 33). "Pe pamant pace" (Lc. 2, 14) este solia pe care ingerii au adus-o oamenilor la nasterea Mantuitorului.
Domnul Iisus Hristos este "Domn al pacii" si El ne porunceste sa traim in pace unii cu altii (Mt. 5, 25). "Pace voua" este salutul obisnuit, adresat de Mantuitorul ucenicilor Sai si prin ei tuturor oamenilor, salut repetat de atatea ori la Sfanta Liturghie prin cuvintele: "Pace tuturor". Pe "facatorii de pace" Mantuitorul ii fericeste si in testamentul Sau spune: "Pace va las voua, pacea Mea v-o dau" (In. 14, 27).
Biserica, credincioasa invataturii Mantuitorului, n-a incetat niciodata sa indemne - prin puterea cuvantului si a pildei - oamenii si popoarele la statornicia pacii in lume. Ea face acest lucru, fiind deplin incredintata ca pacea este aducatoare de bine si de propasire in lume.
Pacea e buna oranduiala desavarsita, iar tulburarea, dezbinarile, neintelegerile, razboiul, n-au intrat in lume decat prin calcarea bunei oranduieli sau prin pacat. Nu e pace acolo unde domneste pacatul; nu e pace in omul ale carui ganduri, porniri si vreri nu sunt in totul potrivite bunei oranduieli, sau adevaruri si vointei lui Dumnezeu; nu e pace in societatea ale carui invataturi si legi se abat de la legea si de la invataturile descoperite de Dumnezeu si oricine, om sau popor, daca sfarama aceasta lege, tagaduieste aceste invataturi, fie chiar intr un singur punct, acel om, acel popor, potrivnic lui Dumnezeu, sufera indata pedeapsa pacatului sau.
Si cand va veni ceasul cel de pe urma, atunci va fi tot pace, caci: "Imparatia lui Dumnezeu e dreptate si pace". Fii ai lui Dumnezeu "Intrati intru Imparatia, care s a gatit voua de la inceputul lumii" (Mt. 23, 14). Tine te asadar, mai intai pe tine in pace si apoi vei putea impaciui si pe altii. Omul iubitor de pace foloseste mai mult decat cel plin de stiinta. Omul stapanit de patimi trage si binele in rau, si crede fata de altii mai bucuros raul decat binele; dar nu tot astfel e omul bun si impaciuitor acesta toate le carmuieste spre bine. Cel intarit cu pace nu cugeta raul pentru nimeni; insa cel tulburat si nemultumit este framantat de tot felul de banuieli; in veci nu e in pace si nu da altora pace. Spune adeseori ce n ar trebui sa spuna si nu face ce ar fi de datorie sa faca. Ia seama la datoriile altora, si de ale sale nu poarta grija. Sa ai dar ravna virtutii mai intai pentru tine, si atunci cu mai multa dreptate o poti darui si aproapelui. Tu stii a-ti dezvinovati si a-ti impodobi faptele tale; iar apararea altora nu vrei sa o asculti.
Ar fi mai drept daca te ai invinovati pe tine insuti, oricare ai fi, si a-l apara pe fratele de langa tine. De vrei sa te poarte altii, poarta i tu mai intai. Vezi cat esti de departe de adevarata smerenie si dragoste, care nu se manie, nu se necajeste pe nimeni, decat numai pe sine. Nu e lucru greu a petrece in pace cu oamenii cei buni si blanzi, caci aceasta place fireste fiecaruia; si fiecare isi iubeste pacea, si simpatizeaza bucuros cu cei de un rand cu dansul. Insa, a trai in pace cu oameni barbari, rai, neascultatori, care cartesc impotriva ta iata dar mare si fapta barbateasca vrednica de lauda.
Sunt oameni care traiesc in pace si lasa si pe altii in pace. Sunt altii care nici ei insisi nu au pace, nici pe altii nu i lasa in pace. Acestia sunt altora o povara si lor si mai mare povara. In sfarsit sunt aceia care raman in pace si se silesc a aduce si pe altii la pace.
Cu toate acestea, pacea noastra in viata aceasta plina de necazuri se cade a o pune mai mult intr o smerita rabdare a raului, decat in dispretuirea lui. Care om va sti a suferi mai usor, acela va avea si pace mai mare. Unul ca acesta este biruitorul sau, domnul lumii, prietenul lui Hristos si mostenitorul Raiului.
Stefan Popa
Cluj-Napoca
Stefan Popa
-
Bucuria si Pacea
Publicat in : Credinta -
Linistea noptii
Publicat in : Poezii ortodoxe -
Pace voua!
Publicat in : Editoriale -
Exercitiu practic de linistire
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.